Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 271/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 271/2009

Ședința publică de la 25 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva Sentinței nr.1172/F/10.12.2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului lichidator Cabinet de Individual de Insolvență în calitate de lichidator judiciar al SC SRL

Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față reține:

Prin Sentința comercială nr. 1172/F din 10 decembrie 2008 judecător sindic desemnat în Dosar nr- al Tribunalului Hunedoaraa admis cererea lichidatorului judiciar și dispus în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii falimentului debitorului D și radierea acesteia de la ORC.

A respins cererea de autorizare a introducerii acțiunii prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 formulată de DGFP H și AVAS

Pentru a hotărî în acest mod, referindu-se la actele și lucrările dosarului cum și dispozițiile legale incidente, judecătorul sindic a reținut și motivat în esență că potrivit raportului final întocmit de lichidatorul desemnat în procedura dizolvării societății debitoare în patrimoniul acesteia nu există active astfel că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 131 din Legea 85/2006 pentru închiderea procedurii.

Cu trimitere la dispozițiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, același judecător sindic a respins cererea de autorizare a introducerii acțiunii vizând atragerea răspunderii cu plata pasivului rămas neacoperit motivat de faptul că singurul abilitat să solicite această autorizare este comitetul creditorilor și nu unul sau mai mulți creditori înscriși la masa credală.

Cum în speță nu s-a constituit comitetul creditorilor cererea de autorizare trebuia formulată de toți creditorii rezultați din tabelul creditorilor ori, cererea este formulată doar de către creditoarele H și AVAS

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen motivat și scutit de plata taxei de timbru AVAS B solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs susține că hotărârea dată de judecătorul sindic este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină și instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

Judecătorul sindic a analizat eronat cererea formulată de AVAS, cerere care este perfect legală și în consens cu dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006, întrucât lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 din legea insolvenței, concluzionează recurenta.

În drept au fost invocate prevederile art. 299-316 Cpc și Legea 85/2006.

Prin întâmpinarea depusă la filele 7-9, lichidatorul judiciar a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că judecătorul sindic a pronunțat o sentință temeinică și legală în deplină conformitate cu prevederile Legii 85/2006 întrucât lichidatorul judiciar a fost în imposibilitatea desemnării unui comitet al creditorilor iar societatea debitoare nu deține niciun bun în patrimoniu.

În temeiul art. 304, 304 indice 1 și 306 Cpc, recursul urmează a fi primit doar pentru motivele de ordine publică peste care nu se poate trece.

Art. 237 din Legea 31/1990 sancționează cu dizolvarea de drept acea societate comercială care nu a depus, timp de 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la registrul comerțului.

În această ipoteză, competența de a constata dizolvarea de drept aparține tribunalului în a cărei rază de jurisdicție se află sediul societății comerciale iar după expirarea termenelor prevăzute de același articol competența pentru luarea măsurilor destinate lichidării patrimoniale sau în cazul în care termenul de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare, judecătorul delegat nu este sesizat de o persoană interesată cu o cerere de numire a lichidatorului, se va proceda la radierea societății comerciale din registrul comerțului.

În speță, dizolvarea societății D s-a dispus prin Sentința comercială 1129/CA din 27 iunie 2006 Tribunalului Hunedoara ca efect a nedepunerii situațiilor financiare.

Prin Încheierea 9434 din 12 septembrie 2007 judecător delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 25714/2007 a admis cererea AVAS B și numit lichidator la D pe Cabinet Individual de Insolvență cu sediul în

Prin urmare, dizolvarea de drept a Da fost constatată ca efect al altei cauze decât starea de insolvență astfel că lichidarea trebuia să se deruleze conform procedurii prevăzute de Legea 31/1990 modificată și republicată, astfel cum enunță expres art. 237 din lege.

Procedura executării silite concursuale guvernată de Legea 85/2006 reflectă o instituție juridică diferită de procedura dizolvării și lichidării societății, determinată de cauza la care se referă art. 237 din Legea 31/1990, într-o astfel de situație atribuțiile lichidatorului fiind cele stabilite de judecătorul delegat la ORC, iar actele procedurale și operațiunile de lichidare urmând a fi efectuate conform regulilor prevăzute de Codul d e procedură civilă și de Legea 31/1990.

Judecătorul sindic nu se poate erija în judecătorul cauzei pe fond și substitui instanței competente în a judeca pricina prin depășirea puterilor în sensul prevăzut de art. 304 pct. 4 Cpc.

Măsura dispusă de judecătorul sindic prin Sentința comercială 760 din 16 iulie 2008 este contrară dispozițiilor imperative ale Legii 31/1990 și a avut consecință efectuarea unor cheltuieli inutile din fondul de lichidare constituit conform legii aplicabile stării de insolvență, întrucât același lichidator desemnat de judecătorul delegat și apoi desemnat și de judecătorul sindic a constatat împrejurări cu relevanță juridică în derularea procedurii lichidării guvernate de Legea 31/1990, nicidecum în derularea celei de-a doua proceduri de lichidare guvernată de Legea 85/2006.

În speța de față judecătorul sindic a făcut abstracție de prevederile art. 237 din Legea 31/1990 care reglementează o procedură de lichidare declanșată pentru alte cauze decât starea de insolvență la care se referă Legea 85/2006 chiar dacă în oricare ipoteză valorificarea activului patrimonial și plata pasivului se derulează conform regulilor din Legea 31/1990, care constituie dreptul comun în materia lichidării.

Cum procedura lichidării societății pârâte a fost declanșată în temeiul art. 237 din Legea 31/1990 iar lichidatorul numit în această procedură nu este creditor social, calitate cerută de art. 66 din Legea 85/2006, cererea formulată de acesta pentru declanșarea procedurii falimentului față de societatea al cărui lichidator a fost numit este inadmisibilă astfel că Sentința comercială 760 din 16 iulie 2008, prin care judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului și deschis procedura falimentului față de societatea deja dizolvată și în lichidare, este nelegală.

Fiind inadmisibilă deschiderea procedurii insolvenței în aceeași măsură este inadmisibilă și închiderea unei astfel de proceduri.

Prin urmare, constatând nelegale sentințele pronunțate în cauză de către judecătorul sindic, în temeiul art. 312 Cpc, curtea va admite recursul declarat de AVAS împotriva Sentinței comerciale 1172 din 10 decembrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în Dosar - pe care o modifică în sensul că respinge cererea lichidatorului pentru închiderea procedurii falimentului societății D și înlătură toate măsurile luate de judecătorul sindic prin această sentință.

Modifică și Încheierea comercială 245 din 5 martie 2008 pronunțată de același judecătorul sindic în sensul că respinge ca inadmisibilă cererea formulată de pentru deschiderea procedurii executării silite concursuale față de aceiași societate.

Constată nule toate măsurile dispuse de judecătorul sindic prin aceeași sentință.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de AVAS B împotriva sentinței 1172/F din 10 dec.2008 pronunțată de judecător sindic în Dosar - al Tribunalului Hunedoara și în consecință:

Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea lichidatorului Cabinet Individual de Insolvență având ca obiect închiderea procedurii insolvenței SC SRL D și înlătură toate măsurile luate de judecătorul sindic prin această sentință.

Modifică și încheierea comercială 245/F din 5 martie 2008 pronunțată de același judecător sindic în sensul că respinge cererea formulată de lichidatorul Cabinet Individual de Insolvență pentru deschiderea procedurii insolvenței SC SRL

Constată nule toate măsurile dispuse de judecătorul sindic prin această sentință.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 25 martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Ex.2/03.04.2009

Jud fond

Președinte:Gilica Popescu
Judecători:Gilica Popescu, Doina Hârceagă, Eugenia Florescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 271/2009. Curtea de Apel Alba Iulia