Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2766/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.463+/100/2007 Supliment 1

DECIZIA CIVILĂ nr. 2766/2007

Ședința publică din data de 25.11.2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ A PREȚIOASE ȘI - B împotriva încheierii din 17.09.2008 pronunțată în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimații: - - B M, GRUP B M, având ca obiect procedura insolvenței - contestație la tabelul definitiv al creanțelor.

La apelul nominal se prezintă pentru intimatul- lichidator judiciar Grup, consilier juridic.

Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 4402/13.11.2008.

Pentru timbrarea recursului s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei și s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2. civ. S-a înregistrat la dosar în data de 21.11.2008, întâmpinare din partea lichidatorului judiciar.

Reprezentanta lichidatorului declară că nu are de formulat alte cereri în probațiune.

Instanța în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a recursului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru concluzii în recurs.

Reprezentanta lichidatorului judiciar GRUP solicită respingerea recursului ca nefondat, precizând că, administratorul judiciar numit în procedură a notificat deschiderea procedurii tuturor creditorilor prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, fapt confirmat și de către Oficiul poștal, dovada fiind ridicată de către creditoare la data de 23.06.2007.

CURTEA,

Prin încheierea ședinței publice din 17.09.2008 Tribunalului Maramureșs -a respins contestația formulată de Compania Națională a Prețioase și " " - BMî mpotriva tabelului definitiv cuprinzând creanțele declarate în insolvența debitoarei - Comin - B M, în contradictoriu cu Grup B M, în calitate de administrator judiciar al debitoarei aflate în procedură.

În motivare se arată că, prin contestația înregistrată la 14.01.2008 și precizată la 21.04.2008 Compania Națională a Prețioase și - BMa solicitat instanței să considere declarația sa de creanță ca fiind depusă în termen și să dispună înscrierea acesteia precum și a celei care aparține EM B Sprie în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei - Comin - B

Contestatoarea a susținut că este nelegală excluderea sa de la înscrierea în tabelul creanțelor raportat la faptul că n-a fost notificată cu respectarea art.7 din Legea nr.85/2006, corespondența administratorului judiciar nefiind înregistrată în registrul de corespondență al contestatoarei sau al B Sprie care are o creanță de 52.665,19 lei respectiv care au contabilitate separată, având mandat să desfășoare relații comerciale.

Contestatoarea a înregistrat declarație de creanță pentru suma de 85.292, 74 în ziua de 3.09.2007 fiind decăzută cât privește această creanță, aspect reglementat de art.76 alin.1 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.

Având în vedere împrejurarea că administratorul judiciar a notificat deschiderea procedurii la sediul contestatoarei, în sensul prevederilor art.7 alin.3 din aceeași lege. Nu pot fi luate în considerare apărările contestatoarei, ca atare contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs COMPANIA NAȚIONALĂ A PREȚIOASE ȘI - BMs olicitând admiterea recursului, modificarea încheierii recurate prin admiterea contestației la tabelul definitiv al creanțelor, repunerea în termenul de declarare a creanței și înregistrarea declarației de creanță a creditoarei.

În motivarea recursului se arată că notificarea deschiderii procedurii împotriva debitoarei - - BMt rebuia realizată conform Codului d e procedură civilă, iar potrivit art. 86 alin. 3 proc. civ. comunicarea se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Intimata prin întâmpinare solicită respingerea recursului.

Examinând recursul instanța constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

În data de 20.07.2008 s-a procedat la notificarea prin scrisoare recomandată a tuturor creditorilor debitoarei cuprinși în lista prezentată de administratorul statutar al societății.

trimisă recurentei contestatoare are numărul 2433 din 20.07.2007, fiind ridicată de delegatul recurentei la data de 23.07.2007, fapt ce rezultă din adresa nr. 1123/10.09.2007 comunicată de Oficiul Poștal nr. 5 BMj udețul

În cauză au fost respectate dispozițiile art. 86 alin. 3 proc. civ. și cele prevăzute de art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, notificarea fiind comunicată prin poștă cu scrisoare recomandată existând dovada de primire a acesteia. Dispozițiile din Codul d e procedură civilă nu menționează termenul de confirmarea de primire, termen de care se prevalează recurenta, ci stabilește faptul că comunicarea actelor se face prin poștă cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire, respectiv se referă la orice altă dovadă din care să rezulte fără echivoc că destinatarul a intrat în posesia actelor comunicate, ori în cauză destinatarul a intrat în posesia notificării.

Pentru considerentele sus arătate, în baza art. 312 (1) proc. civ. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ A PREȚIOASE ȘI - B împotriva încheierii din 17.09.2008 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 25.11.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. DP/ dact. GC

2 ex/18.12.2008

Jud.primă instanță:

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2766/2008. Curtea de Apel Cluj