Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2887/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE CIVILĂ NR. 2887/2009

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mirela Budiu

JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N, împotriva sentinței civile nr. 637 din 10.07.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu intimații - GENERAL SA B, - SRL - LICHIDATOR PENTRU - GENERAL SA B, MUNICIPIUL B, AGENȚIA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, - SRL B și MANAGEMENT UV B, având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicitată judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. pr. civ, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.637 din 10 iulie 2009 Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar Consult Management UV și în consecință, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de - SRL; s-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului, notificarea închiderii procedurii debitorului, creditorilor, DGFP-BN, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița -N și publicarea sentinței în Buletinul procedurilor de Insolvență.

S-a aprobat decontul lichidatorului judiciar Consult Management UV B pentru suma de 13 800 lei, ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006;

S-a descărcat lichidatorul judiciar Consult Management UV de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea acestuia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat că lichidatorul judiciar a întocmit Raportul final și situația financiară finală privind activitatea de lichidare a - SRL, în care arată că: la data deschiderii procedurii stocurile care apăreau în evidența contabilă a societății nu existau faptic; că acțiunea pentru atragerea răspunderii administratorilor și, formulată de lichidatorul judiciar a fost admisă prin sentința comercială nr. 402/23.12.2005; că în urma punerii în executare a acestei hotărâri executorul judecătoresc a constatat insolvabilitatea debitorilor și, ca urmare a epuizării posibilităților de realizare a creanțelor, se impune închiderea procedurii falimentului.

Față de raportul final nu s-au formulat obiecțiuni, motiv pentru care acesta a fost aprobat așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe.

Așa fiind, s-a constatat că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 pentru închiderea procedurii falimentului și în consecință, tribunalul a găsit întemeiată cererea lichidatorului judiciar, cerere ce a fost admisă, în sensul că s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului - SRL și radierea acestuia din Registrul Comerțului. Totodată s-a aprobat decontarea către lichidatorul judiciar a sumei de 13,800 lei, reprezentând remunerație lichidator și cheltuieli cu procedura, ce se va achita din fondul de lichidare prev.de art.4 alin.4 din Legea nr.85/ 2006 și în temeiul art. 136 s-a descărcat lichidatorul de orice sarcini și responsabilități privind procedura.

Împotriva hotărârii a declarat recurs creditoarea Directia Generala a Finantelor Publice B N, solicitând admiterea lui, modificarea in parte a hotararii recurate, in sensul autorizarii creditoarei de a pune in executare, dupa inchiderea procedurii, sentinta civila nr. 402/COM/2005, pronunțată la 23.12.2005 de catre Tribunalul B N in dosar 93/F /2002, anexa B, privind atragerea raspunderii administratorilor pentru suportarea, din averea proprie, a unei parti din pasivul societatii.

În motivarea recursului s-a arătat că la cererea Administratiei Finantelor Publice a mun. B in a carei evidenta fiscala se afla debitoarea - SRL B, organ fiscal ce are organe proprii de executare, a promovat prezentul recurs pentru incuviintarea punerii in executare silita a sentintei civile mentionate mai sus prin care s-a atras raspunderea fostilor administratori si lrimie pentru suma de 173.778 lei.

Chiar daca sentinta civila nr. 402/COM/2005 ce constituie titlu executoriu, a fost pusa in executare prin biroul executorului judecatoresc care a constatat ca nu poate continua executarea silita impotriva celor doi fosti administratori, din lipsa de bunuri urmaribile, solicită instanței de recurs sa incuviinteze ca executarea silita sa se efectueze de organul de executare al DGFP B N, in conditiile Codului d e procedura fiscala- OG nr. 92/2003, art. 136, alin. 6. S-a arătat că cei doi fosti administratori, chiar dacă nu figurează cu bunuri urmăribile la primăria de domiciliu, pot realiza venituri din alte surse asupra carora ar putea infiinta poprire sau uza de alte forme de urmarire si executare silita, in conditiile legii.

Analizând recursul declarat, Curtea reține că el este nefondat, pentru următoarele considerente:

Chestiunea litigioasă asupra căreia trebuie să se pronunțe Curtea în cadrul prezentului recurs privește normele aplicabile în situația executării silite a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul de insolvență, atunci cât există și creditori bugetari, având în vedere prev. art. 136 alin. 6 din OG nr. 92/2003.

Instanța apreciază că, într-o astfel de cauză, trebuie aplicate normele de procedură civilă, iar pentru a decide astfel, a luat în considerare argumentația ce se regăsește în decizia ÎCCJ nr. XII/20.03.2006, pronunțată în interesul legii, conform căreia, "în cadrul acestei proceduri speciale nu pot fi aplicate dispoziții dintr-o altă lege, care reglementează o procedură de recuperare individuală a creanțelor preluate de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Cum orice derogare de la regulile stabilite prin legea a cărei aplicare se face ar trebui prevăzută chiar în dispozițiile acelei legi, iar Legea nr. 64/1995, reglementând procedura de executare colectivă, nu face diferențe de tratament după natura creanțelor, este evident că dispozițiile din această lege, referitoare la modul de înregistrare a valorii creanțelor, sunt aplicabile și în cazul creanțelor Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

De aceea, nu pot fi considerate dispoziții speciale textele din ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 51/1998 și nr. 95/2003 referitoare la consolidarea creanțelor în valută, în raport cu Legea nr. 64/1995, republicată, deoarece acele texte se referă la cazurile de executare silită individuală, iar executarea concursuală, prevăzută în această din urmă lege, este o situație juridică specială față de aceea a executării silite individuale".

Deși normele legale invocate în susținerea prezentului recurs sunt altele decât cele asupra cărora s-a pronunțat în mod expres Înalta Curte, chestiunea de fond rămâne aceeași, respectiv a raportului dintre o lege specială, Legea nr. 85/2006 și o altă reglementare cu același caracter special, respectiv OG nr. 92/2003.

Or, ÎCCJ a statuat că, pentru aplicarea unor alte norme decât cele cuprinse în legea insolvenței, în cazul de față, a OG nr. 92/2003, este necesar ca în cuprinsul Legii nr. 85/2006 să fie inclusă o derogare expresă în acest sens.

Cum art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 prevede în mod imperativ că executarea silită împotriva persoanelor prev. la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă, susținerile creditoarei sunt nefondate, motiv pentru care recursul declarat va fi respins, în baza prev. art. 8 din Legea nr. 85/2006 și a art. 312 alin. 1.pr.civ.

Pentru a decide astfel, Curtea a luat în considerare și împrejurarea că rațiunea acestui text legal este legată de caracterul concursual și colectiv al procedurii insolvenței, în cadrul căreia trebuie apărate interesele tuturor creditorilor, conform ordinii de prioritate stabilite de către legiuitor, iar nu numai a celor bugetari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI DE:

Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N, împotriva sentinței civile nr. 637 din 10.07.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16.11.2009

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

- -

RED.MB/MB

09.12.09/4 ex.

Președinte:Mirela Budiu
Judecători:Mirela Budiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2887/2009. Curtea de Apel Cluj