Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 3/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 3.224/2009
Ședința publică de la 15 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea SC SA împotriva sentinței comerciale nr. 2366 din 11 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimata SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței contestație la deschiderea procedurii.
La apelul nominal se prezintă avocat în reprezentarea intereselor recurentei și consilier juridic în reprezentarea intereselor intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul nu este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, Curtea, constatând că recursul este legal timbrat.
Se constată că la data de 9 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei, prin care solicită respingerea recursului.
Atât reprezentantul recurentei, cât și reprezentantul intimatei arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Curtea, în urma deliberării, nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, apreciază că, prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale în parte, iar pe fondul cauzei, obligarea societății debitoare la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs, conform dovezilor depuse la dosar, respectiv a taxei de timbru, timbru judiciar, cheltuieli de deplasare și onorariu de avocat, în valoare de 24.458,58 lei pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute oral în fața instanței cu ocazia acordării cuvântului pe fond. Solicită a se avea în vedere că s-a făcut dovada achitării onorariului avocațial, cu extrasul de cont depus la dosar, dealtfel dreptul pretins există, debitoarea achitând creanța datorată. Depune la dosar înscrisuri de care solicită a se ține seama la soluționarea recursului, depuse la filele 23-32, precum și facturi și bonuri fiscale în dovedirea cheltuielilor de judecată formulate, depuse la filele 33-38 din dosar.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică în ce privește capătul de cerere cu privire la cheltuielile de judecată, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare și pe care le susține oral in fața instanței. Învederează faptul că intimata nu a căzut în pretenții, mai precis a fost admisă contestația cu privire la starea de insolvență, instanța de fond constatând că nu au fost întrunite condițiile cumulative pentru deschiderea procedurii, întrucât prezumția stării de insolvență a fost răsturnată de societatea intimată, făcându-se dovada că există fonduri pentru plata datoriilor exigibile, inclusiv față de recurentă. În subsidiar, în cazul în care instanța va aprecia că se impune acordarea cheltuielilor de judecată, solicită ca instanța de recurs, în baza rolului activ și în considerarea prev. art. 274 al. 3 Cod pr. civ. să reducă onorariul avocațial.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2366/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, s-a admis contestația formulată de debitoarea, împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea
Prin aceeași sentință s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoare în contradictoriu cu debitoarea precum și cererea formulată de creditoare de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că procedura insolvenței, astfel cum este reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2006, impune întrunirea în ceea ce privește cererea formulată de către creditor a unor condiții de admisibilitate și analizarea pretinsei stări de insolvență a debitoarei, deschiderea procedurii insolvenței putând fi dispusă în conformitate cu scopul reglementat de art.2 din actul normativ menționat, acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, în condițiile în care acesta nu mai poate face față unor datorii exigibile cu fondurile bănești disponibile ori în situația în care debitorul nu a plătit datoria sa scadentă de mai mult de 30 de zile, cu condiția ca neplata să fie rezultatul aceleiași lipse de disponibilități bănești.
În conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 1 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, prin insolvență se înțelege acea stare a patrimoniului debitorului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvența fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori sau iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.
Conform art.3 pct.6, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, pct.12 al aceluiași articol stabilind și o valoare prag pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, în sumă de 10.000 lei.
Făcând aplicarea dispozițiilor legale mai sus enunțate la cazul în speță, judecătorul sindic a constatat că între creditoare și debitoare s-au derulat raporturi comerciale începând cu luna mai a anului 2008, debitoarei fiindu-i livrate materii prime chimice pentru a căror contravaloare au fost emise facturile nr. -/26 septembrie 2008 în valoare de 174.339,45 lei și nr. -/27.10.2008 în valoare de 65.121,28 lei.
În susținerea cererii sale creditoarea a invocat comunicarea de către debitoare a unei adrese nr.394, la data de 25 martie 2009, în cuprinsul căreia aceasta a susținut că, în perioada 15 2008-15 martie 2009, și-a întrerupt activitatea. Din cuprinsul acestei adrese, judecătorul sindic a reținut faptul că debitoarea a făcut susținerile menționate anterior, însă a menționat și faptul că la rândul său nu a încasat creanțe vechi și că, în perioada respectivă, avea un stoc mare de adeziv.
Adresa în cauză nu poate face dovada insolvenței debitoarei în condițiile în care aceasta a depus la dosarul cauzei anexat contestației formulate, lista plăților efectuate prin bancă și casă în cele 30 de zile anterioare deschiderii procedurii, din analiza plăților rezultând că sumele achitate au fost ritmice și în cuantum mult superior creanței invocate de creditoare, respectiv 1.592.550,55 lei prin bancă și 68.723,78 lei prin casă, în perioada 1 martie - 6 aprilie 2009.
Prin înscrisurile depuse la dosar contestatoarea a dovedit faptul că nu se află în stare de insolvență.
Chiar în condițiile în care s-ar accepta existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în favoarea creditoarei în cuantum de 230.161,33 lei, întrucât în ceea ce privește onorariul avocațial suma nu este scadentă de mai mult de 30 de zile și, în plus, nu s-a făcut dovada achitării de către creditoare a onorariului, astfel încât suma să fie și certă, judecătorul sindic a apreciat că starea de insolvență prezumată sau vădită, astfel cum este reglementată de prevederile art. 3 alin. 1 pct. 1 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, nu s-a confirmat.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că procedura insolvenței, astfel cum este reglementată de Legea nr.85/2006, nu poate fi privită ca o cale de recuperare a creanțelor decât în condițiile în care debitoarea nu mai poate face față datoriilor sale exigibile cu disponibilitățile bănești deținute la un moment dat. Ceea ce caracterizează această procedură trebuie să fie insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Ori, în cazul în speță, debitoarea contesta starea de insolvență invocată de creditoare în cuprinsul cererii introductive și a dovedit împrejurarea că poate face față datoriilor exigibile cu sumele deținute în cont,
Judecătorul sindic a considerat că, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, situația concretă privind raporturile dintre cele două părți litigante, soluționarea acestor diferende existente între cei doi parteneri contractuali nu se impune a se face în cadrul reglementat de Legea insolvenței, care nu poate fi văzută ca un mijloc de constrângere a debitorului de a-și plăti eventualele datorii.
Judecătorul sindic a considerat că neefectuarea plății de către debitoare, indiferent din ce motiv, chiar și cu rea credință, nu poate justifica deschiderea procedurii, atâta timp cât debitoarea nu este în stare de insolvență.
În condițiile în care debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată, conform înțelegerii părților, pe parcursul derulării raporturilor comerciale, debitoarea avea posibilitatea să formuleze împotriva acesteia cerere pe calea dreptului comun sau pe calea somației de plată și să solicite obligarea și la plata daunelor interese.
În exercitarea intenției creditoarei de aod etermina pe debitoare să-i achite suma restantă, aceasta a notificat-o, de altfel, invitând-o la conciliere conform art. 7201.pr.civ.
Chiar dacă procedura concilierii nu este obligatorie pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, legiuitorul necondiționând introducerea acesteia de neîndeplinirea procedurii prealabile, judecătorul sindic a considerat că în condițiile comunicării și stabilirii de către creditoare a unui termen pentru ca părțile să soluționeze amiabil litigiul, se confirmă ipoteza conform căreia formularea cererii de deschidere a procedurii s-a făcut în vederea recuperării mai facile și mai puțin costisitoare a debitelor.
Susținerile creditoarei în sensul că are la îndemână oricare din căile prevăzute de lege pentru recuperarea debitelor este reală, însă, dispozițiile Legii nr. 85/2006 prevăd pentru a se dispune deschiderea procedurii insolvenței obligativitatea ca debitoarea să fie în stare de insolvență definită ca acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Prezumția stării de insolvență astfel cum este reglementată de art. 3 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 a fost răsturnată de debitoare, făcându-se dovada faptului că dispune de fonduri bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
De altfel, la data de 10 iunie 2009 debitul pe care debitoarea îl avea față de creditoare a fost achitat integral prin ordinul de plată nr.201/6 mai 2009 achitându-se suma de 50.000 lei, iar prin ordinul de plată nr. 266/10 iunie 2009 suma de 180.161,33 lei, depuse la dosar în copie xerox la filele 95-96.
Față de considerentele mai sus reținute, judecătorul sindic a admis contestația formulată de debitoare și raportat la prevederile art. 33 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, a respins cererea creditoarei de deschidere a procedurii ca fiind nefondată.
Cererea formulată de creditoare de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, întrucât s-a respins cererea sa de deschidere a procedurii, astfel încât debitoarea nu a căzut în pretenții și în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 274.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei a solicitat obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
O primă critică formulată de creditoare în dezvoltarea motivelor de recurs se referă la faptul că nstanța de fond în mod greșit a susținut că nu s-a făcut dovada achitării onorariul avocatului, deoarece la ultimul termen de judecată reprezentantul creditoarei confirma că datoria față de societatea creditoare a fost achitată de către debitoare, însă înțelege să solicite obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată, conform documentelor pe care le depune la dosar.
Cu atât mai mult, a precizat creditoare, prin sentința recurată s-a reținut că la data de 10 iunie 2009, adică cu o zi înainte de data pronunțării, debitoarea a achitat creanța prin ordinul de plata nr. 266/10.2009, adică după 2 luni de la înregistrarea cererii ( data de 6 aprilie 2009).
Totodată, a susținut creditoarea, în cadrul cheltuielilor de judecată sunt cuprinse atât taxa de timbru, timbru judiciar precum si cheltuielile de deplasare pentru cele 2 termene de judecata (in original) aspecte asupra cărora instanța de fond nu a făcut nicio referire.
Cu privire la fondul cauzei, creditoarea precizează că cererea sa se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 85/2006, care prevăd necesitatea existenței unei creanțe certe, lichide si exigibile, o valoare prag minima de 10.000 ron și o întârziere la plată mai are de 30 de zile, respectiv art. 3.
Creditoarea arată că aceste condiții sunt îndeplinite, caracterul cert, lichid si exigibil al creanței rezultată din facturile comerciale pe care le-a emis către debitoare si culminează prin recunoașterea expresa și prin achitarea debitului în data de 10 iunie 2006, adică după 2 luni de la depunerea cererii de chemare in judecata (6 aprilie 2009).
Prin adresa nr. -/CJ/04.05.2009, Garda Financiara - Secția județeana Cac omunicat creditoarei că: "Având ca obiect verificarea relațiilor comerciale derulate cu " s-a constatat faptul ca facturile menționate in adresa emisa de către dvs. au fost înregistrate in evidenta contabilă a societății verificate, precum si prin adresa acesteia nr. 394/25.03.2009 în care precizează că "activitatea societății noastre s-a întrerupt în perioada 15.12.2008 -15.03.2009 si nu am încasat creanțe vechi ca să putem face fata plaților".
În raport de acestea, creditoarea apreciază că nstanța de fond în mod greșit a respins cererea ca fiind nefondată, în condițiile in care aceasta trebuia respinsă ca fiind "rămasă fără obiect", având in vedere că debitul a fost achitat în data de 10 iunie 2009, adică după 2 luni de la data înregistrării cererii, iar în practicaua sentinței se precizează acest fapt, respectiv că reprezentantul creditoarei solicită să se ia act de faptul ca cererea de deschidere a procedurii insolvenței, a rămas fără obiect, cu obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecata. Sub acest aspect, a precizat creditoarea, instanța de fond deși a luat act că debitul său în sumă de 230.161.33 RON exista, el fiind recunoscut prin achitarea integrală de către debitoare, a respins cererea ca nefondată, nu cum era legal ca fiind rămasa fără obiect.
Din această perspectivă și n considerarea dispozițiilor art. 274, 275.pr.civ. precum si având în vedere că deși debitoarea a fost notificată de multe ori pentru plata debitului, potrivit art. 43 Cod Comercial, creditoarea apreciază că cel care are culpa procesuala exclusivă nu este altcineva decât debitorul care a înțeles sa achite debitul numai după depunerea si comunicarea cererii de chemare in judecată, la un intervaI de 2 luni de la înregistrarea acesteia si prin încercarea de tergiversare a judecății.
Prin întâmpinare, debitoarea Das olicitat respingerea recursului, învederând că în mod corect a apreciat instanța de fond întreaga stare de fapt și a considerat că onorariul de avocat solicitat de creditoare nu îndeplinește condițiile legale, iar cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost deschisă în vederea recuperării mai rapide și mai puțin costisitoare a debitului, condiții în care, instanța de fond în mod corect a respins capătul de cerere privitor la cheltuielile de judecată.
În drept a invocat dispozițiile art. 274, 275 și art. 732.pr.civ.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta de recurs retine urmatoarele:
Prin sentinta comerciala recurata s-a respins cererea formulata de catre creditoarea care a solicitat deschiderea procedurii de insolventa de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de introducerea cererii de deschidere a procedurii de insolventa. Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a argumentat ca intrucat s-a respins cererea de deschidere a procedurii de insolventa, debitoarea a cazut in pretentii si in cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 274 alin. 1 Cpc.
In opinia instantei, raportat la starea de fapt care reiese din dosar si la probatiunea adminstrata, concluzia primei instante este eronata. Asa cum rezulta din probele administrate in dosarul primei instante, creanta certa, lichida si exigibila invocata de catre creditoarea recurenta a fost achitata de catre debitoare pe parcursul solutionarii dosarului, ulterior introducerii cererii de deschidere a procedurii de insolventa, fapt ce a determinat neindeplinirea conditiilor instituite de legiuitor in vederea deschiderii procedurii de insolventa.
In concret, cererea a fost introdusa de catre creditoarea recurenta la data de 6.04.2009, iar creanta a fost achitata integral in doua transe, conform ordinelor de plata depuse in probatiune: 50.000 Ron cu ordinul de plata 201/6.05.2009 si 180.161, 33 Ron cu ordinul de plata 266/10.06.2009 ( 95). In conditiile in care debitul a fost achitat dupa introducerea cererii de deschidere a procedurii de insolventa, actul platii are o dubla semnificatie: pe de o parte dovedeste recunoasterea creantei iar pe de alta parte probeaza faptul ca apartine in intregime debitoarei culpa in promovarea demersului dedus judecatii, in baza unei logici simple - daca creanta era achitata anterior, introducerea cererii era evitata.
In consecinta, in baza art. 312 alin. 1. si art. 304 alin. 1 punctul 9. recursul declarat va fi admis, sentinta recurata va fi modificata in sensul obligarii debitoarei la plata tuturor cheltuielilor de judecata avansate de catre creditoare pentru promovarea si sustinerea cererii de deschidere a procedurii de insolventa a debitoarei Cuantumul total al acestor cheltuieli este de 24.023 RON, constand in onorariu avocat si cheltuieli de deplasare ( 98-107).
- mult, avand in vedere temeinicia caii de atac declarata de catre recurenta, in baza dispozitiilor art. 274 alin. 1. debitoarea intimata va fi obligata si la plata cheltuielilor de judecata avansate de catre recurenta in faza recursului, in cuantum de 400 Ron ( 33-38).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea, cu sediul in oras,-, judetul I, cu sediul procesual ales in B, Bulevardul, nr. 39, - scara 2, etaj 5, apartament 31, sector 3, in contradictoriu cu debitoarea intimata SC SRL, cu sediul in D,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr. 2.366 din 11 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o modifică în sensul că obligă debitoarea la plata sumei de 24.023 RON cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimata la plata sumei de 400 RON cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red./20.01.2010
dact./6ex./
Jud.fond:
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
| ← Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 3091/2009.... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
