Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 3017/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 3017/2009

Ședința publică din data de 24.11.2009

Completul este compus din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 3: Claudia

GREFIER:

S-au luat spre examinare în vederea pronunțării, recursurile formulate de creditorii PRIMARUL MUNICIPIULUI T, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICARAE ACTIVELOR STATULUI B și administrator special al T, împotriva încheierii comerciale nr. 1034/2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr- și recursurile formulate de creditoarele SC SERV SA - SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE ELECTRICE TRANSILVANIA NORD, și SC DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE " DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD" SA -SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE C N, împotriva încheierii comerciale nr. 1616 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, care privește șipe intimații REGIA AUTONOMA DE TERMOFICARE CANAL FOND LOCATIV și &, având ca obiect procedura enței contestație la tabelul definitiv al creditorilor.

dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 noiembrie 2009, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru data de 17 noiembrie iar mai apoi pentru data de 24 noiembrie, încheieri care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA,

Prin încheierea nr. 1034 din 17 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -au respins contestațiile formulate la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei T de către creditorii: B, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU COMUNICAȚII, PRIMĂRIA

S-au admis contestațiile formulate la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei T de către creditorii: SC SRL, RAGCL CÂMPIA prin H & B și de către administratorul special al debitoarei

A fost definitivat tabelul creanțelor debitoarei T, astfel: T prin C - creanță garantată în cuantum de 2.209.052 lei; - creanță bugetară în cuantum de 552 lei; - creanță bugetară în cuantum de 10.068,82 lei; B - creanță bugetară în cuantum de 8.362.453,10 lei; PRIMĂRIA T - creanță bugetară în cuantum de 206.918,89 lei; PRIMĂRIA T - creanță bugetară tardivă în cuantum de 222.953,41 lei, cu aplicarea sancțiunii prev. de art.76 din Legea nr.85/2006; PRIMĂRIA - creanță bugetară în cuantum de 3.154 lei; AN APELE ROMÂNE TÂRGU M A - creanță chirografară în cuantum de 518.283,27 lei; SC SRL - creanță chirografară în cuantum de 2.248,91 lei; SC MEDIA SRL - creanță chirografară în cuantum de 3.998,40 lei; CONSTRUCȚII N SA - creanță chirografară în cuantum de 386.936,36 lei; ON GAZ SA - creanță chirografară în cuantum de 1.471.943,16 lei; FFEE TRANSILVANIA NORD SA - creanță chirografară în cuantum de 8.567,64 lei; SC SRL - creanță chirografară în cuantum de 20.000 lei; SC SRL - creanță chirografară în cuantum de 1.421,76 lei; CÂMPIA prin H & B - creanță chirografară în cuantum de 52.011.691,35 lei; T - creanță chirografară în cuantum de 162 lei; COMPANIA DE APE - creanță chirografară tardivă în cuantum de 12.377,41 lei, cu aplicarea sancțiunii prev. de art.76 din Legea nr.85/2006; SC ROMANIA SRL - creanță chirografară în cuantum de 12.725,38 lei, cu aplicarea sancțiunii prev. de art.76 din Legea nr.85/2006.

S-a fixat termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 28 aprilie 2009.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că Agenția Națională pentru Comunicații și-a depus declarația de creanță solicitând suma de 741,00 RON. Documentele depuse cuprind două decizii pe baza cărora își justifică suma de 552,00 RON. Pentru suma rămasă de 189,00 RON nu există documente. Conform prevederilor art. 65 alin. 2 din Legea 85/2006, creditorul este obligat să depună documentele justificative aferente sumei solicitate. În lipsa acestora, contestația formulată de acest creditor este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, iar suma cu care creditorul chirografar va fi trecut în tabelul preliminar este 552 RON.

Prin declarația de creanță depusă la dosarul cauzei creditorul AVAS reclamă 8.362.453,10 RON, sumă care se compune din creanțele preluate de la "Distrigaz Nord" SA prin Protocolul 2/28 iunie 2004. Alături de aceste sume sunt solicitați alți 17.231,18 RON, reprezentând contravaloarea publicității efectuate în vederea valorificării unor bunuri ale debitoarei. Aceste sume nu sunt circumscrise și nici auxiliare creanței preluate de la "Distrigaz Nord" SA, iar modalitățile de valorificare și recuperare a creanțelor, în special efectuarea publicității în diferite publicații, sunt costuri opționale și revin creditorului AVAS. În aceste condiții, contestația formulată de către AVAS B este neîntemeiată și urmează ca acesta să fie înscris doar cu o creanță bugetară în sumă de 8.362.453,10 RON.

În decursul lunii decembrie 2008 fost comunicată administratorului judiciar prin intermediul debitoarei, declarația de creanță a societății SC SRL. Suma solicitată este de 83.758,10 RON. Notificarea deschiderii procedurii a fost efectuată cu acest creditor în vederea depunerii unei declarații de creanță. În susținerea poziției sale creditoarea a depus doar o fișă analitică, iar declarația de creanță nu a fost depusă și la Grefa Tribunalului Comercial Cluj. Documentul nu poate fi supus analizei lichidatorului judiciar, iar acest creditor nu a fost înscris în tabelul preliminar al creditorilor.

Contestația formulată la data de 19 ianuarie 2009 fost însoțită de către documente justificative anexate, astfel că s-a admis iar SC SRL a fost înscrisă cu o creanță chirografară în sumă de 131.602,67 lei, fără aplicarea sancțiunii prev. de art.76 din Legea nr.85/2006, întrucât declarația de creanță propriu-zisă a fost formulată în interiorul termenului limită stabilit prin sentința de deschidere a procedurii, chiar dacă justificarea cu înscrisuri s-a făcut ulterior.

Societatea SC SRL prin declarația de creanță solicită o sumă de 4.461,22 RON. Conform prevederilor art. 65 alin. 2 din Legea nr.85/2006 creditorul are obligația depunerii documentelor justificative. În urma analizei documentelor contabile depuse în anexele declarației de creanță, facturile justifică doar o sumă de 2.248,91 RON (pentru penalități nefiind emise facturi), motiv pentru care creditoarea a fost înscrisă în tabelul preliminar doar cu această sumă și nu a formulat această contestație.

Pe data de 15 ianuarie 2009, Compania de Ape "" pretinde prin declarația de creanță o sumă 12.377,41 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de - canal pentru perioada 27.07.2007 - 01.10.2008. Termenul de depunere a declarațiilor dec reanță, a fost fixat de către judecătorul sindic pentru data de 09 ianuarie 2009. Creditoarea a fost notificată asupra deschiderii procedurii nu numai conform prevederilor art. 61 din Legea 85/2006, dar și prin corespondența purtată în vederea reglementării diferitelor aspecte legate de gestionarea procedurii.

În aceste condiții creanța Companiei de Ape "" a fost înscrisă într-o rubrică specială cu mențiunea sancțiunii aplicării art.76 din Legea nr.85/2006.

Suma solicitată de către creditorul Societatea Comercială de Construcții N SA este de 387.206,71 RON. În urma analizei documentelor anexe, care probează realitatea sumelor pretinse, a fost identificată o sumă de 70.596,50 RON care reprezintă reactualizarea debitului de bază conform prevederilor art. 371 indice 2 alin. 3 din Cod de Procedură Civilă. Efectuându-se verificarea modalității de calcul, pe baza documentelor anexate suma desprinsă este de 70.326,15 RON. Pentru diferența de 270,35 RON nu există documente justificative, motiv pentru care creanța a fost înscrisă parțial, acceptându-se înscrierea sumei de 386.936,36 RON, iar creditoarea nu a formulat contestație.

Declarația depusă din partea GAZ reclamă suma de 1.488.777,19 RON. Analizând documentele depuse ca justificare pentru suma pretinsă, factura cu numărul -, în valoare de 19,88 RON nu a fost identificată. În acest context suma a fost redusă corespunzător înscriindu-se în Tabelul valoarea de 1.488.757,31 RON, iar creditoarea nu a formulat contestație.

Creditorul FFEE "Transilvania Nord" SA pretinde o sumă de 16.948,15 RON. Din analiza documentației aferente a fost identificată lipsa a două facturi în valoare de 77,52 RON. În aceste condiții, creanța a fost înscrisă parțial acceptându-se suma de 16.870,63 RON, iar creditoarea nu a formulat contestație.

În urma verificării documentelor depuse la dosarul cauzei a fost identificată o declarație de creanță depusă de către societatea Ista Romania SRL. Creditorul, fosta societate, pretinde o sumă de 12.725,38 RON, sumă ce se compune din contravaloarea serviciilor prestate și a mărfii livrate debitoarei. Fondul creanței nu mai necesită verificare deoarece data poștei este de 12 ianuarie 2009, iar data înregistrării la instanță este 13 ianuarie 2009. Dat fiind faptul că termenul ultim de depunere a declarațiilor de creanță a fost fixat de către judecătorul sindic pentru data de 09 ianuarie 2009, în cazul acestei declarații de creanță îi sunt incidente dispozițiile art. 76 intervenind sancțiunea decăderii. Creanța a fost trecută în tabelul preliminar, într-o rubrică aparte cu precizarea sancțiunii aferente.

În data de 16 decembrie 2008, creditorul SRL, prin reprezentantul său a predat administratorului judiciar declarația de creanță prin care se solicita înscrierea la masa credală cu suma de 2.882,82 RON. Creanța se compune din 1.421,76 RON debit și 1.421,76 RON penalități de întârziere în același cuantum. Conform prevederilor art. 65 alin. 2 din Legea enței care impune obligativitatea probării sumelor, coroborat cu art. 155 din Codul Fiscal care indică regimul facturării, suma de 1.421,76 RON percepută drept penalități de întârziere trebuia facturată. În lipsa unor documente justificative creanța a fost admisă parțial, suma înscrisă în Tabelul preliminar de creanțe fiind 1.421,76 RON, iar creditoarea nu a formulat contestație.

Primăria, prin declarația de creanță depusă solicită recuperarea unei sume de 435.564,42 RON. Suma respectivă reprezintă echivalentul impozitelor datorate de către debitoare către instituția mai sus amintită. Din analiza documentației depuse la dosarul cauze, pe baza anexelor comunicate administratorului judiciar, efectuându-se un calcul al tuturor sumelor pretinse, a fost obținută suma de 206.918,89 RON. Creanța Primăriei Taf ost admisă doar parțial, iar această creditoare a formulat contestație precizată prin care a solicitat înscrierea creanței ca și creanță garantată și nu bugetară pentru suma totală de 429.872,30 lei.

Documentele depuse în sprijinul contestației precizate sunt de fapt completări de creanță inițială peste termenul limită din 9 ianuarie 2009. Astfel, diferența între suma acceptată de către lichidatorul judiciar 206.918,89 lei și suma precizată ulterior și justificată - 429.872,30 lei în cuantum de 222.953,41 lei va fi trecută cu sancțiunea decăderii prev. de art.76 din legea nr.85/2006, însă întreaga creanță va fi menționată ca fiind bugetară, întrucât garanțiile constituite nu sunt opozabile în procedură. Sechestrul constituit asupra autovehiculelor debitoarei a rămas fără obiect prin înstrăinarea bunurilor de către C, iar procesele-verbale de sechestru privind celelalte bunuri ale debitoarei au avut rolul de a garanta creanța unui asociat, respectiv PRIMĂRIA

Creditorul RAGCL Câmpia prin declarația de creanță înregistrată în data de 10 noiembrie 28 reclamă o sumă de 52.011.691,35 RON. În justificarea sumei, creditorul prin reprezentantul său arată că această sumă se compune din 2.240.548,54 RON și 29.583.800.471,00 RON. Aceste sume sunt disputate în dosarele - și respectiv -. Cele două sume adunate nu corespund cuantumului solicitat.

Pe fondul creanței creditorul nu a depus nici un fel de anexe în susținerea pretențiilor sale, iar sumele pretinse cumulate nu ating cuantumul total solicitat. Pentru aceste două motive creanța RAGCL Câmpia a fost respinsă integral.

Acest creditor a formulat o contestație însoțită de actele doveditoare ale pretențiilor acestei creditoare, care vin să suplinească declarația de creanță formulată în termenul limită, dar fără înscrisuri doveditoare. Astfel, judecătorul sindic a înlăturat apărările lichidatorului judiciar și a dispus admiterea contestației și înscrierea acestui creditor cu o creanță în sumă de 52.011.691,35 lei.

Prin declarația de creanță depusă la dosarul cauzei AN Apele Române Târgu M solicită înscrierea în tabelul preliminar cu suma de 518.283,27 RON. natura creanței, aceasta este identificată ca fiind bugetară.

Analizând textul de lege, respectiv art. 3 punct 11, creanțele bugetare sunt: "creanțele constând în impozite, contribuții, amenzii și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora." Prin raportare la OUG 105/05.09.2009 art. 1 alin. 2 și OUG 73/2005: "Administrația Națională a Apele Române are statut de regie autonomă de interes public național, este persoană juridică română și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, sub autoritatea Ministerului Apelor și Protecției Mediului". În acest context, chiar dacă se probează faptul că acest creditor este o regie autonomă, sumele pretinse, conform titlurilor executorii depuse în probațiune, reprezintă contravaloarea "livrării de produse și prestării de servicii pentru gospodărirea apelor", toate acestea fiind facturate conform contractelor amintite în corpul titlurilor executorii. Creanțele bugetare, așa cum s-a arătat mai sus, reprezintă exclusiv creanțe reprezentând contribuții, impozite sau amenzi cu condiția ca acestea să reprezinte venituri bugetare. Suma de 518.283,27 RON nu se încadrează în această categorie. Punctul de reper în identificarea unei creanțe bugetare nu îl reprezintă specificul instituției publice față de care este datorată acea sumă, ci natura creanței. Pentru aceste motive creanța solicitată a fost acceptată integral în baza titlurilor depuse, dar trecută în grupa creditorilor și nu s-a formulat contestație.

T își declară sumele de încasat de la debitoarea T în cuantum de 162,00 RON, sume pentru care indică existența unei garanții de 338,75 RON. Conform prevederilor art. 65 alin. 2 din Legea privind procedura enței, creditorii trebuie să depună documente justificative și privind determinarea naturii creanței solicitate. În lipsa unor astfel de documente din anexele declarației de creanță aceasta a fost înscrisă în grupa creditorilor și nu a formulat contestație.

Totodată prin încheierea comercială nr. 1616 din 28 aprilie 2009 Tribunalului Comercial Cluj -s-a respins cererea de repunere în termen formulată de către creditoarea SERV SA și s-au admis excepțiile invocate de către lichidatorul judiciar cu privire la decăderea din drepturile prev. de art.76 din Legea nr.85/2006 a creditorilor SERV SA și DISTRIBUȚIE.

S-a dispus înscrierea în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei Tau rmătoarelor creanțe: SERV SA - creanță chirografară în sumă de 6.702,04 lei, cu aplicarea sancțiunii prev. de art.76 din legea nr.85/2006; DISTRIBUȚIE - creanță chirografară în cuantum de 17.293,14 lei, cu aplicarea sancțiunii prev. de art.76 din legea nr.85/2006.

S-a respins cererea

S-a fixat termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 22 septembrie 2009.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin încheiere comercială nr.3650/C/2008 pronunțată la data de 11 noiembrie 2008 fost admisă cererea formulată de debitoarea REGIA AUTONOMĂ DE TERMOFICARE CANAL FOND LOCATIV și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată împotriva debitoarei și desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe &.

Prin încheierea comercială nr. 1034/17.03.2009 au fost respinse contestațiile formulate la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei T de către creditorii: B, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU COMUNICAȚII, PRIMĂRIA T, au fost admise contestațiile formulate la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei T de către creditorii: SC SRL, RAGCL CÂMPIA prin H & B și de către administratorul special al debitoarei și a fost definitivat tabelul creanțelor debitoarei T, astfel:

- T prin C - creanță garantată în cuantum de 2.209.052 lei;

- - creanță bugetară în cuantum de 552 lei;

- - creanță bugetară în cuantum de 10.068,82 lei;

- B - creanță bugetară în cuantum de 8.362.453,10 lei;

- PRIMĂRIA T - creanță bugetară în cuantum de 206.918,89 lei;

- PRIMĂRIA T - creanță bugetară tardivă în cuantum de 222.953,41 lei, cu aplicarea sancțiunii prev. de art.76 din Legea nr.85/2006;

- PRIMĂRIA - creanță bugetară în cuantum de 3.154 lei;

- AN APELE ROMÂNE TÂRGU M A - creanță chirografară în cuantum de 518.283,27 lei;

- SC SRL - creanță chirografară în cuantum de 2.248,91 lei;

- SC MEDIA SRL - creanță chirografară în cuantum de 3.998,40 lei;

- CONSTRUCȚII N SA - creanță chirografară în cuantum de 386.936,36 lei;

- ON GAZ SA - creanță chirografară în cuantum de 1.471.943,16 lei;

- FFEE TRANSILVANIA NORD SA - creanță chirografară în cuantum de 8.567,64 lei;

- SC SRL - creanță chirografară în cuantum de 20.000 lei;

- SC SRL - creanță chirografară în cuantum de 1.421,76 lei;

- CÂMPIA prin H & B - creanță chirografară în cuantum de 52.011.691,35 lei;

- T - creanță chirografară în cuantum de 162 lei;

- COMPANIA DE APE - creanță chirografară tardivă în cuantum de 12.377,41 lei, cu aplicarea sancțiunii prev. de art.76 din Legea nr.85/2006;

- SC ROMANIA SRL - creanță chirografară în cuantum de 12.725,38 lei, cu aplicarea sancțiunii prev. de art.76 din Legea nr.85/2006.

Creditorul SERV SA a solicitat repunerea în termen pentru creanța chirografară în sumă de 6.702,04 lei fiind formulată declarația de creață în 25 martie 2009 iar DISTRIBUTIE a formulat o declarație pentru creanța chirografară în sumă de 17.293,14 lei, care a fost înregistrată cu mult peste termenul limită fixat de către judecătorul sindic.

Lichidatorul judiciar a invocat excepția decăderii acestor creditori din drepturile prev. de art.76 din legea nr.85/2006.

Judecătorul sindic a considerat că în conformitate cu prevederile art. 7 alin.3 din Legea nr.85/2006, pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin. 1 lit. c, procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de ență, în cauză notificarea fiind făcută prin publicare în Buletinul procedurilor de ență.

Cu privire la cererea de repunere în termen formulată trebuie subliniat, în primul rând că o cerere de repunere în termenul legal pentru înregistrarea declarației de creanță, cu invocarea art.103 pr.civ. conduce la concluzia că acest creditor recunoaște că a depășit termenul limită pentru a formula declarațiile de creanță, însă susține că aceasta s-a datorat unor împrejurări mai presus de voința sa.

Judecătorul sindic a apreciat că în speță nu se poate reține ca incidentă și dovedită situația prev. de art.103 pr.civ. respectiv că acest creditor ar fi fost într-o imposibilitate obiectivă generată de o împrejurare mai presus de voința sa pentru a respecta termenul limită de înregistrare a declarației de creanță.

Lichidatorul judiciar a făcut dovada notificării prin a deschiderii procedurii generale de ență față de debitoare și sunt incidente prev. art.7 alin.3 teza finală din Legea nr.85/2006, în sensul că pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art.28 alin.1 lit.c procedura notificării prevăzute de art.61 este considerată îndeplinită dacă a fost făcută prin Buletinul procedurilor de ență.

Prin decizia nr.1137/04.12.2007 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate privind disp. art.7 din Legea nr.85/2006 doar în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se formulează o acțiune în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2006, ulterior deschiderii procedurii enței, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de ență, iar nu și potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă. Această situație nu este aplicabilă în speță pentru că nu este vorba despre o acțiune formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2006, ci despre un creditor care trebuia să formuleze declarație de creanță în procedură în termenul limită notificat prin Buletinul procedurilor de ență, fiind incidente prevederile art.7 alin.3 teza ultimă din Legea nr.85/2006.

În cauză a fost formulată și o cerere de către B, care în numele - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE COMUNICAȚII a solicitat înscrierea cu suma de 1.130,50 lei în baza unei somații și nu a unei declarații de creanță și cu toate că lichidatorul judiciar a notificat deschiderea procedurii și aplicarea disp. art.36 din Legea nr.85/2006, precum și faptul că există înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor, deci că nu are calitatea procesuală necesară de a solicita sumele pretinse, acest

Împotriva încheierii nr. 1616 din 24 aprilie 2009 Tribunalului Comercial Cluj au formulat recurs creditoarele SC DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE " DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD" SA SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE C-N și SC SERV SA-SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE și SERVICII ENERGETICE ELECTRICE TRANSILVANIA NORD C-N ambele solicitând admiterea recursului și modificarea încheierii sus menționate în sensul admiterii de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece creditoarele nu au fost notificate în legătură cu deschiderea procedurii așa încât se impune aprecierea declarațiilor de creanță ca fiind formulate în termen.

La rândul său, creditoarele recurente INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI T, AVAS B și administratorul special al debitoarei au declarat recurs împotriva sentinței comerciale nr. 1034/2009 a Tribunalului Comercial Cluj.

Recurenta INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI T solicită admiterea recursului și pe cale de consecință înscrierea instituției recurente în tabelul creditorilor cu o creanță garantată în cuantum de 429.872,3 lei.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, argumentele esențiale invocate de lichidator și admise de instanță, nu au valoarea unor judecăți de valoare, pertinente, întrucât nu constată realitatea faptică și mai mult nu sunt însoțite de un text de lege care să le confere forța probantă.

creanței în cadrul unui titlu executoriu are ca efect principal raportarea tuturor participanților la procedura enței la prevederile art. 66 din Legea nr. 85/2006: (1) Toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii. (2) Nu sunt supuse acestei proceduri creanțele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.

Judecătorul sindic a apreciat în mod eronat precizările formulate ulterior contestației ca fiind o nouă declarație de creanță.

În mod eronat judecătorul sindic a dispus înscrierea creanței în cuantum de 222.953,41 lei ca fiind tardivă și cu aplicarea sancțiunii prevăzută de art. 76 din Legea nr. 85/2006 și doar diferența de 206.918,89 lei a înscris-o ca și creanță bugetară și nu garantată așa cum a solicitat.

Recurenta - în calitate de administrator special al debitoarei solicită admiterea recursului, și în rejudecare, respingerea contestației creditorului RAGCL CÂMPIA și excluderea în totalitate a pretențiilor acestuia din tabelul definitiv al creditorilor.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că pretențiile creditorului se ridicau la suma de 52.011.691,35 lei, sumă care se compune, conform explicațiilor acestuia din 2.240.548,54 lei și 29.593.800.471,00 lei.

Lichidatorul judiciar analizând documentația depusă la dosarul cauzei a respins pretențiile acestui creditor deoarece: declarația de creanță a fost timbrată, dar nu a fost plătită taxa de timbru; anexele obligatorii unei declarații de creanță așa cum sunt ele descrise în art. 65 nu a fost prezentate, devenind așadar imposibilă o analiză a fondului creanței.

Prima instanță nu a ținut cont de faptul că termenul de depunere a declarațiilor de creanță este data de 9 ianuarie 2009.

Contestațiile formulate împotriva tabelului preliminar, în lumina textului art. 73 alin 1 din Legea nr. 85/2006 sunt introduse cu privire la: "creanțele și drepturile de preferință trecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar de creanțe".

Instanța de judecată a omis să ia în considerare faptul că unul dintre motivele respingerii declarației de creanță de către lichidator a fost lipsa taxării corespunzătoare.

AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și pe cale de consecință dispunerea înscrierii creanței AVAS în tabelul creanțelor înregistrate față de TERMOFICARE CANAL FOND LOCATIV RA și cu suma de 17.231,18 lei reprezentând cheltuieli de valorificare.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii- art. 304 pct 9 Cod procedură civilă.

Conform notificării din 26 ianuarie 2009, motivele care au stat la baza înlăturării creanței sunt total nelegale și în același timp excesive.

Lichidatorul judiciar & pentru TERMOFICARE CANAL FOND LOCATIV RA prin întâmpinarea depusă la data de 16 octombrie 2009 solicită respingerea recursului formulat de INSTITUȚIA PRIMARUL MUNICIPIULUI T cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (45).

INSTITUȚIA PRIMARUL MUNICIPIULUI Tad epus la dosar la data de 8 noiembrie 2009 precizări cu referire la întâmpinarea depusă de &, iar la data de 13 noiembrie 2009 depus concluzii scrise în cauză.

Lichidatorul & a depus la data de 12 noiembrie 2009 concluzii scrise privind precizările Primăriei T în cuprinsul Precizărilor nr.2871 din 5 noiembrie 2009.

SC DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE " DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD" SA- SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE C-N a depus la data de 11 noiembrie 2009 concluzii scrise în cauză.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele:

În procedura enței debitoarei creditorii au declarat recurs împotriva a două hotărâri pronunțate de judecătorul sindic.

Astfel, prin încheierea nr. 1616 pronunțată la data de 28 aprilie 2009 de către judecătorul sindic au fost respinse cererile de repunere în termen ale creditorilor SERV SA și DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD și drept urmare judecătorul sindic a admis excepția invocată de către lichidatorul judiciar cu privire la decăderea acestor creditori din drepturile prevăzute de art. 76 din Legea nr. 85/2006 cu consecința înscrierii creanțelor acestor creditori ca fiind creanțe decăzute din termen.

Prin motivele de recurs invocate de creditoarele SC DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE- DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD SA -SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE C-N și respectiv SC SERV SA -SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE ȘI ENERGIE ELECTRICE TRANSILVANIA NORD C-N se critică hotărârea judecătorului sindic prin prisma faptului că aceste creditoare nu au fost notificate cu privire la deschiderea procedurii de faliment a debitoarei.

Deoarece cu privire la creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art 28 alin 1 lit c, procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de ență, Curtea reține că judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 7 alin 3 din Legea nr. 85/2006 și a apreciat că declarațiile de creanță au fost depuse de acești creditori cu nerespectarea termenului limită stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii, motiv pentru care cu privire la aceste creanțe se aplică sancțiunea prev de art. 76 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, lichidatorul judiciar a făcut dovada notificării prin Buletinul procedurilor de ență a deschiderii procedurii generale față de debitoare și așa cum s-a arătat mai sus în speță fiind incidente prevederile art. 7 alin 3 teza finală nu se poate susține că acești creditori nu au fost notificați.

Pe de altă parte, cu ocazia contestației formulate aceștia au solicitat repunerea în termenul de declarare a creanței însă nu a invocat nici o împrejurare obiectivă care să impună o atare repunere în termen așa cum impun prevederile art. 103 Cod procedură civilă.

Față de considerentele mai sus expuse, recursurile declarate de creditorii SC DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE " DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD SA "-SUCURSALA DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE C-N și SC SERV SA -SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE ELECTRICE TRANSILVANIA NORD urmează a fi respinse ca neîntemeiate potrivit art. 312 alin 1 Cod procedură civilă.

Recurentul INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI Tad eclarat recurs împotriva încheierii comerciale 1034/2009 criticând sub aspectul nelegalității modalitatea în care judecătorul sindic a procedat la respingerea contestației formulate de acest creditor împotriva raportului întocmit de lichidatorul desemnat în cauză, raport care a consfințit printre altele admiterea parțială a creanței creditorului recurent. Mai mult decât atât prin această hotărâre judecătorul sindic a statuat asupra caracterului creanței ca fiind una bugetară și nu garantată pe considerentul că procesele-verbale de sechestru privind bunurile mobile ale debitoarei au avut rolul de a garanta creanța unui asociat respectiv PRIMĂRIA

Conform tabelului preliminar creanța PRIMĂRIEI T în cuantum de 435.564,42 RON a fost redusă la suma de 206.918,00 RON. În același timp ea a fost trecută pe poziția creanțelor bugetare.

Referitor la reducerea cuantumului sumelor pretinse se reține din raportul întocmit de lichidatorul judiciar că acestea au fost calculate pe baza documentației depuse de către creditor.

Astfel, declarațiile de creanță a PRIMĂRIEI T nu respectă prevederile art. 65 din Legea nr. 85/2006 respectiv nu prezintă toate documentele justificative, fapt de altfel indicat de acest creditor în contestația sa.

Întrucât lichidatorul judiciar nu a dispus de documentația completă și nici nu a beneficiat de o modalitate de calcul, acesta a procedat la calcularea cuantumului creanței exclusiv pe baza anexelor prezentate de către creditor, individualizându-se soldul debitor și mai apoi penalitățile aferente exclusiv documentelor depuse.

Deoarece prin contestația formulată creditorul recunoaște că documentația a fost depusă incomplet, în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 65 alin 2 din Legea enței.

În ceea ce privește trecerea creanței în categoria creanțelor bugetare aceasta are o dublă justificare.

Pe de o parte în cuprinsul declarației de creanță creditorul recurent nu solicită expres înscrierea creanței sale ca garantată așa cum precizează art. 65 alin 1 din legea enței și mai mult acesta solicită să se țină cont de ordinea de preferință a creanțelor bugetare în paragrafele finale ale declarației sale de creanță.

Pe de altă parte, temeinicia susținerilor recurentei trebuie verificată și sub aspectul faptului că, garanțiile constituite comportă două aspecte care înlătură prin natura lor caracterul garantat al creanței.

Astfel, sechestrul constituit asupra autovehiculelor debitoarei a rămas fără obiect prin înstrăinarea bunurilor de către creditorul DGFP C iar în ceea ce privește procesele-verbale de sechestru depuse în anexe privind celelalte bunuri ale debitoarei, modul de constituire intră sub incidența art. 80 alin 1 lit e, în sensul că PRIMĂRIA T are calitatea de asociat iar respectivele sechestre au avut rolul de a garanta creanța unui asociat în înțelesul textului de lege invocat.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de INSTITUȚIA PRIMARULUI MUN.T apare ca neîntemeiat urmând a fi respins în consecință potrivit art. 312 alin 1 Cod procedură civilă.

Creditorul AVAS B prin recursul declarat solicită înscrierea creanței acestuia și cu suma de 17.231,18 RON reprezentând cheltuieli de valorificare.

Pentru a analiza temeinicia susținerilor formulate cu ocazia recursului Curtea reține că prin declarația de creanță depusă de creditorul AVAS B acesta invocă o creanță în cuantum de 8.362,453,10 RON sumă care se compune din creanțele preluate de La N "DISTRIGAZ NORD" SA prin Protocolul 2 din 28 iunie 2004. Alături de aceste creanțe se mai solicită suma de 17.231,18 RON reprezentând contravaloarea publicității efectuate în vederea valorificării unor bunuri ale debitoarei.

Deoarece sumele reprezentând cheltuielile de valorificare nu sunt circumscrise și nici auxiliare creanței principale preluate de la N "DISTRIGAZ NORD " SA, iar modalitățile de valorificare și recuperarea creanțelor, în special efectuarea publicității sunt costuri opționale care în final profită creditorului urmarea valorificării bunurilor acestea nu pot fi înscrise în tabelul de creanțe ale debitoarei.

Aceste considerente duc la concluzia respingerii ca neîntemeiat a recursului declarat de creditorul AVAS

Cu toate acestea recursul declarat de administratorul special împotriva sentinței 1034/2009 apare ca fiind întemeiat pentru cele ce urmează a fi expuse:

Ca urmare a notificărilor efectuate de către lichidatorul judiciar privind deschiderea procedurii enței pentru debitorul T la data de 10 noiembrie 2009, creditorul RAGCL CÂMPIA- a depus declarația de creanță pentru suma de 52.011.691,35 RON.

Pe de o parte, Curtea observă că, declarația de creanță nu a fost însoțită de anexele obligatorii așa cum sunt ele descrise în art. 65 din Legea nr. 85/2006 și în lipsa prezentării acestora apare imposibilă analiza fondului creanței.

Ulterior însă, la data de 2 februarie 2009 creditorul RAGCL CÂMPIA- prin intermediul unei contestații împotriva tabelului preliminar depus de către lichidatorul judiciar invocă o creanță de 5.198.928,59 RON redusă cu mult față de declarația de creanță inițială, ca urmare a verificărilor contabile iar în susținerea contestației sunt anexate documentele aferente pretențiilor abia la data de 2 februarie 2009.

Deoarece judecătorul sindic a analizat doar cu ocazia contestației documentația depusă de acest creditor, recursul declarat de administratorul special este întemeiat.

Astfel, judecătorul sindic nu a ținut seama de faptul că termenul de depunere al declarațiilor de creanță era stabilit pentru data de 9 ianuarie 2009.

Contestațiile formulate împotriva tabelului preliminar în lumina prevederilor art. 73 alin 1 din Legea nr. 85/2006 se referă la creanțele și drepturile de preferință trecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar de creanță. Dat fiind faptul că RAGCL CÂMPIA- indică un nou cuantum al creanțelor respectiv 5.198.928,59 RON însă în același timp aduce și documentația necesară probării pretențiilor rezultă că interesul real este acoperirea viciilor primei documentații respectiv nedepunerea dovezilor aferente declarației de creanță.

Deoarece potrivit prevederilor art. 62 coroborat cu art. 65 și respectiv art. 76 din Legea nr. 85/2006 orice creditor este obligat ca la data formulării unei declarații de creanță să indice cuantumul exact al pretențiilor sale și să depună documentele care probează pretențiile sale, Curtea apreciază că în fapt creditorul RAGCL CÂMPIA- prin contestația formulată a depus o completare a declarației de creanță inițială motiv pentru care asemenea oricărui act accesoriu trebuie să fie supus aceluiași regim ca și actul principal respectiv să fie depusă în termenul stabilit de judecătorul sindic, respectiv 9 ianuarie 2009.

În concluzie, în speță devin incidente prevederile art. 76 din Legea nr. 85/2006 care impun sancțiunea decăderii, decădere ce operează de drept în acest caz încă din data de 9 ianuarie 2009.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că judecătorul sindic a admis neîntemeiat contestația creditorului RAGCL CÂMPIA- fiind incident motivul de recurs prev de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă deoarece în speță față de acest creditor opera sancțiunea decăderii prev de art. 76, motiv pentru care contestația formulată apare ca neîntemeiată cu consecința respingerii sale potrivit art. 73 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de administratorul special al debitoarei REGIA AUTONOMĂ DE TERMOFICARE CANAL FOND LOCATIV T împotriva încheierii civile nr. 1034 din 17 martie 2009 pronunțată în dosarul - al Tribunalului Comercial Cluj pe care o modifică în parte în sensul că respinge contestația la tabelul preliminar al creanțelor formulată de creditoarea RAGCL Câmpia prin lichidator.

Menține restul dispozițiilor încheierii. Respinge recursurile declarate de creditoarele SC DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD SA-SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE C-N și SC SERV SA-SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE și SERVICII ENERGETICE ELECTRICE TRANSILVANIA NORD împotriva încheierii nr. 1616 din 28.04.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Respinge recursurile creditorilor INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI T și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva încheierii nr. 1034/17.03.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 24.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - --- - -

Red./

6 ex./17.12.2009

Jud.fond.-

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 3017/2009. Curtea de Apel Cluj