Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 308/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 308
Ședința publică de la 08 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi
Judecător I -
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent.. A. PU-ȘI - I și pe intimat " " I, lichidator judiciar LICHIDATOR I, intimat " ", intimat, intimat BANCA ROMÂNEASCĂ - SUCURSALA I, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva sentinței comerciale numărul 173/S a Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen, declarat și motivat în termen;
- recurent scutit de plata taxelor de timbru;
- prin cererea de recurs se solicită judecarea pricinii în lipsă, după care
Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
Mai înainte de închiderea ședinței de judecată se prezintă apărătorul intimatei - dl.avocat - și depune la dosar, spre ai fi avute în vedere de instanță, note de concluzii scrise.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 173/S/09.04.2008 a Tribunalului Iași, judecător sindic, s-a hotărât:
Admite excepția privind lipsa calității procesuale active a creditorului "" SA, cu sediul în B,- și în consecință respinge cererea acestuia vizând stabilirea răspunderii personale pentru pasivul debitorului falit.
Admite excepția privind prescripția extinctivă și ca urmare respinge cererea formulată de Lichidator I în calitate de lichidator judiciar, privind stabilirea răspunderii personale a administratorului-pârât, cu domiciliul ales în municipiul I,-, -eneș,. 1 ( la Cabinetul de avocatură" "), pentru pasivul debitorului falit.
În temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului " ", cu sediul social în municipiul I,-, --1,. C,. 1,. 2, jud. I și radierea acestuia din registrul comerțului.
În temeiul dispozițiilor art. 136 din lege, descarcă pe administratorul judiciar de orice responsabilități și îndatoriri, iar în temeiul dispozițiilor art. 135, dispune notificarea prezentei sentințe, prin publicarea în buletinul Procedurilor de insolvență, debitorului, creditorilor, administratorului-pârâte și potrivit Cod procedură civilă, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru efectuarea mențiunilor de radiere.
În baza dispozițiilor art. 4 din aceiași lege, aprobă decontul lichidatorului judiciar și dispune să-i fie plătită, din contul de lichidare constituit la. suma de 1 309 lei.
S-a reținut că, prin sentința civilă nr. 82/Com/13.03.2003 pronunțată în dosarul nr. 159/2002/Com al Tribunalului Iași, s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitorului " ", potrivit Legii nr. 64/1995 în vigoare la acea dată.
La data de 11.05.2007 lichidatorul judiciar desemnat în cauză a prezentat raportul final cuprinzând propunerea de închidere a procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului. Copii după raportul final și actele anexe au fost comunicate debitorului,creditorilor și afișate la ușa instanței,fără ca părțile să formuleze obiecțiuni.
Creditorul "", prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18.04.2006, a solicitat stabilirea răspunderii personale a administratorului-pârât pentru pasivul debitorului falit. La data de 02.05.2007 a formulat cerere pentru stabilirea răspunderii personale a aceleiași pârâte și lichidatorul judiciar desemnat în cauză.
Administratorul-pârât a formulat întâmpinare,invocând excepția lipsei calității procesuale active a creditorului "" și excepția prescripției extinctive cu privire la cererea lichidatorului judiciar,iar pe fond susținând că nu se face vinovată de săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006
Analizând excepția privind lipsa calității procesuale active, prin prisma dispozițiilor legale incidente, se constată că aceasta întemeiată și va fi admisă ca atare,cu consecința a respingerii cererii privind stabilirea răspunderii personale. Aceasta pentru următoarele considerente:
Cererea creditorului a fost introdusă în condițiile stabilite de Legea nr. 64/1995,care a fost abrogată în totalitate prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, aceasta din urmă, de imediată și exclusivă aplicare în materia insolvenței, după data intrării ei în vigoare. Noul act normativ stabilește în mod expres că cererile având ca obiect răspunderea personală pot fi introduse numai de către administratorul sau lichidatorul judiciar (art. 138, alin. 1), iar în condiții speciale și de comitetul creditorilor cu autorizarea judecătorului-sindic. Astfel, art. 138, alin. 3 din noua lege stabilește că numai în condițiile în care administratorul sau lichidatorul judiciar a omis să indice cauzele insolvenței, persoanele culpabile de aceasta sau a omis să formuleze acțiunea în răspundere personală,comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să-l autorizeze să introducă o astfel de acțiune. Ori, creditorul nu a solicitat o asemenea autorizare. În lipsa autorizării,potrivit dispozițiilor legale sus menționate,creditorul - reclamant este lipsit de calitate procesuală activă în ce privește acțiunea în stabilirea răspunderii personale.
Excepția privind prescripția dreptului la acțiune în stabilirea răspunderii personale va fi admisă,pentru următoarele motive:
Potrivit dispozițiilor art. 139 din lege,acțiunea în stabilirea răspunderii personale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență,dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere procedurii. În cauză, se constată că procedura a fost deschisă la data de 13.03.2003 prin sentința civilă nr. 82/COM a Tribunalului Iași, judecător-sindic, iar cererea lichidatorului judiciar a fost înregistrată la data de 11.05.2007 (vol. I, fila 192),deci mult după expirarea termenelor de 3 și 2 ani prevăzute de lege. Pe de altă parte, lichidatorul judiciar nu a invocat nici un motiv de repunere în termen și nici nu arătat vreun motiv obiectiv care l-ar fi împiedicat să cunoască persoana vinovată și să formuleze cerere de reținere a răspunderii personale înlăuntrul termenului de prescripție.
Ca o consecință a admiterii excepției sus menționate, va fi respinsă ca tardivă cererea privind stabilirea răspunderii personale formulată de lichidatorul judiciar.
Caracterul dirimant al excepțiilor soluționate mai sus face inutilă analiza pe fond a cererilor privind stabilirea răspunderii personale.
În condițiile expuse, va fi admisă și propunerea lichidatorului judiciar și se va dispune închiderea procedurii declanșate împotriva debitorului potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, cu consecința radierii acestuia din registrul comerțului și evidențele fiscale.
Văzând și dispozițiile art. 4 din lege, va fi aprobat decontul depus de lichidatorului judiciar și se va dispune plata sumei de 1 309 lei din fondul de lichidare constituit la.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I, Mun. I susținând că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 85/2006, acțiunea în stabilirea răspunderii personale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență. Din analiza acestei prevederi legale, rezultă că începutul termenului de prescripție nu este unul fix, ci acesta diferă în funcție de starea de fapt a fiecărui caz în parte, fiind legat de momentul în care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care prin culpa sa a determinat starea de insolvență.
Prin sentința civilă nr. 82/com/13.03.2003, judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, în baza prevederilor Legii nr. 64/1995, ca urmare a constatării stării de insolvență a debitoarei. Nicăieri în cuprinsul acestei hotărâri nu se face vreo mențiune referitoare la cauzele apariției incapacității de plată sau la persoanele vinovate de aceasta. De altfel, această atribuție a fost stabilită în sarcina lichidatorului judiciar abia prin apariția Legii nr. 85/2006, care, la art. 20 alin. 1 lit. b) prevede obligația întocmirii unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus debitoarea la incapacitate de plată, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a mai pronunțat în cauză și încheierea nr. 165/18.09.2003, prin care s-a.dispus, tot în baza dispozițiilor Legii nr. 64/1995, începerea procedurii falimentului, la sesizarea lichidatorului judiciar, ca urmare a imposibilității de redresare sau reorganizare a activității debitoarei. Până la acest moment nu s-a întocmit însă nici un raport în sensul prevederilor art. 20 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006.
Așa după cum s-a menționat în raportul final întocmit de lichidatorul judiciar și în cererea pentru antrenarea răspunderii personale, administratorul statutar al debitoarei, deși notificat în numeroase rânduri, a refuzat să pună la dispoziția lichidatorului actele financiar-contabile ale firmei, refuzând orice colaborare. În lipsa documentelor contabile, care reflectă modul în care a fost gestionată activitatea societății, respectiv operațiunile economice desfășurate și rezultatele obținut (profit, pierderi, venituri, cheltuieli), modificările aduse patrimoniului, lichidatorul nu avea cum să efectueze o analiză efectivă, concretă și amănunțită asupra situației economice a societății, din care să rezulte cauzele intrării în incapacitate de plată, respectiv persoanele responsabile de această situație.
De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că în regimul Legii nr. 85/2006, răspunderea administratorilor are caracter subsidiar și complementar față de răspunderea societății care are caracter principal și de aceea, ea poate fi instituită doar în măsura în care activul societății debitoare nu este îndestulător pentru acoperirea întregului pasiv, situație ce nu poate fi stabilită decât după ce s-au valorificat toate bunurile din averea debitoarei, împrejurare care este adusă la cunoștința creditorilor și judecătorului sindic în momentul depunerii de către lichidator a raportului final.
Analizând criticile în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale în materie, se constată că recursul nu este întemeiat.
Cererea creditorului s-a introdus în baza Legii nr. 64/1995, abrogată prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, act normativ care stabilește că cererile având ca obiect răspunderea personală pot fi promovate numai de administratorul/lichidatorul judiciar (art. 138 alin. 1) iar în condiții excepționale de comitetul creditorilor, cu încuviințarea judecătorului sindic. Astfel, conform art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 prevede că în cazul în care administratorul sau lichidatorul a omis să consemneze în raportul întocmit cauzele insolvenței și persoanele culpabile și nu a formulat acțiuni în răspundere personală, o astfel de acțiune o poate face comitetul creditorilor în condițiile deja relevate. Ori, creditorii nu au solicitat această autorizare judecătorului sindic, situație în care creditorului nu i se conferă calitatea procesuală activă în acest scop.
Așa fiind, corect prima instanță a soluționat această excepție.
Corect a fost rezolvată și excepția prescripției dreptului la acțiune, deși prima excepție primează, cea de a doua se impunea a se soluționa în măsura în care în cauză ne-am afla în prezența unei persoane, cu calitate procesuală.
Conform art. 139 din Legea nr. 85/2006, acțiunea în stabilirea răspunderii personale, se prescrie în 3 ani de la data care a fost sau trebuia să fie cunoscută persoana care este culpabilă de starea de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii.
În cauză, procedura a fost deschisă la 13.03.2003, prin sentința nr. 82/COM a Tribunalului Iași, judecător sindic iar cererea lichidatorului s-a înregistrat la 11.05.2007 (fila 192, vol. I), mult după expirarea termenelor menționate.
Nu s-au invocat motive de repunere în termen.
În contextul dat, corect prima instanță la dispus închiderea procedurii.
Prin consecință, recursul se vădește a fi nefondat, urmând a se respinge și a se menține soluția primei instanțe fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de - I împotriva sentinței comerciale nr. 173/S din 09.04.2008 a Tribunalului Iași, judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08.09.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Iulia Miler
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași - judecător sindic: -B
19.09.2008/2 ex.-
Președinte:Traian ȘfabuJudecători:Traian Șfabu, Radu Cremenițchi, Iulia Miler
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
