Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 323/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 323/2009
Ședința publică din data de 27.01.2009
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Pușcașu Danusia
JUDECĂTOR 2: Andrei Axente Irinel
JUDECĂTOR 3: Idriceanu
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții și împotriva sentinței comerciale nr. 3160/30.10.2008 pronunțată în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Comercial Cluj în contradictoriu cu intimații: ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, SC PRIN LICHIDATOR, având ca obiect procedura insolvenței- angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere
La apelul nominal, după reluarea cauzei la a doua strigare, se prezintă pentru recurenți avocat.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar. Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul recurenților.
Reprezentantul recurenților depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru pentru calea de atac promovată și declară că nu are de formulat alte cereri și nici excepții de invocat.
Instanța în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide etapa probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate fiind incidente motivele prevăzute la art. 307 pct.7 și 9. civ. și respingerea cererii de antrenare a răspunderii administratorilor formulată de lichidatorul judiciar. Reiterează oral motivele enunțate în cuprinsul cererii de recurs, arătând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate apărările formulate de pârâți precum și faptul că instanța fondului a făcut o greșită aplicare a legii, apreciind că nedepunerea situațiilor contabile pe anii 2005, 2006 și 2007 nu echivalează cu neținerea contabilității. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 3160 din 30 octombrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. - al Tribunalului Comercial Cluja fost admisă cererea de chemare în judecată precizată și formulată de lichidatorul judiciar, având ca obiect angajarea răspunderii administratorului debitoarei SC SRL iar în temeiul art. 138 lit.d din Legea nr. 85/2006, au fost obligați în solidar pârâții și la plata întregului pasiv al debitoarei în cuantum de 8.867,02 lei.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că potrivit dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, acesta poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a- Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-
În cazul în speță, în sarcina pârâților a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorul statutar.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâților poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care aceștia nu i-au predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 din Legea nr.85/2006. Mai mult decât atât, judecătorul sindic apreciază că, atâta timp cât legiuitorul a înțeles să sancționeze neținerea contabilității în conformitate cu legea, cu atât mai mult sancționează neținerea contabilității.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâților le revenea, în calitate administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce le-a fost încredințat, administratorii fiind direct răspunzători de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea, există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.73 lit.c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, pasiv care, dată fiind natura creanțelor înscrise în tabelul definitiv și anume, creanțe bugetare, în condițiile ținerii contabilității societății debitoare, putea fi substanțial mai mic întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere.
Așa fiind, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâților poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Întrucât creditorii nu și-au recuperat nici măcar parțial creanțele astfel cum au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, creanțe care reprezintă prejudiciul cauzat acestora urmare a neachitării debitelor, judecătorul sindic consideră că pârâții se impune a fi obligați la plata întregului pasiv în cuantum de 8.867,02 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții și solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a hotărârii judecătorului sindic în sensul de a respinge cererea formulată în temeiul art. 138 lit d din Legea insolvenței, de către lichidatorul judiciar pentru angajarea răspunderii personale a pârâților recurenți.
În motivarea recursului se arată că hotărârea este nelegală fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct 7 și 9 Cod procedură civilă.
Dezvoltând primul motiv de recurs se arată că, în considerentele hotărârii judecătorul sindic nu face nici o referire la apărările formulate de pârâți și nici la motivele de fapt și de drept care l-au determinat să înlăture apărările lor. Astfel, instanța a prezentat doar motivele invocate de către lichidatorul judiciar în susținerea cererii sale făcând o trecere în revistă și o analiză a condițiilor pentru angajarea răspunderii personale a organelor de conducere și față de această împrejurare hotărârea este nemotivată așa încât în raport de prevederile art. 304 pct 7 Cod procedură civilă se solicită modificarea ei în întregime în sensul respingerii cererii.
În altă ordine de idei recurenții arată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a reținut incidența prevederilor art. 138 lit d din Legea insolvenței.
În concret, starea de fapt prezentată de lichidatorul judiciar anume neplata de către administrator a datoriilor către buget ale debitoarei, neîntocmirea și nedepunerea la timp la organele fiscale a situațiilor financiar-contabile pentru anii 2005-2006 și 2007 nu are semnificația cerută de art 138 lit d din legea insolvenței deoarece administratorii nu aveau nici o obligație legală sau statutară să plătească din fondurile proprii datoriile debitorului către bugetul de stat dacă acesta din urmă nu avea disponibilități bănești.
Pe de altă parte, neținerea contabilității în conformitate cu legea trebuie să fi determinat starea de insolvență a debitoarei în sensul dovedirii raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta persoanelor responsabile. Deoarece această condiție nu se prezumă, ea trebuia dovedită însă în speță acest lucru nu s-a realizat.
Intimata CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului, cu menținerea hotărârii atacate în întregime (14-15).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Este bine cunoscut faptul că antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptele expres și limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții și anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin (1) lit a-g din Legea nr. 85/2006, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
În acest sens, în practica judiciară s-a statuat că se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor.
Din această perspectivă Curtea relevă că fiind vorba de o răspundere specială, aceasta nu poate opera decât în situația săvârșirii cel puțin a uneia din faptele prevăzute expres de legiuitor.
Astfel, nu poate fi extinsă o atare răspundere pentru orice alte fapte decât cele prevăzute în lege.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent. Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acestora de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că membrii organelor de supraveghere/conducere sau orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achitat datoriile exigibile cu fondurile disponibile.
În ceea ce privește prejudiciul în speță această condiție este îndeplinită, el fiind constituit din totalitatea creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creditorilor și al cărui cuantum este de 8.867,02 lei urmează însă a se analiza distinct și celelalte trei condiții impuse de lege deoarece numai prin întrunirea cumulativă a acestora poate fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere.
Cât privește cea de-a doua condiție impusă de lege respectiv fapta ilicită, în cazul răspunderii civile delictuale speciale reglementată de dispozițiile art. 138 din lege, fapta ilicită trebuie să constea în săvârșirea uneia dintre cele enumerate în mod expres și limitativ de art. 138 alin (1) lit a-g din lege. Așa cum am mai arătat, aceasta reprezintă o trăsătură esențială a acestui tip special de răspundere delictuală care o particularizează din acest punct de vedere față de răspunderea delictuală de drept comun.
În concret, lichidatorul judiciar a solicitat angajarea răspunderii personale a pârâților în calitatea acestora de administratori statutari ai debitoarei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 lit d din legea insolvenței.
Astfel, persoanele menționate au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Este real faptul că ținerea unei evidențe fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea nu reprezintă, în principiu, activități direct producătoare de prejudiciu însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe ceea ce a generat dobânzi sau penalități, etc.
De asemenea, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate (ținerea contabilității reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate iar creditorii își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate).
Această faptă ilicită se poate săvârși prin mai multe modalități iar în speță s-a dovedit fără dubiu că au avut loc înregistrări în contabilitate a unor date eronate de natură să inducă în eroare asupra adevăratei situații financiare a debitorului persoană juridică drept pentru care se poate conchide că fapta ilicită a constat în ținerea unei contabilități fictive. Totodată lichidatorul judiciar a relevat și o neținere a contabilității în conformitate cu legea care potrivit legislației și practicii juridice în materie are în vedere nerespectarea prevederilor legale privind ținerea contabilității, faptă ce se apreciază în funcție de Legea nr. 82/1991.
Pârâții recurenți în calitatea lor de administratori statutari aveau obligația să întocmească și să prezinte balanțele de verificare lunare, să țină registrul jurnal și registrul inventar, și să prezinte toate documentele contabile spre verificare ceea ce însă nu au făcut chiar prin nedepunerea situațiilor financiar-contabile către
Aceasta echivalează în concret cu neținerea contabilității debitoarei în conformitate cu legea deoarece se apreciază în funcție de prevederile Legii nr. 82/1991 care impun o atare obligativitate în sarcina administratorilor statutari.
Așadar, nu se poate susține că nedepunerea situațiilor financiar-contabile nu echivalează cu neținerea contabilității debitoarei în conformitate cu legea.
Tocmai prin neținerea contabilității în conformitate cu legea, debitoarea a ajuns în insolvență aceasta fiind cauza directă și imediată motiv pentru care s-a apreciat în raport de faptele săvârșite de administratori că în speță a existat un raport de cauzalitate între aceste fapte și producerea prejudiciului în dauna creditorilor așa încât nu se poate susține că acest raport de cauzalitate este doar unul prezumat fiind însăși dovedit de cele mai sus arătate.
Nu în ultimul rând judecătorul sindic a analizat și vinovăția pârâților recurenți atunci când a arătat că prin fapta acestora de neținere a evidenței contabile în conformitate cu legea, debitoarea a ajuns în insolvență.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că în speță judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 138 alin (1) lit d din legea insolvenței atunci când a analizat în detaliu fiecare condiție impusă de lege pentru angajarea răspunderii administratorilor debitoarei drept pentru care motivul de recurs prev de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă nu subzistă în speță.
Hotărârea judecătorului sindic a mai fost criticată și prin prisma prevederilor art. 304 pct 7 Cod procedură civilă susținându-se că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Art. 261 pct 5 Cod procedură civilă prevede obligația pentru instanța de judecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Nerespectarea acestei dispoziții ar atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 105 alin (2) Cod procedură civilă numai că partea interesată ar trebui să dovedească existența unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.
Pentru a evita aceste dificultăți, legiuitorul a prevăzut un motiv distinct de casare, care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor cât și existența unor considerente contradictorii sau care nu au nici o legătură cu pricina.
Deoarece viciile motivării unei hotărâri pot fi variate, ele însă pot fi în cele din urmă clasificate în două mari categorii respectiv lipsa motivării și motivarea insuficientă.
Așa cum se susține în recursul declarat recurenții nu au făcut o apreciere concretă a viciului ce afectează hotărârea judecătorului sindic arătând doar că în considerentele hotărârii nu s-a făcut nici o referire la apărările acestora și nici la motivele de fapt și de drept care l-au determinat să înlăture apărările lor.
Procedând la analizarea acestora Curtea ajunge la concluzia că în fapt recurenții invocă o motivare insuficientă care însă nu se regăsește în speță.
Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă și să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente ci dimpotrivă să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.
Din analiza considerentelor hotărârii judecătorului sindic rezultă că aceasta este clară și cuprinzătoare referindu-se în concret la probele administrate, și în concordanță cu acestea au fost înlăturate toate apărările formulate de pârâți, așa încât nu se poate susține că motivarea este una superficială care să determine o casare a hotărârii.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul formulat de pârâții și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții și împotriva sentinței comerciale nr. 3160/30.10.2008 pronunțată în dosar nr. - al tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
2 ex./29.01.2009
Jud.fond.-
Președinte:Pușcașu DanusiaJudecători:Pușcașu Danusia, Andrei Axente Irinel, Idriceanu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
