Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 33/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția comercială si de contencios administrativ si fiscal

DOSAR Nr-

DECIZIA Nr. 33

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 3: Valentin Niță

Grefier - - -

________

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în P,- județul P, împotriva încheierilor din 20 martie 2009 și 8 aprilie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitoareaSC SRLcu sediul în, Ferma 12 județul P-prin lichidator judiciar, cu sediul în P,-. 32 D. 6. 25, județul P, creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B--11 sector 1,DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P- județul

Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 19.50 lei, prin anularea chitanței nr. - și anularea timbrului judiciar de 0,15 lei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul-pârât, personal, lipsă fiind intimata-debitoare SC SRL, prin lichidator judiciar, intimatele-creditoare - prin P și S B.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că pentru termenul acordat de instanță recurentul trebuie să facă dovada formulării în termen a recursului de față, de asemenea învederează că tot pentru acest termen s-a prorogat discuția cu privire la prescrierea faptei, invocată de recurent.

Recurentul-pârât arată că, așa cum reiese din actele depuse la dosarul cauzei, recursul formulat împotriva celor două încheieri este formulat în ternul legal.

Având în vedere complexitatea cauzei și faptul că nu are studii de specialitate juridică solicită un nou termen pentru a-și angaja un apărător.

Instanța, deliberând asupra cererii formulată de recurent o respinge, motivat de faptul că prezenta cauză a suferit mai multe amânări, termen in care recurentul avea timpul necesar angajării unui apărător.

Curtea, luând act, că în cauză nu se formulează alte cereri constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Recurentul, având cuvântul, solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea soluționării contestațiilor formulate la Raportul final.

În susținerea celor solicitate arată că nu a fost clarificată situația patrimonială și juridică a unui activ important al SC și anume un drum de acces în fermă în suprafață de 1720 mp și lungime de 1,4 Km, a pus in discuție acest aspect de nenumărate ori deoarece, ca administrator al debitoarei, i-a fost imputată întreaga valoare patrimonială a societății, ce constă într-o sumă imensă, iar valoarea acestui drum de acces este de asemenea foarte mare.

De asemenea critică și valoarea onorariului stabilit lichidatorului debitoarei, care este de asemenea foarte mare și nu se încadrează în cuantumul stabilit de lege.

CURTEA

Prin cererea depusă în cadrul prezentului dosar de faliment la data de 4.03.2009 creditorul-contestator a formulat obiecțiuni la raportul final depus la dosar de lichidatorul judiciar.

În motivarea cererii sale a arătat că suma de 541.734 lei distribuită drept cheltuieli de lichidare este exagerat de mare față de recuperarea activelor SC SRL în sumă de 2.965.000 lei în timp de peste 5 ani, iar cuantumul cheltuielilor de 126.750 lei plătite drept onorariu evaluator și al sumei de 48.500 lei cheltuieli de arhivă nu se justifică și se solicită reducerea lor la minimul prevăzut de legislație.

A mai susținut contestatorul că a solicitat intervenția lichidatorului judiciar pentru recuperarea unui drum de acces fermă, înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1105/1999 de foștii administratori ai SC - SRL, în valoare de 1,7 milioane euro, însă nu a fost întreprinsă nicio acțiune pentru recuperarea acestui bun în patrimoniu.

La data de 16.03.2009 a fost formulată o completare la contestația, pe această cale creditorul făcând referire la debitele nerecuperate și la activitatea frauduloasă prestată de ceilalți doi administratori, respectiv și.

Prin cererea înregistrată în cadrul dosarului de faliment la data de 8.04.2009 creditorul a formulat obiecțiuni la raportul final întocmit de lichidatorul judiciar.

În motivare s-a arătat că solicită reluarea lichidării de către alt lichidator judiciar în vederea recuperării unor debite pe care SC SRL nu le-a urmărit cu încălcare Lg. 31/1990. s-a mai susținut că sumele încasate cu titlu de onorariu de succes sunt foarte mari, la fel ca și cele de arhivare.

Prin încheierea din data de 20. 03.2009 s-au respins ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de creditorul împotriva raportului final întocmit de lichidatorul .

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut că în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 1 teza finală creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării pentru adunarea creditorilor ce are ca ordine de zi aprobarea acestuia.

În cauză raportul final a fost depus la data de 23.02.2009, consemnându-se toate operațiunile de lichidare și situațiile financiare rezultate în urma acestora. Din conținutul acestuia rezultă că suma distribuită cu titlu de cheltuieli de lichidare a fost în cuantum de 309.782,73 lei ce reprezintă cheltuieli remunerație administrator judiciar și lichidator conform sentințe și hotărâre adunare creditori, cheltuieli de publicitate, transport, asistență juridică, legare și depozitare arhivă, comisioane bancare, cheltuieli poștale, notificări, expertize contabile, cheltuieli pază, executor judecătoresc etc. toate dovedite de deconturile și documentele justificative depuse la dosar.

În ce privește drumul de acces fermă, este de observat că întreg patrimoniul societății debitoare a fost transferat succesiv la alte societăți comerciale, iar printr-o decizie a Curții de Apel Ploiești rămasă definitivă și irevocabilă s-a stabilit că acesta este în proprietatea SC SRL, motiv pentru care lichidatorul judiciar nu putea recupera un bun, asupra căruia s-a stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă că aparține unei alte societăți comerciale.

În final, Tribunalul a reținut că,susținerile contestatorului formulate pe calea completării contestației sunt afirmații ce au fost avute în vedere de instanțe atunci când au soluționat în mod irevocabil acțiunea în răspundere, astfel că nu pot face obiectul obiecțiunilor la raportul final.

Prin încheierea din 8.04.2009 s-au respins ca inadmisibile obiecțiunile formulate de creditorul domiciliat în P, str. - -, nr. 38, jud. împotriva raportului final întocmit de lichidatorul .

Pentru a pronunța acesta încheiere Tribunalul a reținut că același creditor a mai formulat obiecțiuni la raportul final, invocând practic aceleași motive ca și în prezenta cerere, obiecțiuni care au fost soluționate la termenul de judecată din data de 20.03.2009 fiind respinse pentru considerentele reținute în acea încheiere.

Împotriva încheierilor din data de 20.03.2009 si 08.04.2009 a formulat recurs contestatorul criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea recursului și a creanței sale de 313.167.225 reactualizată conform deciziei 301/2004 a Tribunalului Prahova, convenției notariale 7843/1998 și procesului verbal AGA din 24.08.2008. Solicită de asemenea instituirea răspunderii administrative a lichidatorului pentru creditele debitoarei SC R-B SRL rămase nerecuperate în solidar cu, fiind vorba de un drum acces, vitrine frigorifice la SC si Piete Solicită de asemenea exonerarea de răspundere a administratorului pentru suma de 516.941.754 lei imputată prin expertiza întocmită de. Reducerea onorariului de lichidare pretins de în sumă de 309.782,73 lei și a cheltuielilor de arhivare ce au totalizat suma de 78.438,7 lei. în subsidiar solicită admiterea recursului, casarea încheierilor atacate si si trimiterea cauzei spre rejudecare.

În recurs s-a formulat întâmpinări prin intermediul căreia s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Verificând actele si lucrările dosarului, încheierile atacate prin prisma criticilor formulate, dar si a normelor legale incidente in soluționarea cauzei, conform art. 304 rap. la art. 312 al. 1 Cod proc. civ. va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

De la început se impune precizarea că ambele contestații ce s-au soluționat prin încheierile recurate au fost respinse de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Prahova ca inadmisibile.

Motivarea constă in faptul că obiecțiunile la raportul final se formulează conform art. 129 alin 1 teza final, cu 5 zile înainte de data convocării pentru adunarea creditorilor, iar in raportul depus la 23.02.2009 s-au consemnat toate operațiunile de lichidare si situațiile financiare rezultate în urma acestora, de asemenea s-a mai solicitat în încheierile atacate că toate aspectele semnalate în contestațiile formulate de au fost avute in vedere de instanțele care au soluționat irevocabil cererea in răspundere, așa încât nu pot face obiectul obiecțiunilor la raportul final.

Referitor la excepția de tardivitate, instanța urmează să constate că recursul a fost introdus in termen, verificând data poștei, aplicata pe plicul de expediere a cererii de recurs, așa cum a susținut si recurentul prezent la dezbateri, astfel ca va fi respinsă excepția invocată din oficiu de instanța.

Cu privire la celelalte critici formulate, Curtea de asemenea va constata că sunt nefondate, astfel suma pretinsă pârât nu are un caracter cert, lichid și exigibil cf art. 36 al. 1 din Legea 85/2006.

In speța nu s-au stabilit termenele de plata condițiile in care să se efectueze plata sumei de 313.167.225 lei, deci nu poate fi vorba de un titlu executoriu, iar referitor la actualizarea sumei, conform art. 68 din Legea 31/1990 aportul la capitalul social nu se reactualizează și este purtător de dobânzi.

Continuând combaterea celorlalte critici formulate de recurent împotriva celor două încheieri, Curtea va retine ca este neîntemeiată solicitarea recurentului de a-i fi distribuite sume în contul procedurii de lichidare, de vreme ce un pasiv a rămas neacoperit, suma de -,41 lei existând creditori prejudiciați, recurentul fiind responsabil de toate acestea așa cum s-a reținut prin sentințe si decizii irevocabile, a se vedea decizia nr. 1475/ 4 dec. 2008 Curții de Apel Ploiești.

În ceea ce privește situația drumului de acces în fermă, așa cum s-a motivat si in decizia de mai sus, atâta timp cât tot patrimoniul a fost transferat la alte societăți comerciale, lichidatorul judiciar nu putea valorifica un bun care s-a stabilit prin decizie irevocabilă că aparține unei societăți, respectiv SC SRL ca de altfel întreg patrimoniul care a fost valorificat de lichidatorul acestei societăți in cadrul procedurii de faliment.

Nici critica referitoare la onorariul lichidatorului judiciar si cheltuielile de arhivare pe care le contesta recurentul nu poate fi reținută ca întemeiată întrucât, totalul cheltuielilor de lichidare efectuate pe o perioada care s-a întins pe 6 ani, adică suma de -,73 lei a fost dovedită cu acte si documente justificative in raportul final consemnate si cenzurate prin sentințele judecătorești pronunțate in acest sens de instanțe.

De asemenea si cheltuielile de arhivare contestate de recurent sunt corect stabilite si temeinic justificate, conform contractului de prestări servicii arhivare, in care se regăsește un volum mare de acte și documente fiecare operațiune în parte specifică activității de arhivare, fiind descrisă si explicită amănunțit în actele si anexele contractului de prestări servicii, care de asemenea a fost examinat si analizat de instanța, acestea fiind aprobate de adunarea creditorilor.

Concluzionând in considerarea celor ce preced constată, în conformitate cu prevederile art. 304 al 1 Cod proc. civ va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge excepția tardivității recursului invocată din oficiu de instanță.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, domiciliat în P,- județul P, împotriva încheierilor din 20 martie 2009 și 8 aprilie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitoareaSC SRLcu sediul în, Ferma 12 județul P-prin lichidator judiciar, cu sediul în P,-. 32 D. 6. 25, județul P, creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B--11 sector 1,DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P- județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact. I/4 ex. 20.01.2010

Dosar fond - al Tribunalului Prahova

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Elisabeta Gherasim
Judecători:Elisabeta Gherasim, Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 33/2010. Curtea de Apel Ploiesti