Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 334/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 334/2010

Ședința publică de la 09 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia

GREFIER:

Pe rol, judecarea recursului și a cererii de suspendare a executării hotărârii, formulate de - & SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3666/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar -, în contradictoriu cu intimații: - GRUP SRL, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA, având ca obiect procedura insolvenței -deschiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta-debitoare avocat iar pentru intimata - GRUP SRL, avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se constată că au fost redeschise dezbaterile urmare a respingerii excepției lipsei calității de reprezentant a administratorului societății debitoare, dl..

Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării cauțiunii de 500 lei pentru cererea de suspendare a executării sentinței de deschidere a procedurii, recipisa CEC nr. -/1/08.02.2010.

Declară că susține cererea de suspendare formulată în baza art. 8 pct 5 din Legea 85/2006 până la soluționarea recursului și solicită și suspendarea dosarului în temei art. 244. civ. până la soluționarea contestației în anulare ce face obiectul dosarului - pe rolul Judecătoriei Cluj N.

Curtea acordă cuvântul pentru concluzii asupra cererilor de suspendare formulate.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea ambelor cereri de suspendare, apreciind că în cazul admiterii acestora procedura insolvenței nu poate fi continuată. Consideră că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Legea insolvenței pentru admiterea celor două cereri de suspendare.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea cererilor de suspendare invocând drept argumente urgența de soluționare a cauzelor aflate în procedura de insolvență și dispozițiile art. 378. civ. referitor la forța juridică a unei hotărâri și caracterul executoriu al acesteia chiar și în urma primirii contestației în anulare.

Cu privire la cererea de suspendare formulată în cadrul recursului, apreciază că o soluționare a recursului la acest termen, lipsește de obiect cererea de suspendare.

Curtea, în deliberarea asupra cererilor de suspendare formulate de reprezentantul recurentei le va respinge ca neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la cererea de suspendare a executării sentinței de deschidere a procedurii până la soluționarea recursului, instanta respinge cererea de suspendare ca neintemeiata, deoarece in conditiile in care deschiderea procedurii de insolventa a fost realizata in baza unei hotarari judecatoresti irevocabile nu exista indicii temeinice de nelegalitate a acesteia care sa necesita cu caracter urgent suspendareea executarii in vederea prevenirii unui prejudiciu care cu greu ar fi reparat. Aspectele invocate in sustinerea recursului vor fi analizate cu prilejul analizarii acestuia pe fond.

Cu privire cererea de suspendare întemeiată pe disp. art. 244. civ. până la soluționarea contestației în anulare, instanta o apreciaza deasemenea ca fiind neîntemeiată, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244. civ. pentru suspendarea recursului. Astfel, in conditiile art. 244 alin. 1 punctul 1. prin judecata care transeaza dreptul de care depinde solutionarea pricinii se intelege judecata in prima instanta, apel, si recurs, deci pana la obtinerea unei hotarari judecatoresti irevocabile, in nici un caz judecata in caile extraordinare de atac cum ar fi contestatia in anulare sau revizuirea. Altfel spus, promovarea unei cai extraordinare de atac impotriva unei hotarari irevocabile nu atrage incidenta art. 244 alin. 1 punctul 1. deoarece dreptul a fost prin ipoteza transat in mod irevocabil si el nu mai face obiectul unei alte judecati in acceptiunea textului enuntat, pentru a se justifica suspendarea solutionarii pricinii in care s-a invocat exceptia.

Reprezentantul recurentei declară că nu are alte cereri de formulat și nici excepții de invocat și solicită cuvântul pentru concluzii asupra recursului.

Curtea, în urma deliberării, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide etapa probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond și respingerea cererii de deschidere a procedurii. În susținerea recursului afirmă că nu există creanța pretinsă de creditoare fapt ce rezultă din fișele analitice depuse al dosar unde societatea figurează cu un sold față de societatea - & SRL oral motivele din cuprinsul cererii de recurs făcând referire la plățile efectuate în baza raportului contractual, procesele verbale ce au stat la baza pretențiilor creditoarei, susținând că debitoarea contestă caracterul cert al creanței, împrejurare care nu a putut fi iterată în fața instanței de fond întrucât debitoarea nu a fost legal citată.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de deschidere a procedurii. Creditoarea a dovedit la data formulării cererii și la data pronunțării hotărârii că există o creanță certă. Există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, faptul că s-a formulat o cale extraordinară de atac nu are nici o relevanță. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 3666/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar -, s-a respins contestația formulată de debitoarea - & SRL.

S-a admis cererea formulată de creditoarea - GRUP SRL D și în consecință:

S-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea - & SRL.

S-a desemnat în calitate de administrator judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ.

A fost obligată debitoarea, prin reprezentantul legal, să depună la dosar, în termen de 10 zile de la data prezentei hotărâri, toate actele prev. de art. 28 din Legea nr.85/2006, sub sancțiunea prev. de art. 147 din același act normativ.

S-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

S-a dispus indisponibilizarea părților sociale ale asociaților societății debitoare și înscrierea acestei mențiuni în registrele de evidență.

S-a dispus în sarcina administratorului judiciar efectuarea notificărilor prev. de art.61.

S-a stabilit în sarcina adunării generale a asociaților debitoarei obligația de a desemna, pe cheltuiala sa, administratorul special, conform prev. art.18 alin.1 din Legea nr.85/2006, care a îndeplinit atribuțiile prev. de art.18 alin.2.

S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar lista cuprinzând transferurile patrimoniale și plățile făcute în cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii.

S-a dispus ca administratorul judiciar să depună la dosar raportul prevăzut de art.54 din Legea nr.85/2006.

S-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorului și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii, dispunându-se și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

S-a fixat termen pentru înregistrarea declarațiilor de creanță pentru data de 21 decembrie 2009, termenul de verificare a creanțelor, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor la data de 21 ianuarie 2010, termenul pentru depunerea contestațiilor și pentru definitivarea tabelului creanțelor la 1 februarie 2010.

S-a stabilit termen în vederea examinării stadiului procedurii pentru data de 1 februarie 2010, sala 249, ora 10,00.

În motivare se arată că prin cererea înregistrată la data de 23 aprilie 2009, creditoarea - GRUP SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - & SRL, apreciind că această societate se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale, invocând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 48.351,13 lei, cererea fiind întemeiată pe disp. art. 31 din Legea nr.85/2006.

Cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei, iar la data de 11 mai 2009 debitoarea a formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței, solicitând respingerea cererii, arătând în motivare că creanța invocată de creditoare nu este certă, deoarece există discuții cu privire la cuantumul acesteia, mai ales cu privire la faptul că creditoarea solicită suma de 297,50 lei contravaloare facturi fiscale, restul susținând că este o plată nedatorată de 48.351,13 lei. Pentru această sumă creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, creditoarea neputând prezenta facturi de avansuri emise de debitoare.

S-a arătat că, creditoarea face referire numai la raporturile contractuale existente între părți în lunile noiembrie și decembrie 2005, denaturând soldurile existente între cele două societăți. Din documentele depuse la dosar de către creditoare reiese faptul că aceasta a efectuat plăți ulterioare emiterii facturilor și nu anterioare cum arată creditoare. Deci, nu este vorba despre avansuri date de creditoare, deoarece aceasta a achitat facturile la termen de 15-30 de zile sau chiar mai mult și nicidecum în avans. Aceste documente nu apar în contabilitatea debitoarei, având în vedere faptul că nu se poate achita carburanți cu procese-verbale, așa cum a făcut creditoare. Plata produselor accizibile prin proces-verbal este interzisă prin lege, astfel că creditoarea a încheiat unilateral procese-verbale de compensare.

Analizând contestația formulată de debitoare, judecătorul sindic respins-o, având în vedere următoarele considerente:

Creditorul a făcut dovada existenței unui titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr.7740/22 mai 2009 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, hotărâre irevocabilă obținută în contradictoriu cu debitoarea-pârâtă și prin care aceasta din urmă a fost obligată la plata sumelor reprezentând exact creanța pentru care se solicită deschiderea procedurii insolvenței.

Ca urmare, această creanță este dovedită a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind plătită deși au trecut mai mult de 30 de zile de la scadență, iar debitoarea este prezumată de lege în încetare de plăți, respectiv în stare de insolvență. Prin contestația și înscrisurile anexate debitoarea nu a răsturnat această prezumție.

Analizând cererea formulată de creditoare, judecătorul sindic a constat că cererea acesteia întrunește cerințele prev. de art.31 coroborat cu prev. art.3 pct.1, 6 și 12 din Legea nr.85/2006 și o va admite.

Aceasta întrucât creditoarea a făcut dovada faptului că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar această creanță depășește valoarea prag, respectiv cuantumul minim de 10.000 RON prevăzută de lege.

Judecătorul sindic a apreciat că debitoarea se află în stare de insolvență, întrucât nu este în măsură cu fondurile bănești disponibile să achite datorii mai vechi de 30 de zile de la data scadenței, existând prezumția că aceasta a încetat plățile.

Împotriva sentinței a formulat recurs &, solicitând admiterea recursului declarat împotriva sentinței comerciale nr. 3666/19 octombrie 2009 pronunțate de către Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în temeiul art. 303, 304 pct 9, art 312 pct 3 Cod proc.civ. modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolventei formulată de creditoarea - GRUP SRL ca neîntemeiată.

În motivarea recursului recurenta arată că în prealabil, solicită instanței ca, în baza art. 8 pct. 5 lit. a din Legea nr. 85/2006, raportat la dispozițiile art. 300 alin. 2 si 3 Cod proc.civ. să dispună suspendarea executării sentinței comerciale nr. 3666 / 19 octombrie 2009 pronunțate de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul -, până la judecarea recursului declarat împotriva sentinței mai sus amintite.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în motivarea hotărârii, instanța de fond arată faptul că a fost făcută de către creditor dovada existentei unui titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr. 7740/22 mai 2009 pronunțată de către Judecătoria Cluj în dosar -, sentință rămasă definitivă prin nerecurare și obținută în contradictoriu cu debitoarea pârâtă, astfel că creanța creditoarei este dovedită a fi certă, lichidă si exigibilă.

Recurenta a fost dizolvată pentru nedepunerea bilanțului contabil, în baza dispozițiilor art. 237 alin.1 litb din Legea nr.31/1990, prin sentința comercială nr. 4763/20.11.2007 a Tribunalului Comercial Cluj. La acea dată, deja recurenta nu mai desfășura nicio activitate comercială, dar toate datoriile societății fuseseră stinse anterior încetării activității.

In privința creanței, lucrurile au fost prezentate trunchiat de către aceasta așa-zisa creditoare, soldurile au fost denaturate, dar nu a avut posibilitatea a se apăra în cadrul procesului ce s-a finalizat prin emiterea sentinței civile nr. 7740/22 mai 2009 Judecătoriei Cluj -N, deoarece nu a fost citată corespunzător, neavând cunoștință de proces. Ca atare, intenționează să introducă o contestație în anulare împotriva acestei sentințe (lucru pe care îl va dovedi până la judecarea cererii de suspendare), solicitând anularea sentinței și rejudecarea procesului pe fond, astfel să-și poată formula apărările și probațiunea necesară pentru a dovedi inexistenta debitului pretins de către.

Este evident că instanța de fond a înlăturat toate susținerile acesteia din contestația formulată doar în baza existentei acestui titlu executoriu. Astfel, prefigurând puțin solicitările sale viitoare în dosar, este fără dubiu că soluționarea prezentului recurs este în strânsă legătură cu cele ce vor fi decise în cadrul soluționării contestației in anulare.

Ar fi hilar să se demareze procedurile de insolvență fără a exista nici un creditor, cu atât mai mult cu cât este posibil ca rejudecarea pe fond a procesului de la Judecătoria Cluj -N să dureze mai mult, datorită necesitații administrării probațiunii. Astfel, se impune suspendarea executării sentinței comerciale nr. 3666/ 19 octombrie 2009, până la judecarea recursului declarat în dosar.

Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii ( art. 304 pct.9 Cod proc.civ.)

Prin hotărârea recurată, instanța de fond dispune deschiderea procedurii insolvenței împotriva recurentei &, admițând cererea formulată de către creditoarea - GRUP SRL.

In motivarea hotărârii, instanța arată faptul că a fost făcută de către creditor dovada existentei unui titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr. 7740/22 mai 2009 pronunțată de către Judecătoria Cluj în dosar nr. -, că au trecut mai mult de 30 de zile de la scadență și debitoarea nu a făcut plata, prezumându-se astfel că se află în încetare de plăti, si că prin contestația si înscrisurile anexate debitoarea nu a răsturnat această prezumție.

Instanța de fond a procedat în mod greșit, întrucât, raportat la circumstanțele concrete ale obținerii sentinței civile nr. 7740/22 mai 2009 pronunțate de Judecătoria Cluj în Dosar -, când recurenta nu a fost legal citată nici măcar la un termen de judecată, nerespectându-i-se astfel sub nici o formă dreptul la apărare, respectiv raportat la susținerile contestația formulată împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței, rezultă fără putință de tăgadă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii de insolvență.

Debitoarea a contestat starea de insolvență, arătând faptul că nu recunoaște acest debit, care nu corespunde realității, respectiv faptul că titlul executoriu care stă la baza cererii a fost obținut fără respectarea condițiilor legale cerute de legislația română, respectiv fără legala citare a debitoarei, nerespectându-i-se astfel dreptul la apărare garantat de lege.

Astfel, în contestația formulată debitoarea a arătat faptul că creditoarea a înaintat cererea cu rea credință, debitul pe care îl are față de recurentă nefiind unul cert, deoarece existau discuții cu privire la cuantumul său, și mai ales la faptul că reclamantul solicita suma de 297,50 lei rezultând din facturi fiscale iar restul sumei susținând că este o plată nedatorată de 48351.13 lei.

Pentru această sumă creditoarea nu poate prezenta facturi de avansuri emise de debitoare, și deci creanța sa nu este certă, lichidă si exigibilă, câtă vreme o dovedește doar cu acte unilaterale extrase din propria contabilitate, nu cu documente primare, respectiv facturi.

Mai mult decât atât, creditoarea scoate din context raporturile contractuale și face referire doar la luna noiembrie și decembrie 2005, ori cele două societăți au derulat relații comerciale din anul 2003, existând raporturi de client si furnizor.

Astfel, raportat la toate aceste susțineri, care contestă caracterul cert al creanței, și care nu au putut fi reiterate la instanța de fond, dat fiind faptul că debitoarea nu a fost legal citată la nici un termen de judecată, neavând cunoștință de existenta litigiului care a făcut obiectul Dosarului nr. - aflat pe rolul Judecătoriei Cluj -N, debitoarea a înțeles să formuleze contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 7740/22 mai 2009 pronunțate de către Judecătoria Cluj în dosar -. cerând anularea acesteia si rejudecarea fondului cauzei, astfel încât "așa zisa" debitoare să-si poată exercita dreptul la apărare, drept de care a fost privată în totalitate în cadrul dosarului nr. -.

Rezultă astfel că recurenta nu este în prezenta unei creanțe certe, lichide si exigibile care să justifice deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare, cu atât mai mult cu cât, dacă ar fi avut posibilitatea, aceasta ar fi putut face dovada faptului că această creanță nu există.

Pe de altă parte, instanța de fond ignoră în totalitate faptul că recurenta a fost dizolvată pentru nedepunerea bilanțului contabil, în baza dispozițiilor art. 237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, prin sentința comercială nr. 4763/20.11.2007 a Tribunalului Comercial Cluj. Ca atare, nemaidesfășurând activitate comercială din cursul anului 2007, recurenta nu avea cum să răstoarne prezumția că s-ar afla în încetare de plăți.

În plus, dacă ar fi constatat existenta unei creanțe certe, lichide si exigibile, si in condițiile dizolvării de drept a societății debitoare, instanța ar fi trebuit să facă aplicarea art. 1 pct. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006 și să dispună intrarea debitoarei în procedura simplificată de insolvență.

Examinând recursul, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 31 (1) din Legea nr. 85/2006, "orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzută de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă".

Articolul sus citat reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea creditorilor pentru declanșarea procedurii insolvenței și principalele mențiuni pe care trebuie să le conțină.

Din analiza textului rezultă că pentru promovarea cererii creditorilor sunt necesare două condiții: prima, titularul cererii să aibă calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, și, cea de-a doua, debitorul împotriva căruia este formulată cererea să se afle în stare de insolvență prezumată.

Creditorul îndreptățit să solicite procedura insolvenței este creditorul a cărei creanță împotriva patrimoniului debitoarei este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.

Creditorii care justifică aplicarea procedurii insolvenței trebuie să îndeplinească aceleași condiții cu cele pentru care se poate începe o executare silită asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitorilor în temeiul Codului d e Procedură civilă.

Potrivit art. 379 Cod proc.civ. creanța certă este creanța cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însăși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul. Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este delimitată cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie neconoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau stipulațiilor conținute în actul de creanță. Creanța este exigibilă când ea a ajuns la scadență.

În speță creditoarea în susținerea cererii sale a depus sentința civilă nr. 7740/22.05.2009 pronunțată în dosarul nr. - a Judecătoriei Cluj -N, prin care s-a admis acțiunea reclamantei - SRL împotriva pârâtei - & SRL și a fost obligată pârâta la plata sumei de 48351,13 lei ce se compune din: 48053,63 lei cu titlu de plată nedatorată constând în avans marfă nelivrată și suma de 297,50 lei reprezentând contravaloare factură fiscală seria - nr. -/31.01.2006 cu titlu de preț neachitat, du dobânda legală calculată asupra sumei datorate începând cu data de 01.03.2006 și până la plata integrală a debitului. Pârâta a fost obligată la plata sumei de 4602 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Deci creditoarea deține un titlu executor împotriva debitoarei pentru suma prevăzută în cererea de deschidere a insolvenței față de debitoare, astfel că creanța îndeplinește condițiile prev. de art. 31(1) din Legea nr. 85/2006.

În cauză este îndeplinită și condiția insolvenței debitoarei, care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile și este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.

Deci starea de insolvență presupune încetarea plăților timp de mai bine de 30 de zile, ca urmare a lipsei fondurilor bănești din averea debitorului.

Fiind îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare, instanța în baza art. 312(1) Cod proc.civ. va respinge ca nefondat recursul.

Urmare a soluționării recursului, cererea de suspendare executării sentinței recurate va fi respinsă, rămânând fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de debitoarea - & SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3666 din 19.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Respinge cererea de suspendare a executării sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 09.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. dact. GC

5 ex/4.03.2010

Jud.primă instanță:

Președinte:Axente Irinel Andrei
Judecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 334/2010. Curtea de Apel Cluj