Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 445/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 445/2009

Ședința publică de la 20 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan

JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 3: Olimpia Maria

Grefier -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H împotriva sentinței nr.1019/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru creditoarea recurentă H, lipsă fiind intimata debitoare SC SRL H - prin lichidator judiciar.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea debitoarei SC SRL H - prin lichidator judiciar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii obiecțiunilor formulate de ei la raportul de final întocmit de lichidatorul judiciar. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

În deliberare asupra recursului de față constată că prin sentința nr.1019/F/2008 au fost respinse obiecțiunile formulate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H prin Administrația Finanțelor Publice H la raportul final depus de lichidatorul judiciar D, în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC SRL

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că prin raportul de inspecție fiscală din data de 14.04.2008 s-a constatat că debitoarea SC SRL H datorează suplimentar pentru perioada 01.03.2003 - 31.12.2007 suma de 31.742 lei reprezentând TVA.

Raportul susmenționat s-a concretizat prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plăți stabilite de inspecția fiscală nr.436/14.04.2008 prin care debitoarea a fost obligată la plata sumei de 31.742 lei.

Având în vedere că prin raportul final depus de lichidatorul judiciar s-a constatat că toate bunurile din averea debitoarei au fost valorificate și toate fondurile obținute au fost distribuite s-a concluzionat că nu se justifică continuarea procedurii insolvenței față de debitoare.

Se mai reține că în data de 25.06.2008 a fost depusă cererea de antrenare a răspunderii foștilor administratori ai societății debitoare și că având în vedere că sumele suplimentare solicitate de creditoare nu mai pot fi acoperite din averea debitoarei întrucât aceasta a fost valorificată și distribuită în totalitate și că aceasta poate fi discutată eventual numai în cursul soluționării cererii de antrenare a răspunderii foștilor administratori ai societății debitoare, în temeiul art.129 alin.2 din Legea nr.85/2006 preluat cu același conținut din Legea nr.64/1995 modificată au fost respinse ca nefondate obiecțiunile creditoarei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H care solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii obiecțiunilor formulate de împotriva raportului final.

Arată că prin obiecțiuni au solicitat continuarea procedurii până la finalizarea controlului efectuat de organele de inspecție fiscală, până la achitarea eventualelor obligații fiscale născute în timpul procedurii și stabilite în urma controlului.

Se arată că înaintea tuturor creanțelor trebuiau plătite cheltuielile aferente procedurii născute în timpul procedurii de faliment și că suma de 31.742 lei este aferentă perioadei de după deschiderea procedurii respectiv începând cu data de 01.03.2003 și până la 31.12.2007.

Se mai arată că suma de 1888 lei RON a fost evidențiată de societate și nedeclarată organului fiscal.

Susține că tipul de TVA de plată rămas neachitat nu avea cum să fie înscris în declarația de creanță fiind un debit separat, în timpul procedurii lichidatorul având obligația de a-l declara la organul fiscal competent și a-l achita în termenul prevăzut de lege.

Se mai arată de asemenea, că culpa pentru neachitarea sumei de 1888 lei RON fiind aferentă după deschiderea procedurii trebuia plătită cu celeritate foștilor administratori culpa fiind exclusiv a lichidatorului judiciar care urmează a fi obligat la plata sumei de 1888 lei, reprezentând TVA neîncasat după data deschiderii procedurii.

În drept se întemeiază pe prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, art.122 din Legea nr.64/1995.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

Analizând actele și lucrările dosarului curtea constată că recursul este neîntemeiat.

Curtea constată că prin sentința nr.375/CA/14.02.2003 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului pentru debitoarea SC SA

Raportul de inspecție fiscală la care se face referire în sentință a fost înaintat la data de 14.04.2008 când s-a constatat că societatea debitoare datorează suplimentar TVA.

Potrivit art.41 din Legea nr.85/2006 " Nici o dobândă, majorarea sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii ".

Cât privește excepția de la art.41 alin.2, referitoare la situația când " La distribuția prețului garanției, creditorul garantat va fi îndreptățit să calculeze accesoriile la creanța garantată până cel mult, la data vânzării bunului, cu condiția ca prețul bunului să fie corespunzător mai mare decât valoarea inițial evaluată " nu este aplicabilă speței, nedepunându-se o declarație de creanță suplimentară și toate bunurile au fost vândute iar sumele distribuite.

Față de acestea, în temeiul art.312 Cod pr.civilă recursul urmează a fi respins și menținută hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică, la adăpost de criticile formulate de recurentă.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H împotriva sentinței nr.1019/F/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 20.05.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

- concediu de odihnă -

semnează vicepreședintele

Curții de Apel

Grefier,

-

Red.

Dact./01.07.2009

Ex.- 2

Jud.fond.

Președinte:Mircea Noșlăcan
Judecători:Mircea Noșlăcan, Gilica Popescu, Olimpia Maria

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 445/2009. Curtea de Apel Alba Iulia