Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 36/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 36/ DOSAR NR-
Ședința publică din 7 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Doina Grigoraș
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr.637/Sind din 18 septembrie 2007, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr. 360/F/2005 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 31 ianuarie 2008, când părțile au lipsit, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 7 februarie 2007.
CURTEA,
Asupra recursului:
Constată că prin sentința civilă nr. 637/18.09.2007 a Tribunalului Brașovs -a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei C, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 645/2005 a Tribunalului Brașovs -a deschis procedura prevăzută de Legea nr.64/1995 împotriva debitoarei, iar prin încheierea din 7.03.2006 deschiderea falimentului și dizolvarea societății.
Din raportul final întocmit de lichidatorul judiciar rezultă că în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri care să poată fi valorificate, fiind atrasă răspunderea materială a fostului administrator.
Împotriva raportului final nu s-au formulat obiecțiuni.
Sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 alin. 2 din Legea nr.85/2006 privind închiderea procedurii insolvenței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea solicitând modificarea acesteia în sensul continuării procedurii insolvenței prin punerea în executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care s-a dispus obligarea fostului administrator la plata unei părți din pasiv.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9, art.3041Cod procedură civilă, recurenta arată următoarele:
Având în vedere caracterul colectiv al procedurii insolvenței, în cazul cererilor întemeiate pe art. 138 din Legea nr.85/2006 nu se pune problema recuperării prejudiciului suferit de o anumită creditoare, iar sumele obținute prin aplicarea acestor dispoziții legale nu se vor plăti reclamanților care le solicită, ci în conformitate cu ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 din lege, către toți creditorii debitoarei. Ori, închiderea procedurii este contrară caracterului colectiv al procedurii insolvenței.
Se impune continuarea procedurii până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de admitere a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, precum și punerea în executare a sentinței prin care s-a atras răspunderea fostului administrator, prin intermediul executorului judecătoresc numit de instanță, obligația comunicării sentinței investite și a tabelului definitiv al creditorilor revenindu-i lichidatorului judiciar, înainte de închiderea procedurii, conform art. 140 - 142 din Legea insolvenței.
S-au interpretat greșit dispozițiile art.140, 142 alin.1 raportat la art.136, art.2 și art.5 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Față de dispozițiile art. 142 alin.2 din lege, înainte de închiderea procedurii, judecătorul-sindic trebuia să stabilească în sarcina lichidatorului obligația de a contacta un executor judecătoresc, pentru punerea în executare a sentinței pronunțate în baza art. 138 din Legea nr.85/2006, căruia să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor.
Odată cu închiderea procedurii, lichidatorul judiciar nu poate fi descărcat de toate îndatoririle avute în procedura insolvenței.
În situația în care s-ar închide procedura insolvenței și s-ar dispune radierea societății de la Oficiul Registrului Comerțului, atragerea răspunderii nu mai poate opera atâta timp cât bunurile pârâtului sau contravaloarea lor trebuie aduse din averea debitoarei care nu mai există, fiind radiată de la Oficiul Registrului Comerțului.
debitoarea, nu mai există nici pasivul acesteia și ca atare nu mai este posibil a se dispune ca o parte a acestuia să fie suportat de către administratorul acesteia.
Dacă s-ar închide procedura, iar lichidatorul ar fi descărcat de orice îndatoriri, debitoarea nu ar mai fi legal reprezentată în fața instanței la judecarea cauzei de către lichidatorul judiciar, deoarece acestuia i-ar înceta atribuțiile, nemaiavând calitate procesuală.
Examinând sentința atacată, în raport cu probele administrate, cu motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 142 alin.2 Cod procedură civilă, după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Legii insolvenței, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Prin închiderea procedurii, conform art. 136 din aceeași lege, lichidatorul judiciar va fi descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură.
Nu există niciun impediment ca după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită să fie repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidator. Prin aceasta executorul judecătoresc nu se substituie lichidatorului judiciar, iar distribuirea nu se face conform Codului d e procedură civilă, ci conform tabelului definitiv întocmit de lichidator.
Orice creditor care ar o creanță împotriva debitoarei poate porni executarea silită a sentințelor date în baza art. 138 din Legea nr.85/2006 și a art. 3731Cod procedură civilă.
Recursul este întemeiat sub aspectul omisiunii instanței de a menționa faptul că lichidatorul judiciar este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități, cu excepția obligației de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv consolidat de creanțe.
Sentința pronunțată în temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006 este irevocabilă și poate fi executată după închiderea procedurii, față de dispozițiile exprese ale art. 140 din aceeași lege.
Față de dispozițiile mai sus invocate, nefiind incidente dispozițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea și va menține sentința judecătorului-sindic ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 637/Sind/ 18.09.2007, pronunțate de judecătorul - sindic în dosarul nr. 360/F/2005 al Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice responsabilități și îndatoriri, cu excepția obligației punerii la dispoziție a tabelului definitiv consolidat de creanțe, prevăzute de art. 142 alin.2 din Legea nr. 85/2006.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7.02.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.: / 7.02.2008
Dact.: / 18.02.2008/ 3 ex.
Judecător-sindic:
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Laura Fețeanu, Doina Grigoraș
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|