Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 40/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 40/
Ședința publică din 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 1525/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din legea nr. 146/1997. De asemenea se constată că a sosit dosarul nr- al Tribunalului Comercial Mureș, privind debitoarea SC SRL.
Față de actele dosarului, instanța reține cauza pentru pronunțare.
După dezbateri se prezintă intimatul pârât, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței atacate pe care o consideră legală și temeinică, învederând instanței faptul că problemele economice ale debitoarei au apărut anterior legii invocate de AVAS, iar debitoarea a ajuns în încetare de plăți din anul 2004, de când de altfel nici nu mai are activitate economică.
CURTEA,
Prin sentința nr. 1525 din 17 iunie 2009, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureș nr- a respins cererea formulată de creditoarea AVAS împotriva pârâtului, având ca obiect angajarea răspunderii personale pentru pasivul debitoarei SRL de
Creditoarea a susținut că administratorul statutar al debitoarei se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. "c" și "f" din Legea nr. 85/2006, întrucât nu a declarat starea de insolvență conform dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și deoarece a determinat cu bună știință falimentul societății, nevirând către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate suma de 6.868,78 lei care reprezintă contribuția personală a angajaților societății.
Judecătorul sindic a avut în vedere raportul privind cauzele care au determinat insolvența, din care rezultă că au fost respectate dispozițiile legale privind ținerea contabilității societății, că anul 2005 fost ultimul an în care societatea a mai desfășurat activitate iar datoriile societății au fost generate de neplata către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat a obligațiilor fiscale aferente salariaților.
S-a mai avut în vedere că activele societății au fost în continuă scădere ca urmare a demersurilor de executare silită făcute de organele fiscale în cadrul cărora au fost valorificate bunurile societății, astfel că la data deschiderii procedurii, debitoarea mai deținea în patrimoniu doar o casă de marcat uzată fizic și moral, a cărei memorie fiscală a fost predată la M cu proces verbal.
Din materialul probator administrat în cauză, inclusiv depozițiile martorilor audiați, judecătorul sindic a reținut că starea de incapacitate de plăți era iminentă încă din anul 2005, moment din care trebuiau luate măsuri pentru redresare, considerând însă relevant faptul că pârâtul a creditat societatea cu sume de bani luate personal împrumut, apoi a vândut bunuri ale societății și sumele obținute a plătit unele din datorii. A ajuns astfel la concluzia că pârâtul nu a urmărit nici un interes personal și nu s-a invocat vreun beneficiu realizat de acesta ca urmare a continuării activității debitoarei și în plus, nu continuarea activității a dus la starea de insolvență ci, dimpotrivă, prin această continuare s-a reușit plata unei părți importante din datoriile societății. De asemenea, s-a apreciat că nereținerea și nevirarea contribuțiilor angajaților la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, nu se încadrează în categoria mijloacelor ruinătoare folosite pentru a procura fonduri societății.
Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de creditoarea AVAS care a solicitat modificarea în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii personale a administratorului statutar al debitoarei.
Recurenta a criticat faptul că judecătorul sindic nu ar fi cercetat fondul în ceea ce privește întinderea prejudiciului cauzat prin faptele administratorului, prin urmare, nu s-au respectat prevederile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă și că, nu a ținut seama de regulile speciale ale răspunderii instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată, aplicând doar regulile răspunderii civile delictuale. S-a subliniat că întinderea prejudiciului este dată de valoarea tuturor creanțelor, instanța neputând să limiteze răspunderea administratorului.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursul creditoarei AVAS este nefondat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, judecătorul sindic a ajuns la concluzia că nu se impune angajarea răspunderii personale a administratorului statutar, arătând considerentele pentru care a ajuns la această concluzie. Nu i se poate reproșa judecătorului sindic lipsa rolului activ, acesta ținând cont atât de raportul privind cauzele care au determinat starea de insolvență, dar și de demersurile efectiv făcute de administratorul statutar pentru redresarea firmei, administrând inclusiv proba cu martori, pentru aflarea adevărului în cauză.
Judecătorul sindic a raportat starea de fapt ce s-a conturat din actele și lucrările dosarului la cazurile de atragere a răspunderii personale indicate de creditoarea și anume cele prevăzute la lit."c" și "f" art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată și în mod justificat a constatat că nu s-a dovedit faptul că administratorul ar fi dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, dimpotrivă a încercat să redreseze financiar firma. De asemenea, nu s-a conturat nici fapta de la lit."f", iar împrejurarea că nu s-au reținut și virat contribuțiile la fondul național de asigurări de sănătate, nu se încadrează în categoria de "mijloace ruinătoare" prevăzute de textul legal amintit.
În mod greșit susține recurenta că judecătorul sindic a constatat că faptele săvârșite de administrator se încadrează în prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 și că au fost săvârșite cu vinovăție, deoarece, în considerente, judecătorul sindic precizează că, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. "c" din Legea nr. 85/2006 pentru angajarea răspunderii pârâtului și nici cele de la art. 138 alin. 1 lit. "f".
Din moment ce judecătorul sindic, din probele administrate a constatat că nu sunt întrunite cerințele angajării răspunderii personale în baza celor două texte legale pentru care s-a formulat cererea creditoarei, este lipsit de orice logică să treacă la constatarea întinderii prejudiciului. În plus, la baza răspunderii personale instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată stau tot elementele obligatorii ale răspunderii civile delictuale, așa cum corect a analizat judecătorul sindic incidența lit. "c" și "f" în raport de actele și faptele administratorului statutar, iar modalitatea în care recurenta a înțeles că se aplică textul art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată sub aspectul întinderii prejudiciului, este o consecință a modului propriu de interpretare a respectivului text legal. Oricum întinderea prejudiciului nu este dată întotdeauna de valoarea tuturor creanțelor și tocmai instanța este cea care, în raport de faptele culpabile, după dovedirea raportului de cauzalitate, va dispune cu privire la întinderea prejudiciului și suma pe care cel căruia i se angajează răspunderea, este obligat să o vireze în contul de faliment al respectivei debitoare.
În cazul dedus judecății, nu se poate vorbi despre o întindere a prejudiciului, câtă vreme faptele și actele administratorului statutar nu se circumscriu celor două cazuri vizate de creditoarea recurentă și anume, cele reglementate de art. 138 lit. "c" și "f" din Legea nr. 85/2006 republicată.
Față de cele ce preced, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 1525 din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/5ex
jud.fond:
-9.02.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
