Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 402/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr-DECIZIE Nr. 402/2008

Ședința publică de la 27 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Popescu

JUDECĂTOR 2: Aurelia Saftiuc

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan

Grefier - - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de creditorii: și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, ambele îndreptate împotriva sentinței civile nr.71/F din 06 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- (nr. în format vechi 1432/F/1998).

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul și consilier juridic din partea recurentului S, lipsă fiind intimatul - debitor "", intimații - lichidatori: ACTIV JUDICIAR P N, R și intimații - creditori:, CONSILIUL LOCAL, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N,DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU AMELIORARE ȘI REPRODUCȚIE ÎN ZOOTEHNIE, B - SUC N, "", "", "", "", "", "", "", "", "" R, "" I, "", AGRO, M și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-a depus de către recurentul, prin compartimentul arhivă al instanței, dovada achitării taxei judiciare de 19 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei, după care:

Părțile prezente solicită judecarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat în cauză sau alte chestiuni prealabile, instanța constată dosarul în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul recurentului având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat de instituția pe care o reprezintă, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul de a fi confirmat raportul final, a se continua procedura insolvenței și a se dispune angajarea răspunderii a foștilor administratori ai societății debitoare. În ce privește recursul declarat de creditorul, lasă soluția la aprecierea instanței.

Recurentul având cuvântul solicită admiterea recursului său așa cum a fost formulat și motivat și lasă la aprecierea instanței recursul declarat de

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

-deliberând-

Asupra recursurilor de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 71/F/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- au fost respinse obiecțiunile la raportul final formulate de creditorul AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVCELOR STATULUI, a fost aprobat raportul final și în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că raportul final cuprinde date privind situația debitorului la data deschiderii procedurii, etapele desfășurate în cursul procedurii, bunurile lichidate, creanțele recuperate, pasivul neacoperit și cheltuielile aferente procedurii. A mai reținut că acțiunea pentru atragerea răspunderii formulată în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 a fost respinsă prin hotărâre irevocabilă și că nu există bunuri în averea debitoarei.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și.

Recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI susține în motivarea recursului că judecătorul sindic a aprobat un raport final în condițiile în care lichidatorul nu a prezentat cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății incapacitate de plată.

Pe parcursul procedurii, lichidatorul a prezentat în rapoartele întocmite, cauzele intrării debitoarei în stare de insolvență în mod succint. În opinia recurentei, în sarcina foștilor administratori se poate reține săvârșirea unor dintre faptele de faptele de atragere răspunderii patrimoniale, respectiv management defectuos, continuarea unei activități care conduceau în mod vădit societatea la încetarea de plăți, neefectuarea demersurilor pentru recuperarea creanțelor, neexecutarea unui control financiar intern și nerespectarea obligațiilor de plată a contribuțiilor și utilizarea acestor sume de bani pentru susținerea activității curente a societății.

În ceea ce privește aspectul reținut de instanță referitor la faptul că DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a formulat o acțiune de atragere a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori, precizează că acest fapt nu constituie motiv de limitare a dreptului celorlalți creditori de introduce o astfel de acțiune. Susține că prin închiderea procedurii, fără a se da posibilitatea tuturor creditorilor de a-și recupera creanțele pe calea atragerii răspunderii patrimoniale a foștilor administratori, sunt ignorate atât prevederile imperative ale legii insolvenței, cât și cele care reglementează liberul acces la justiție.

Recurenta mai susține că judecătorul sindic nu a dat dovadă de rol activ, a ignorat faptul că au rămas creanțe neacoperite și nu s-a pronunțat pe cererea formulată de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI de a fi convocat comitetul creditorilor, în vederea analizării oportunității introducerii acțiunii de angajare a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori.

Recurentul, în motivarea recursului, arată că are de recuperat drepturi salariale stabilite printr-o hotărârea judecătorească și că timp de 9 ani a fost citat într-un proces inutil.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, în raport de motivele invocate, constată că recursurile sunt nefondate.

La fila 151 - 160, în dosarul de fond, este depus raportul final întocmit de lichidatorul judiciar L privind pe debitoarea Raportul final reflectă activitatea desfășurată pe parcursul procedurii. Susținerile recurentei referitoare la faptul că raportul final este necomplet sunt neîntemeiate.

Raportat la conținutul său și la dispozițiile art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, raportul apare ca fiind complet. Raportul final nu trebuie să cuprindă cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență și să indice persoanele vinovate de această stare, acest raport este prevăzut de dispozițiile art. 59 din același act normativ și trebuie formulat în termen de 60 de zile de la desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar.

Obiecțiunile la raportul final prin care se invocă faptul că nu a fost întocmit un raport cauzal amănunțit fiind neîntemeiate, în mod corect judecătorul sindic le-a respins.

Împrejurarea că nu a fost introdusă o acțiune în angajarea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai debitoarei nu are relevanță, atât timp cât anterior întocmirii raportului final recurenta nu a formulat o astfel de acțiune, deși procedura e deschisă din anul 1998 și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006 recurenta avea calitate procesuală.

Nu are relevanță nici împrejurarea că nu a fost acoperit pasivul, atât timp cât măsurile luate de lichidator pe parcursul desfășurării procedurii nu au fost contestate și recurente nu uzat de mijloacele procedurale prevăzute de lege în termenele prevăzute de lege.

Pentru considerentele mai sus expuse, urmează a fi menținută sentința prin care au fost respinse obiecțiunile și a fost aprobat raportul final, cu consecința închiderii procedurii și, pe cale de consecință, Curtea va dispune respingerea recursului declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de recurentul, Curtea reține că acesta nu a formulat obiecțiuni la raportul final, iar criticile aduse sentinței sunt generale și vagi și prin urmare și acest recurs va fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

Respinge,ca nefondate, recursurile declarate de creditorii: șiAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B,ambele îndreptate împotriva sentinței civile nr.71/F din 06 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- (nr. în format vechi 1432/F/1998), în contradictoriu cu intimatul - debitor "", intimații - lichidatori: ACTIV JUDICIAR P N, R și intimații - creditori:, CONSILIUL LOCAL, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU AMELIORARE ȘI REPRODUCȚIE ÎN ZOOTEHNIE, B - SUC N, "", "", "", "", "", "", "", "", "" R, "" I, "", AGRO, M și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 27 mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Red.

Tehnored. 2 ex.

24/30 iunie 2008

Președinte:Claudia Popescu
Judecători:Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 402/2008. Curtea de Apel Bacau