Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 412/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 412
Ședința publică de la 13 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 2: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Traian Șfabu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de G împotriva sentinței comerciale nr. 74/S din 21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat apărătorul recurentului G, reprezentanta lichidatorului, prin doamna, avocat pentru intimatul și avocat apărătorul intimatului, lipsă fiind intimații și și intimații-creditori B, I, I și Direcția Regional Vamală Interjudețeană
Procedura legal îndeplinită, părțile fiind citate prin buletinul procedurilor de insolvență și potrivit codului d e procedură civilă.
La data de 25.09.2008 s-a depus prin serviciul de registratură adresa înaintată de instanța de fond - Tribunalul Iași - judecător sindic, privind recursul declarat de împotriva sentinței comerciale nr. 74/S din 21.02.2008 și cererea de recurs.
La data de 09.10.2008 s-a depus prin serviciul de registratură întâmpinarea formulată de intimatul-creditor I la cererea de recurs formulată de
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar răspunsul la întâmpinarea formulată de intimatul, cu duplicat pentru comunicare.
Părțile prezente la acest termen de judecată, învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat apărătorul recurentului G solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, motivând că, cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 1 și 9 din Codul d e procedură civilă, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Referitor la primul motiv de recurs, apărătorul recurentului susține că instanța de fond în mod greșit a respins efectuarea unei expertize contabile, care să stabilească dacă recurentul G și intimatul au efectuat sau nu acte frauduloase de administrare a societății. Apreciază că, recurentului i s-a încălcat dreptul la apărare materializat în propunerea de obiective, obiecțiuni și participarea la expertiză și nu se putea trage concluzia răspunderii administratorilor față de care nu s-a efectuat expertiză, motiv pentru care solicită casarea sentinței de fond cu trimitere în vederea administrării probelor.
Referitor la C de-al 2 lea motiv de recurs, privind prescripția dreptului la acțiune a răspunderii personale, apărătorul recurentului arată că, potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă și art. 139 din Legea nr. 85/2006 sunt îndeplinte ambele condiții pentru intervenirea prescripției, respectiv de la pretinsele fapte au trecut mai mult de 3 ani și de la deschiderea procedurii au trecut mai mult de 2 ani, pretinsa faptă a fost săvârșită în ianuarie 2000, falimentul debitoarei fiind deschis în aprilie 2003, iar cererea de răspundere introdusă în noiembrie 2006. Faptul că, în dosar s-a cerut la un moment dat de DGFP I stabilirea răspunderii personale nu are înrâurire asupra cererii făcut de lichidator, deoarece prin vechea cerere nu s-a cerut răspunderea personală și pentru
Pe fondul cauzei, susține avocat că, în cauză nu sunt întrunite condițiile de stabilire a răspunderii personale, respectiv să existe fapta ilicită, culpa și legătura de cauzalitate.
Consideră, că greșit s-a reținut întrunirea cerințelor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, pasivul se suportă de membrii organelor de conducere care au cauzat starea de insolvență prin continuarea în interes personal a unei activități care ducea în mod vădit la încetare de plăți. În perioada cât Gaf ost administrator nu s-au făcut acte de administrare și nu s-a desfășurat o activitate care să ducă la încetare de plăți. Din actele depuse la dosar și din expertiza privind acțiunile lui și, se poate observa că ei au fost administratori în acea perioadă când societatea a intrat în faliment, recurentul nu a făcut acte de comerț în interes propriu în cele 4 luni de administrare și nu avea cum cauza starea de insolvență.
Solicită a se observa că datoriile sunt anterioare anului 1999 și că la acea dată insolvența era deja instalată. Faptul că nu s-a depus la timp bilanțul contabil la organul fiscal și la ORC I nu înseamnă contabilitate care nu a fost ținută în conformitate cu legea.
Din probatoriul administrat la instanța de fond, respectiv acel interogatoriu ce a fost luat s-a reținut în motivarea hotărârii altceva decât răspunsul ce a fost dat de recurent.
Față de aceste susțineri și față de actele depuse la dosar solicită admiterea recursului, casarea sentinței de fond cu trimitere în vederea rejudecării cauzei pentru administrarea corectă a probelor.
Avocat apărătorul intimatului susține că este de acord cu poziția recurentului, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de fond, cu trimitere în vederea rejudecării cauzei, motivând că un simplu interogatoriu ce a fost luat la instanța de fond nu poate constitui baza răspunderii administratorilor. Există o evidență contabilă a societății, dar dacă aceste acte lipsesc, apreciază că recurentul și intimatul nu se fac vinovați de lipsa acestor acte contabile. Prin întâmpinările ce au fost depuse la instanța de fond, aceștia au arătat că ei nu se fac vinovați de ajungerea societății în stare de insolvență.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței de fond cu trimitere în vederea rejudecării cauzei în fond, solicitând totodată a se avea în vedere întâmpinarea depusă la dosar.
Avocat apărătorul intimatului învederează instanței că la data când recurentul a răspuns la interogator (la instanța de fond), acesta a fost întrebat dacă mai există acte contabile noi, motiv pentru care a fost respinsă cererea privind efectuarea în cauză a unei expertize.
De asemenea susține că intimatul a fost administratorul societății doar 24 de ore și la acea dată nu s-a întocmit nici un proces verbal de predare-primire a firmei.
Solicită respingerea recursului conform întâmpinării depusă la dosar, să se mențină ca fiind legală și temeinică sentința comercială nr. 74/S/ 21.02.2008 a Tribunalului Iași - Judecător Sindic.
Reprezentanta lichidatorului, prin doamna solicită respingerea recursului promovat de G și respingerea întâmpinării depusă de intimatul ca fiind inadmisibile, motivând că lichidatorul a preluat cererea de răspundere patrimonială a administratorilor de la cei 3 creditori în anul 2004. Referitor la expertiza solicitată la instanța de fond, susține ce aceasta a fost efectuată doar vizavi de societatea debitoare " "SRL I și nu referitor la persoanele fizice.
Față de susținerile recurentei cu privire la interogatoriul ce a fost luat la instanța de fond, că judecătorul în motivarea sentinței a consemnat alte aspecte decât cele relatate în interogatoriu, lasă la aprecierea instanței.
Solicită respingerea recursului conform întâmpinării depusă la dosar.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 74/S din 21.02.2008, pronunțată de Tribunalul Iași, Comercial faliment, s-a constatat lipsa calității procesuale active a creditorilor Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. I, cu sediul în I- și Direcția Regională Vamală I,cu sediul în I,Bd. -, nr. 10-C și, în consecință,
S-au respins cererile formulate de acești creditori vizând stabilirea răspunderii personale pentru pasivul debitorului falit " " Iap ârâților -,cu domiciliul în I,-,. 818,. A,. 3,. 15 și,cu domiciliul în I, - C, nr. 1--5,. B,. 1.
S-a admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar Lichidator 2003,cu sediul în I,---10,. A,. 1, parter în contradictor cu pârâții,cu domiciliul în I,---13,. A,. 1,. 3, G,cu domiciliul în I,-,. 979 B,. 3,. 14 și,cu domiciliul declarat în I, - -, nr. 51,. 976,. C,. 3,. 14, în calitate de administratori ai debitorului falit " ",cu sediul declarat în I, str. -, nr. 3,. 1.
A stabilit răspunderea personală solidară a pârâților-administratori pentru pasivul debitorului falit " " I reprezentat de creanțele admise în procedură.
S-a stabilit termen la data de 27.03.2008 pentru închidere procedură.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Constată că prin sentința civilă nr. 153/COM/17.04.2003 s-a deschis procedura reglementată de Legea nr. 64/1995 ( act normativ atunci în vigoare ) împotriva debitorului " " I,procedură care în lipsa unui plan de redresare a continuat sub forma falimentului conform încheierii nr. 258/27.11.2003.
Tabelul creanțelor asupra averii debitorului,consolidat prin încheierea din 01.04.2004 cuprinde pe creditorii Direcția generală a Finanțelor Publice a Jud. I cu o creanță în sumă de 3.871.189,96 lei,Direcția Regională Vamală I cu o creanță în sumă de 50.120,83 lei, I cu o creanță în sumă de 308,2 lei și B cu o creanță în sumă de 2.786,61 lei.
Motivat de faptul că sediul debitorului nu mai există la adresa înscrisă la registrul comerțului,că nu au fost identificate bunurile înscrise în evidențele fiscale respectiv 2 autoturisme - și Audi 100 - dobândite în anul 1999 și nici alte elemente de activ și nici nu s-a putut intra în posesia documentelor contabile întrucât administratorul unic a declarat că nu se află în posesia unor astfel de documente,prin raportul depus la data de 11.05.2004 lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii pe temeiul art. 130 din Legea nr. 64/1995 atunci în vigoare.
Propunerea formulată a fost notificată în condițiile art. 134 din Legea nr. 64/1995 fără ca părților interesate să formuleze obiecțiuni însă creditorul Direcția Generală a finanțelor Publice a Jud. Iaf ormulat acțiune în răspundere împotriva pârâților, - și,la judecata acțiunii îndreptată împotriva pârâtului renunțând ulterior.
Într-o primă judecată,atât propunerea vizând închiderea procedurii cât și cererea de antrenare a răspunderii personale a administratorilor debitorului au fost admise prin sentința civilă nr. 148/COM/05.05.2005,hotărâre care prin decizia nr. 2 din 09.01.2006 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIa fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare,instanța de control judiciar reținând că nu s-a demonstrat că cei doi pârâți ar fi desfășurat sau ar fi dispus desfășurarea unei activități care a avut drept efect încetarea de plăți și că pentru stabilirea cu certitudine a cauzelor care au determinat ajungerea societății în încetare de plăți,în cauză se impune efectuarea unei expertize contabile
În rejudecare,a formulat acțiune în răspundere personală și creditorul Direcția Regională Vamală I împotriva pârâtului iar judecătorul-sindic,urmând îndrumarea dată de instanța de control judiciar,a ordonat o expertiză contabilă pentru a stabili,pe baza evidențelor debitorului,dacă în calitatea deținută, cei doi pârâți împotriva cărora creditorii și-au îndreptat acțiunea,au desfășurat o activitate care să fi contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți.
Expertiza ce s-a efectuat în cauză, stabilind perioada de provenință a debitelor și modul în care s-au succedat administrațiile în cadrul societății debitoare,a concluzionat că pârâții și - nu au efectuat operațiuni de comerț care să fi fost consemnate contabil,precizând totodată că nu s-a putut constata preluarea de către aceștia a documentelor societății debitoare.
Având în vedere concluziile expertizei efectuate în cauză cât și noul cadru procesual al acțiunii în răspundere, reglementat de Legea nr. 85/2006,ce conferă calitatea de titular al acțiunii în răspundere doar administratorului judiciar sau lichidatorului și,în condițiile speciale,comitetului creditorilor,prin cererea înregistrată la data de 07.11.2006,lichidatorul judiciar desemnat în cauză a apreciat că aceste condiții ale răspunderii pentru pasivul debitorului falit sunt întrunite în persoana administratorilor (fost ), și G întrucât,așa cum expertiza a evidențiat, debitele sunt contemporane cu perioada în care cei trei și-au exercitat mandatul, faptele imputate fiind cele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. "a,c și d" din Legea nr. 85/2006.
Acțiunii promovate de lichidatorul judiciar i-au răspuns doar pârâții și G care au fost prezenți în instanță,pârâtul neformulând nici un fel de apărări deși a solicitat termen în acest sens.
Cei doi pârâți, pentru a se apăra de răspundere,au susținut în întâmpinările formulate că vina pentru situația societății aparține administrațiilor anterioare deși la interogatoriul luat din oficiu au confirmat că pentru scurte perioade de timp au ocupat funcția de administrator al societății, ba chiar au efectuat și acte de comerț neînregistrate contabil.
Acțiunea promovată de lichidatorul judiciar urmează a fi admisă în sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Societatea debitoare a fost înființată în anul 1993 având ca obiect principal de activitate jocurile de noroc,comerț și import-export,cu precădere de produse petroliere.
De la înființare și până la data deschiderii procedurii, la conducerea societății s-au succedat mai multe persoane,pârâții împotriva cărora lichidatorul judiciar și-a îndreptat acțiunea ocupând funcția de administrator după cum urmează: pârâtul în perioada 16.04.1998 - 22.10.1998 și 23.04.1999 - 04.11.1999, pârâtul (fost ) în perioada 22.10.1998 - 23.04.1999 și pârâtul G în perioada 04.11.1999-12.04.2000.
Așa cum expertiza a constatat,datoriile societății și implicit starea de insolvență a debitorului provin din perioada noiembrie 1998 - ianuarie 2000 și sunt reprezentate în cea mai mare parte de diferențele de drepturi vamale și accize aferente comerțului cu produse petroliere,TVA și taxa specială pentru jocurile de noroc inclusiv accesorii la acestea.
Conform informațiilor furnizate de organele fiscale,în perioada 1999-2002 societatea nu a mai depus la organele fiscale bilanțurile contabile anuale,raportări financiare semestriale,deconturi de TVA sau declarații privind impozitul pe profit.
Se mai reține că ultimul bilanț contabil depus de debitor la organele fiscale a fost C întocmit pentru exercițiul financiar al anului 1998 deși societatea a continuat să desfășoare activitate și după această dată așa cum rezultă din interogatoriul luat pârâților și G care au afirmat că au efectuat acte de comerț în perioada în care au administrat societatea ( 22.10.1998 - 12.04.2000) dar care operațiuni,conform recunoașterii acestora,nu au fost consemnate contabil.
Fapta administratorilor-pârâți constând în omisiunea de a evidenția contabil,actele de comerț efectuate în timpul mandatului lor,omisiune care reprezintă o încălcare a obligației impusă de art. 11 din Legea nr. 82/1991 ca și nedeclararea insolvenței societății a cărei situație se prezumă că le era cunoscută în calitatea pe care au îndeplinit-o, permit concluzia că,în virtutea prerogativelor conferite de lege, aceștia au dispus continuarea în interes personal a activității societății,faptă ce se circumscrie ipotezei prevăzute de art.138 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Pe de altă parte, faptul că începând cu anul 1998,debitorul - prin administratorii pârâți în obligația cărora era organizarea și ținerea contabilității - nu a mai întocmit și depus la organele fiscale nici un fel de raportare contabilă iar în cadrul procedurii, nici lichidatorul judiciar și nici expertiza nu au reușit să identifice și să intre în posesia arhivei contabile echivalează cu inexistența unei evidențe contabile pentru perioada menționată,faptă care atrage aplicarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit. "d" din Legea nr. 85/2006.
Organizarea și conducerea contabilității și deci,a întocmirii și înregistrării la organele fiscale a raportărilor contabile,sunt în obligația administratorului oricărei societăți comerciale presupusă a fi în activitate pentru că datele analitice cuprinse în aceste documente oferă o imagine a operațiunilor executate de societatea în cauză și a rezultatelor obținute.
De aceea, chiar dacă neținerea contabilității în conformitate cu legea nu constituie singurul factor pentru ajungerea unei societăți în insolvență, contribuie substanțial la o asemenea situație întrucât face imposibilă sesizarea dificultăților cu care se poate confrunta la un moment dat societatea și implicit a stării de insolvență Totodată,neîndeplinirea obligației de depunere la organele fiscale a actelor contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991 ca și lipsa acestora pot indică o administrare frauduloasă a averii debitorului, pentru că într-o astfel de situație,nu poate fi decât prezumată intenția de fraudarea a legii,dispariția documentelor contabile făcută în scopul de a sustrage controlului statului activități generatoare de venituri și de a ascunde patrimoniul față de creditori cum de altfel materialul probatoriu a relevat în cauză referitor la actele de comerț înfăptuite de pârâți și neevidențiate contabil cât și cu privire la cele două autoturisme cu care debitorului figurează înscris în evidențele fiscale și pe care lichidatorul judiciar nu a reușit să le regăsească faptic.
Sub acest aspect,lipsa evidenței contabile primare nu a dat posibilitatea lichidatorului judiciar să stabilească care sunt elementele de activ și pasiv ale debitorului și nici să verifice eventuale înstrăinări de bunuri așa încât,împrejurarea că cele două autoturisme evidențiate de organele fiscale în proprietatea debitorului nu s-au mai regăsit și faptic permite concluzia că respectivele bunuri sau valoarea lor au fost însușite de pârâți în folos propriu sau în folosul unei alte persoane,faptă prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. "a" din Legea nr. 85/2006.
evidența contabilă nu s-a putut constata situația reală a societății iar în cursul procedurii nici pârâții nu au putut furniza mai multe informații în acest sens,astfel încât starea de insolvență nu poate fi explicată decât prin faptele imputate pârâților care nu au făcut decât să continue practica administrațiilor anterioare constând în omisiunea înregistrării operațiuni economice derulate de societatea administrată și apoi,omisiunea prezentării rezultatelor acestei activități organele fiscale în vederea impunerii.
Pentru a se apăra de răspundere,pârâții au invocat activitatea administrațiilor anterioare însă exonerarea de răspundere a acestora putea opera numai în măsura în care,în cursul procedurii, ar fi probat îndeplinirea tuturor îndatoririlor prevăzute de lege pentru exercitarea activității de administrare,în special a celor legate de existența și întocmirea în conformitate cu legea a registrelor contabile obligatorii cât și a demersurilor întreprinse pentru a împiedica în mod obiectiv agravarea pasivului social.
Situația mai sus expusă justifică instituirea răspunderii personale solidare a pârâților și suportarea de către aceștia, din averea proprie, a pasivului debitorului falit reprezentat de creanțele admise în procedură,creanțe care se constituie într-un prejudiciu cert pentru creditori în condițiile în care în patrimoniul debitorului nu există bunuri sau alte elemente de activ prin a căror valorificare să poată fi acoperit acest pasiv.
Cât privește cererile creditorilor Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. I și Direcția Regională Vamală I, formulate în nume propriu, în baza disp. art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 s-a constatat lipsa calității procesuale active a acestor creditori,cu consecința respingerii cererilor vizând stabilirea răspunderii personale pârâților, - și.
Referitor la propunerea de închidere a procedurii, formulată de lichidatorul judiciar cu ocazia primei judecăți și nesupusă dezbaterii părților în rejudecare,în acest sens urmează a se stabili termen.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:
În mod greșit instanța de fond a respins efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă recurentul a efectuat sau nu acte frauduloase de administrare a societății, expertiză efectuată în cererea lichidatorului și care să vizeze tot lanțul administratorilor. În atare condiții și în lipsa documentelor societății recurentului i s-a încălcat dreptul la apărare materializat în propunerea de obiective, obiecțiuni și participarea la expertiză și nu se putea trage concluzia răspunderii administratorilor față de care nu s-a efectuat expertiza și prin urmare se impune casarea cu trimitere în vederea lămuririi situației.
În al doilea rând, consideră recurentul că judecătorul de fond a considerat în mod eronat că nu este împlinit termenul de prescripție a răspunderii personale, excepție pe care înțelege să o reitereze, știut fiind că excepția ridicată și respinsă în ața unei instanțe poate fi pusă din nou în discuție în calea de atac.
Potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă și art. 139 din Legea nr. 85/2006 recurenta se află în fața unei acțiuni patrimoniale prescriptibile și ambele condiții pentru intervenirea prescripției sunt îndeplinite, respectiv de la pretinsele fapte au trecut mai mult de trei ani și de la deschiderea procedurii au trecut mai mult de 2 ani. Textul este cât se poate de clar și nu lasă loc de interpretări, ci doar este necesară întrunirea cumulativă a ambelor condiții, fără alte distincții. Or pretinsa faptă a fost săvârșită în ianuarie 2000, falimentul deschis în aprilie 2003 iar cererea de răspundere introdusă în noiembrie 2006 (deci la șase ani de la fapte și la trei ani J de la faliment), ceea ce face clară intervenirea prescripției.
Faptul că în dosar s-a mai cerut la un moment dat de către I stabilirea răspunderii personale nu are înrâurire asupra cererii făcute de lichidator deoarece prin vechea cerere nu s-a cerut răspunderea personală și pentru
Mai susține recurentul că pe fondul chestiunii deduse judecății nu sunt îndeplinite condițiile de stabilire a răspunderii personale, aspecte învederate la fond și neobservate de către instanță.
Astfel, în mod mai mult sau mai puțin voit, dar certamente greșit, judecătorul de fond a denaturat instituția răspunderii administratorului, interpretând textele legale, simple și puține de altfel, departe de spiritul și litera lor. Orice formă de răspundere reclamă întrunirea strictă a unor condiții expres prevăzute, cu atât mai mult răspunderea personală care este instituită ca o formă excepțională de răspundere pentru altul. Principiul de dreptin dubio pro reopresupune că ori de câte ori ceva nu este probat înseamnă juridic că acel ceva nu există, or judecătorul nu a avut probe împotriva recurentului.
cumulativă a tuturor condițiilor atrage inexistența răspunderii, deoarece, chiar dacă legea protejează creditorul și îi asigură recuperarea datoriei prin această procedură, nu este mai puțin adevărat că îi acordă o protecție limitată într-un cadru legal strict determinat. În mod indubitabil se află în fața unei răspunderi civile delictuale, ceea ce înseamnă că trebuie să existe fapta ilicită,prejudiciu, culpa și legătura de cauzalitate. Practic din modul în care "LICHIDATOR " și ulterior judecătorul au motivat cererea respectiv hotărârea rezultă că răspunderea personală a tuturor administratorilor este regula de bază în orice faliment și nu excepția.
În realitate tehnica legislativă aleasă pentru stabilirea cadrului de sancționare a fost una exactă, respectiv în teza inițială a art. 138 din Legea nr. 85/1996 cerință generală de cauzare a stării de insolvență urmată în tezele următoare de enumerarea anumitor acțiuni specifice prin care s-a ajuns la insolvență. Evident cele două teze trebuie corelate, respectiv simpla săvârșire a oricăror fapte nu atrage răspunderea dacă nu a dus la insolvență, dacă în lanțul cauzal acele fapte nu au determinat și contribuit în vreun fel la faliment, și acest aspect este neglijat în majoritatea cererilor. Alături de aceste condiții legale exprese, datorită faptului că în dreptul român nu există răspundere obiectivă independentă de culpă, se mai adaugă și o cerință implicită, aceea a vinovăției.
Apelantul concluzionează că,greșit s-a reținut întrunirea cerințelor art. 138 lit. "c" - pasivul se suportă de membrii organelor de conducere care au cauzat starea de insolvență prin continuarea în interes personal a unei activități care ducea în mod vădit la încetare de plăți. În perioada cât Gaf ost administrator nu s-au făcut acte de administrare, și nu s-a desfășurat o activitate care să ducă la încetarea de plăți. Practic, cum rezultă și din lista de datorii care face corp comun cu cererea și din expertiza privind acțiunile lui și, răul fusese făcut de administratorii anteriori. Recurentul nu a făcut acte de comerț în interes propriu în cele 4 luni de administrare și nu avea cum cauza starea de insolvență.
Faptul că societatea era neperformantă încă dinainte de numirea sa ca administrator și erau deja datorii face să fie excluse reaua-credință și interesul personal al administratorului. Nu există fapta de continuare a activității, nu există interesul personal, nu există vinovăția și nici cauzarea stării de insolvență. Sub nici o latură, obiectivă sau subiectivă, prin nici o teorie de cauzalitate nu se poate argumenta falimentul prin faptele recurentului, ceea ce duce la admiterea recursului și respingerea cererii.
Apelantul arată că tot greșit s-a luat în considerare și încadrarea în art. 138 lit. "d" pasivul se suportă de membrii organelor de conducere care au cauzat starea de insolvență prin ținerea unei contabilități fictive sau nelegale sau prin dispariția unor documente contabile. Faptul că nu s-ar fi depus la timp bilanțul la organul fiscal și la. I nu înseamnă contabilitate care nu a fost ținută în conformitate cu legea. contabilității înseamnă corecta întocmire a bilanțurilor, registrelor și actelor contabile, în timp ce depunerea la organele fiscale este o obligație procedural fiscală și nu contabilă.
Apelantul susține că datoriile sunt anterioare anului 1999 și că la acea dată insolvența era deja instalată. Se întreabă retoric unde mai este legătura de cauzalitate și vinovăția? Desigur că nedepunerea culpabilă a declarațiilor fiscale atrage răspunderea contravențională, dar nu atrage răspunderea civilă care face obiectul prezentei spețe; omisiunea de depunere a bilanțurilor nu cauzează insolvența și nu duce automat la răspundere personală. Mai departe societatea a fost cesionată i actele au fost predate către noul administrator, deci situația nu îi este imputabilă. Rațiunea legii este ca răspunderea să fie atrasă doar celor care au prejudiciat creditorii prin aducerea în insolvență, deci nici în acest caz nu avea faptă, vină, cauză și prejudiciu.
Analizând motivele de recurs invocate, actele și lucrările dosarului și raportându-le la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată următoarele:
Este fondat motivul de recurs referitor la greșita respingere de către prima instanță a efectuării unei expertize contabile care să stabilească dacă recurentul Gaf ăcut sau nu acte frauduloase în cursul administrării societății, care să atragă incidența în speță a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, avându-se în vedere că raportul de expertiză contabilă judiciară a fost efectuat anterior introducerii în cauză a recurentului G, prin cererea formulată de lichidatorul judiciar la 07.11.2006, deci după efectuarea expertizei, acestuia i s-a încălcat dreptul la apărare, proba cu expertiza contabilă nefiind administrată cu respectarea principiului contradictorialității ce guvernează procesul civil.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul comercial d e față, va casa în parte sentința recurată, în ceea ce-l privește pe recurentul G, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Celelalte dispoziții ale sentinței recurate vizând pe intimații, și - vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de G împotriva sentinței comerciale nr. 74/S/21.02.2008 a Tribunalului Iași, judecător sindic, pe care o casează în parte.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței vizând pe intimații, și -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.10.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași - judecător sindic:
04.11.2008
2 ex.-
Președinte:Radu CremenițchiJudecători:Radu Cremenițchi, Camelia Gheorghiu, Traian Șfabu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
