Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 429/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 429
Ședința publică de la 09 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent B și pe intimat ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE H, intimat SC. -SRL H, intimat INSPECTORATUL TERITORIAL D E munca V, lichidator MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE- V - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR AL SOCIETĂȚII DEBITOARE SC. -SRL H, intimat, intimat, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva sentinței civile numărul 452/F din 25 noiembrie 2008 Tribunalului Vaslui - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul creditor Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului reprezentat de dl. cons.jr. G.
Lipsă celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen, declarat și motivat în termen;
- recurent scutit de plata taxelor de timbru, după care
Dl. cons.jr. precizează, la interpelarea instanței, că nu are de formulat alte cereri în cauză iar chestiuni prealabile nu sunt.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
concluzii de admitere a recursului potrivit motivelor detaliate în scris, dl. cons.jr. susține că recurentul creditor are titlu executor obținut în cadrul procedurii de faliment. Obligația de a-l pune în executare revine lichidatorului judiciar, lichidator care, însă, prin hotărîrea recurată este descărcat de îndatoriri și responsabilități.
Recursul este întemeiat, arată reprezentantul recurentului creditor și solicită a fi admis.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința civilă nr.452/F din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic s-a respins acțiunea formulată de AVAS B cu sediul în B,--11, sector 1 împotriva administratorului debitorului în faliment SC SRL H:, cu ultimul domiciliu cunoscut în H,-,.32,. A,.3, județul
S-a admis acțiunea formulată de AVAS B cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva administratorului debitorului în faliment SC SRL H:, cu ultimul domiciliu cunoscut în H,-,.22,. B,.3,.10, și în consecință:
A fost obligat pârâtul să suporte 6.554,52 lei reprezentând creanță AVAS B conform Bilanțului general de lichidare la data de 12.10.2007.
Executarea silită se va face prin intermediul executorului judecătoresc conform Codului d e procedură civilă
În temeiul art.129 din Lg.85/2006, s-a aprobat Raportul final și situațiile financiare finale.
În temeiul art.132 alin 1 coroborat cu alin.2 din Legea privind procedura insolvenței
S-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC SRL H cu sediul în H,-, județul
S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului, Registrului Societăților Agricole și altor registre în care debitorul este înmatriculat pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- din data de 11.02.2008, creditoarea reclamantă AVAS Baf ormulat cerere privind atragerea răspunderii patrimoniale în contradictoriu cu pârâții administratori de drept și de fapt ai debitoarei SC SRL H respectiv și, și a solicitat obligarea la plata pasivului în vederea acoperirii creanței AVAS de 6555 lei echivalentul a 1.921,62 USD.
Acțiunea a fost comunicată pârâților cu mențiunea să depună întâmpinare, în cauză s-au administrat probe cu acte și interogatoriu civil.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că debitoarea SC SRL H înregistrată la ORC la data de 21.08.2001 cu un capital de 2.000.000 lei vechi a avut ca asociați pe -50% și -50% din acțiuni. având ca obiect principal de activitate fabricarea încălțămintei, activitate începută în septembrie 2001 și continuată până în septembrie 2004, activitatea fiind eficientă, înregistrând profit atât la sfârșitul anilor 2002 și 2003, cât și la sfârșitul lunii septembrie 2004, așa cum rezultă din Raportul cauzal depus la dosarul cauzei la 24.12.2004.
Din completarea raportului cauzal din data de 08.02.2005 referitor la nejustificarea de sume reprezentând avansuri de trezorerie nejustificate de către fostul administrator al debitoarei, la data de 30.09.2004, administratorul judiciar constată efectuarea de operațiuni contabile de plăți de dividende și aporturi în lei, respectiv încasări ca avansuri de trezorerie și de plăți către unii furnizori și creditori, pentru care se făcuseră plăți anterioare dar nu se eliberaseră chitanțe de către aceștia.
În rapoartele administratorului judiciar în perioada de administrare se face vorbire de un singur administrator -, iar planul de reorganizare prin restructurarea activității este semnat de același administrator, lipsind din actele debitoarei referirile cu privire la cel de-al doilea asociat.
Astfel susținerile pârâtului din întâmpinare, cum că fost asociat și administrator al debitoarei o perioadă scurtă de timp, întrucât s-a îmbolnăvit, din anul 2004 de activitatea societății debitoare ocupându-se pârâtul, iar activitatea contabilă a societății a fost ținută de soția acestuia, eficiență.
În toată această perioadă pârâtul nu a luat parte la nici o activitate comercială și nici nu a semnat vreun act întocmit de societate, nu a participat la beneficii și nici la pierderile societății, nu a încasat cu titlu gratuit nici o altă sumă de bani din societate, la data internării sale în spital a purtat discuții cu pârâtul în sensul ca acesta să rămână singurul asociat și să facă demersurile în acest sens. Deși a avut garanții că acesta va transfera pe numele său sau în urma unei cesiuni și acțiunile sale, pârâtul nu a făcut acest lucru.
Pârâtul nu și-a făcut apărări în cauză, nu a depus întâmpinare în cauză și nu a răspuns interogatoriului civil propus de pârâtul.
Din Raportul cauzal întocmit de lichidatorul judiciar la 23.03.2007 după intrarea în faliment a debitoarei rezultă că potrivit bilanțului contabil la data de 31.12.2005 societatea avea imobilizări corporale valoare de bilanț de 48.248 lei, creanțe, casă, conturi în bănci și avans trezorerie în valoare totală de 109.379 lei, din analiza documentelor deținute de lichidator constatându-se că principalele cauze care au dus la insolvență au fost datoriile acumulate către instituțiile statului și către terți, lipsa eficacității administratorului în efortul de a redresa societatea, renunțându-se la o activitate care aducea profit.
Față de aspectele reținute, urmează a se respinge acțiunea creditoarei reclamante AVAS promovată în contradictoriu cu pârâtul susținerile acestuia cum că fost asociat și administrator al debitoarei o perioadă scurtă de timp, întrucât s-a îmbolnăvit, din anul 2004, de activitatea contabilă societății debitoare ocupându-se pârâtul, capătând eficiență.
Se constată că opinia reclamantei că sunt aplicabile dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. f din legea specială nu este sustenabilă, fiind constatată existența unui prejudiciu la nivelul societății și indirect prejudiciu creat creditorilor dar nefiind identificate dovezi în îndeplinirea celor patru condiții ale răspunderii civile, adăugând și alte cauze care exclud culpa respectiv forța majoră și cazul fortuit.
Articolul 138 din Legea insolvenței nr.85/2006 prevede:
"(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
Natura juridica a răspunderii reglementate de Legea nr.85/2006 este o răspundere civilă delictuală specială, cu toate consecințele ce decurg din această calificare, ce conține elemente derogatorii de la dreptul comun al răspunderii delictuale.
Fiind vorba despre o răspundere civilă delictuală, condițiile atragerii răspunderii sunt cele din dreptul comun:
- existenta unui prejudiciu;
- existenta unei fapte ilicite;
- existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
- existenta vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând in intenția, neglijența sau imprudența celui care a acționat.
Legea insolvenței enumeră limitativ faptele pentru săvârșirea cărora se poate angaja răspunderea persoanelor menționate de către lege.
Deci, spre deosebire de dreptul comun, unde pentru orice fapta care cauzează unei alte persoane un prejudiciu se poate atrage răspunderea patrimonială, în situația prevăzută de legea specială, legea limitează aceste fapte la cele 7 fapte enumerate. Aceste fapte nu pot fi extinse, prin analogie, la alte fapte similare.
Articolul 149 din Legea 85/2006 prevede: "Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român și ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței." Aceasta nu permite aplicarea altor dispoziții legale privind responsabilitatea persoanelor vinovate de starea de insolvență a debitorului, respectiv adăugarea altor fapte decât cele prevăzute.
Pentru a se putea atrage răspunderea, nu este suficient sa se facă dovada săvârșirii uneia dintre faptele prevăzute de lege și nici a existenței prejudiciului.
În legea privind procedura insolvenței, este prevăzută în mod expres necesitatea stabilirii raportului de cauzalitate între fapta și prejudiciu:".judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului.sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvență a debitorului.".
Pentru a se putea angaja răspunderea persoanei/persoanelor care au cauzat starea de insolvență este necesar ca autorul faptei să fi acționat cu vinovăție care poate îmbrăca forma intenției (art.138 lit. a) - c) și f) - g)) sau a culpei (art.138 lit. d).
Și în cazul răspunderii reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 ca și în dreptul comun al răspunderii delictuale, răspunderea celui care a săvârșit una dintre faptele enumerate de către lege, va fi angajată, indiferent ce formă îmbracă vinovăția acestuia: intenție sau culpă (chiar și pentru culpa cea mai ușoară).
În speță nu rezultă probe privind îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale a pârâtului, iar creditorul reclamant nu aduce probe concrete a activității defectuoase sau folosirii banilor și bunurilor societății în interes personal sau că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, și nu se face nici o probă în sensul vinovăției pârâtului, din condițiile răspunderii lipsind prejudiciul și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Nefiind îndeplinite cumulativ cele patru elemente ale răspunderii materiale, nu poate exista răspunderea fostului asociat administrator.
Față de cele constatate, urmează a se respinge ca neîntemeiată acțiunea promovată în temeiul art.138.
În ceea ce-l privește pe pârâtul, administrator de fapt și de drept al societății debitoare, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin neplata creanțelor bugetare existente în evidențele contabile ale CAS V către creditoarea AVAS care s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale CAS V, conform Protocolului încheiat, a determinat acesteia un prejudiciu în suma de 6.555 lei.
Sunt incidente astfel dispozițiile art. 138 alin.1 lit. f din legea insolvenței, nevirarea de către membrii organelor de conducere a sumelor reprezentând contribuția personală a salariaților debitoarei persoană juridică, fiind fapta ilicită prin care aceste sume au fost utilizate în alte scopuri, determinând prin aceasta, majorarea datoriilor debitorului și contribuind la apariția insuficienței fondurilor bănești disponibile, și pe cale de consecință, prejudicierea creditorilor.
Faptul că AVAS B, în calitate de creditor, este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală constituie o premisă concretă pentru obligarea pârâtului la plata creanței creată prin reaua credință de care a dat dovadă în exercitarea atribuțiilor, și a neglijenței, prin aceste fapte AVAS suferind un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin faptul că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și a fost lipsită de lichidități.
Pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu și nu a formulat întâmpinare.
Articolul 118 Cod procedură civilă prevede că:
"Întâmpinarea este obligatorie, afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.
Articolul 225 Cod procedură civilă prevede:
"Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice".
Față de atitudinea pârâtului care nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la interogatoriu urmează a se constata că situația de fapt este deplin dovedită.
În drept:
Articolul 138 din legea insolvenței prevede că:
"(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
Articolul 142
(1) Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă.
(2) După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Față de situația de fapt reținută în sarcina pârâtului urmează a se constata că acesta se face vinovat de neplata creanțelor bugetare existente în evidențele contabile ale CAS V către creditoarea AVAS care s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale CAS V, conform Protocolului încheiat, determinând acesteia un prejudiciu în suma de 6.555 lei, și să se admită acțiunea care este în termen urmând să se oblige pârâtul să suporte integral pasivul reclamat.
Acțiunea fiind scutită de taxele de timbru.
La data de 19 octombrie 2007 Management Reorganizare Lichidare I în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SRL Haî ntocmit Raport final de activitate din care rezultă că s-a efectuat inventarierea bunurilor societății, s-a întocmit proces verbal de inventariere și predare în custodie a bunurilor împreună cu raportul de evaluare întocmit, s-a întocmit tabel definitiv consolidat și s-a procedat la vânzarea bunurilor societății debitoare și distribuirea sumelor obținute, la 09.10.2007 sumele colectate în contul de lichidare potrivit extraselor de cont fiind de 23.015,22 lei, și a făcut plăți către creditori, cheltuieli de procedură, comisioane bancare, și a solicitat aprobarea Raportului final întocmit în temeiul art. 129 din legea insolvenței așa cum a fost acesta notificat creditorilor și închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL
Constatând că obiecțiunile AVAS la raportul în discuție a rămas fără obiect, fiind soluționată acțiunea în temeiul art.138 alin. 1 din Legea 85/2006, urmează a se aproba Raportul final și a dispune în consecință.
Articolul 132 alin.2 din legea insolvenței prevede că o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă
În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora.
Constatând că la data de 19 octombrie 2007, lichidatorul judiciar Management Reorganizare Lichidare I desemnat să administreze procedura falimentului debitorului SC SRL a solicitat în temeiul art.132 din legea insolvenței, să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a aprobării raportului final de lichidare și ultimului bilanț general anexat Raportului final de activitate;
Constatând că s-a întocmit raportul final și bilanțul general de lichidare,
În temeiul art.132 alin.1 coroborat cu art. 132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului din registrul comerțului.
Se va descărca lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități, conform art.136 din legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs B, cu următoarea motivare:
În fapt, în cauză a fost formulată cerere de angajare a răspunderii patrimoniale asupra foștilor administratori și, iar prin sentința civilă nr. 452/F/25.11.2008 instanța a admis în parte cererea și a obligat fostul administrator, să suporte pasivul debitoarei.
Astfel, consideră recurenta că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 140, art. 142 alin. 1, ale art. 2 și ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 fiind o consecință a interpretării greșite a textelor de lege sus-menționate, interpretarea dată de instanța de fond fiind-/2006 și spiritului acesteia, din următoarele considerente:
Analiza hotărârii recurate și a problemei pe care o pune în discuție trebuie să pornească de la interpretarea sistematică a textelor de lege care se aplică cauzei de față și anume Legea nr. 85/2006, art. 2, 5 alin. 1, art. 138 alin. 1, art. 136, art. 142 alin. 1.
Din analiza textelor de lege sus-menționate rezultă următoarele concluzii:
- Procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 (dovada și faptul că judecarea acestor cereri este de competența judecătorului sindic) și poate fi aplicată atât în cadrul fazei de reorganizare judiciară cât și în cadrul fazei de faliment.
- Hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului, se pronunță în raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanță al acestuia față de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanța i-a obligat și nu dă naștere unui drept de creanță al creditorilor față de persoanele sus-menționate.
- Sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate în caz de faliment (cum este situația de față), pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art. 123 din Legea nr. 85/2006.
- Întreaga procedură de valorificare a bunurilor debitorului, de recuperare a creanțelor falitului (cum este cazul creanței pe care acesta le are față de foștii membrii ai organelor sale de conducere) și de distribuire a sumelor obținute în cadrul acestei lichidări, este în sarcina lichidatorului judiciar.
În acest context legislativ, motivația instanței de fond prin care a dispus închiderea procedurii de faliment a "", fără a dispune mai întâi punerea în executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului falitei este nu numai greșită ci și nelegală, întrucât din analiza textelor de lege sus-menționate rezultă că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr. 85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art. 138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc.
Prin art. 142 alin. 1 în care se arată că "Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului d e procedură civilă", legiuitorul nu a făcut decât să precizeze limitarea de competență pe care lichidatorul judiciar o are în valorificarea și recuperarea creanțelor (indiferent titlul din care rezultă și de natura obligației, inclusiv a creanțelor rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) de la debitorii falitului și anume faptul că executarea silită a acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar (care de altfel nu are această competență) ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedură.
Aceasta nu înseamnă că, judecătorul sindic nu are obligația de a pune în vedere lichidatorului judiciar să execute titlurile de creanță (inclusiv cele rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) și nu înseamnă că lichidatorul judiciar nu are obligația (rezultată din Legea nr. 85/2006) și dreptul procesual (în calitatea sa de reprezentant al falitei) să pună în executare silită titlurile de creanță pe care debitorul le are față de debitorii săi.
În acest context, din analiza gramaticală a dispozițiilor art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", rezultă că acest text de lege poate fi interpretat în sensul că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de insolvență prevăzute de Legea nr. 85/2006 (întrucât instituirea răspunderii persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 și executarea silită a acestora se realizează atât în faza reorganizării judiciare cât și a falimentului) și că ar putea fi continuată după închiderea procedurii de faliment de creditori în cadrul procedurii de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc.
În fapt, consideră recurenta că interpretarea corectă a acestui text de lege trebuie făcută în sensul că executarea silită a persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială, trebuie efectuată de lichidatorul judecătoresc prin intermediul executorului judecătoresc numai în cadrul procedurii de faliment, deoarece art. 142 alin. 2 cuprinde dispoziții care nu pot fi puse în aplicare după închiderea procedurii de faliment.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 142 alin. 2 "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", situație care este imposibilă după închiderea procedurii de faliment întrucât conform dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 86/2006 "Prin închiderea procedurii judecătorul sindic, administratorul sau lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat, sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați".
În acest context, este evident faptul că, dacă tabelul definitiv consolidat nu a fost pus la dispoziția executorului judecătoresc în timpul procedurii, odată cu începerea executării silite de către lichidator, după închiderea procedurii de faliment acest fapt nu este posibil(dat fiind faptul că nu se cunoaște la ce executor judecătoresc se va executa hotărârea, data la care se execută - putând fi executată în termenul de prescripție și de către cine).
De asemenea, prin interpretarea art. 142 alin. 2 în sensul că executarea silită trebuie efectuată de creditori după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc și prin distribuirea sumelor obținute conform tabelului definitiv consolidat și dispozițiilor Legii nr. 85/2006 s-ar ajunge la situația de a se transforma executorul judecătoresc în lichidator judiciar, competență pe care acesta nu o poate avea.
Aceeași concluzie rezultă și din faptul că printr-o astfel de interpretare s-ar nesocoti Legea nr. 85/2006 care cuprinde dispoziții speciale privind judecarea contestațiilor la planurile de distribuire a sumelor obținute și a instanțelor abilitate să le judece (în cazul Legii nr. 85/2006 - judecătorul sindic din cadrul tribunalului d e la sediul debitorului iar în cazul Codului d e procedură civilă - instanța de executare, respectiv judecătoria).
De asemenea, precizează recurenta că suntem în cadrul unei proceduri concursuale, menită să acopere întreg pasivul debitoarei. În acest sens arată că modificările aduse de Legea 85/2006 sunt în sensul promovării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale de către administratorul/lichidatorul judiciar sau de către comitetul creditorilor, ca organ reprezentativ, tocmai pentru apărarea intereselor tuturor creditorilor înscriși la masa credală. Având în vedere aceste aspecte, atâta timp cât lichidatorul judiciar este în posesia unui titlu executor, acesta este obligat în îndeplinirea atribuțiilor sale legale, să-l pună în executare, tocmai pentru acoperirea pasivului debitoarei, procedura insolvenței profitând în mod echitabil tuturor creditorilor înscriși în tabelul creditorilor, conform ordinii de prioritate stabilită de art. 123 din Legea nr. 85/2006.
Recursul este nefondat și în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Este de reținut faptul că Legea insolvenței nu instituie obligația, dar nici posibilitatea ca judecătorul-sindic să desemneze executorul judecătoresc care să execute silit bunurile aflate în patrimoniul persoanelor a căror răspundere personală, prevăzută la alin. (1) al art. 138, fost instituită pentru acoperirea datoriilor societății pe care au condus-
Potrivit prevederilor art. 142, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator. Ca atare, textul de mai sus are în vedere ipoteza în care, urmare a admiterii de către instanță a acțiunii în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvență a debitorului persoană juridică refuză să execute de bunăvoie hotărârea pronunțată de judecătorul-sindic, astfel că, pentru a se putea acoperi pasivul debitorului insolvent este necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a celor obligați la suportarea unei părți din pasiv. În această situație legiuitorul a prevăzut că executarea silită a persoanelor responsabile se va face de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură civilă. Cu alte cuvinte, prerogativa executării silite față de asemenea persoane este recunoscută executorului judecătoresc, ea realizându-se potrivit dispozițiilor din dreptul comun, fiind reglementată, deci, de art. 373 și urm. Cod procedură civilă, judecătorul sindic neavând posibilitatea legală de a stabili prin hotărârea de închidere a procedurii modalitatea de punere în executare a hotărârii de atragere a răspunderii persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, susținerile creditoarei-recurente B privitoare la acest aspect neavând nicio bază legală.
În cazul în care obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, debitorul neînțelegând să execute benevol obligația sa, potrivit art. 3711Cod procedură civilă, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, în conformitate cu dispozițiile Cărții V, dacă legea nu prevede astfel. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
Dreptul de a porni executarea silită împotriva unui debitor este recunoscut oricărui creditor care deține un titlu executoriu împotriva debitorului său, conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă, fără ca instanța (în speță, judecătorul sindic) să indice în hotărâre procedura de executare.
Având în vedere norma cuprinsă în alin. (2) al art. 142 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca după închiderea procedurii falimentului să-și recupereze creanțele împotriva persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului în urma repartizării sumelor de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de către lichidator, fiind lipsite de orice fundament juridic afirmațiile recurentei în sensul că prin aceasta s-ar ajunge în situația ca executorul să se transforme în lichidator judiciar. De asemenea, se poate lesne observa că,potrivit aceleiași reglementări, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a patrimoniului persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, tocmai datorită faptului că după închiderea procedurii practicianul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, așa cum se statuează în art. 136 din legea menționată, ceea ce nu înseamnă, nici într-un caz, că creditorii vor fi puși în imposibilitate de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, nemaiavând posibilitatea legală să execute silit individual bunurile lor.
Numai la o analiză sumară a textului analizat s-ar putea trage concluzia că există o contradicție între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de cauzarea stării de insolvență deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului persoanei juridice, așa cum prevede art. 140, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire de pasiv nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii, nu și după închiderea acesteia. însă, o asemenea concluzie nu poate fi primită tocmai datorită faptului că prin art. 142 alin. (2) legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc care are datoria să procedeze la repartizarea sumelor în conformitate cu tabelul definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator, și aceasta, chiar după pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii. De aceea, obligația lichidatorului de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv de creanțe nu este de natură să intre în contradicție cu prevederile art. 136, obligația instituită prin art. 142 neurmărind altceva decât să asigure finalizarea acestei etape procedurale, desigur, cu respectarea legii speciale privind efectuarea plăților.
Nu în ultimul rând, prin Legea nr. 85/2006 nu s-a instituit în sarcina judecătorului-sindic obligația ca, anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc motivat de împrejurarea că hotărârea pronunțată în temeiul art. 138 constituie titlu executoriu și, ca atare, aceasta urmează a fi pusă în executare ca orice alt titlu, potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă, la care face trimitere însuși textul art. 142. Practic, legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în conformitate cu tabelul definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator, această obligație a practicianului nereprezentând altceva decât o măsură cu caracter administrativ menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de B împotriva sentinței civile nr.452/S din 25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
06.III.2009.-
2 ex.-
Președinte:Traian ȘfabuJudecători:Traian Șfabu, Radu Cremenițchi, Camelia Gheorghiu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Alte cereri. Decizia 319/2008. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
