Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 460/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 460/COM

Ședința publică de la 15 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier -

Pe rol judecarea recursurilor comerciale declarate de recurenții creditori - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str. -, nr. 18 și de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sect.1, împotriva sentinței civile nr. 544/com/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, cu sediul în C,-, intimata creditoare - SC SRL, cu sediul ales în C,--84 și intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e pr. Civilă.

În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursurile formulate de creditori sunt motivate, scutite de plata taxei judiciare de timbru.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.

CURTEA

1.Obiectul litigiului și părțile din proces

Prin cererea înregistrată la data de 24.11.2008 la Tribunalul Constanța, lichidatorul judiciar desemnat al debitoarei SC SRL - - a depus la dosar raportul întocmit în conformitate cu prevederile art. 24 alin.1 coroborat cu art.21 din Legea insolvenței, prin care a relevat faptul că, față de lipsa documentelor necesare cu privire la activitatea debitoarei, nu se pot stabilii care au fost cauzele reale care au dus la apariția stării de insolvență, solicitând închiderea procedurii in conformitate cu dispozițiile art.131 din Legea 85/2006.

2.Hotărârea tribunalului

Prin Sentința civilă nr. 544/com/26.01.2009 pronunțată de judecătorul sindic s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL și radierea acesteia din registrul comerțului.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut de judecătorul sindic că procedura insolvenței împotriva debitoarei SC SRL a fost deschisă prin Sentința civilă nr. 270/COM/04.02.2008.

Totodată, prin Sentința civilă nr.1050 COM/21.04.2008 s-a dispus intrarea în faliment în procedura simplificată a debitoarei fiind desemnată in calitate de lichidator judiciar

Întrucât continuarea procedurii in absența bunurilor din averea debitoarei, care să acopere cel puțin cheltuielile de procedură, nu se justifică, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.131 din Legea 85/2006, dispunându-se închiderea procedurii si radierea societății debitoare din Registrul Comerțului

3.Recursurile

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs creditorii - DGFP C și AVAS

3.1.Prin recursul formulat creditoarea DGFP a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond ca fiind nelegală și netemeinică, arătându-se că lichidatorul judiciar nu convocat adunarea creditorilor pentru a pune în discuție incidența prevederilor art. 138 din legea nr. 85/2006, iar față de această situație nu se poate deduce dacă lichidatorul judiciar a înțeles să efectueze toate demersurile necesare pentru găsirea foștilor administratori ai societății debitoare sau numai faptul de a constata inexistența fondurilor a determinat solicitarea privind închiderea procedurii insolvenței în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.

A criticat hotărârea pronunțată de judecătorul sindic și sub aspectul nesolicitării lichidatorului judiciar a dovezilor convocării creditorilor pentru a fi informați corespunzător despre situația concretă a dosarului precum și dacă aceștia înțeleg să formuleze cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

3.2.Recurenta AVAS Bac riticat hotărârea pronunțată de judecătorul sindic ca fiind nelegală și netemeinică,arătând că lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii fără a identifica cauzele apariției stării de insolvență în conformitate cu art. 20, 25 și 59 alin.1 din Legea nr. 85/2006 și nu a verificat, în ce privește creanța bugetară preluată de către AVAS de la CAS C, cauzele concrete care au determinat nevirarea de către debitoare a contribuțiilor la fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Raportul final al lichidării, fiind ultimul raport din procedură se impunea să fie o sinteză a întregii proceduri, cuprinzând toate aspectele majore care au caracterizat, inclusiv măsura în care au fost indentificate persoanele răspunzătoare pentru generarea stării de incapacitate de plată și cauzele insolvabilității.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 299- 316 Cod pr. Civilă, Legea nr. 85/2006.

Intimata debitoare, legal citată prin lichidator judiciar, nu a formulat apărări în cauză.

4. Curtea

Examinând recursurile prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurente și care au fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9 dar și potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Fiind vorba de o hotărâre a judecătorului sindic prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței Curtea este datoare a verifica dacă la momentul pronunțării erau îndeplinite sau nu cerințele prevăzute de art.131 din Legea nr. 85/2006.

Dispozițiile art. 129 din Legea 85/2006 prevăd că "după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finaleCreditorii pot formula obiecții la raportul final".

Rezultă deci că finalizarea lichidării bunurilor din averea debitoarei urmează a fi consemnată într-un raport final întocmit de către lichidator ce va fi supus judecătorului sindic, însoțit de situațiile financiare finale, astfel că raportul prin care lichidatorul supune atenției judecătorului sindic împrejurarea inexistenței bunurilornu constituie raport final în sensul art.129deoarece un asemenea raport vizează existența bunurilor în patrimoniul debitoarei iar nu lipsa totală a acestora.

Prin urmare, raportul prin care lichidatorul supune atenției judecătorului sindic împrejurarea inexistenței bunurilor în averea debitoarei și prin care solicită închiderea procedurii, nu constituie raport final în sensul dispozițiilor art.129 astfel că nu va fi reținut motivul de recurs invocat de recurentă.

Dispozițiile art.131 din Legea 85/2006 prevăd "că în orice stadiu al procedurii dacă se constată că nu exista bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se oferă sa avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune si radierea debitoarei din registrul în care este înmatriculată".

În atare situație, față de dovezile existente la dosar, singurul în măsură să aprecieze asupra oportunității continuării procedurii insolvenței este judecătorul sindic, măsura nefiind condiționată de aplicare dispozițiilor art.138 din lege.

În cauză, din actele și lucrările dosarului s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale sus-citate, pentru că:

- nu există bunuri în averea debitorului;

- nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele pentru acoperirea cheltuielilor de administrare.

În ceea ce privește atragerea răspunderii administratorului pentru datoriile societății se reține că legiuitorul a înțeles să limiteze sfera persoanelor care au calitate de titular al acțiunii prevăzute de art.138, respectiv: administratorul sau lichidatorul și în anumite condiții comitetul creditorilor.

Din textul art.138 din lege rezultă că introducerea acțiunii este lăsată la aprecierea lichidatorului - care o poate introduce numai în măsura în care constată că administratorul a săvârșit una din faptele prevăzute limitativ în art.138 lit.a - g din lege.

Împrejurarea că lichidatorul nu a formulat cerere de antrenarea răspunderii administratorului societății nu exonerează de răspundere comitetul creditorilor, recurentele neputând invoca propria lor culpă, ca motiv de nelegalitate a hotărârii, prin atitudinea de pasivitate pe care au adoptat-o în tot cursul litigiului.

Principalele atribuții ale judecătorului sindic sunt prevăzute în art.11 din Legea nr. 85/2006, printre acestea neexistând obligația de a convoca adunarea creditorilor sau de a informa creditorii cu privire la măsurile dispuse de lichidator.

Potrivit art.11 al.2 din Legea nr. 85/2006 "atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora".

Concluzionând, Curtea reține că judecătorul sindic a apreciat corect incidența prevederilor art.131 din Legea nr. 85/2006 urmare lipsei bunurilor din averea debitoarei ce ar putea fi valorificate motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursuriledeclarate de recurenții creditori - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str. -, nr. 18 și de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sect.1, împotriva sentinței civile nr. 544/com/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, cu sediul în C,-, intimata creditoare - SC SRL, cu sediul ales în C,--84 și intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 15 Aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Jud.fond

Red.dec.jud.

2ex./24.04.2009

22 Aprilie 2009

Președinte:Nastasia Cuculis
Judecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 460/2009. Curtea de Apel Constanta