Practica judiciara insolventa. Decizia 459/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 459/COM
Ședința publică de la 15 aprilie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoare - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 519/com/ 26.01.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SRL, cu sediul în localitatea C, -, Camera 98, nr.15, etaj 4, prin lichidator judiciar, cu sediul în C,-, camera 21, județul C, intimații creditori - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PE, cu sediul în C, str. -, nr.18, județ C, EXPLOATAREA P ȘI PRIVAT, cu sediul în C,-, -.18, parter, județul C, și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de creditoare este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru. Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.519/com/26.01.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Constanțas -a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL și s-a dispus radierea debitoarei din Registrul Comerțului și comunicarea prezentei hotărâri debitoarei, creditorilor, Direcției Generale A Finanțelor Publice C și ORC pentru efectuarea mențiunilor de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că prin cererea formulată la data de 21.06.2007 creditoarea DGFP Cas olicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL în vederea realizării creanței de 47.416 lei.
Prin sentința civilă nr.5286/16.10.2007, judecătorul sindic a admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL fiind numit în calitate de administrator judiciar Finance
Tabelul preliminar a fost depus la data de 07.01.2008, iar tabelul definitiv la data de 04.02.2008, fiind trecute în acestea creditoarele DGFP C, AVAS,
Prin sentința civilă nr.659/com/17.03.2008, judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC SRL. Tabelul definitiv consolidat a fost depus la dosar la data de 26.06.2008. Prin raportul lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii depus la dosar la data de 17.11.2008 s-a arătat că administratorul social al debitoarei nu a predat documentele financiar contabile astfel încât nu a fost posibilă inventarierea bunurilor mobile sau imobile ale debitoarei. Pe baza declarațiilor de creanță ale creditorilor și înscrisurile anexate acestora, precum și pe baza actelor înregistrate la ORC C și informațiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor privind nedepunerea bilanțurilor contabile conținând indicatorii financiari, lichidatorul judiciar a întocmit raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la starea de insolvență a debitoarei din care a rezultat că au fost săvârșite de fostul administrator statutar faptele prevăzute de art. 138 lit. a, b, c și d din legea nr. 85/2006. Având în vedere, însă, lipsa probelor necesare formulării și susținerii unei acțiuni privind atragerea răspunderii civile delictuale, se arată că nu va formula această cerere, posibilitatea formulării acestei cereri fiind o opțiune a creditorilor înscriși la masa credală a falitei. Prin urmare, față de lipsa bunurilor mobile sau imobile în patrimoniul societății se solicită închiderea procedurii în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006.
S-a mai reținut de către prima instanță că, potrivit extrasului de cont emis la 21.05.2008 de Banca Transilvania SA, debitoarea are sold 0 lei în contul curent deschis pe numele acesteia astfel încât s-a dovedit că în contul debitoarei nu există disponibilități, conform pct.5 din Normele metodologice pentru aplicarea art.4 din Legea nr.85/2006.
Prin adresa nr. R-B 99754/21.11.2007, C-ȚA a comunicat faptul că societatea nu figurează înregistrată și impusă în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile.
De asemenea, lichidatorul judiciar a arătat în rapoartele sale că nu înțelege să formuleze cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului social din lipsa probelor necesare formulării și susținerii unei astfel de acțiuni.
Judecătorul sindic a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.131 din Legea nr.85/2006 deoarece în patrimoniul falitei nu se regăsesc bunuri mobile sau imobile, iar creditorii nu au înțeles să avanseze sume de bani pentru continuarea procedurii.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză.
A susținut recurenta că, pornind de la însuși izvorul creanței solicitate de AVAS, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS C, o aplicare a dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2005 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS fapt ce reprezintă o încălcare flagrantă și constantă a dispozițiilor art.94 din OUG nr.150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art.3021din Codul penal în prezent art.454 Cod penal și art.280 din Codul Muncii.
A arătat recurenta că lipsa documentelor contabile nu împiedică antrenarea răspunderii prevăzute de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006. Chiar dacă nu există încă posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute, împrejurarea că fostul administrator se dorește a nu fi găsit conduce la ideea că actele contabile ale societății nu au fost încheiate în conformitate cu dispozițiile legale.
A mai susținut recurenta că prin faptele săvârșite de către fostul administrator social debitoarea a fost lipsită de lichidități, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, ori scopul acestei dispoziții legale este tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în cea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea obiecțiunilor în sensul de a se dispune refacerea și comunicarea raportului de către lichidatorul judiciar și continuarea procedurii de lichidare a debitoarei cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către aceasta.
Intimatul lichidator judiciar Finance C, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat arătând că nu există motive întemeiate pentru a formula o acțiune în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006, iar continuarea procedurii ar presupune susținerea cheltuielilor din fondul de lichidare, fără ca demersurile să aibă un rezultat.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art.131 din Legea nr.85/2006,"În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat."
În speță, s-a constatat că debitoarea falită nu dispune de bunuri care să poată fi valorificate în procedura de lichidare și niciunul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii, așa încât, în mod corect s-a dispus închiderea procedurii și radierea societății debitoare din registrul comerțului.
În ceea ce privește formularea cererii de atragere a răspunderii materiale a fostului administrator social, această prerogativă revine administratorului/lichidatorului judiciar și doar în cazul în care acesta a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor din fosta conducere a societății amenință să se prescrie, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea. Ori, atâta timp cât comitetul creditorilor nu a întreprins niciun demers pentru a uza de calea prevăzută de art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, nu se poate critica măsura de închidere a procedurii pe motiv că nu au fost epuizate toate modalitățile legale de recuperare a creanțelor înscrise în tabelul creditorilor.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul comercial d eclarat de recurenta creditoare - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 519/com/ 26.01.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SRL, cu sediul în C, -, Camera 98, nr.15, etaj 4, prin lichidator judiciar, cu sediul în C,-, camera 21, județul C, intimații creditori - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PE, cu sediul în C, str. - nr.18, județ C, EXPLOATAREA P ȘI PRIVAT, cu sediul în C,-, -.18, parter, județul C, și intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C, cu sediul în C,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.fond.
red.dec.jud.
2 ex/29.04.2009
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena
← Practica judiciara insolventa. Decizia 760/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 669/2009. Curtea de Apel... → |
---|