Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 477/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 477/2009
Ședința publică de la 29 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Olimpia Maria Stânga
JUDECĂTOR 3: Marius
Grefier -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva sentinței nr.419/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosarul nr. 9077/2008.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului și faptul că recurenta a solicitat și judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința nr.419/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Hunedoaras -a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de reclamanta DGFP H împotriva debitoarei SC SRL
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că titlurile de creanță ale reclamantei reprezentând taxe și impozite datorate bugetului de stat, nu constituie titluri executorii în condițiile în care nu sunt constatate prin decizii de impunere comunicate debitorului în condițiile art.42 și 44 Cod pr.civilă, sub sancțiunea nulității, iar pe de altă parte nu a făcut dovada că a eșuat în procedura executării silite împotriva debitoarei.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea DGFP H solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei.
În motivarea recursului se arată că, titlurile de creanță deținute împotriva debitoarei, reprezentând taxe și impozite datorate la bugetul de stat, constituie titluri de creanță în sensul art.82 - 86 din Codul d e procedură fiscală reprezentând atât declarații de creanță ale contribuabilului debitor cât și decizii de stabilire a creanțelor accesorii, comunicate debitorului potrivit legii.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Niciun text din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței nu condiționează deschiderea procedurii de epuizarea executării silite de drept comun împotriva unui debitor aflat în stare de încetare de plăți și cu privire la care sunt îndeplinite condițiile declanșării împotriva sa a procedurii prevăzute de această lege. Această concluzie este înlăturată inclusiv de textul art.36 din Legea nr.85/2006 unde se prevede că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanței asupra debitorului sau bunurilor sale.
Prin urmare, chiar dacă o atare procedură, de realizare a creanțelor împotriva debitorului sau a bunurilor sale există ( în categoria cărora se includ, evident, și cererile de executare silită) și este în curs de desfășurare, ea nu se va continua ci, așa cum prevede textul menționat se va suspenda pentru a da prioritate procedurii concursuale a executării silite din procedura insolvenței. Cu alte cuvinte, raporturile dintre cele două proceduri sunt invers decât cele considerate de către judecătorul sindic: procedura concursuală a insolvenței înaintea oricărei alte proceduri de executare silită împotriva debitorului sau a bunurilor sale.
De altfel, din adresele P nr.114/25.01.2008 ( fila 75) și a DGFP H nr.8293/11.12.2007 ( fila 76) rezultă cu evidență că reclamanta a început procedura de executare silită împotriva debitoarei.
Cât privește chestiunile relative la titlurile de creanță ale creditoarei se constată că potrivit art.85 - 89 din OG nr.92/2003 republicată privind Codul d e procedură fiscală, stabilirea obligațiilor fiscale, ce constituie titlu de creanță potrivit art. 110 din același act normativ și totodată titlu executoriu potrivit art. 141 din ordonanță, se face atât prin propria declarație a contribuabilului, cât și pe baza unor decizii de imputare ori alte astfel de decizii, asimilate deciziilor de imputare, emise de organul fiscal. Numai în ce privește aceste din urmă obligații fiscale există obligația comunicării lor în conformitate cu dispozițiile art. 44 Cod pr.fiscală, într-adevăr sub sancțiunea nulității în conformitate cu art. 46 din același act normativ, declarațiile fiscale ale contribuabilului fiind prezumate în cunoștință prin însuși faptul declarării lor.
La dosar există atât dovada declarațiilor fiscale depuse de debitoare, cât și a deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii dimpreună cu dovada comunicării lor debitoarei.
În aceste condiții, în care obligațiile fiscale ale debitoarei sunt dovedite, în condițiile legii, inclusiv din perspectiva comunicării lor cu debitoarea, dobândind astfel calitatea de a fi certe, lichide și exigibile în contextul art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic era obligat să procedeze la deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Așa fiind, se va admite recursul de față, cu consecința modificării sentinței în sensul deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Urmare a acestei soluții, judecătorul sindic va proceda la îndeplinirea tuturor actelor și măsurilor imediat ulterioare deschiderii procedurii insolvenței prevăzute în sarcina sa de Legea nr. 85/2006, cum ar fi cele de numire a administratorului judiciar în condițiile art. 34 sau de luare a primelor măsuri în condițiile art. 32 alin. 2 raportat la art. 61 și următoarele din lege.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva sentinței nr.419/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în ds.nr- și în consecință:
Modifică în tot sentința atacată în sensul că:
Admite cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. H și în consecință:
Constată că debitoarea SC SRL P se află în încetare de plăți.
Dispune deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei SC SRL
Dispune judecătorului sindic să procedeze la îndeplinirea actelor, măsurilor, procedurilor și a notificărilor ulterioare momentului deschiderii procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr.85/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.05.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red.
Dact. 3 ex./16.06.2009
Jud.fond.
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Olimpia Maria Stânga, Marius
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|