Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 506/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 506/
Ședința publică din 03 iunie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de creditoarea MEF-ANAF-DGFP M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, și de către pârâtul G, cu domiciliul în S,-, județul S, împotriva sentinței comerciale nr. 236/07.03.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal răspunde recurentul-pârât G, prin avocat, lipsă recurenta-creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice M, intimata-debitoare Information Tehnology Management Târgu-M, intimatul-lichidator, intimatele-pârâte, prin lichidator judiciar Consult Târgu-M, Târgu-M, prin lichidator judiciar Consult Târgu-M și intimata-parte interesată B prin de pe lângă Tribunalul Mureș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul procedural, recursul creditoarei fiind scutit de plata taxei de timbru, iar recursul pârâtului este timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 19,50 lei și cu un timbru judiciar de 0,15 lei, iar recurenta-creditoare a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Reprezentantul pârâtului-recurent declară că nu are alte cereri de formulat.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentantul pârâtului-recurent solicită admiterea recursului astfel cum este formulat în scris, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii cereri ide angajare a răspunderii patrimoniale a intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice M, concomitent cu ridicarea sechestrului asigurator dispus prin încheierea judecătorului sindic nr.202/C/05.07.2006, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, conform art.274 Cod procedură civilă.
Cu privire la recursul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice M, pune concluzii de respingere a acestuia ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 236/7 martie 2008, pronunțată de judecătorul sindic în dos. nr-, s-a dispus respingerea excepției prematurității acțiunii reclamantei, excepție invocată de pârâta " "
A admis în parte acțiunea privind angajarea răspunderii personale, formulată de reclamanta creditoare M împotriva pârâtului G și a obligat pârâtul să acopere parțial pasivul debitoarei falite "" Târgu - M, reprezentată de lichidatorul judiciar, prin plata sumei de 180.000 lei RON.
A respins celelalte pretenții formulate de reclamantă împotriva pârâtului, cât și împotriva pârâtelor " ", prin lichidator judiciar "ACTIV", prin lichidatorul judiciar.
A dispus, de asemenea, ca, la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, să fie ridicat sechestrul asigurător dispus prin încheierea judecătorului sindic nr. 202/C/2006 și, respectiv, 283/C/2006 asupra averii celor două pârâte societăți comerciale, cât și asupra averii pârâtului pentru valoarea ce depășește suma de 180.000 lei RON.
Pentru a pronunța în acest sens, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Creditoarea a formulat la data de 04.06.2006, se reține în considerentele hotărârii atacate, cerere de angajare a răspunderii personale împotriva pârâților G, în calitate de administrator statutar al debitoarei, precum și a asociaților " " și " ", solicitând obligarea celor trei pârâți la plata întregului pasiv, precum și a cheltuielilor de executare, motivând că debitoarea, conform raportului lichidatorului judiciar, face parte din același grup de interese "", între firmele acestui grup desfășurându-se anumite raporturi juridice ce nu aveau la bază aplicarea unor principii ale economiei de piață, sens în care se proceda la facturarea între firme a unor servicii care nu erau achitate conform clauzelor contractuale, ci aleatoriu. În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 137 alin. 1 lit. a - g din Legea nr. 64/1995 rep.
Judecătorul sindic reține că prin încheierile nr. 202/C/2006 și 283/C/2006 s-a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra averii pârâților pentru valoarea de 2.005.508,41 lei, reprezentând întregul pasiv.
Pârâtul Gaf ormulat întâmpinare susținând că nu este întrunită și nici dovedită vreuna din condițiile legale de angajare a răspunderii. În acest sens, a învederat judecătorului sindic că din raportul lichidatorului ar rezulta că debitorul a intrat în încetare de plăți datorită unor împrejurări obiective. De asemenea, susține că nu a săvârșit niciuna din faptele descrise de art. 137 lit. a - g din Legea nr. 64/1995 rep.
A formulat întâmpinare și pârâta " ", invocând excepția prematurității acțiunii, prin aceea că art. 138 impune o perioadă de interdicție pentru introducerea acțiunii în răspundere, în sensul că a fost formulată înainte de împlinirea termenului de 2 ani de la data deschiderii procedurii. Pe fondul cauzei a precizat că nu a săvârșit niciuna din faptele alegate de creditoare, cu atât mai mult cu cât a avut calitatea de asociat la debitoare, exercitându-și atribuțiile în limitele prevăzute de Legea nr. 31/1990 rep.
În raport cu această stare de fapt, și în raport de înscrisurile de la dosar, judecătorul sindic reține că nu este întemeiată excepția prematurității ținând cont că această excepție, în fapt, a fost fundamentată pe dispozițiile relative la prescripția extinctivă, temeiul de drept și efectul urmărit fiind incompatibile deoarece prescripția implică un termen extinctiv pe când prematuritatea implică un termen suspensiv.
În ce privește solicitarea de angajare a răspunderii personale privind pe pârâtul G, judecătorul sindic reține că lichidatorul judiciar a întocmit raportul privind cauzele ajungerii societății în stare de insolvență, la care s-a adăugat completarea la raport, precum și suplimentul solicitat de judecătorul sindic.
De asemenea, judecătorul sindic mai arată, în considerentele aceleași hotărâri atacate, că în raport cu viramentul sumei de 180.000 lei RON din patrimoniul debitoarei "" în contul pârâtei " ", pârâtul a dat explicații judecătorului, prin interogatoriul luat. De asemenea, a fost audiat și martorul.
Din aceste mijloace de probă judecătorul sindic reține că administratorii grupului de firme mai sus-menționate, din care două firme erau asociate ale debitoarei, respectiv " " și " ", acționau sub coordonarea unui organ de conducere cunoscut sub denumirea de "board" din care făceau parte 8 persoane, board ce lua decizii privind firmele componente, inclusiv în ce privește societatea debitoare, așa după cum declară pârâtul și martorul.
Prin intermediul " " a fost importată din un program informatic, " ", ce a fost implementat, ca urmare a deciziei board-ului, la toate firmele componente grupului, sens în care administratorul pârât a și încheiat contractul cu " " și a dispus efectuarea viramentului, potrivit acelorași declarații.
Judecătorul sindic nu a reținut apărarea pârâtului, în raport cu operațiunea comercială mai sus-descrisă, prin care acesta arăta că piața din era mai avantajoasă decât cea din România pentru acest tip de servicii tocmai pentru că în cauza de față, argumentează judecătorul sindic, în realitate nu a putut fi constatată existența grupului de interes economic "", iar pretinsele decizii ale boardului nu erau obligatorii pentru administratorul pârât.
Judecătorul sindic subliniază că administratorul judiciar nu poate avea decât obligațiile impuse de Legea nr. 31/1990 rep. iar asociații nu se pot substitui organelor statutare de administrare decât prin hotărârile statutare și adoptate în baza legii.
Astfel, judecătorul sindic a concluzionat că pârâtul a comis fapta prevăzută de art. 137 alin. 1 lit. a din Legea nr. 64/1995, în sensul că a "folosit bunurile sau creditele personale în folosul unei alte persoane", respectiv în folosul " "
În ce privește celelalte pretenții formulate împotriva pârâtului, judecătorul le-a respins.
În ce privește solicitarea de angajare a răspunderii celor două persoane juridice, asociate la debitoare, judecătorul sindic a respins-o, reținând că cele două societăți comerciale nu au comis ele însele vreo faptă ilicită, acestea fiind chemate în calitate de asociați, iar din actele de la dosar nu rezultă că prin adoptarea unei hotărâri să se fi impus vreo obligație administratorului, cu atât mai mult cu cât suma de care a beneficiat " ", și pentru care a reținut răspunderea personală a administratorului statutar, a fost înscrisă în tabelul de obligații al acestei societăți aflate în insolvență.
Față de această hotărâre au declarat, în termen, recursuri atât pârâtul G, cât și creditoarea reclamantă FP.
În motivele de recurs, pârâtul G consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În acest sens, a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru reținerea unei fapte ilicite. Astfel, plata efectuată, în sumă de 180.000 lei, a fost achitată pentru executarea și pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale față de celelalte firme din grupul "", inclusiv pentru contractul cu nr. 159/12.05.2003 pentru implementarea programului sistemului informatic numit Recurentul menționează declarația martorului, care a declarat că folosirea sumei în alte scopuri nu implica niciun risc, având în vedere că încasările zilnice depășeau suma de 200.000 lei. Faptul că nu a achiziționat, firma debitoare, direct de pe piața americană produsul informatic s-a datorat faptului că partenerul american a dorit o relație comercială cu un partener de mare anvergură, cum era " " De asemenea, recurentul susține că nu poate fi reținută nici vinovăția, în forma sa intențională, fapt care rezultă din modul de exprimare a legiuitorului ("au folosit", "în folosul propriu sau al altei persoane"), intenția recurentului fiind doar aceea de îndeplinire a obligațiilor contractuale. În ce privește raportul de cauzalitate dintre faptă și starea de insolvență, recurentul susține că judecătorul sindic nu a făcut o analiză pertinentă și legală, suma în cauză neavând ca efect ajungerea societății în stare de insolvență, cu atât mai mult cu cât la data la care s-a făcut plata aceeași societate debitoare a încasat suma de 194.604,55 lei de la o altă societate. Mai mult, printre cauzele care au condus la ajungerea societății în stare de insolvență nu se numără și plata acestei sume pentru produsul informatic mai sus-menționat.
În probațiune pârâtul-recurent a depus mai multe înscrisuri (oferta făcută pentru produsul informatic, corespondență legată de această ofertă, precum și corespondență cu firme ale "grupului ", plan de afaceri pe 2003 societății debitoare - 87 - 170).
Prin motivele de recurs formulate de reclamanta M aceasta solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de angajare a răspunderii pârâților pentru întreg pasivul societății. În acest sens, creditoarea arată că potrivit raportului privind cauzele care au determinat ajungerea debitoarei în incapacitate de plată, ca și completarea acestui raport, se desprinde ideea că prin efectuarea unor tranzacții între firmele din cadrul grupului care nu au fost fundamentate pe baza cererii și ofertei, ca și efectuarea de operațiuni de încasări și plăți în funcție de politicile aplicate la nivelul grupului și nu în funcție de clauzele contractuale, a fost cauzată insolvența debitoarei, în fapt prejudiciul trebuind să se extindă la întreg pasivul societății debitoare.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în raport cu principiul devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
Art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind insolvența (fostul art. 137 din Legea nr. 64/1995 rep.) prevede o formă specială de răspundere delictuală pentru fapta proprie, respectiv pentru una din faptele limitativ prevăzute de acest text de lege.
Din acest punct de vedere, este îndeobște admis, atât de către practica judiciară, cât și de către teoreticieni, că pentru a dispune angajarea răspunderii uneia din persoanele enumerate de textul de lege anterior menționat trebuie să fie întrunite condițiile generale privind răspunderea delictuală, și anume existența prejudiciului, existența faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și, în fine, culpa, greșeala sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
La aceste condiții generale se adaugă și două condiții special prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, acestea fiind starea de insolvență a persoanei juridice supuse procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 și, ca a doua condiție, insolvența să se fi datorate uneia (sau mai multor) din persoanele prevăzute în acest text de lege, prin una sau mai multe din faptele enumerate limitativ de legiuitor.
În raport de cele două cereri de recurs, dar în raport și de actele de la dosar, instanța urmează să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile generale și cele speciale pentru antrenarea angajarea răspunderii personale a fostului administrator statutar.
Astfel, se impun câteva premise: prin sentința nr. 2018/28.10.2004, judecătorul sindic a constatat că debitoarea este în stare de insolvență, hotărâre ce a rămas irevocabilă ( 75 - 76 dos. primă inst. vol.I).
La data de 21.02.2005 creditoarea, care inițial, sub imperiul Legii nr. 64/1995 rep. a formulat cererea de angajare a răspunderii ( 176 - 178 dos. primă inst. vol. II), și-a precizat cererea de admitere a creanței sub aspectul cuantumului acestuia la suma de 13.351.150.566 lei ROL ( 251 dos. primă inst. vol. I), sumă cu care, de altfel, a și fost înscrisă în tabelul final al creanțelor ( 53, vol. II).
La data de 08.03.2005 lichidatorul judiciar, numit în cauză, a întocmit raportul privind cauzele care au determinat ajungerea în stare de incapacitate de plată a debitoarei ( 2654 - 265, vol. I). Din analiza efectuată de lichidator a rezultat că principalii clienți ai debitoarei erau firmele din cadrul grupului, grup din care făcea parte și debitoarea, între firmele din acest grup existând relații comerciale complexe prin care au fost cumpărate, vândute sau închiriate bunuri ale societății, au fost prestate diferite servicii, în funcție de politica aplicată la nivelul grupului de firme. Urmare a acestor relații comerciale, își continuă argumentarea lichidatorul judiciar, s-a ajuns la alterarea relațiilor comerciale între firme, lucrările efectuate și serviciile prestate nefiind facturate la prețuri reale. Astfel, conform analizei evoluției contului de clienți a reieșit că beneficiarii nu achitau facturile potrivit prevederilor contractuale, ci în mod aleatoriu, ceea ce a determinat ca debitoarea să acumuleze obligații neachitate, față de bugetul de stat în principal, dar și față de salariați și față de ceilalți furnizori.
Ca atare, lichidatorul judiciar a reținut drept cauze ce au determinat ca debitoarea să ajungă în stare de insolvență ( 265, vol. I): efectuarea unor tranzacții între firmele din cadrul grupului care nu au fost fundamentate pe baza cererii și ofertei și care nu s-au desfășurat la prețurile reale de piață; efectuarea operațiunilor de încasări și plăți în funcție de politicile aplicate la nivelul grupului și nu în funcție de clauzele contractuale, ce a determinat ca debitoarea să acumuleze datorii față de stat, salariați și furnizori.
De altfel, aceste aspecte, și anume că pârâtul - recurent G acționa conform "deciziilor" luate de "board"-ul firmelor din grupul, îl recunoaște acesta în interogatoriul luat ( 244, vol. II) și suplimentul la interogatoriu ( 66, vol. III), dar și martorul în declarația dată judecătorului sindic, aspecte reținute de judecătorul sindic în hotărârea atacată. Din aceste declarații ar rezulta că toate operațiunile comerciale importante erau derulate între firmele din grup și la inițiativa "board"-ului, administratorii statutari al fiecărei firme neavând decât un rol de executant.
Un aspect important îl reprezintă raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 18.02.2005 de organele de control fiscal ale creditoarei - recurente, depus la dosar ( 264 - 293, vol. I). așa cum rezultă din sinteza constatărilor inspecției fiscale, obligațiile fiscale, în marea lor majoritate, către bugetele speciale (contribuția debitoarei la asigurările sociale de stat; contribuția debitoarei la bugetul asigurărilor pentru șomaj; la fondul unic de asigurări de sănătate), componente ale bugetului general consolidat al statului, dar și neplata impozitului pe profit, neplata TVA-ului datorat etc. au început să nu mai fie plătite începând cu luna februarie 2002, plăți care au întârziat a fi efectuate sau nu au fost deloc efectuate către bugetul general al statului până în trimestrul IV al anului 2004, an în care s-a și formulat cerere de deschidere a procedurii reorganizării și falimentului ( 293, vol. I). Mai mult, administratorul statutar, prezentul recurent G, nu a depus nici bilanțul contabil pentru anul 2003 la organele fiscale, conform legislației fiscale ( 285, vol. I).
Pârâtul - recurent susține, în interogatoriul luat de judecătorul sindic la data de 14.12.2006 ( 244, vol. II) că, în fapt, criza financiară a debitoarei a început în vara anului 2003, perioadă de la care debitoarea nu a mai primit contravaloarea privind serviciile informatice efectuate pentru celelalte firme din grupul. De asemenea, în același interogatoriu, recurentul - pârât recunoaște că nu a declanșat proceduri judiciare pentru recuperarea creanțelor față de societățile din grupul întrucât nu avea resurse financiare, dar a întocmit somații și notificări pentru recuperarea acestor creanțe.
La data de 04.07.2006, creditoarea - recurentă Maf ormulat cererea de angajare a răspunderii personale pentru pârâții G, precum și pentru asociații " " și " " în raport cu întreg pasivul și pentru faptele prevăzute de art. 137 alin. 1 lit. a, b și d din Legea nr. 64/1995 rep. Prin încheierea din 17.05.2007 judecătorul sindic a dispus disjungerea soluționării cererii îndreptată împotriva celor doi asociați societăți comerciale și suspendarea soluționării acesteia în ce-i privește pe asociați.
Așadar, cu privire la condițiile generale și speciale privind angajarea răspunderii personale a fostului administrator statutar, în baza limitelor de rejudecare în recurs și în raport cu cele trei fapte pe care creditoarea - recurentă le impută pârâtului - intimat, dar și în raport cu apărările formulate de recurentul - pârât, instanța reține că toate aceste condiții sunt îndeplinite pentru faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 137 alin. 1 lit. a) și d) din Legea nr. 64/1995 rep. din următoarele raționamente:
Una din condițiile speciale ale angajării răspunderii pârâtului - recurent, cea a existenței stării de insolvență, este evident îndeplinită, așa cum s-a arătat mai sus, judecătorul sindic, prin sentința nr. 2018/28.10.2004 a constatat starea de insolvență a debitoarei, stare care nici nu a fost contestată de părți.
În ce privește prejudiciul, evident că acesta se raportează la pasivul, fie în întreg sau în parte, debitoarei. Din acest punct de vedere, după cum s-a arătat mai sus, creditoarea - recurentă Maf ost înscrisă în tabelul final cu suma de 1.335.115 lei RON (13.351.150.566 lei ROL) aceasta fiind și suma care poate face obiectul cererii de angajare a răspunderii formulate de către recurentă pentru simplul motiv că acesta astfel este justificat interesul său în promovarea acestei cereri, deci față de doar pasivul datorat ei de către debitoare, pentru restul de pasiv, concretizat în creanțele pe care ar trebui să le recupereze ceilalți creditori, M n-ar fi putut justifica niciun interes. Ca atare, solicitarea sa de angajare a răspunderii nu poate fi privit, din această perspectivă, decât ca parte a întregului pasiv al debitoarei, acesta fiind circumscris la propria creanță înscrisă în tabelul final al obligațiilor în cuantumul anterior precizat.
În ce privește existența faptelor, în conținutul prevăzut de art. 137 lit. a, b și d din Legea nr. 64/1995 rep. (actul normativ în vigoare la data formulării cererii de angajare a răspunderii), pe care recurenta - creditoare le reproșează a le fi comis pârâtul G, ca și existența culpei în raport cu fiecare dintre aceste fapte instanța are în vedere că intimatul a îndeplinit funcția de administrator statutar al debitoarei începând cu data de 01.12.2002 ( 286, vol. II), mandatul fiindu-i prelungit începând cu data de 01.11.2003, acest mandat încetând la data de 01.11.2004 ( 286, vol. II).
În virtutea acestei funcții, intimatul a fost direct răspunzător de îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 72 și 73 din Legea nr. 31/1990 rep. raportat la art. 144 din aceeași lege, în forma și numerotarea din perioada în care intimatul și-a exercitat această funcție.
Așadar, rezultă că izvorul raportului juridic dintre intimat și debitoare este cel al mandatului, mandat care este atât unul legal (adică obligațiile executării lui sunt prevăzute de lege), cât și contractuale, stipulate în actul constitutiv al societății debitoare.
Or, în afara de gerarea și, în general, conducerea activității debitoarei, singura autoritate ce-i putea trasa obligații conform mandatului, era adunarea generală a asociațiilor debitoarei.
Din acest motiv, faptul că administratorul statutar a acționat, după cum acesta declară, dar după cum declară și martorul, la comanda unor organe nestatutare și nelegale din perspectiva îndeplinirii mandatului său nu-l absolvă de răspunderea delictuală. Dimpotrivă, faptul că recurentul - pârât a încălcat el însuși conținutul mandatului reprezintă, în sine, o culpă în desfășurarea activităților sale.
Cu atât mai mult cu cât aceste activități au fost în mod evident neeconomice, făcute în interesul altor persoane, chiar dacă dintr-un grup economic despre care recurentul afirmă că parte la acest grup erau și asociații debitoarei. Acest lucru, încă odată, nu are nicio relevanță din punctul de vedere al executării concrete a atribuțiilor sale de mandatar special, respectiv de administrator statutar al debitoarei. Acesta, dimpotrivă, avea obligația să se opună acelor operațiuni sau activități economice dictate din afara societății și, deci, din afara sferei obligațiilor sale de mandatar special al debitoarei.
Din acest punct de vedere, analiza lichidatorului făcută în raportul privind cauzele ajungerii debitoarei în incapacitate de plată sunt pertinente și demonstrează, odată în plus, faptul că recurentul - intimat se află în culpă cu privire la săvârșirea unor fapte dintre cele enumerate de art. 137 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, respectiv art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. astfel, lichidatorul judiciar a arătat expres că "între firmele din acest grup existând relații comerciale complexe prin care au fost cumpărate, vândute sau închiriate bunuri ale societății, au fost prestate diferite servicii, în funcție de politica aplicată la nivelul grupului de firme. Urmare a acestor relații comerciale s-a ajuns la alterarea relațiilor comerciale între firme, lucrările efectuate și serviciile prestate nefiind facturate la prețuri reale."
Cu alte cuvinte, recurentul - pârât a fost de acord, a acceptat și a și pus în practică operațiuni și activități comerciale dăunătoare pentru debitoare, unele din aceste operațiuni fiind plătite la prețuri nereale. Mai mult, a cumpărat sau vândut bunuri, produse unor firme din așa-zisul grup economic, care, încă odată, nu avea nicio constituire legală, aspect pe care recurentul - pârât, în exercitarea atribuțiilor sale de administrator statutar avea obligația să-l cunoască.
Totodată, deși și-a continuat activitatea statutară de administrator la societatea debitoare din luna noiembrie 2003 ( 296 - 297, vol. II), nu a depus bilanțul contabil pe anul 2003, deși avea obligația legală, astfel cum ea era prevăzută la acea dată de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 rep. (legea contabilității).
Nu în ultimul rând, culpa sa în continuarea activității nerentabile a societății debitoare rezultă nu numai din neopunerea la decizii venite din afara societății și din afara conținutului mandatului special de administrator statutar, dar și din faptul că începând cu primul semestru al anului 2002 debitoarea nu și-a mai achitat unele obligații către bugetul general consolidat al statului, sau le-a achitat parțial, generând astfel pe întreg parcursul anului 2003 și, în continuare, în anul 2004 mari datorii la bugetul statului, aspect, de altfel, reținut și de lichidatorul judiciar în raportul cauzelor de încetare a plăților, mai sus - citat.
situației economice a debitorului și, deci, creșterea pasivului se datorează în principal culpei recurentului - pârât, cu atât mai mult cu cât, în îndeplinirea atribuțiilor sale, avea obligația, potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1995 rep. (în vigoare la data declanșării procedurii) să formuleze cererea de deschidere a procedurii prevăzute de acest act normativ, fiind evident că debitoarea nu mai putea face față plăților, intrând în incapacitate de plată datorită imenselor datorii acumulate.
Astfel, în ce privește prima faptă la care face referire creditoarea în cererea sa de angajare, instanța constată că ea există, în sensul în care, conform tuturor probelor administrate la dosar, "bunuri sau credite"ale debitoarei au fost îndreptate către " alte persoane" (lit. a) a art. 137 din Legea nr. 64/1995 rep. - art. 138 din Legea nr. 85/2006). În acest sens, au fost folosite "creditele" debitoarei pentru operațiuni derulate cu alte firme din așa-zisul grup economic ce nu aveau la bază rațiunile unei economii de piață și care, deci, excedau conținutului mandatului său special. În acest sens, contrar celor reținute de judecătorul sindic, instanța constată că nu doar în ce privește derularea unui contract specific, " ", recurentul - pârât a acționat în acest fel, ci insolvența s-a datorat, conform raportului lichidatorului, aspect recunoscut și de recurent și de martorul, operațiunilor derulate între firmele acestui grup, ca și plăților făcute fără rațiuni economice, în mod aleatoriu.
Instanța reține că sunt întrunite elementele și pentru reținerea faptei prevăzute de art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995 rep. respectiv lit. daa rt. 138 din Legea nr. 85/2006, în sensul în care, așa cum s-a arătat mai sus, administratorul statutar nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, existând, conform raportului de inspecție fiscală, multe neregularități în ce privește nedepunerea unor acte la organele fiscale, la întârzierea semnificativă a unor obligații fiscale sau chiar în neplata acestora.
Ca atare, instanța constată că sunt îndeplinite cele două condiții generale, respectiv existența celor două fapte ilicite, ca și culpa recurentului - pârât în comiterea lor.
În fine, cu privire la cea de a treia faptă, pe care creditoarea - recurentă o reproșează pârâtului - intimat, instanța nu o va reține, neexistând niciun element de fapt care să demonstreze existența acesteia.
Cu privire la ultima condiție, rămasă de analizat, și anume cea a existenței raportului de cauzalitate între prejudiciu, pe de-o parte, și cele două fapte și culpa pârâtului - intimat în comiterea acestora, pe de altă parte, instanța constată că există acest raport de cauzalitate.
Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, în urma operațiunilor între firmele așa-zisului grup economic, cu acceptul direct al recurentului G, operațiuni ce nu au avut la bază decizii luate în concordanță cu principii ale unei economii de piață, ci pentru satisfacerea unor interese ale altor firme, printre care se numărau chiar și asociații debitoarei, activități deci neeconomice și generatoare de pierderi, s-a creat un pasiv imens, prin faptul că s-au acumulat datorii mari la bugetul de stat, față de care, în mod evident, debitoarea nu a mai putut face față.
Instanța nu va reține apărarea recurentului - pârât, arătată în motivele de recurs, cum că existau intrări de sume de bani în societatea debitoare suficiente pentru a plăti contractul cu " " pentru că, în primul rând, analiza instanței, în raport cu recursul creditoarei M, a avut în vedere întreaga activitate economică a debitoarei, în raport cu pasivul acumulat în primul rând față de creditoare. În al doilea rând, apărarea nu poate fi primită și pentru faptul că aceste datorii mari către creditoare, în ipoteza că ar fi adevărate afirmațiile recurentului - pârât, ar fi putut plătite prin intrările de sume de bani excedente, la care face referire recurentul, lucru care nu s-a întâmplat și care nu a fost confirmat de lichidator în raportul întocmit.
În ce privește cererea de angajare a celor doi asociați ai debitoarei, față de care instanța de recurs prin decizia nr. 919/R/04.10.2007 a Curții de Apel Tg. - M s-a pronunțat în sensul de a fi judecată împreună cu cererea de angajare a răspunderii administratorului statutar, instanța reține că soluția dată de judecătorul sindic, de respingere a cererii față de cei doi asociați, este una corectă. Astfel, din niciun act al dosarului nu rezultă că asociații, prin hotărâri AGA sau alte dispoziții, ar fi contribuit la faptele presupus ilicite și invocate de creditoarea Dimpotrivă, toate deciziile, așa cum s-a arătat mai sus, au aparținut administratorului statutar, care nu s-a prevalat de posibilitatea de a supune adunării generale a asociaților fie aceste operațiuni, fie modalitatea în care în mod neeconomic s-au derulat operațiunile comerciale cu celelalte firme din așa-zisul grup.
Pe cale de consecință, în raport cu cele de mai sus, instanța va respinge ca nefundat recursul formulat de pârâtul
Însă, va admite recursul creditoarei M, motiv pentru care va modifica hotărârea atacată, în sensul că va admite cererea de angajare a răspunderii personale pentru pârâtul G pentru întreg pasivul datorat creditoarei M în cuantum de 1.335.115 lei RON. Va respinge cererea de angajare a răspunderii coasociaților " " și " "
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, formulat împotriva sentinței comerciale nr. 236/07.03.2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. 1531/- a Tribunalului Comercial Mureș și, în consecință:
Modifică hotărârea atacată în sensul că:
Admite cererea de angajare a răspunderii personale pentru pârâtul G, cu domiciliul în S,-, județul S, pentru întreg pasivul datorat reclamantului-debitor Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în cuantum de 1.335.115 lei RON și respinge cererea de angajare a răspunderii pentru pârâții, cu sediul în B,-, -op 58, sector 6 și,cu sediul în Târgu M, P-ța -, nr. 13,.31, județul
Respinge recursul pârâtului G formulat împotriva aceleași hotărâri.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 iunie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, Pt. fiind în concediu de odihnă, semnează Președintele instanței | Judecător, Pt.- fiind în concediu de odihnă, semnează Președintele instanței |
Grefier, Pt. fiind în concediu de odihnă, semnează Grefier |
Red.
Tehnored.
2 exemplare
26.08.2008
Jud.fond.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.525/43/2006
din 03.06.2008
Către
TRIBUNALUL COMERCIAL MUREȘ
Alăturat vă restituim dosarul nr- (nr.în format vechi 4634/2004) vol.I, II și privind pe SC LEASING SRL și SC SRL având în vedere că acesta are termen de judecată fixat pentru data de 26.06.2008.
PREȘEDINTE GREFIER
Anexe: Dosarul nr.4634/2004 al Tribunalului Comercial Mureș
Dosarul nr- al Curții de APEL TÂRGU -
Dosarul nr.4634/2004 al Tribunalului Comercial Mureș
Dosarul nr- al Curții de APEL TÂRGU -
Dosarul nr.4634/2004 al Tribunalului Comercial Mureș
Dosarul nr- al Curții de APEL TÂRGU -
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Alte cereri. Decizia 906/2008. Curtea de Apel Ploiesti | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
