Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 508/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 508/2009
Ședința publică de la 10 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 3: Olimpia Maria
Grefier -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S împotriva sentinței comerciale nr.261/C/24.02.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar nu s-au înregistrat cereri de amânare, iar recurenta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, împrejurare față de care instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința comercială nr.261/C/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibiua fost respinsă acțiunea comercială formulată de creditoarea DGFP S și cererea conexă a creditoarei SC SRL prin lichidator judiciar Societatea Profesională Insolvent S împotriva debitoarei SC SRL.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:
În cauză, nu s-au produs dovezi privind depunerea acestor declarații ale contribuabilului debitor( declarații care necontestat au valoarea probatorie a unei recunoașteri în favoarea fiscului) care au stat la baza informării și documentării organelor de impunere asupra naturii impozabile și a dovezii privind comunicarea deciziilor de impunere sau altor dovezi privind verificarea masei impozabile.
De asemenea, nu s-a făcut dovada că titlurile enumerate au fost comunicate la domiciliul fiscal al debitorului ( dovezile de comunicare anexate titlurilor executorii nu fac dovada împrejurării că acele titluri au fost comunicate și nici dovada comunicării la domiciliul fiscal ).
O condiție de validitatea actului administrativ fiscal o reprezintă forma scrisă, conform art.42 alin.1 Cod pr.fiscală, ea reprezentând una din garanțiile prevăzute în scopul ca la elaborarea actului administrativ să se respecte legalitatea excluzând posibilitatea contestării faptului existenței manifestării de voință concretizată în actul fiscal.
Acesta trebuie să fie clar și explicit sub aspectul stabilirii bazei de impozitare și a modului de calcul al majorărilor de întârziere, asigurând modalități de probațiune clare și eficiente și asigurând condiții mai bune pentru exercitarea controlului de legalitate asupra actului.
Or, sub acest aspect titlurile executorii depuse la dosar, pentru care nu există o dovadă certă a comunicării la domiciliul fiscal, nu oferă informații clare și eficiente pentru a aprecia cu privire la întinderea exactă a majorărilor de întârziere. Regula modului de calcul al majorărilor de întârziere este stabilită de art.119 alin.1 Cod pr.fiscală, ele constituind sancțiunea aplicată contribuabilului pentru neexecutarea cel mai târziu până la împlinirea termenului legal, a obligației de plată a creanțelor fiscale, aplicarea lor fiind imperativă.
Aplicarea oricărei sancțiuni juridice se întemeiază pe ideea de culpă a contribuabilului care nu plătește de bună voie în cursul termenului legal, evident că organul fiscal trebuia să stabilească întinderea exactă a acestora de natură a permite exercitarea dreptului de control invocat mai sus.
În aceste circumstanțe, susținerea creditoarei cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței nu este dovedită.
Așadar, judecătorul sindic obligat a examina caracterul celor trei condiții ale creanței, a apreciat că în cauză creditoarea nu a făcut dovada, în conformitate cu prevederile art.3 alin.1 pct.6 din legea insolvenței, a calității sale de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii.
În ceea ce privește creanța creditoarei SC SRL - societate în faliment, judecătorul sindic a reținut în fapt următoarele:
Sentința civilă nr.710 din 9 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr- conține ordonanța privind somația de plată a debitorului pentru suma de 85.404, 57 lei, reprezentând contravaloare marfă și pentru suma de 9.595,12 lei reprezentând dobânzi și cheltuieli de judecată.
Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada faptului că titlul executoriu a fost comunicat în copie și debitorului, conform art.9 din OG nr.5/2001, judecătorul sindic având în vedere faptul că durata de funcționare la sediul social declarat la registrul comerțului a expirat la data de 22.06.2006, împrejurare în raport de care nu se poate susține că ordonanța constituie titlu executoriu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DGFP S solicitând modificarea în tot în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ toate condițiile prevăzute în art.31 din Legea nr.85/2006 întrucât debitoarea este dizolvată, a încetat plățile din data de 1.03.2007 și s-a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile care depășește valoarea prag de 10.000 lei.
Recurenta mai arată că debitoarea nu a contestat creanța, titlurile executorii și starea de insolvență, iar judecătorul sindic nu are posibilitatea să cerceteze în fond actele pe care își fundamentează creditorul cererea.
Creditoarea precizează că a procedat la executarea silită a creanțelor, iar din actele dosarului rezultă dovezile de comunicare ale actelor de executare.
În drept se invocă Legea nr.85/2006, art.299 - 316 și art.242 Cod pr.civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoarea recurentă raportat la actele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză, curtea de apel constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Titlul executoriu pentru creanțele bugetare este decizia de impunere care pentru a fi opozabilă trebuie comunicată debitorului într-una din modalitățile prevăzute de art.44 Cod pr.fiscală, dovada comunicării aflându-se în sarcina emitentului deciziei.
Legea nu recunoaște înscrisurilor întocmite de creditor și necomunicate debitorului calitatea de titlu executoriu, știut fiind că urmărirea silită a debitorului nu poate fi începută împotriva debitorului decât după comunicarea deciziei de impunere, dispozițiile legale sancționând cu nulitatea măsurile și operațiunile de executare silită efectuate în lipsa unui titlu executoriu.
Sub acest aspect, judecătorul este ținut să verifice toate înscrisurile depuse de creditori deoarece simpla împrejurare că aceste înscrisuri au fost intitulate titluri executorii, nu conferă înscrisurilor caracterul de titlu executoriu dacă nu au fost întocmite și comunicate și chipul și forma prevăzută de dispozițiile legale în materie, respectiv OG 92./2003.
În speță, se constată că creditoarea și-a întemeiat cererea pe înscrisuri intitulate titluri executorii și somații semnate de emitent ( conducătorul organului de la executare) fără a face însă dovada că aceste înscrisuri au fost comunicate sau însușite în altă modalitate de către debitor, xerocopiile după confirmările de primire depuse la dosar făcând imposibilă identificarea actului comunicat în absența menționării acestuia.
Față de acestea se constată că nu sunt îndeplinite cerințele art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
În altă ordine de idei, în speță s-a cerut deschiderea procedurii insolvenței unei societăți comerciale dizolvate în temeiul Legii nr.31/1990 ca urmare a faptului că nu au fost depuse situațiile financiare conform legii, iar recurenta nu a precizat cu certitudine nici cuantumul creanței, în cererea introductivă susținând că este 145.329 lei, iar în recurs 4.204.010 lei ( fila 4 dosar), respectiv de 30 de ori mai mare.
Curtea reține că Legea nr.31/1990 reglementează dizolvarea ireversibilă provocată de cauzele prevăzute expres în art.237 lit.a - d din lege.
Competența de a constatat această dizolvare aparține judecătorului delegat la oficiul registrului comerțului.
Textul articolului 237 din Legea nr.31/1990 reglementează dizolvarea. Lichidarea și radierea societății comerciale aflate în procedura reglementată de acest text al Legii nr.31/1990 republicată și modificată.
Raportat la aceste considerente curtea constată că speței de față nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.85/2006 care guvernează derularea unei proceduri a cărei deschidere este fundamentată pe alte condiții decât cele ale art.237 din Legea nr.31/1990. Legiuitorul nu subordonează judecătorul delegat judecătorului sindic, recunoscând fiecăruia din ei dreptul de a proceda conform legii la lichidarea patrimonială a societății în discuție.
Față de acestea, în temeiul art.312 Cod pr.civilă va fi respins recursul creditoarei și menținută hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S împotriva sentinței comerciale nr.261/C/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red.
Dact.2 ex./02.07.2009
Jud.fond.
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Gilica Popescu, Olimpia Maria
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
