Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 770/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 770

Ședința publică de la 21 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 2: Olimpia Maria Stânga

JUDECĂTOR 3: Ioan

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea SC SRL împotriva Sentinței nr. 97/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat, din partea d-lui avocat -, pentru creditoarea recurentă, o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. pr.civ. lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față,

Prin Sentința nr. 92/F/209 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba - Secția Comercială și contencios Administrativ, s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar Lichidare Patrimoniu reprezentată prin.

În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC COM SRL, cu sediul în Cugir,-, -.6, jud. A și radierea societății debitoare din Registrul Comerțului. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus apoi, notificarea prezentei sentinței debitorului, creditorilor, administratorului special sau, după caz, asociaților, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Alba pentru efectuare de mențiuni, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În temeiul art. 4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus plata de la fondul de lichidare a sumei de 1054,4 lei, reprezentând onorariul lichidatorului judiciar.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că:

Prin raportul depus la 03.02.2009, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii falimentului, deschisă față de debitoarea SC Com SRL.

S-a arătat că, în motivarea propunerii se precizează faptul că sediul societății nu mai corespunde cu cel înscris în registrul comerțului, iar actele contabile nu mai pot fi găsite, precum și faptul că fostul administrator nu a putut fi găsit, deoarece a plecat la muncă în străinătate; că lichidatorul judiciar a arătat că, potrivit balanței de verificare de la data de 30.06.2007, societatea deținea active de natura mijloacelor fixe în valoare de 5325 lei, materiale consumabile în valoare de 7737 lei, produse finite în valoare de 8457 lei, mărfuri în valoare de 3375 lei, creanțe de recuperat de 79028 lei și avansuri de trezorerie de 12010 lei, iar datoriile la furnizori erau în sumă de 28744 lei, fiind însă necesar să se găsească actele contabile pentru identificarea bunurilor, creanțelor de încasat și datoriilor de achitat, respectiv adresele clienților și furnizorilor, precum și sumele acordate drept avansuri de trezorerie; că în evidența organelor financiare societatea nu figurează înregistrată cu imobile, astfel că în lipsa documentelor contabile nu există certitudinea că societatea deține în patrimoniu bunuri care să acopere cel puțin cheltuielile realizate cu procedura; că potrivit lichidatorului judiciar s-ar realiza costuri suplimentare pentru fondul de lichidare care ar putea fi recuperate, dacă s-ar continua procedura; că lichidatorul judiciar a convocat la data de 27.01.2009 adunarea creditorilor pentru a solicita creditorilor să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, lucru cu care însă creditorul prezent nu a fost de acord;

S-a reținut că Direcția Generală a Finanțelor Publice A, în calitate de creditoare, învederează că nu este de acord să avanseze sumele necesare continuării procedurii, deoarece din actele din dosar nu rezultă certitudinea că debitoarea ar mai deține bunuri sau creanțe, precum și faptul că se renunță la cererea de atragere a răspunderii pentru pasivul rămas neacoperit.

S-a constatat că în averea debitoarei nu există lichidități și nici bunuri identificate fizic, că nu există nici o altă sursă de acoperire a cheltuielilor de procedură și că nici unul dintre creditori nu au fost de acord să avanseze sumele necesare continuării procedurii;

Astfel, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului deschisă față de debitoarea SC Com SRL, cu consecința radierii societății debitoare din Registrul Comerțului.

Apoi, în temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, administratorului special sau, după caz, asociaților, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Alba, pentru efectuare de mențiuni, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În temeiul art.136 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice îndatoriri cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții sau asociați, iar în temeiul art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus plata de la fondul de lichidare a sumei de 1054,4 lei, reprezentând onorariul lichidatorului judiciar.

Împotriva acestei sentințe, creditoarea SC SRL a declarat recurs, peste termen, motivat și legal timbrat.

A solicitat creditoarea repunerea în termenul de recurs, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru a fi soluționată cererea de antrenare a răspunderii administratorului debitoarei. A pretins obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate la fond și în recurs.

A motivat recurenta că sentința a fost comunicată la sediul său, prin afișare și în afara orelor de program, astfel că nu a ajuns în posesia sa pentru a putea declara recursul în termen, ci a solicitat eliberarea unei copii la 15.05.2009.

Pe fond arătat că judecătorul sindic a omis a se pronunța asupra cererii sale de antrenare a răspunderii fostului administrator al debitoarei, cu toate că nu se poate tăgădui existența faptelor prevăzute de art.138 din Legea nr. 85/2006, întrucât actele contabile nu au fost găsite pentru identificarea creanțelor de încasat, a datoriilor de achitat și a eventualelor bunuri deținute în proprietate.

A invocat în drept dispozițiile art. 304 și art. 274.pr.civ.

Prin întâmpinare (fila 9), lichidatorul judiciar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:

Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Nerespectarea acestui termen legal atrage sancțiunea decăderii raportat la art. 103 alin. 1 teza I din Codul d e procedură civilă, cu ale cărui dispoziții se completează prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Or, în speță, comunicarea hotărârii s-a făcut la 06.04.2009 (fila 152 dosar fond - dovada de primire și procesul-verbal de predare), iar recursul a fost înregistrat la 18.05.2009, adică peste termenul legal prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Cum nu a fost respectat termenul legal imperativ, operează decăderea din dreptul de exercitare a căii extraordinare de atac, neputându-se reține vreo împrejurare care să atragă incidența prevederilor art. 103 alin. 1 teza II pr.civ. pentru a induce aplicarea alin. 2 al aceluiași text legal.

Susținerile referitoare la nerespectarea condițiilor legale la comunicarea hotărârii atacate sunt fără fundament. Agentul procedural, constatând lipsa oricărei persoane la sediul persoanei juridice, s-a supus dispozițiilor art. 921.pr.civ. și a afișat sentința dată de judecătorul sindic. Dovada de primire și procesul-verbal de predare, în care s-a făcut mențiunea afișării, face dovada până la înscrierea în fals.

Așa fiind, se va respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de creditoare și va fi admisă excepția tardivității recursului, cu consecința respingerii acestuia.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de creditoarea SC SRL.

Respinge ca tardiv recursul declarat de creditoarea SC SRL împotriva Sentinței nr. 97/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Alba.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21.10.2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red.

Th.

Ex. 4/23.12.2009

Jud. sindic:

Președinte:Gilica Popescu
Judecători:Gilica Popescu, Olimpia Maria Stânga, Ioan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 770/2009. Curtea de Apel Alba Iulia