Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 553/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR Nr-

DECIZIA CIVILĂ nr.553/2009

Ședința publică din data de 10 februarie 2009

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 3: Axente Irinel

GREFIER:

S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta împotriva sentinței comerciale nr. 936/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații: SNP SA B - SUCURSALA B, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - SUCURSALA N, SC SA - B, SC CONS SRL B, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N, SC R SA R, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, MUNICIPIUL B - PRIN PRIMAR, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B N, AGENȚIA JUDEȚEANĂ DE OCUPARE A FORȚEI DE MUNCĂ B N, MANAGEMENT UV B, având ca obiect procedura insolvenței- angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

La apelul nominal, după două strigări ale cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S- prezentat referatul cauzei, constatându-se că recurenta nu depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru calea de atac promovată, respectiv suma de 19,5 lei, motiv pentru care, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a recursului declarat de pârâtă.

După închiderea dezbaterilor, înainte de pronunțare se depune la dosar prin Serviciul registratură, dovada achitării taxelor judiciare de timbru, chitanța - și timbru judiciar de 0,15 lei.

Curtea, raportat la faptul că recurenta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru recursul promovat, reține că recursul este legal timbrat, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și îl lasă în pronunțare în baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr.936 din 14.10.2008 a Tribunalului Bistrița -N s-au admis ca întemeiate cererile formulate de creditorii SNP SA - Sucursala B, preluate prin reorganizare de SC SA B, și BANCA COMERCIALA ROMÂNĂ - Agenția N, împotriva pârâtei, în contradictoriu și cu creditorii: SC SA - B, SC CONS SRL B, DGFP B-N, SC R SA, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, MUNICIPIUL B - prin primar, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-N și AGENȚIA JUDEȚEANĂ DE OCUPARE A FORȚEI DE MUNCĂ B-N, și în consecință:

A fost obligată pârâta u să plătească o parte din pasivul debitoarei SC SERV SRL B,- în faliment, până la concurența sumei de 125.806 lei.

În motivare se arată că, prin cererea formulată de creditorul SA - Sucursala B în dosarul de faliment nr. 18/F/200l privind pe debitorul SC SRL B și înregistrată pentru soluționare în prezentul dosar, s-a solicitat obligarea pârâtei u, în calitate de administrator unic, la suportarea pasivului societății în faliment, cu motivarea că din rapoartele - preliminar și intermediar, întocmite de lichidatorul, care este și expert contabil, din datele de 09.10.2001 și 01.11.2001 a rezultat că activitatea comercială desfășurată a fost făcută cu intenția de a frauda partenerii comerciali, pârâta fiind cea care a contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți.

Au fost invocate, ca temei juridic al acțiunii prev.art. 124 alin.1 lit.a,c și d din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului în vigoare la acea dată.

Pârâta uaf ormulat o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind lipsită de obiect, nefondată și ca fiind introdusă de o persoană fără calitate cu motivarea, în esență, că până la acea dată (4.10.2002) nu a fost stabilită masa pasivă, nu s-a întocmit creditorilor, că acțiunea se întemeiază pe rapoarte "preliminar" și "intermediar" care nu oferă elemente suficiente că ar fi contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți.

Atât din rapoartele lichidatorului judiciar, cât și din procesul verbal întocmit de organele financiare, dar mai ales din hotărârile penale pronunțate pe baza unor probe ample, a rezultat fără echivoc că numita, în calitate de administrator unic al SC Serv SRL, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă ce a condus la încetarea de plăți.

Această faptă dovedită, este suficientă pentru a atrage răspunderea administratorului unic pentru plata pasivului societății în faliment, conform prevederilor art.138 alin.1 lit.d din Legrea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței (fost art. 124 alin.1 lit.d din Legea nr. 64/1995 în vigoare anterior).

In cadrul procedurii falimentului au fost plătiți o parte dintre creditorii înscriși pe tabelul definitiv, așa cum a rezultat din situația întocmită de lichidatorul judiciar, astfel că din totalul creanțelor acceptate au mai rămas neachitate creanțe în valoare totală de 261.580 lei, ce constituit pasivul societății în faliment.

Împotriva sentinței formulat recurs pârâta u, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului se arată că obligarea acesteia la suporta, în fapt, întreg pasivul de 261.580 lei al societății falite SC SERV SRL B ( 135.744 lei în favoarea + 125.806 lei prin sentința recurată) este vădit disproporționată și neîntemeiată.

Recurenta susține această motivare prin aceea că, soluția adoptată nu ține seama de suma parțială de 126.806 lei stabilită în sarcina acesteia, ca fiind consecința unei răspunderi delictuale, de lipsa legăturii fundamentale de cauzalitate care presupune ca pasivul neacoperit să fie efectul faptei-cauză sau faptei-condiție.

Astfel, deși temeiul răspunderii sale pentru pasivul parțial reprezentând creanțe fiscale în valoare de 135.744 lei a fost stabilit anterior prin hotărâre irevocabilă, totuși răspunderea pentru restul de 125.806 lei al pasivului este neargumentată și nejustificată.

Examinând recursul instanța constată că este nefondat din următoarele considerente:

Potrivit raportului lichidatorului judiciar din totalul creanțelor debitoarei SC SERV SRL B au rămas neachitate creanțe în valoare totală de 261.580 lei, creanțe ce constituie pasivul societății debitoare.

Prin decizia penală nr. 26/A/1.03.2007 pronunțată în dosarul penal nr- Tribunalului Bistrița -N, s-a reținut și fapta de nu înregistra în contabilitate veniturile, în sarcina pârâtei u obținute din fabricarea și vânzarea băuturilor alcoolice, cu consecința sustragerii veniturilor de la plata obligaților fiscale către stat, ceea ce conduce la concluzia că cesta, în calitate de administrator al debitoarei nu ținut contabilitatea în conformitate cu legea, ceea ce a dus la încetarea de plăți, fapte prev. de art.138 lit.d din Legea nr. 85/2006.

Prin aceeași decizie penală pârâta a fost obligată să plătească în favoarea B-N suma de 135.774 lei, sumă cu care această creditoare fost înscrisă în tabelul de creanțe, astfel că prin hotărârea recurată legal fost obligată la plata doar a diferenței de pasiv de 125.806 lei (din totalul de 261.580 lei).

Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1).civ, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 936/14.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. dact. GC

2 ex/6.03.2009

Jud.primă instanță:

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 553/2009. Curtea de Apel Cluj