Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 643/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 643/2008
Ședința publică din data de 11 martie 2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de lichidatorul judiciar și recursul declarat de pârâta împotriva sentinței comerciale nr.3684/C/2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj la data de 09.10.2007 în dosar nr-,în contradictoriu cu intimații: ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ C, SC ROMÂNIA SRL, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, SC SRL, SC SA, intimata- debitoare SC IMPORT EXPORT SRL, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere, în cadrul procedurii insolvenței.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04.03.2008, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 3684 din 9 octombrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a admis cererea precizată formulată de către lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ desemnat în procedura falimentului debitoarei SC IMPORT EXPORT SRL pentru instituirea răspunderii materiale față de pârâta .
S-a dispus angajarea răspunderii materiale a pârâtei pentru suma de 301.390,52 lei reprezentând valoarea pasivului neacoperit al debitoarei.
S-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor pârâtei până la concurența sumei pentru care s-a angajat răspunderea materială.
S-a respins cererea precizată față de pârâtul.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că în sarcina pârâtei administratorul statutar al debitoarei, se poate reține doar săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit a și d din Legea nr. 85/2006, concluzie bazată pe cele în continuare menționate.
Din raportul de inspecție fiscală nr. 42474/30 august 2005 întocmit de DGFP C rezultă că pe perioada verificată de la 1 aprilie 2003 și până la 31 martie 2005, contabilitatea debitoarei a fost condusă în conformitate cu prevederile în materie, însă nu s-au respectat reglementările MFP cu privire la utilizarea și ținerea registrelor de contabilitate, respectiv Registrul jurnal și Registrul inventar și a efectuat operațiuni economice fără ca acestea să fie înregistrate în contabilitate, fiind indicate mai multe facturi (nr. -/26 mai 2005, nr. -/15 martie 2004).
Controlul fiscal a fost efectuat pe baza unor verificări prin sondaj a documentelor și actelor contabile și nu este relevant pentru perioada de timp anterioară.
Completarea Registrului jurnal nu s-a făcut deloc în perioada 1991-1999 și doar parțial în perioada 2000-2004, iar unele venituri nu au fost înregistrate în contabilitatea societății.
Din probele administrate rezultă că în luna iunie 2003 au fost scoase din evidență o serie de mijloace fixe, fără ca aceasta să aibă la bază documente justificative.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâtei îi revenea în calitate de administrator statutar obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din dispozițiile art.73 alin 1 lit c și alin 2 ale legii nr. 31/1990, precum și din dispozițiile art. 11 alin 4 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Administratorii sunt solidari răspunzători pentru societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.
Totodată conform prevederilor art. 10 alin 1 din Legea nr. 82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 73 lit c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
S-a constatat că administratorul statutar nu a luat măsurile necesare pentru încasarea unor debitori ai societății, rămânând în pasivitate pentru sume ce totalizează 183.755.800 ROL.
Prevederile art. 138 lit a din Legea nr. 85/2006 fac referire la situația în care bunurile societății lor au fost folosite de către administrator în folosul său sau al unor terțe persoane.
Noțiunea de bun trebuie însă interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect cu valoare economică, inclusiv creanțele.
Utilizarea de către administratorul statutar a sumelor aparținând debitoarei în interes personal al constituit un factor important în ajungerea societății în stare de insolvență, putându-se trage astfel concluzia că bunurile societății au fost folosite în alt scop decât cel prevăzut de lege.
În ceea ce privește cererea precizată față de pârâtul, judecătorul sindic a apreciat-o ca nefondată, și a respins-o ca atare.
Acțiunea nu este prescrisă, deoarece potrivit legii și în speță data la care a fost cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență este data depunerii raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la insolvență respectiv 14 aprilie 2005, dată de la care curge termenul de prescripție care este în speță 13 aprilie 2008, dar nu mai devreme de 18 iulie 2006.
Faptul că pârâtul a exercitat în fapt calitatea de administrator, cu toate că nu era administratorul de drept și avea doar calitatea de asociat, este dovedit de efectuarea de operațiuni economice și financiare în numele societății debitoare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs lichidatorul judiciar și pârâta.
Primul recurent solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii materiale și în ceea ce-l privește pe pârâtul care are calitatea de asociat al debitoarei SC IMPORT EXPORT SRL.
În dezvoltarea motivelor de recurs, lichidatorul arată următoarele:
a fost de acord cu cesionarea prin vânzare a mijloacelor de transport și a unor materiale către firma SC COMPUTERS SRL a cărui asociat și administrator unic este, în condițiile în care debitoarei i se luase dreptul de administrare a societății prin sentința civilă nr. 2946/19 iulie 2004 Tribunalului Comercial Cluj.
Recurentul consideră că a făcut comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice în complicitate cu administratorul statutar al societății, numita.
În calitate de asociat al debitoarei avea obligația de a aproba situațiile financiare ale acestuia, întocmite în conformitate cu prevederile legii contabilității, Ordinului ministrului finanțelor nr. 306/2002 și a altor reglementări în vigoare în perioada dinaintea intrării societății în stare de insolvență.
Creditorii societății debitoare au continuat să o crediteze în continuare, chiar și după intrarea în procedura insolvenței deoarece administratorul societății și organul de supraveghere nu i-a informat pe aceștia despre situația financiară dificilă și starea de insolvență în care se afla firma.
Pârâta-recurentă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu consecința retrimiterii dosarului spre o nouă judecată la instanța de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta-recurentă arată că, un aspect de nelegalitate a hotărârii atacate constă în aceea că judecătorul sindic nu a dat curs primelor două îndrumări din conținutul deciziei de casare, el procedând la rejudecarea cauzei făcând abstracție de menționatele îndrumări cuprinse în decizia de casare ca și cum acestea ar fi lipsite de interes și nu erau obligatorii să fie aduse la îndeplinire.
Din analiza îndrumărilor, din decizia de casare, foarte clare și precise rezultă fără echivoc faptul că pronunțarea cu privire la cererea de antrenare a răspunderii asociatului unic trebuia să se facă prin aceeași hotărâre judecătorească prin care trebuia rezolvată și problema antrenării răspunderii patrimoniale a recurentei în calitatea sa de administrator al societății falite.
Sentința nr. 3009/2007 prin care se stabilește răspunderea asociatului pentru întreg pasivul societății debitoare și sentința comercială nr. 3684/9 noiembrie 2007 prin care același asociat este exonerat de orice responsabilitate privind plata aceluiași pasiv.
Lichidatorul a depus întâmpinare în cauză cu privire la recursul declarat de pârâta.
În apărare, lichidatorul învederează instanței faptul că judecătorul sindic, prin sentința civilă nr. 3684/2007 a stabilit cuantumul pasivului rămas neacoperit după deducerea sumelor obținute prin recuperarea unor bunuri și creanțe.
La stabilirea acestui cuantum judecătorul sindic a ținut seama de precizările nr. 249/4 septembrie 2007 deduse de către lichidatorul judiciar la dosarul nr-.
În completare la cererea de angajare a răspunderii personale, înregistrată de lichidatorul judiciar sub nr. 331/21 august 2006, depusă la dosarul de faliment nr- la termenul din 28 august 2006 lichidatorul judiciar prezintă la pct "A,d" unul din motivele cu care argumentează fapte de natura celor prevăzute la art. 138 alin 1 lit d (partea finală:.nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea").
Prin decizia civilă nr. 441/2007 Curtea de APEL CLUJa dat și îndrumarea, ca la rejudecarea cauzei judecătorul sindic să se pronunțe și asupra cererii de atragere a răspunderii formulată împotriva asociatului.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin sentința comercială nr. 4951/30 octombrie 2006 Tribunalului Comercial Cluj judecătorul sindic a admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar desemnat în procedura falimentului debitoarei SC IMPORT EXPORT SRL și a obligat-o pe pârâta în calitatea sa de administrator statutar la plata sumei de 304.539,62 lei reprezentând pasivul rămas neacoperit.
Cum împotriva acestei hotărâri judecătorești pârâta a declarat recurs, prin decizia comercială nr. 441/27 februarie 2007 instanța a casat în totalitate această hotărâre trimițând cauza spre o nouă judecată primei instanțe.
În considerentele deciziei de casare au fost date îndrumări instanței de judecată în sensul de a se stabili de către judecătorul sindic cu ocazia rejudecării cuantumul pasivului rămas neacoperit precum și analizarea în detaliu a condițiilor răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 din legea nr. 85/2006 în raport de faptele ilicite invocate de lichidatorul judiciar, urmând a se analiza această cerere și împotriva asociatului unic.
În atare situație instanța de rejudecare așa cum rezultă din actele dosarului a respectat întrutotul îndrumările instanței de recurs iar din această perspectivă susținerile pârâtei recurente sunt nefondate.
Cu toate acestea în paralel cu sentința nr. 3684/9 octombrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr-, un alt judecător sindic a dat o hotărâre respectiv sentința nr. 3009/18 iunie 2007 în dosar nr- a Tribunalului Comercial Cluj prin care a admis cererea lichidatorului judiciar și a angajat răspunderea pârâtului în calitate de asociat unic al debitoarei SC IMPORT EXPORT CNp entru întreg pasivul rămas neacoperit în sumă de 304.539,62 lei.
Această din urmă hotărâre a fost modificată prin decizia civilă nr. 642/11 martie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr- în sensul respingerii cererii de angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului. Din considerentele acestei decizii rezultă că deși hotărârea judecătorului sindic era lovită de nulitate absolută fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 24 alin (1) Cod procedură civilă raportat la art. 12 alin (2) din Legea nr. 85/2006 fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct 5 Cod procedură civilă, această soluție însă a fost pronunțată în concordanță cu hotărârea pronunțată în prezentul dosar.
Așadar în prezenta cauză judecătorul sindic a reținut ca fiind imputabilă pârâtei fapta prevăzută la art. 138 lit a din Legea nr. 85/2006 respectiv aceasta a folosit bunurile societății în folosul său sau altor terțe persoane reținându-se utilizarea de către administratorul statutar a sumelor aparținând debitoarei respectiv neîncasarea unor debitori ai societății rămânând în pasivitate pentru sume ce totalizează 183.755.800 ROL.
Raportat la faptul că există creanțe neîncasate în contul contabil 411 "clienți" judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtei poate fi încadrată în textul legal sus citat în sensul că aceasta a încasat sumele datorate societății dar le-a folosit în interes personal neevidențiindu-le în contabilitatea debitoarei.
În același timp, din actele dosarului a rezultat că nu a fost ținută o evidență contabilă și cum corecta ținere a registrelor de contabilitate este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății conform art. 73 lit c din Legea nr. 31/1990, iar neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea a fost dovedit și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. De altfel, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrară.
Așadar, acțiunea formulată de lichidatorul judiciar față de pârâta a fost admisă, aceasta fiind obligată la plata valorii pasivului rămas neacoperit în sumă de 301.390,52 lei în temeiul art. 138 lit a și d din Legea insolvenței.
Motivele de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de judecătorul sindic și invocate de pârâta se referă în special la nerespectarea îndrumărilor date de instanța de recurs în decizia de casare nr. 441/27 februarie 2007 și pronunțarea a două hotărâri judecătorești contradictorii pe aceeași problemă de drept respectiv sentința ce face obiectul prezentului recurs cu nr. 3684/9 octombrie 2007 și respectiv cea pronunțată sub nr. 3009/18 iunie 2007.
În ce privește aceste motive de nelegalitate instanța de recurs le-a analizat pe larg în dosarul nr- unde s-a pronunțat decizia civilă nr. 642/11 martie 2008, această hotărâre pronunțându-se în acord cu prezenta decizie.
Cu toate acestea în virtutea dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă instanța de recurs a procedat la analizarea motivelor de nelegalitate altele decât cele invocate de pârâta.
Astfel, Curtea reține că aceasta în calitatea sa de administrator statutar al debitoarei îi revenea obligația de a ține o contabilitate în conformitate cu legea potrivit art. 73 lit c din Legea nr. 31/1990.
Dimpotrivă ținerea unei evidențe contabile fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu legea constituie una din faptele ilicite pentru care membrii organelor de conducere-supraveghere pot fi obligați la plata pasivului rămas neacoperit al debitorului persoană juridică aflată în insolvență.
unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea unei evidențe contabile în conformitate cu legea nu reprezintă în principiu activități direct producătoare de prejudiciu însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe ceea ce ar genera dobânzi ori penalități.
De asemenea, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate (ținerea contabilității) reprezintă pentru creditor o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate iar creditorii își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate.
Această faptă ilicită se poate săvârși prin una din următoarele modalități:
-ținerea unei contabilități fictive ce constă în înregistrarea în contabilitate a unor date eronate de natură să inducă în eroare asupra adevăratei situații financiare a debitorului persoană juridică, această faptă realizându-se prin înregistrarea de debite în absența unor documente justificative.
Această faptă a fost întrunită în speță în sensul că administratorul statutar a dispus înregistrarea în contul contabil nr. 411 "clienți" a unor creanțe neîncasate fără însă a exista documente justificative în acest sens.
La fel ascunderea unor documente contabile se realizează prin distrugerea lor și are ca scop denaturarea situației financiare a debitorului persoană juridică iar neținerea contabilității în conformitate cu legea are în vedere nerespectarea prevederilor legale privind ținerea contabilității, faptă care se apreciază în funcție de Legea nr. 82/1991.
Una din apărările formulate de pârâta se referea la faptul că aceasta nu se face vinovată de neținerea contabilității de vreme ce debitoarea avea angajat personal calificat căreia îi revenea obligația de a conduce contabilitatea.
Această apărare nu poate fi considerată pertinentă atâta timp cât prin Legea nr. 31/1990 se instituie o obligație legală în sarcina administratorului statutar în ceea ce privește ținerea unei evidențe contabile.
În speță, această faptă a fost constatată de către administratorul judiciar din raportul întocmit și a constat în neîntocmirea balanțelor de verificare lunare, neținerea registrului jurnal și a registrului inventar.
Este important de reținut faptul că angajarea răspunderii pentru fapta prevăzută la art. 138 alin (1) lit d presupune săvârșirea acesteia cu intenție care va trebui dovedită în persoana fiecăruia dintre cei considerați răspunzători.
Ca atare, nu se poate susține că în cazul încălcării obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât deși la răspunderea delictuală, autorul prejudiciului răspunde pentru culpa cea mai ușoară (culpa levissima), totuși în privința acestui aspect legea derogă, din formularea art. 138 lit d -"au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea"- rezultând cu evidență că aceste fapte nu pot fi săvârșite decât cu intenție.
De altfel, în speță s-a dovedit intenția administratorului statutar de a sustrage de la plata creanțelor sumele ce nu au fost evidențiate corect în contabilitate și care în fapt reprezintă pasivul debitorului. Totodată această faptă este în strânsă legătură și cu starea de insolvență a debitorului.
Așadar, în raport de cele mai sus menționate în sarcina pârâtei -administratorul statutar al debitoarei poate fi reținută săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 alin (1) lit d din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce-l privește pe pârâtul ce avea calitatea de asociat unic al debitoarei așa cum s-a arătat și în cuprinsul deciziei nr. 642/2008 față de acesta reiese că nu s-a făcut dovada săvârșirii cu vinovăție a faptei invocată de lichidatorul judiciar (138 alin (1) lit d ) a raportului de cauzalitate între fapta presupus săvârșită și prejudiciul cauzat creditorilor.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondate atât recursul declarat de pârâta cât și recursul lichidatorului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâta și lichidatorul judiciar desemnat în procedura falimentului debitoarei SC IMPORT EXPORT SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3684 din 09.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./20.03.2008
Jud.fond.- Seman
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
