Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 654/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 654

Ședința publică de la 07 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Popescu

JUDECĂTOR 2: Aurelia Saftiuc

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta - debitoare EURO. P N împotriva sentinței civile nr. 407 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat administratorul recurentei - debitoare, lipsind intimații CASA DE INSOLVENȚĂ M, 2005

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 12 iunie 2009 s-au depus la dosar din partea recurentei - debitoare precizări la recursul promovat și cerere de suspendare hotărârilor judecătorului sindic, după care:

Instanța, reiterează excepția nemotivării recursului și împrejurarea că s-a acordat termen la cererea recurentului pentru angajare apărător și acordă cuvântul cu privire la aceste aspecte.

Administratorul recurentei - debitoare solicită a se lua act de împrejurarea că renunță la cererea sa de angajare apărător, solicită suspendarea sentinței recurate motivat de împrejurarea că s-a achitat creanța către intimata - creditoare 2005

Solicită respingerea excepției nemotivării în termen a recursului, din actele dosarului rezultă că acesta a fost motivat în termen.

Instanța respinge excepția nulității recursului având în vedere că sentința recurată a fost publicată la data de 5 mai 2009 ( fila 67 dosar) iar motivele de recurs au fost depuse la 18.05.2009 în termenul procedural prevăzut de Legea nr. 85/2006.

Recurentul arată că nu mai are de formulat cereri și solicită se lua act de renunțare la cererea de suspendare efectelor hotărârii recurate.

Nemaifiind chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Administratorul recurentei - debitoare având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, respingerea cererii intimatei - creditoare 2005 care nu s-a prezentat la masa credală. Face precizarea că firma își desfășoară activitatea în prezent.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la data de 04.12.2008, cu nr-, creditoarea SC 2005 SRL a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, deschiderea procedurii insolvenței, prevăzută de Legea 85/2006, față de debitoare.

În motivarea cererii a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul comercial nr. 36 din data de 13.08.2008. În cursul executării contractului, a livrat debitoarei materiale pentru piscină în valoare de 15.157,92 de lei. Debitoarea a emis în favoarea sa biletele la ordin din 12.09.2008, 20.09.2008 și 20.10.2008, pentru a plăti prețul materialelor primite. Biletele la ordin au fost decontate parțial, rămânând un rest de preț neplătit în sumă de 11.395,51 de lei.

Creanța împotriva debitoarei este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile și depășește valoarea prag de 10.000 de lei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 26 și 31 din Legea nr. 85/2006.

Societatea debitoare a contestat starea de insolvență, în termenul prevăzut de art. 33 alin. 2 din Legea 85/2006 și a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În motivarea contestației a arătat că valoarea totală a contractului încheiat cu creditoarea a fost de 4.167 de euro, exclusiv TVA. Prin biletul la ordin nr. 131 din data de 13.08.2008, debitoarea i-a plătit creditoarei un avans în sumă de 7410,61 de lei. La data de 18.08.2008, creditoarea i-a livrat mărfuri în valoare de 4.903,61 de lei, potrivit facturii fiscale nr. 335. La solicitarea creditoarei i-a emis un alte două bilete la ordin pentru diferența de 2083 de euro, la un curs de schimb valutar de 3,87 de lei, deși nu îi livrase diferența de mărfuri. Diferența de materiale a fost livrată peste termenul convenit, ceea ce i-a provocat prejudicii în relațiile contractuale pe care le avea cu alți parteneri de afaceri. A emis un bilet la ordin în sumă de 2.254,67 de lei, pe care creditoarea l-a girat către o creditoare a sa, care l-a introdus la plată cu o întârziere de 17 zile față de data scadenței, fapt ce i-a cauzat daune și prejudicii de imagine în relația cu banca. De asemenea a mai emis un al treilea bilet la ordin în valoare de 4.813,92 de lei, pe care creditoarea l-a girat către o creditoare a sa, care l-a introdus la plată cu întârziere. A plătit parțial această sumă pentru că, la data la care a fost introdus la plată, a trebuit să plătească alte bilete la ordin. A mai arătat că a plătit suma de 12814,91de lei, din suma totală de 14.821,185 de lei, pe care o datora creditoarei, rămânând o diferență de preț neplătit în sumă de 2.007 de lei, care nu depășește valoarea prag de 10.000 de lei.

Creditoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să respingă contestația ca nefondată.

În motivarea întâmpinării a arătat că biletele la ordin constituie titluri executorii care nu pot fi contestate în procedura insolvenței. Valoarea prag a creanței este cea din momentul înregistrării cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței, iar plata ulterioară parțială a creanței prezintă relevanță numai în ceea ce privește cuantumul creanței, nu și cu privire la admisibilitatea cererii.

În cursul judecății, reprezentantul legal al debitoarei a depus la dosar un extras decont eliberat de Reprezentanța PNa Băncii Comerciale pentru a dovedi plata biletului la ordin nr. 131, din data de 13.08.2008 și copia biletului la ordin nr. 4, din data de 08.01.2009, pentru a dovedi plata biletului la ordin din data de 20.09.2008, în sumă de 2254,67 de lei.

Instanța a comunicat aceste două înscrisuri creditoarei și i-a cerut să-și exprime poziția față de susținerile debitoarei.

Creditoarea a răspuns că respectivele înscrisuri nu au legătură cu creanța sa și că debitoarea urmărește să pretindă reducerea cuantumului creanței sub valoarea prag de 10.000 de lei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la data de 17.12.2008, cu nr-, creditoarea SC SRL a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, deschiderea procedurii insolvenței, prevăzută de Legea 85/2006, față de debitoare.

În motivarea cererii a arătat că a livrat debitoarei mărfuri în valoare de 55.013,42 de lei, potrivit facturilor fiscale atașate cererii, iar acesta a plătit doar suma de 107,33 de lei, rămânând un rest de preț neplătit în sumă de 54.906,09 de lei. A fost nevoită să plătească mandatarului său un comision în sumă de 5.000 de lei, pe care înțelege să-l impute debitoarei, față de care are un drept de creanță în sumă totală de 59.906,09 de lei.

Creanța împotriva debitoarei este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile și depășește valoarea prag de 10.000 de lei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 31 alin 1 și 2 din Legea nr. 85/2006.

Prin încheierea din data de 27.12.2009, instanța a invocat din oficiu excepția conexității, pe care a admis-o și a dispus reunirea cauzei nr-, cu cea înregistrată cu nr-.

Societatea debitoare a contestat starea de insolvență, în termenul prevăzut de art. 33 alin. 2 din Legea 85/2006 și în cauza nr- și a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În motivarea contestației a arătat că nu se află în stare de insolvență iminentă sau prezumată, pentru că dispune de fonduri bănești pentru plata debitelor exigibile și nu a plătit datoria invocată de creditoare, pentru că acea creanță nu este certă, lichidă și exigibilă. A derulat relații comerciale cu creditoarea care nu și-a îndeplinit în mod corect obligațiile asumate prin aceea că, fie a livrat mărfurile cu întârziere, fie mărfurile nu corespundeau calitativ, ori nu le-a livrat deloc. A mai arătat că nu există înscrisuri care să dovedească creanța invocată.

Prin sentința nr. 407/F/10.04.2009 Tribunalul Neamța respins contestațiile formulate de debitoarea SC SRL P N și a admis cererile formulate de creditoarele SC 2005 SRL Câmpulung și SC SRL B, dispunând deschiderea procedurii insolvenței debitoarei.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele;

Creditoarea SC 2005 SRL a încheiat cu debitoarea SC SRL contractul de vânzare - cumpărare nr. 36 din data de 13.08.2008, prin care creditoarea s-a obligat să-i livreze debitoarei materialele pentru piscină, enumerate în anexa 1 contractului, în valoare totală de 4584 de euro, cu TVA inclus, cu un discount de 10% din valoarea materialelor. Creditoarea avea obligația să livreze materialele în termen de 14 zile de la lansarea comenzii și de la plata avansului. Prețul mărfurilor livrate urma să fie calculat la un cursul de schimb al BNR, din ziua plății, iar plata urma să fie făcută în procent de 50%, în avans, prin ordin de plată, iar diferența de 50%, prin bilet la ordin emis la data livrării, cu scadența la 30 de zile de la data facturării. Încheierea contractului este dovedită cu copia înscrisului sub semnătură privată depus la dosar.

În cursul executării contractului, prin ordinul de plată nr. 131 din data de 13.08.2008, debitoarea i-a plătit creditoarei un avans în sumă de 7410,61 de lei, plată dovedită cu copia extrasului decont depusă la dosar.

La data de 12.09.2008, debitoarea a emis în favoarea creditoarei un bilet la ordin, în sumă de 8.889,33 de lei, cu scadența la data de 21.10.2008, care urma să fie plătit în municipiul P N, act juridic dovedit cu copia înscrisului. Creditoarea a transmis biletul, prin gir, giratarului SC - ELECTRIQUE SRL care l-a introdus la Banca Comercială SA pentru plată, la data de 07.11.2008. Banca nu a făcut plata.

La data de 20.09.2008, debitoarea a emis în favoarea creditoarei un bilet la ordin, în sumă de 2254,67 de lei, cu scadența la data de 29.10.2008, care urma să fie plătit în municipiul P N, act juridic dovedit cu copia înscrisului depus la dosar. Creditoarea a transmis biletul, prin gir, giratarului SC SRL care l-a introdus la tras pentru plată, la Banca Comercială SA, data de 30.10.2008. Banca a făcut plătit doar suma de 1028,09 de lei și a refuzat plata pentru diferență pentru lipsă disponibil în cont.

La data de 20.10.2008, debitoarea a emis în favoarea creditoarei biletul la ordin seria -, nr. -, în sumă de 4813,92 de lei, cu scadența la data de 17.11.2008, care urma să fie plătit în municipiul P N, act juridic dovedit cu copia înscrisului. Bank SA a făcut plătit doar suma de 2.770,32 de lei și a refuzat plata pentru diferență.

Cât privește ordinul de plată nr. 4 din data de 08.01.2009, emis de debitoare pentru a dovedi plata biletului la ordin din data de 20.09.2008, în sumă de 2254,67 de lei, emis în favoarea creditoarei, instanța constată că nu s-a făcut dovada plății acestuia.

La data de 23.08.2008, debitoarea a emis în favoarea creditoarei SC " " SRL biletul la ordin, în sumă de 7312,54 de lei, cu scadența la data de 08.10.2008, care urma să fie plătit în municipiul P N, act juridic dovedit cu copia înscrisului depus la fila 4. Banca Comercială " " SA a făcut plătit doar suma de 35,69 de lei și a refuzat plata pentru diferență.

Cât privește facturile depuse de creditoare în copie la filele 11 - 15, instanța constată că nu fac dovada creanțelor sumelor de bani înscrise, în acestea pentru că nu poartă mențiunea acceptării lor de către debitoare prin semnare și aplicarea ștampilei.

Față de cele reținute, instanța constată că cererea este întemeiată pentru că valoarea creanțelor creditorilor, însumate potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 3 din legea nr. 85/2006, depășește valoarea prag de 10.000 de lei, prevăzută de art. 3 alin. 12 din Legea nr. 85/2006. După cum s-a reținut mai sus, creditoarea SC " " SRL a făcut dovada unei creanțe în sumă de 7312,54 de lei, iar creditoarea SC " 2005" SRL a făcut dovada unei creanțe în sumă totală de 12.159,51 de lei, după cum urmează: biletul la ordin din data de 12.09.2008, în sumă de 8.889,33 de lei, cu scadența la data de 21.10.2008, care nu a fost plătit; biletul la ordin din data de 20.09.2008, în sumă de 2254,67 de lei, cu scadența la data de 29.10.2008, din care s-a plătit doar suma de 1028,09 de lei și s-a refuzat plata pentru diferență, pentru lipsă disponibil în cont; biletul la ordin seria -, nr. -, din data de 20.10.2008, în sumă de 4813,92 de lei, cu scadența la data de 17.11.2008, din care s-a plătit doar suma de 2.770,32 de lei și s-a refuzat plata pentru diferență. Instrumentele de plată enumerate îndeplinesc condițiile de formă prevăzută de lege, au un caracter autonom, validitatea lor nedepinzând de cea a raportului juridic care a generat obligația inițială, iar introducerea lor la plată, după împlinirea termenului scadenței, nu le afectează validitatea și nici nu stinge dreptul de realizarea a creanței.

Debitoarea se află în stare de insolvență prezumată, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a din același act normativ. Debitoarea nu a făcut dovada că deține lichidități bănești cu care să poată plăti datoriile.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea. În motivarea recursului se arată că a încheiat cu creditoarea SC 2005 SRL un contract de furnizare echipamente pentru piscină în valoare de 4167 EURO. A eliberat ca și garanție un bilet la ordin de 8000 lei și apoi a plătit avansul de 7410,61 lei prin ordin de plată, însă creditoarea nu i-a restituit biletul la ordin eliberat ca garanție.

Recurenta arată că livrarea echipamentelor s-a făcut cu întârziere, că pentru livrarea echipamentelor pretins emiterea două bilete la ordin pentru diferența de preț.

Precizează că au fost decontate parțial cele două bilete la ordin și că mai datorează acestei creditoare suma de 2007 lei.

Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, constată că recursul este fondat.

Intimata - creditoare SC 2005 SRL Câmpulung a invocat în cererea introductivă existența unei creanțe în sumă de 11.359,51 lei, motivând că în baza contractului încheiat cu debitoarea nr. 36/13.08.2008 i-a livrat și montat materialele pentru piscină în valoare de 15.157,92 lei. Precizează că în scopul încasării prețului mărfii livrate au fost emise 3 bilete la ordin din 12.09.2008, 20.09.2008 și 20.10.2008, parțial decontate.

Deși creditoarea a arătat în cerere că bilete la ordin au fost emise pentru încasarea prețului achitat în contractul nr. 36/2008, judecătorul sindic a reținut că biletele la ordin stabilesc obligații de plată autonome și nu a luat în considerare faptul că în realitate există un singur raport juridic între părți, în sarcina recurentei revenindu-i ca obligații plata prețului de 15.157, 92 lei, iar ca modalitate de plată părțile au stabilit în contract și emiterea de bilete la ordin pentru diferența de preț de 50%.

Curtea constată că din prețul de 15.157,92 lei recurenta a achitat avansul de 7410,61 lei, suma de 1200 lei cu ordinul de plată nr. 4/8.01.2009 și au fost decontate parțial biletele la ordin, fiind acceptat la plată biletul la ordin din 20.09.2008 pentru suma de 1028,09 lei și biletul la ordin din 20.10.2008 pentru suma de 2770,32 lei.

De altfel, administratorul judiciar nici nu a înscris creditoarea SC 2005 SRL în tabelul creanțelor.

Creanța SC ZONE SRL este sub valoarea prag stabilită de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 și în aceste condiții, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată, va admite contestațiile formulate de debitoare și va respinge cererile pentru deschiderea procedurii insolvenței formulate de creditoarele SC 2005 SRL și SC ZONE SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul promovat de recurenta - debitoare EURO. P N împotriva sentinței civile nr. 407 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Admite contestațiile societății comerciale debitoare.

Respinge cererile de deschidere a procedurii insolvenței, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 7 iulie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Red.22.07.2009

Tehnored./23.07.2009

Ex.3

Președinte:Claudia Popescu
Judecători:Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 654/2009. Curtea de Apel Bacau