Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 675/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 675/2009
Ședința publică din data de 17 februarie 2009
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat spre examinare în vederea pronunțării, recursul declarat de împotriva sentinței comerciale nr. 4684/04.12.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, având ca obiect procedura insolvenței -angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.02.2009, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 4684 din 4 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a admis cererea de angajare a răspunderii personale formulată de lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ, împotriva pârâtei în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC SRL.
Pârâta a fost obligată să suporte pasivul debitoarei până la concurența sumei de 18.004 lei.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, potrivit dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, acesta poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a- Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului încredințat infracțiuni suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Pe cale de consecință, aprecierile pârâtei în sensul că în sarcina sa nu a putut fi reținută intenția în săvârșirea faptelor prev. de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 se impun a fi înlăturate ca fiind nefondate, întrucât aceste fapte pot fi săvârșite și din culpă și chiar prin omisiune.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, având un caracter colectiv. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat ori o dispoziție legală sunt încălcate printr-o faptă culpabilă.
În cazul în speță, în sarcina pârâtei a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorul statutar.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtei poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu i-a predat administratorului judiciar/lichidatorul documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 alin.1 lit.a,b,c,d,e,f din Legea nr.85/2006.
Administratorul judiciar a notificat-o pe pârâtă care deține și calitatea de administrator statutar al debitoarei, atât după deschiderea procedurii insolvenței, cât și după deschiderea procedurii falimentului, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, solicitându-i să-i predea toate documentele contabile necesare în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce-i reveneau conform dispozițiilor legale.
Judecătorul sindic a reținut faptul că obligația de predare a documentelor contabile ale debitoarei nu a fost respectată de către pârâtă, nefiindu-i predate administratorului judiciar și ulterior lichidatorului documentele solicitate pentru a se întocmi un raport complet asupra cauzelor și împrejurărilor ce au condus debitoarea la starea de insolvență. Documentele predate, pe de altă parte, nu au făcut decât să confirme faptul că societatea debitoare a desfășurat activitate comercială, întrucât avea 3 angajați, din înregistrările contabile rezultând și efectuarea unor rulaje în lei și valută, atât prin conturi bancare, cât și prin casieria unității, fără însă ca din aceste înscrisuri să rezulte dacă transferurile s-au făcut în interesul societății, în vederea realizării obiectului său de activitate conform scopului pentru care a fost constituită sau în alte scopuri.
Contractele puse la dispoziția lichidatorului au fost cele de telefonie mobilă și pază, împrejurare față de care, față de susținerile pârâtei că debitoarea nu a desfășurat nici un fel de activitate comercială, aceste cheltuieli nu se justificau.
În plus, în condițiile în care debitoarea nu ar fi desfășurat nici un fel de activitate, avea obligația prin reprezentantul său legal, respectiv prin pârâtă, să solicite Direcției Generale a Finanțelor Publice C scoaterea din evidențele sale și implicit exonerarea sa de plata oricăror taxe datorate bugetului de stat, pârâtei revenindu-i și obligația de a formula o cerere de suspendare a activității, cerere ce trebuia să fie menționată și la Oficiul Registrului Comerțului
Ori pârâta, dincolo de faptul de a susține că debitoarea nu a avut nici un fel de activitate, nu a combătut susținerile lichidatorului confirmate prin înscrisurile ce i-au fost predate de persoana pe care însăși pârâta a mandatat-o în acest sens.
În măsura în care s-ar accepta susținerile pârâtei în sensul că debitoarea nu a desfășurat nici o activitate comercială conform scopului în care a fost constituită ar rezulta faptul că menținerea celor trei angajați, în funcția de director, în funcția de inspector personal și contabil șef, nu are nici o justificare și denotă menținerea în mod artificial a unor angajați ai debitoarei în scopul realizării de către aceștia a unor beneficii în interes propriu.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a apreciat că pârâtei îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și e ale Legii nr.31/1990 republicată și actualizată.
Astfel, administratorii sunt răspunzători față de societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, precum și pentru îndeplinirea acelor obligații stabilite în sarcina lor prin actul constitutiv acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării persoanei juridice.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.73 lit.c prevede că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Nedepunerea documentelor contabile creează prezumția inexistenței acestor documente iar, neținerea contabilității nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități conduse în conformitate cu dispozițiile legale, care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există starea de încetare de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, prezumția având un caracter juris de jure, nefiind răsturnată prin probă contrară de către pârâtă.
Faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar actele contabile solicitate de administratorul judiciar și respectiv de lichidator, respectiv registrele contabile ale debitoarei, lista numerelor și adresele debitorilor societății și facturile aferente, lista completă a creditorilor, lista cuprinzând transferurile patrimoniale efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, evidența contractelor în derulare, creează prezumția că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
Susținerile pârâtei în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii și că nepredarea actelor contabile nu-i poate fi imputată, întrucât locuiește în Italia cu forme legale și întrucât l-a delegat pe domnul pentru predarea documentelor contabile lichidatorului se impun a fi înlăturate ca nerelevante, față de faptul că în sarcina pârâtei poate fi reținută culpa de neîndeplinire a obligațiilor prev. de art.73 alin.1 lit.c și e din Legea nr.31/1990 republicată și actualizată, administratorul judiciar având obligația legală de a verifica împrejurarea dacă persoana mandatată cu ținerea evidenței își îndeplinește atribuțiile.
Lipsa acestui control și starea de pasivitate a pârâtei nu o exonerează de răspundere, întrucât săvârșirea faptei prev. de art.138 lit.d, respectiv prezumția neținerii contabilității în conformitate cu legea, poate fi săvârșită și din culpă, fără intenție, pretins diligență de care pârâta susține că a dat dovadă neexistând. Mai mult decât atât, judecătorul sindic a apreciat că pârâta nu a dat dovadă nici de minimele diligențe necesare și cerute de lege pentru un administrator statutar și îndeplinirea atribuțiilor pe care această calitate le impune.
Cât privește raportul de cauzalitate dintre fapta săvârșită de pârâtă și starea de insolvență, respectiv cauzarea prejudiciului creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, judecătorul sindic a reținut faptul că din analiza naturii obligației stabilite în sarcina debitoarei rezultă împrejurarea că suma de 18.004 lei înscrisă în tabelul definitiv al creditorilor, sumă care reprezintă pasivul nerecuperat, constă în CAS și CASS ce au fost reținute de la angajați și nevirate la bugetul de stat, precum și accesorii (dobânzi, penalități de întârziere și majorări). Ori, atâta timp cât pârâta susține că debitoarea nu a desfășurat activitate, însă a avut trei angajați, la care pârâta a deținut funcția de director, fiind remunerată pentru această funcție, rezultă în mod clar existența unei legături de cauzalitate între decizia administratorului statutar de înființare și constituire a celor trei posturi și remunerare a acestora și starea de insolvență respectiv prejudiciul produs creditorului.
Așa fiind, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtei poate fi reținută săvârșirea faptei reglementată de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei, întrucât pârâta nu a fost în măsură să sesizeze scadența obligațiilor de plată cu consecința directă a curgerii penalităților pentru debitele datorate către stat.
Întrucât creditoarea nu și-a recuperat nici măcar parțial creanța astfel cum a fost înscrisă în tabelul definitiv al creditorilor, creanță care reprezintă prejudiciul cauzat acesteia urmare neachitării debitelor, judecătorul sindic a considerat că pârâta se impune a fi obligată la plata întregului pasiv în cuantum de 18.004 lei, în baza disp. art.138 lit. d din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii judecătorului sindic în sensul respingerii cererii de angajare a răspunderii administratorului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că dispoziția de angajarea răspunderii administratorului nu este sprijinită de probe nefiind dovedită săvârșirea de către recurentă a faptelor prevăzute de art. 138 lit c și d din Legea nr. 85/2006.
Răspunderea reglementată de acest text legal este o formă specială de răspundere civilă delictuală care impune necesar a fi îndeplinite pe lângă condițiile generale ale răspunderii civile delictuale ce reies din art. 998, 999 cod civil și cele speciale reglementate de art. 138 și următoarele din legea insolvenței.
În atare situație hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât în mod neîntemeiat s-a reținut existența elementelor de natură a atrage răspunderea recurentei nefiind probat că aceasta ar fi săvârșit fapte de natură a angaja răspunderea specială.
Lipsa unei activități comerciale constante și curente nu este o faptă imputabilă și cu atât mai mult o faptă care să fie prevăzută la art. 138 din Legea nr. 85/2006 iar neținerea contabilității în conformitate cu legea trebuie să fi avut drept consecință ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Tocmai de aceea recurenta a intreprins demersurile necesare ținerii contabilității sens în care a angajat o persoană de specialitate.
Lichidatorul judiciar al SC SRL prin concluziile scrise depuse la data de 9 februarie 2009 solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică (29-30).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Este bine cunoscut faptul că antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptele expres și limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții și anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin (1) lit a-g din Legea nr. 85/2006, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
În acest sens, în practica judiciară s-a statuat că se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor.
Din această perspectivă Curtea relevă că fiind vorba de o răspundere specială, aceasta nu poate opera decât în situația săvârșirii cel puțin a uneia din faptele prevăzute expres de legiuitor.
Astfel, nu poate fi extinsă o atare răspundere pentru orice alte fapte decât cele prevăzute în lege.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent. Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acestora de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că membrii organelor de supraveghere/conducere sau orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achitat datoriile exigibile cu fondurile disponibile.
În ceea ce privește prejudiciul în speță această condiție este îndeplinită, el fiind constituit din totalitatea creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creditorilor și al cărui cuantum este de 18004 lei urmează însă a se analiza distinct și celelalte trei condiții impuse de lege deoarece numai prin întrunirea cumulativă a acestora poate fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere.
Cât privește cea de-a doua condiție impusă de lege respectiv fapta ilicită, în cazul răspunderii civile delictuale speciale reglementată de dispozițiile art. 138 din lege, fapta ilicită trebuie să constea în săvârșirea uneia dintre cele enumerate în mod expres și limitativ de art. 138 alin (1) lit a-g din lege. Așa cum am mai arătat, aceasta reprezintă o trăsătură esențială a acestui tip special de răspundere delictuală care o particularizează din acest punct de vedere față de răspunderea delictuală de drept comun.
În concret, lichidatorul judiciar a solicitat angajarea răspunderii personale a pârâților în calitatea acestora de administratori statutari ai debitoarei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 lit d din legea insolvenței.
Astfel, persoanele menționate au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Este real faptul că ținerea unei evidențe fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea nu reprezintă, în principiu, activități direct producătoare de prejudiciu însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe ceea ce a generat dobânzi sau penalități, etc.
De asemenea, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate (ținerea contabilității reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate iar creditorii își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate).
Această faptă ilicită se poate săvârși prin mai multe modalități iar în speță s-a dovedit fără dubiu că au avut loc înregistrări în contabilitate a unor date eronate de natură să inducă în eroare asupra adevăratei situații financiare a debitorului persoană juridică drept pentru care se poate conchide că fapta ilicită a constat în ținerea unei contabilități fictive. Totodată lichidatorul judiciar a relevat și o neținere a contabilității în conformitate cu legea care potrivit legislației și practicii juridice în materie are în vedere nerespectarea prevederilor legale privind ținerea contabilității, faptă ce se apreciază în funcție de Legea nr. 82/1991.
Pârâta recurentă în calitatea sa de administrator statutar avea obligația să întocmească și să prezinte balanțele de verificare lunare, să țină registrul jurnal și registrul inventar, și să prezinte toate documentele contabile spre verificare ceea ce însă nu au făcut chiar prin nedepunerea situațiilor financiar-contabile către
Aceasta echivalează în concret cu neținerea contabilității debitoarei în conformitate cu legea deoarece se apreciază în funcție de prevederile Legii nr. 82/1991 care impun o atare obligativitate în sarcina administratorilor statutari.
Așadar, nu se poate susține că nedepunerea situațiilor financiar-contabile nu echivalează cu neținerea contabilității debitoarei în conformitate cu legea.
Tocmai prin neținerea contabilității în conformitate cu legea, debitoarea a ajuns în insolvență aceasta fiind cauza directă și imediată motiv pentru care s-a apreciat în raport de faptele săvârșite de administrator că în speță a existat un raport de cauzalitate între aceste fapte și producerea prejudiciului în dauna creditorilor așa încât nu se poate susține că acest raport de cauzalitate este doar unul prezumat fiind însăși dovedit de cele mai sus arătate.
Nu în ultimul rând judecătorul sindic a analizat și vinovăția pârâtei recurente atunci când a arătat că prin fapta acestora de neținere a evidenței contabile în conformitate cu legea, debitoarea a ajuns în insolvență.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că în speță judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 138 alin (1) lit d din legea insolvenței atunci când a analizat în detaliu fiecare condiție impusă de lege pentru angajarea răspunderii administratorilor debitoarei drept pentru care motivul de recurs prev de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă nu subzistă în speță.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva sentinței comerciale nr. 4684 din 4 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
2 ex./12.03.2009
Jud.fond.
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
