Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.582/2009
Ședința publică de la 05 Mai 2009
Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate, și, împotriva sentinței civile nr. 255/16.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații: SOCIETATE LICHIDARE Z PENTRU SC COM SRL, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ S, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, SC COM SRL, având ca obiect procedura insolvenței- angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal se prezintă pentru recurenții, avocat și avocat iar recurentul este reprezentat de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 19,5 lei și s-a aplicat taxa judiciară de timbru în valoare de 0,15 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, după care reprezentanții recurenților declară că nu au de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.
Curtea în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, constată că prezentul dosar se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursurilor.
Reprezentanta recurenților, avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare. În motivarea recursului, invocă nelegala citare a recurentului, precizând că pentru acesta nu a fost operată la registrul comerțului schimbarea domiciliului, acesta nefiind prezent în instanță pe toată durata procesului. Consideră că sentința este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea disp. art. 90 alin. 1. civ. În subsidiar solicită modificarea sentinței atacate, respingerea cererii de antrenare a răspunderii administratorilor, care l-au împuternicit prin procură specială pe cu puteri depline pentru administrarea societății. Arată că toți au calitatea de administratori și asociați, nu s-a demonstrat răspunderea personală ci numai răspunderea în grup, fără stabilirea faptelor de care se face responsabil fiecare. Recurenții nu au săvârșit nici o faptă, nu au luat nici o hotărâre, nici o măsură cu privire la societate. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul recurentului, avocat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, iar pe fond solicită modificarea sentinței cu consecința respingerii cererii de antrenare a răspunderii asociatului. Susține că acesta a fost administrator de fapt al societății în baza împuternicirii primite de la administratorii de drept. Nu sunt identificate motivele pentru angajarea răspunderii administratorului pentru încadrarea la litera a și c. Afirmațiile nu sunt probate. Cauzele au fost identificate ca fiind de management defectuos Nici lichidatorul și nici instanța nu pot să adauge. Nu au fost probate faptele imputate iar instanța a preluat considerentele cererii formulată de lichidator. Nu fost dovedit interesul administratorului și nu există probe din care să rezulte beneficiul administratorului în continuare a activității. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 255 din data de 16.02.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Sălaja fost admisă acțiunea precizată formulată de lichidatorul Societatea Lichidare Z, reprezentantul debitoarei COM Z și s-a dispus ca o parte a pasivului debitoarei, în valoare de 18.570,91 lei, să fie suportată de pârâții, și, în solidar.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 63/14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul acvirat nr- s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei Com
Conform evidenței registrului comerțului pârâții și au calitatea de administratori ai debitoarei, pârâții, și au calitate de asociați ai debitoarei.
Pârâtul a fost împuternicit de debitoare să reprezinte unitatea, conform procurii autentificată prin Încheierea nr. 3034/26.07.2001 întocmită de Baroul Notarilor Publici Asociați - ( 9) și a procurii de la fila 10.
Conform tabelului definitiv consolidat - rectificat al creanțelor, debitoarea are datorii în valoare totală de 18.570,91 lei ( 291, dosar acvirat).
Din probele administrate în cauză instanța de fond a apreciat că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu, fapt confirmat și de Primăria Z prin adresa nr. 4.327/25.01.2008 ( 258, dosar acvirat).
Valoarea creanțelor creditoarei Saf ost stabilită prin sentința civilă nr. 112/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul acvirat nr- în sumă de 10.868,14 lei, astfel că apărarea formulată de pârâtul, în acest context, a fost apreciată de instanța de fond ca nefondată.
Din Buletinul de verificare din 31.12.2007, a mai precizat instanța de fond, rezultă că debitoarea nu deține bunuri și a rulat în contul de casă 5311 suma de 586.611 lei; a efectuat cheltuieli în valoare de 394.619 lei. Debitoarea a obținut venituri din vânzări de mărfuri, în valoare de 399.374 lei, în condițiile în care nu au fost achitate datoriile existente ( 97 - 102, dosar de insolvență acvirat).
Asociații și administratorii statutari și-au abandonat toate responsabilitățile către pârâtul 1, în detrimentul intereselor creditorilor.
Pârâtul 1 administrat defectuos resursele financiare ale debitoarei, care au dirijate cu precădere spre achiziții masive de mărfuri și comercializarea acestora, neglijând obligațiile de plată a creanțelor existente.
Debitoarea a înregistrat pierderi succesive în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței, astfel:anul 2004 - o pierdere netă de 32.174 lei; anul 2005 - o pierdere netă de 12.407 lei; anul 2006 - o pierdere netă de 1.600 lei; anul 2007, la 30.06.2007 - o pierdere netă de 26.406 lei;
Față de aceste aspecte, instanța de fond a reținut că totuși, pârâții asociați și administratorii au continuat o activitate care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, conform art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, modificată.
Pârâtul 1, în calitate de mandatar, a folosit bunurile debitoarei în folosul propriu conform art. 138 alin. (1) lit. a) din legea menționată, s-a săvârșit și fapta prevăzută de lit. c) din același articol, conform celor arătate mai sus.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis acțiunea precizată formulată de lichidatorul Societatea Lichidare Z, reprezentantul debitoarei Com Z și a dispus ca o parte a pasivului debitoarei, în valoare de 18.570,91 lei, să fie suportată de pârâții, și, în solidar.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții, - și solicitând, în principal, admiterea acestuia, casarea sentinței atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece recurentul nu au fost legal citat în fata instantei de fond, fiind citat de la o altă adresă decât adresa de domiciliu a acestuia.
În subsidiar, pe fondul cauzei s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei atacate si respingerea ca nefondată a cererii formulate de Lichidatorul Societatea Lichidare, reprezentant legal al debitoarei COM Z pentru obligare la plata, în solidar, a recurenților a pasivului societății debitoare în sumă de 18.570,91 lei.
În motivare recursului, recurenți-pârâți au relevat că în privința pârâtului, acesta a fost citat gresit de la o altă adresă decât adresa de domiciliu, respectiv în localitatea nr. 7 jud. S, unde nu mai locuiește din anul 2004, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 90 alin. 1 și art. 88 alin. 1 pct. 4.pr.civ.
Față de aceste dispoziții legale, actele de procedură întocmite față de acest recurent sunt lovite de nulitate.
Sub aspectul fondului cauzei, recurenții consideră că sentinta instantei de fond este netemeinică si nelegală deoarece, în calitate de asociati ai debitoarei Com Z, în baza procurilor autentificate sub nr. 3.034/26.07.2001 si nr. 1.945/21.05.2001, I-au împuternicit cu puteri depline pe numitului să se ocupe de administrarea si conducerea societăți, deoarece au plecat la muncă în străinătate pe o perioadă mai mare de timp, astfel că și-au si-au declinat toate responsabilitățile față de numitul, n cele două procuri întocmite precizându-se în mod expres ca mandatarul răspunde pentru orice prejudiciu cauzat din vina sa.
În acest context, recurenții critică soluția instanței de fond din perspectiva faptului că aceasta a apreciat că si-au declinat toate responsabilitățile în detrimentul intereselor creditorilor, fără a arăta cu ce anume au fost afectate interesele creditorilor prin întocmirea celor 2 procuri, cum au continuat o activitate care ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți și cum au dispus aceștia în interes personal continuarea activității atâta timp cât din anul 2002 nu s-au implicat sub nici o forma în conducerea si administrarea societăți debitoare.
De asemenea, mai relevă recurenții, instanța de fond a constatat că societatea debitoare nu a reusit să-si achite toate datoriile față de bugetul statului, fără însă a face o referire concretă la activitatea lor, din nici o proba de la dosarul cauzei nerezultând faptul că ar fi folosit bunurile debitoarei în interes personal si nici că ar fi dispus continuarea activității societății, astfel că mod nelegal s-a făcut aplicarea disp. art. 138 lit. a si din Legea nr. 85/2006.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, art. 88 alin. 1 pct. 4 si art. 90 alin. 1.pr.civ.
În recursul declarat de pârâtul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 si 9 si art. 3041.pr.civ. se solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentintei atacate si respingerea ca nefondată a cererii formulate de lichidatorul Societatea Lichidare Z, reprezentantă a debitoarei COM pentru obligarea sa la plata pasivului debitoarei în sumă de 18.570,91 lei.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâtul a apreciat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, relevând că atât în cererea lichidatorul cât și în motivarea sentinței recurate nu s-a arătat în ce a constat managementul defectuos în cei 3 ani si nici nu s-a prezentat ce ar fi trebuit să facă administratorul de fapt, potrivit unor dispoziții legale, pentru a împiedica starea de insolvabilitate, dacă s-a încălcat vreo dispozitie legală privind administrarea acestei societății care îi poate fi imputată.
De asemenea, mai susține pârâtul, lichidatorul a mentionat alte date decât cele care rezultă din actele financiar-contabile ca fiind rezultatele finale ale anilor 2004 - 2007 si care i-au fost puse la dispozitie, rezultate ce sunt reluate întocmai în motivarea sentintei.
Astfel, potrivit actelor financiar-contabile rezultă că la 31.12.2004 debitoarea avea pierdere de doar 3.217, 4 lei, la finele anului 2005 pierderea este corect mentionată, la finele anului 2006 se înregistrase o pierdere de doar 1.600 lei, la 30.06.2007 avea o pierdere de doar 312 lei, iar la 31.12.2007 a înregistrat un profit de 1.722 lei.
Aceste rezultate financiare, a apreciat pârâtul, nu prezentau un pericol de insolvabilitate pentru continuarea activității societății debitoare având în vedere că pierderea cea mai mare a fost în anul 2004 de doar 3.217 lei, pierdere ce a fost diminuată pe parcursul desfășurării activității în anii următori.
Totodată, societatea debitoare a desfășurat activitate de comert până în luna decembrie 2007, iar la data de 31.12.2007 a înregistrat un profit de 1.722 lei.
S-a relevat și împrejurarea că în anii anteriori societatea debitoare a avut o situație financiară dificilă datorită unei stări conflictuale ce s-a creat între societatea-debitoare si Casa Judeteană de Pensii S care a refuzat sa achite contravaloarea indemnizatiei pentru concediu de lăuzie si de îngrijire a copilului până la 2 ani pentru persoanele angajate care se aflau în această situatie.
Astfel, societatea a fost nevoită să actioneze în judecată Casa Județeană de Pensii S în anul 2002 pentru plata sumei de 321.531.471 lei, cerere ce a fost respinsă prin sentinta civilă nr. 1.663/2002, însă prin decizia civilă nr. 2.075/2002 Curtea de Apel Cluja admis recursul si a obligat Casa Judeteană de Pensii S la plata sumelor solicitate, dar această sentință a fost pusă în executare doar în cursul anului 2003 si doar daca s-a renuntat în scris la solicitarea de dobânzi.
De asemenea, s-a menționat că analizând cererea de creanță a PS se poate observa că suma cea mai mare o reprezintă dobânzile si penalitățile si nu debitul pricipal.
Față de toate aceste considerente, recurentul apreciază că prin activitatea desfășurată în cadrul societății debitoarea nu a săvârsit nici o faptă ce ar putea fi încadrată în dispozitiile art. 138. a si c din Legea nr. 85/2006, situație rezultată și din motivarea sentintei atacate, aceasta neprezentând nici o faptă din care să rezulte ca a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în interesul unei alte persoane.
A mai susținut recurentul că prin faptul ca societatea a realizat venituri ce au fost insuficente pentru acoperirea cheltuielilor nu reprezintă un motiv pentru angajarea răspunderii administratorilor, iar obligarea sa la plata pasivului societății debitoare în baza dispozițiilor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, fără a se face vreo referire la motivele concrete ale angajării răspunderii administratorului, este o simpla referire la o dispozitie legală.
In realitate, mai susține recurentul, societate nu a fost în încetare de plăți, aceasta a făcut plăți si a desfășurat activitate până la începerea procedurii insolventei, iar prin activitatea desfășurată în ultimi anii, societatea a redus din pierderea pe care a avut-o în anii 2003 - 2004 datorită neplății de către Casa Judeteană de Pensii Sai ndemnizațiilor pentru cresterea copilului până la vârsta de 2 ani.
Față de toate aceste considerente, recurentul apreciază că nu se face vinovat de nici una din faptele prev. de art. 138 lit. a si c din Legea 85/2006, astfel că se impune respingerea ca nefondată a cererii formulate de lichidatorul Societatea Lichidare Z pentru plata pasivului debitoarei în sumă de 18.570,91 lei.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma dispozitiilor art. 304 indice 1. instanta de recurs retine urmatoarele:
Cu privire la nelegala citare a paratului recurent, instanta de recurs retine ca aspectele invocate sunt neintemeiate, deoarece paratul a fost citat la domiciliul indicat la registrul comertului, in calitatea acestuia de asociat al societatii comerciale supuse procedurii de insolventa. Inregistrarea datelor in registrul comertului are tocmai efectul de a asigura opozabilitatea fata de terti a acestor date. In consecinta, orice modificare a datelor personale, inclusiv a domiciliului, trebuie mentionata in registrul comertului. In consecinta, prin invocarea acestui motiv de recurs, recurentul isi invoca propria culpa, constand in omisiunea de a inregistra in registrul comertului schimbarea de domiciliu.
Recursul declarat de catre paratii, si este intemeiat deoarece conform inscrisurilor depuse atat in fata primei instante cat si in fata instentei de recurs rezulta faptul ca acesti recurenti au delegat inca din anul 2001 responsabilitatile legate de administrarea societatii comerciale in favoarea paratului recurent. Contrar aspectelor retinute de catre prima instanta, nu exista nici o proba care sa confirme faptul ca aceasta cedare a atributiilor a fost realizata in detrimentul creditorilor, in vederea prejudicierii intereselor acestora. Nu rezulta in ce mod au fost afectate interesele creditorilor prin intocmirea celor doua procuri, sunt simple afirmatii ale lichidatorului preluate de catre judecatorul sindic fara a fi sustinute printr-un probatoriu absolut necesar.
In conditiile in care recurentii nu s-au ocupat concret de administrarea societatii comerciale, oferind mandat in acest sens unui tert, nu poate fi angajata raspunderea patrimoniala a acestora in temeiul art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, doarece nu se poate retine in sarcina acestora savarsirea vreuneia dintre faptele limitativ enumerate in textul enuntat. Printr-o precizare expres inserata in cele doua procuri, se mentioneaza faptul ca mandatarul raspunde pentru orice prejudiciu produs din vina sa, recurentii fiind exonerati in conditiile in care nu s-au ocupat efectiv de savarsirea actelor concrete de administrare a societatii sau de tinerea contabilitatii.
Cu privire la recursul declarat de catre paratul recurent, administratorul de fapt al societatii comerciale supuse procedurii de insolventa, instanta retine ca judecatorul sindic a dispus angajarea raspunderii acestuia pentru savarsirea faptelor reglementate de dispozitiile art. 138 alin. 1 lit a) si c) din Legea 85/2006, in concret pentru faptul ca a folosit in interes personal bunurile debitoarei si pentru faptul ca a dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetarea de plati.
Cu privire la fapta de folosire a bunurilor sau creditelor societatii in interes personal, nici prin cererea de chemare in judecata si nici prin sentinta recurata nu sunt precizate bunurile sau creditele pe care recurentul administrator de fapt le-ar fi folosit in interes personal si nici macar valoarea acestor bunuri sau credite. Solutia de admitere a cererii de chemare in judecata cu privire la acest aspect este neintemeiata mai ales prin prisma mentiunilor cuprinse in ultima balanta de verificare din data de 31.12.2007, ale carei mentiuni sunt redate integral in cererea de chemare in judecata. Astfel, la data de de referinta anterior mentionata debitoarea nu detinea,active imobilizate, nu detinea sume de bani in conturi bancare iar suma inregistrata in casa era de 2 Ron (13 verso). In aceste conditii, nu exista nici o proba care sa indice natura bunurilor pretins insusite in interes personal, valoarea acestora sau chiar faptul folosirii acestora in interes personal.
Nu sunt indeplinite nici conditiile angajarii raspunderii paratului recurent pentru savarsirea faptei reglementate de dispozitiile art. 138 alin. 1 lit c din Legea 85/2006. Prin sentinta recurata, judecatorul sindic s-a limitat sa citeze textul legal si sa preia argumentatia din cererea de chemare in judecata, limitata exclusiv la ideea existentei unor pierderi succesive in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii de insolventa. enuntate de catre balantele contabile sunt intr-un cuantum nesemnificativ raportat la amploarea activitatii comerciale derulate in intervalul de timp analizat. Astfel, cea mai mare pierdere inregistrata este de 3217, 4 Ron la finele anului 2004, pierdere ce a fost diminuata in anii urmatori iar la data de 31.12.2007 a fost inregistrat chiar un profit de 1722 Ron ( 74) din dosarul de fond. Aceste rezultate financiare nu relevau un pericol de insolventa al societatii comerciale. Mai mult, nu exista nici o proba care sa dovedeasca faptul ca paratul recurent a continuat,in interes personal, activitatea comerciala si nici ca aceasta activitate se indrepta in mod evident la o stare de incetare de plati, avand in vedere pierderile in cunatum redus inregistrate in evidentele contabile.
Pentru toate aceste considerente, in baza art. 304 indice 1 si 312 alin. 1. instanta de recus va admite ecursurile declarate de catre paratii, și, împotriva sentinței civile nr. 255 din 16 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o va modifica în sensul că va respinge cererea de chemare in judecata formulată de lichidatorul Z împotriva pârâților având ca obiect obligarea acestora să suporte o parte a pasivului debitoarei COM
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate pârâții recurenti, și, împotriva sentinței civile nr. 255 din 16 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în sensul că:
Respinge ca neintemeiata cererea formulată de lichidatorul Societatea Lichidare Z împotriva pârâților având ca obiect obligarea acestora să suporte o parte a pasivului debitoarei COM
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./3 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|