Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 68/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr. 2,-
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 68/2010
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul - împotriva sentinței nr.711/C/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.- al Tribunalului Sibiu.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-a înregistrat o cerere, din partea d-nei avocat - apărător ales de recurentul -, pentru comunicarea întâmpinărilor.
S-au mai înregistrat la dosar note de ședință din partea SC SRL B și precizări din partea Băncii Comerciale Române SA B.
Instanța, în deliberare, având în vedere actele și lucrările dosarului respinge cererea formulată de d-na avocat pentru comunicarea întâmpinărilor.
Față de motivele invocate în notele de ședință, depuse în dosarul cauzei de către SC SRL, și contractul de cesiune de creanță nr. J 927/28.08.2009 atașat, admite cererea de introducere în cauză a SC SRL în calitate de creditor cesionar și scoaterea din cauză a cedentului BCR SA
Având în vedere cele de mai sus, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința comercială nr.711/C/05.05.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.- al Tribunalului Sibius -au admis cererile creditorilor SC SA Sibiu, Consiliul Local Sibiu, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și Banca Comercială Română - Sucursala Sibiu și s-a dispus obligarea pârâtului - la plata sumei de 3.394.867 lei cu titlu de pasiv neacoperit în procedura insolvenței privind pe debitoarea SC COM SRL Sibiu.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut, din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză, din rapoartele lichidatorului judiciar, poziția pârâtului și procesele verbale de constatare că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzută de art.137 alin.1 lit.c din Legea nr.64/1995, constând în aceea că a dispus continuare activității debitoarei după ce aceasta, în perioada 2000 - 2001 înregistrat datorii iar începând cu anul 2001 societatea efectuează cheltuieli de exploatare mai mari decât veniturile realizate, unele cheltuieli justificate, astfel încât aceasta înregistrează pierderi considerabile care alături de pierderile financiare au diminuat capitalul financiar propriu și au condus la încetarea de plăți.
S- mai reținut că în prezent pârâtul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu constând în aceea că în perioada 2001 - 2002, în calitate de asociat și de administrator al debitoarei a ajutat la asumarea unor credite cu încălcarea legii.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâtul solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât, pe de o parte, nu a avut cunoștință de judecarea cauzei la prima instanță, nefiind citat la domiciliul său din Sibiu, Calea nr.46, iar pe de altă parte, în cauză nu au fost administrate decât probe împotriva sa, fiind necesar a se administra probe, inclusiv cu expertiza, din care să rezulte că în perioada 18.06.2002 - 15.02.2003 administratorul de fapt al societății debitoare era numitul iar în ce îl privește pe recurent nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii sale.
Prin întâmpinare, creditoarea DGFP Sibiu, solicită respingerea recursului, cu motivarea că, pe de o parte, pârâtul a fost legal citat la adresa din Sibiu, Calea nr.46 iar pe de altă parte, în cauză sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii pentru faptele prevăzute de art.137 alin.1 lit. a,c,d,e și t din Legea nr.64/1995 constând în aceea că pârâtul a ridicat sume din casieria societății fără a fi justificate și restituite, fapt ce rezultă din raportul administratorului depus la termenul din 28.04.2004 iar pe de altă parte, în calitatea sa de administrator al societății nu s-a preocupat pentru recuperarea creanțelor societății.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Cât privește citarea pârâtului recurent la prima instanță, se constată că acesta a fost legal citat la domiciliul său din Sibiu, Calea nr.46 ( fila 136 din dosarul de fond.IV) cât și prin afișare la ușa instanței ( fila 134) sau prin publicitate ( fila 135), așa încât acest aspect urmează a fi înlăturat ca nefondat.
În cel de-al doilea motiv de recurs, în sarcina recurentului pârât s-a reținut săvârșirea faptei prevăzute de textul art.137 alin.1 lit.c din Legea nr.64/1995, constând în aceea că acesta a dispus în interes personal continuarea activității care conducea în mod vădit societatea la încetarea de plăți. În condițiile în care creditoarea DGFP Sibiu nu a declarat recurs împotriva hotărârii judecătorului sindic, prin care s-a reținut, așa cum se observă, un singur temei al vinovăției, respectiv textul art.137 alin.1 lit.c), nu vor putea fi examinate celelalte temeiuri invocate, de sub lit.a, d, e și f, neputându-se îngreuna situația recurentului în propria sa cale de atac.
Cât privește fapta prevăzută de textul art.137 alin.1 lit.c ) din Legea nr.64/1995, reținută în sarcina pârâtului, se constată, în primul rând, că în concepția Legii nr.64/1995, ca de altfel și a legii actuale nr.85/2006 privind procedura insolvenței, răspunderea membrilor organului de conducere pentru plata pasivului nerecuperat în cursul procedurii insolvenței este o răspundere civilă delictuală întemeiată pe fapte expres și limitativ prevăzute în textul art.137 alin.1 lit.a - Cu alte cuvinte, textul nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând creanța creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci una în care faptele imputabile trebuiesc dovedite, atât în fapt cât și în drept, atât din perspectiva condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de art.998 - 999 cod civil cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul fiecăreia dintre aceste fapte expres enumerate.
În al doilea rând, dovada acestor condiții, se impunea în sarcina creditorilor reclamanți, potrivit art.1169 Cod civil, potrivit cu care cel care afirmă o pretenție în fața instanței este dator să o dovedească.
Din acest punct de vedere, reclamanții creditori ar fi trebuit să facă dovada, în contextul art.137 alin.1 lit.c) atât a faptului că ajungerea societății debitoare în stare de insolvență s-a datorat unor dispoziții ale pârâtului de continuare a activității societății în condițiile în care în mod vădit s-ar fi impus sistarea activității, iar pe de altă parte, că s-a dispus continuarea activității societății exclusiv în interesul personal al pârâtului.
Niciuna din aceste condiții nu au fost dovedite în cauză.
Astfel, din actele dosarului, inclusiv din expertiza contabilă efectuată în cauză, rezultă că societatea, în perioada 1998 - 2002, acumulat datorii în creștere de la un an la altul, ca urmare a faptului că nu și-a recuperat creanțele, față de clienți debitori diverși și avansuri de trezorerie acordate, clienți neîncasați în termen de 76 % debitori diverși 17 %, acumulând la finele semestrului I 2002 datorii în sumă de 35.046.239 lei ( fila 436, raport de expertiză, II).
În mod firesc, recuperarea sau nerecuperarea creanțelor depinde de atitudinea debitorului, fiind prin excelență un act de voință al acestuia prin care înțelege sau nu să-și achite datoriile față de creditor ( în speță față de societatea debitoare), evident în măsura în care are această capacitate financiară, adică este sau nu solvabil.
Nu s-a dovedit în cauză că pârâtul, în calitatea sa de administrator al societății debitoare ar fi împiedicat creditorii societății să-și plătească datoriile, în oricare dintre formele prezentate în raportul de expertiză.
Pe de altă parte, dacă s-ar considera că pârâtul este obligat să se preocupe pentru recuperarea creanțelor, această susținere apare cenzurabilă sub două aspecte.
În primul rând, pârâtului administrator nu i s-ar fi putut impune să-i capaciteze pe debitori să-și plătească datoriile, aici fiind vorba doar despre o manifestare de voință exclusiv a respectivilor debitori, iar pe de altă parte, chiar în situația în care s-ar fi impus o anumită atitudine activă din partea pârâtului administrator, aceasta nu poate fi privită decât sub forma unei atitudini de diligență în exercitarea acestei preocupări. Or, este îndeobște cunoscut că în temeiul unei atari obligații, prin care se impută făptuitorului lipsa de diligență, creditorul trebuie să facă dovada culpei debitorului, în speță a pârâtului administrator.
În condițiile în care, despre recuperarea voluntară a creanțelor nu se poate vorbi datorită celor mai sus menționate, se înțelege că s-ar fi impus reclamanților să facă dovada că pârâtul, în calitate de administrator ar fi putut să obțină executarea silită a creanțelor însă în mod culpabil nu a făcut-
Dovada acestui fapt ar fi presupus, în mod firesc, ca pe de o parte, societatea să fi dispus de sumele necesare promovării unor acțiuni în justiție în vederea executării silite, a unor acțiuni pentru obținerea unor titluri executorii iar în al doilea rând, să se fi făcut dovada că prin astfel de executări silite ar fi avut șansa de recuperare a creanțelor.
Or, niciuna dintre aceste aspecte nu au fost dovedite. Cu alte cuvinte, nu s-a dovedit în cauză că societatea avea posibilitatea financiară de inițiere a unor astfel de acțiuni de executare silită iar în ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în cazul promovării unor asemenea executări silite, o astfel de dovadă este aproape imposibil de făcut.
În ce privește cea de-a doua condiție necesară în cauză, pentru a se putea reține săvârșirea faptei prevăzute de art.137 alin.1 lit.c) din legea nr.64/1995, respectiv aceea potrivit cu care pârâtul să fi dispus continuarea activității societății debitoare în interesul său personal, în lipsa unei precizări din partea legiuitorului, avem are în vedere un interes în sens de profit material al pârâtului administrator, ceea ce în cauză nu s-a dovedit. În concret, nu s-a indicat și nu s-a dovedit în ce constă acest profit și nici cuantumul acestuia, dar mai cu seamă nu s-a dovedit că ar fi fost însușit de către pârât sub o formă sau alta.
În aceste condiții, în care așa cum se observă, în cauză nu au fost dovedite condițiile atragerii răspunderii pârâtului pentru săvârșirea faptei prevăzute de textul art.137 alin.1 lit.a din Legea nr.64/1995, neputându-se face dovada că pârâtul ar fi putut determina recuperarea creanțelor datorate societății de către diverși creditori dar nici faptul că a obținut vreun folos personal prin continuarea activității, soluția judecătorului sindic de atragere a răspunderii pârâtului pentru recuperarea întregului pasiv nerecuperat în cursul procedurii, pe temeiul menționat, se apreciază ca fiind nelegală și netemeinică, urmând a fi modificată în temeiul art.312 Cod pr.civilă, în sensul respingerii cererilor creditorilor.
Soluția casării cu trimitere a sentinței atacate, solicitată de către recurent, în vederea efectuării de probațiuni, inclusiv a unui raport de expertiză, prin care să dovedească contrariul faptelor imputate, nu se justifică, atâta timp cât în recurs se constată că faptele reținute nu pot întemeia răspunderea pârâtului, așa încât o dovadă contrară ar fi lipsită de obiect.
Împrejurarea că împotriva pârâtului se derulează cercetări sub aspectul săvârșirii unor fapte penale, nu este de natură să influențeze soluția pronunțată, în condițiile în care răspunderea instituită de art.137 alin.1 lit. a- g este o răspundere civilă specială, pentru fapte limitativ prevăzute, nefiind interzis a se constata, inclusiv pe calea unui proces penal alte fapte sau împrejurări de natură a constitui infracțiuni în dreptul comun sau în dreptul special reglementat de acest act normativ.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul - împotriva sentinței nr.711/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.- al Tribunalului Sibiu.
Modifică sentința atacată în sensul că
Respinge cererile formulate de creditorii SC SA Sibiu, Consiliul Local Sibiu, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și Banca Comercială Română Sucursala Sibiu pentru atragerea răspunderii pârâtului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact./9 ex./01.02.2010
Jud.fond
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă
| ← Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 485/2009.... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
