Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 681/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ nr. 681
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea AVAS și de pârâtul împotriva Sentinței comerciale nr. 213/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat, din partea mandatarei pârâtului recurent - avocat, împuternicire avocațială, timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și o cerere prin care solicită amânarea cauzei, întrucât se află în imposibilitate de a se prezenta, având de susținut o cauză la Judecătoria Turda.
Instanța, în deliberare, constată că cererea de amânare formulată de mandatara pârâtului recurent pe motiv că ar avea cauze de susținut la Judecătoria Turda este neîntemeiată, sens în care o respinge și, nemaifiind alte cereri, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că prin Sentința comercială nr. 213/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosar nr- a fost admisă în parte cererea formulată de creditorii DGFP A și AVAS B împotriva pârâtului și s-a dispus atragerea răspunderii acestuia pentru suma de 6763,72 lei reprezentând parte din pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC SRL, a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar și, în temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/206 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, radierea acesteia din registrul comerțului, iar în baza art.4 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus plata sumei de 787,24 lei reprezentând diferență onorariu lichidator rămasă neacoperită din fondurile realizate din averea debitorului, din fondul de lichidare.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:
În raportul final, astfel cum a fost completat, s-a precizat că debitoarea a desfășurat o activitate de fabricare a articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental, înregistrând o pierdere cumulată la data de 30.06.2006 de 1635 lei RON, iar din cauza conjuncturii nefavorabile a pieței de profit a trebuit să își înceteze activitatea. Datoriile totale ale debitoarei raportate la cifra de afaceri au crescut permanent, acestea fiind în anul 2004 în cuantum total de 26.027, în anul 2005 în cuantum total de 30.712 lei, iar în anul 2006 în cuantum de 30.699 lei. Plățile restante au fost de 18.873 lei în anul 2004, din care ponderea o dețineau obligațiile către bugetul de stat, de 10.413 lei.
Lichidatorul judiciar a concluzionat că ajungerea societății în insolvență a fost cauzată de perpetuarea dezechilibrului financiar și de acumularea de pierderi, administratorul social fiind persoana care avea obligația de a asigura virarea sumelor către bugetul de stat.
Sumele rezultate din lichidarea banilor societății au fost repartizate conform planului de distribuire, fiind destinate acoperirii unei părți din cheltuielile de procedură, pasivul debitoarei falite rămas neacoperit în cadrul procedurii falimentului fiind în sumă de 40.934,79 lei.
Având în vedere că administratorul social nu a luat măsuri pentru recuperarea creanțelor debitoarei, lăsând ca acestea să intre în termenul de prescripție și permițând astfel ca bunurile societății să fie folosite de alte persoane în detrimentul societății debitoare, s-a constatat că acesta este vinovat de comiterea faptei ilicite prev. de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr.85/2006.
Întrucât prin lipsirea societății de aceste sume aceasta s-a aflat în imposibilitatea de a plăti cel puțin o parte din obligațiile fiscale ale societății, care prin calcularea de penalități și majorări de întârziere au crescut și au condus la încetarea plăților de către debitoare, s-a constatat că între ajungerea societății în insolvență și omisiunea administratorului social de a lua măsurile necesare recuperării creanțelor există o legătură de cauzalitate, astfel că s-a dispus atragerea răspunderii acestuia pentru suma de 6.763,72 lei, reprezentând valoarea creanțelor prescrise.
Este adevărat că administratorul social, atunci când societatea a intrat în incapacitate de plată, nemaiavând disponibilități bănești cu care să-și achite datoriile exigibile, avea obligația de a solicita să fie supus dispozițiilor care reglementează procedura insolvenței și că omisiunea de a solicita aplicarea dispozițiilor legale arătate este considerată infracțiune, însă în cauză nu s-a demonstrat că activitatea societății a fost continuată în interesul personal al acestuia și nici că ajungerea societății în stare de insolvență s-a datorat managementului defectuos al administratorului societății, care ar fi provocat în mod intenționat incapacitatea de plată.
De asemenea, creditorii nu numai că nu au arătat în ce constau mijloacele ruinătoare folosite de administratorul social pentru a împiedica încetarea plăților, dar nici nu au demonstrat că sume de bani care constituie contribuția angajaților la fondul unic de asigurări sociale și cele corespunzătoare celorlalte obligații fiscale ale societății au fost folosite în mod efectiv finanțării societății, în scopul întârzierii încetării plăților.
De aceea, în cauză nu s-a putut reține că administratorul social ar fi comis faptele ilicite prev. de art. 138 lit. c și f din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AVAS, care a solicitat modificarea ei în sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului și închiderea procedurii după executarea silită de către lichidatorul judiciar a averii fostei conduceri a debitoarei și admiterea în totalitate a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a intimatului și obligarea la suportarea întregului pasiv în sumă de 40.934,79 RON.
În dezvoltarea motivelor de recurs AVAS susține că judecătorul nu a cercetat fondul în ceea ce privește întinderea prejudiciului cauzat prin faptele intimatului, iar în speță nu sunt aplicabile regulile răspunderii civile delictuale, ci cele de la art. 138 din Legea nr. 85/2006, unde se instituie prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Creditoarea recurentă mai susține că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr. 85/2006, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc, întrucât art. 142 alin.2 cuprinde dispoziții care nu pot fi puse în aplicare după închiderea procedurii de faliment.
Hotărârea a fost atacată cu recurs și de pârâtul, care a solicitat casarea în parte a acesteia și respingerea cererii de atragere a răspunderii acestuia.
Pârâtul învederează că, în mod greșit, i s-a atras răspunderea pentru că ar fi lăsat să se prescrie creanțele debitoarei, întrucât nu s-a dovedit că aceste creanțe ar fi putut fi încasate, iar bunurile debitoarei nu au fost folosite de alte persoane, întrucât, odată ce au fost vândute, au devenit proprietatea societăților cumpărătoare.
Recurentul arată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile, lichidatorul judiciar nesolicitând atragerea răspunderii administratorului, întrucât nu există cauzalitate între starea de insolvență a societății și nedepunerea eforturilor de către administratorul social pentru recuperarea creanțelor.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză, curtea de apel reține următoarele:
Răspunderea civilă întemeiată pe art. 138 este o răspundere civilă delictuală și trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o, fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comisă și prejudiciu să existe o legătură cauzală, în sensul că acea faptă a provocat prejudiciul și vinovăția autorului.
Lichidatorul judiciar, în raportul final întocmit (fila 179) a precizat că nu a constatat aspecte care intră sub incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr.85/2006, întrucât acesta prevede săvârșirea faptei de a folosi bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în al unei alte persoane.
Or, fapta de neluare a măsurilor pentru recuperarea creanței reținută de judecătorul sindic nu poate fi încadrată în acest text normativ, întrucât după înstrăinare bunurile nu mai erau proprietatea societăților falite, iar acesta nu a folosit dreptul de creanță în folosul propriu sau al altor persoane.
Prin urmare nu poate fi imputată săvârșirea faptei reglementate de art. 138 pct. 1 lit. a în sarcina pârâtului.
În ce privește faptele prevăzute de art. 138 lit.c și f din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a reținut temeinic că administratorul social nu le-a comis, întrucât nu s-a demonstrat că activitatea societății a fost continuată în interes personal și nu s-a susținut cu probe pertinente și concludente că sumele de bani care constituiau contribuția angajaților la fondul unic de asigurări sociale au fost folosite pentru finanțarea societății în scopul întârzierii încetării plăților.
Față de cele reținute, critica AVAS referitoare la inaplicabilitatea în speță a regulilor răspunderii civile delictuale și întinderea prejudiciului la valoarea tuturor creanțelor este neîntemeiată, în speță art.138 reglementând o răspundere civilă delictuală atipică, iar imposibilitatea recurentei de a recupera creanța nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să îl oblige automat pe fostul administrator social la plata creanței.
Nici susținerile AVAS privind executarea silită a persoanelor pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială în baza art. 138 din Legea nr.85/2006 de către lichidatorul judiciar prin intermediul executorului judecătoresc prin intermediul executorului judecătoresc nu poate fi însușită de instanța de recurs.
Numai la o analiză sumară a textului analizat s-ar putea trage concluzia că există o contradicție între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de cauza stării de insolvență, deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului persoanei juridice, așa cum prevede art. 140 din Legea nr.85/2006, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire de pasiv nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii, nu și după încheierea acesteia. Însă, o asemenea concluzie nu poate fi primită tocmai datorită faptului că prin art. 142 alin.2 din actul normativ susmenționat, legiuitorul a transferat această operație executorului judecătoresc care are datoria să procedeze la repartizarea sumelor în conformitate cu tabelul definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator, și aceasta, chiar după pronunțarea hotărârii de încheiere a procedurii. De aceea, obligația lichidatorului de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv de creanțe, nu este de natură să intre în contradicție cu prevederile art. 136 din Legea nr.85/2006, obligația instituită prin art. 142 din aceeași lege neurmărind altceva decât să asigure finalizarea acestei etape procedurale, desigur, cu respectarea prevederilor legii speciale privind efectuarea plăților.
Nu în ultimul rând, prin Legea nr.85/2006, nu s-a instituit în sarcina judecătorului sindic obligația ca, anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc motivat de împrejurarea că hotărârea pronunțată în temeiul art. 138 din lege constituie titlu executoriu și, ca atare, aceasta urmează a fi pusă în executare ca orice alt titlu, potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă, la care face trimitere însuși textul art. 142 al Legii nr.85/2006. Practic, legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în conformitate cu tabelul definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator, această obligație a practicianului nereprezentând altceva decât o măsură cu caracter administrativ, menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că recursul pârâtului este întemeiat, fiind incident în cauză motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr. Civilă, urmând să fie admis în baza art. 312 alin.2 Cod pr. Civilă, cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul respingerii cererii creditorilor DGFP A și AVAS B pentru atragerea răspunderii pârâtului.
În ce privește recursul declarat de AVAS B, acesta urmează să fie respins în baza art. 312 alin.1 Cod pr. civilă pentru motivele mai sus arătate.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva Sentinței comerciale nr. 213/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosarul nr-, modifică în parte sentința atacată și respinge cererea creditorilor DGFP A și AVAS B pentru atragerea răspunderii pârâtului
Menține în rest sentința atacată.
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.12.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex.3/22.01.2009
Jud. sindic:
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
