Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 703/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 703

Ședința publică din data de 5 mai 2009

PREȘEDINTE: Tănăsică Elena

JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Preda

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de lichidatorul, cu sediul în P,-,.5,.5E, jud. P, în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL, cu sediul în P,-,. 2.. B,.1,.26, jud. P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J- împotriva sentinței nr. 396 din data de 24 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în P,-,. 2.. B,.1,.26, jud. P și creditoarea P, cu sediul în P,-, jud. P.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenta - lichidator al debitoarei SC SRL, intimatul-pârât și intimata-creditoare

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar prin serviciul registratură intimatul-pârât a depus întâmpinare, după care,

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată în cadrul dosarului de insolvență nr-, reclamanta, în calitate de lichidator judiciar al SC SRL, a chemat în judecată pârâtul, solicitând instanței să se dispună instituirea răspunderii acestuia pentru pasivul societății debitoare în cuantum de 186.643 lei, reprezentând prejudiciu cauzat creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, pârâtul în calitate de administrator al societății debitoare, se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.e) din lege, prin aceea că nu a prezentat autoturismul cu numărul de înmatriculare -, iar prin aceasta a deturnat, respectiv a ascuns, bunul mobil

ce se afla în patrimoniul societății debitoare, astfel încât creditoarea se află în situația de a nu-și recupera creanțele.

Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță pentru a formula eventuale apărări.

Prin sentința nr. 396 din data de 24 februarie 2009 JUDECĂTOR 2: Stan Aida Liliana Preda l-sindic a respins ca neîntemeiată cererea de instituire a răspunderii patrimoniale a pârâtului formulată de reclamanta, lichidator judiciar al debitoarei SC SRL.

Motivarea instanței a fost în sensul că simpla invocare a dispozițiilor art.138 nu atrage, în mod obligatoriu, răspunderea organelor de conducere, deoarece prin Legea 85/2006 nu s-a instituit o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina pârâtului, prezumându-se doar posibilitatea atragerii răspunderii, însă după administrarea de dovezi în acest sens, ceea ce nu s-a realizat în prezenta cauză.

S-a apreciat de către instanța de fond că reclamanta nu a făcut dovada, prin probatoriul administrat în cauză, a incidenței art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006, nefiind îndeplinite nici condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs lichidatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta consideră că în cauză erau întrunite condițiile prevăzute de art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006, întrucât prin neprezentarea autoturismului administratorul societății a deturnat, respectiv a ascuns bunul mobil aflat în patrimoniul debitoarei, astfel încât creditorii se află în situația de a nu mai putea să-și recupereze creanțele.

Deși la dosarul cauzei fuseseră depuse înscrisuri doveditoare ale situației de fapt, în mod greșit instanța de fond a considerat că simpla invocare a dispozițiilor art. 138 nu atrage în mod obligatoriu răspunderea organelor de conducere.

Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii în sensul obligării pârâtului la plata pasivului societății debitoare, respectiv creanțele creditorilor P - 186.427 lei, Consiliului Local P - 189 lei și P - 27 lei.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele:

În genere se acceptă că răspunderea civilă în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 presupune îndeplinirea următoarelor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanei care răspunde.

Sunt realizate elementele unei fapte ilicite potrivit art. 138 lit. e) când s-au deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice, ori s-a mărit în mod fictiv pasivul acesteia. unei părți din pasivul persoanei juridice înseamnă dosirea unor bunuri sau drepturi patrimoniale ale debitorului.

În cazul de față se reține că la data de 16.05.2008 a fost notificat asociatul unic, ce are și calitatea de administrator, în vederea prezentării actelor prevăzute de lege, iar confirmarea de primire a fost semnată de acesta.

De asemenea, s-a formulat adresă către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, iar la data de 2.07.2008 s-a comunicat faptul că autoturismul cu numărul de înmatriculare - figurează în evidența națională a vehiculelor ca aparținând SC SRL.

Ulterior, deși s-a revenit cu o nouă adresă către administratorul și s-a solicitat prezentarea autoturismului, această adresă a fost restituită.

Ori, în condițiile în care adresele sus-menționate se află la dosarul cauzei, se apreciază că instanța de fond trebuia să analizeze îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 138 lit.e prin prisma acestor înscrisuri, astfel că potrivit art. 312 pct. 3 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de lichidatorul, cu sediul în P,-,.5,.5E, jud. P, în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL, cu sediul în P,-,. 2.. B,.1,.26, jud. P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J- împotriva sentinței nr. 396 din data de 24 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în P,-,. 2.. B,.1,.26, jud. P și creditoarea P, cu sediul în P,-, jud. P.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2009.

Președinte Judecători

- - - - - - -

Grefier

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Red. / - 3 ex./20.05.2009

Dosar fond -- Tribunalul Prahova

Jud. fond.

Președinte:Tănăsică Elena
Judecători:Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Preda

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 703/2009. Curtea de Apel Ploiesti