Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 71/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 71/ DOSAR NR-
Ședința publică din 4 martie 2008
PREȘEDINTE: Gabriel Ștefăniță JUDECĂTOR 2: Codruța Vodă
- - - - JUDECĂTOR 3: Carmen Bujan
- - - - judecător
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 914/Sind din 5 decembrie 2007, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr.196/1999 al Tribunalului Brașov.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 februarie 2008, când părțile au lipsit.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 4 martie 2008.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 914/SIND/5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr. 196/1999 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei
S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.
S-a constatat că debitorul este în stare de insolvență vădită.
În temeiul art.136 din Legea nr.85/2006,
S-a descărcat lichidatorul și celelalte persoane participante la procedură de orice îndatoriri și responsabilități, cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, cu excepția atribuției de a pune la dispoziția creditorilor și/sau executorului judecătoresc tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei.
S-au autorizat creditorii debitorului să pună în executare titlurile executorii pronunțate în baza art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
În temeiul art.135 din Legea nr. 85/2006,
S-a dispus notificarea sentinței Direcției Județene a Finanțelor Publice B și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
În baza art.7 al.6 din Legea nr.85/2006,
S-a dispus notificarea sentinței debitorului și creditorilor de către lichidator.
A reținut judecătorul sindic că raportul final a fost aprobat de judecătorul sindic, că averea debitorului a fost lichidată în totalitate și că toate fondurile obținute au fost distribuite între creditori în temeiul dispozițiilor art.132 al.2 din Legea nr.85/2006 cererea lichidatorului este întemeiată.
În consecință judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului față de debitor.
Ca o consecință a închiderii procedurii falimentului față de debitor cu lichidarea integrală a averii sale judecătorul sindic a dispus și radierea debitorului din registrul comerțului.
În baza art. 136 din Legea nr.85/2006 judecătorul sindic a dispus descărcarea tuturor persoanelor implicate în procedură de orice atribuții și responsabilități, cu excepția atribuției lichidatorului de a pune la dispoziția executorului judecătoresc și/sau creditorilor tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitorului.
În baza art. 142 din Legea nr.85/2006 judecătorul sindic a autorizat creditorii debitorului să procedeze la punerea în executare a titlurilor executorii pronunțate în baza art.137 alin.1 din Legea nr.64/1995, respectiv art. 138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
În temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic a dispus notificarea sentinței civile Direcției Generale a Finanțelor Publice B și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, pentru cuvenitele mențiuni. A dispus publicarea sentinței în Buletinul procedurilor de insolvență.
Lichidatorul urma să notifice sentința debitorului și creditorului.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea AVAS aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul de a se dispune continuarea procedurii de punere în executare de către lichidatorul judiciar conform art.142 din Legea nr. 85/2006 a sentinței prin care s-a desprins obligarea fostului administrator statutar al la plata unei părți din pasivul debitoarei.
În expunerea motivelor de recurs se arată că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a art. 140, art.142 alin. 1 raportate la art.136, ale art.2 și ale art.5 din Legea nr. 85/2006 fiind o consecință a interpretării greșite a textelor de lege sus menționate.
Astfel, înainte de închiderea procedurii judecătorul sindic trebuie să stabilească în sarcina lichidatorului obligația de a contacta un executor judecătoresc, pentru punerea în executare a sentinței de admitere a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator, căruia să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor, în baza căruia se procedează la distribuirea sumelor obținute din executarea silită. Pe cale de consecință, descărcarea lichidatorului de îndatoriri nu poate opera iar o eventuală închidere a procedurii ar conduce la radierea societății, atragerea răspunderii devenind inoperabilă.
În fine, închiderea procedurii conduce la descărcarea lichidatorului de îndatorire și responsabilitate, iar debitoarea n-ar mai fi legal reprezentată în fața instanței la judecarea cauzei, întrucât lichidatorului judiciar i-ar înceta atribuțiile, nemaiavând calitate procesuală.
În drept art.304 pct. 9 art.3041Cod procedură civilă, art. 142 din Legea nr. 85/2006.
Recursul este neîntemeiat.
Potrivit art.142 alin.1 din Legea nr.85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute de art.138 se efectuează de executorul judecătoresc potrivit Codului d e procedură civilă. În baza art.3731Cod procedură civilă se constată că cererea de executare se depune de creditor, iar cheltuielile de executare se suportă de partea care solicită îndeplinirea actelor de expunere, sau în cazul actelor dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de creditor.
Astfel, obligația de punere în executare revine creditorului parte în cauză și nu lichidatorului judiciar care este reprezentantul debitoarei, singura obligație ce revine lichidatorului judiciar este de-a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv consolidat, ceea ce s-a și depus în speță.
Pentru rațiunile de fapt și de drept sus amintite, Curtea conform art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge prezentul recurs, menținând ca temeinică și legală sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS împotriva sentinței civile nr.914/5.12.2007 pronunțate de judecătorul sindic în dosar 196/1999 al Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red: /10.03.2008
Dact: /26.03.2008
- 2 ex. -
Judecător-sindic:
Președinte:Gabriel ȘtefănițăJudecători:Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă, Carmen Bujan
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|