Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 714/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 714

Ședința publică de la 09 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 2: Marius Irimie

JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de debitoarea SC SRL societate în faliment prin lichidatorul judiciar Manager CM și administratorul special împotriva Sentinței comerciale nr. 263/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul creditoarei intimate SC SRL asistat de avocat, lipsă fiind debitoarea recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea creditoarei intimate și împuternicire avocațială - avocat.

Instanța respinge ca neconcludente cererile în probațiune cu expertiza grafologică și de evaluare, ca inadmisibilă în recurs.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Mandatara creditoarei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală.

Învederează instanței că susținerea debitoarei că utilajele ce fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare ar fi supraevaluate, este nefondată, neaducându-se nicio probă în acest sens, iar afirmația că acestea ar valora doar 2.000 Euro este imposibil de crezut.

Mai mult, susținerea că nu s-a intrat în posesia utilajelor este nefondată, atâta vreme cât, debitoarea recunoaște chiar prin recurs că le-a folosit.

Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței, reprezentând onorariu de avocat, depusă în fotocopie la dosar.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față,

Constată că prin Sentința comercială nr.194/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosar nr- a fost respinsă acțiunea comercială formulată de lichidatorul judiciar Manager CM prin în contradictoriu cu pârâta SC SRL AIp entru anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1/6.01.2007 încheiat de pârâtă cu debitoarea SC SRL aflată în procedura falimentului.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:

Pentru a se putea dispune anularea unui astfel de transfer este necesar ca debitorul să fi acționat cu intenția de a ascunde sau tergiversa starea de insolvență, ori cu intenția de a frauda o persoană fizică sau juridică față de care era debitor sau față de care a devenit ulterior debitor.

Intenția debitoarei de a ascunde starea de insolvență ori de a frauda persoana cocontractantă este însă exclusă, în condițiile în care aceasta a solicitat ea însăși deschiderea procedurii simplificate a insolvenței la o dată când contractul era în ființă încă.

Potrivit dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 85/2006: dacă un bun mobil, vândut debitorului și neplătit de acesta, era în tranzit la data deschiderii procedurii și bunul nu se afla încă la dispoziția debitorului și nici alte părți nu au dobândit drepturi asupra lui, atunci vânzătorul își poate lua înapoi bunul. In acest caz, toate cheltuielile vor fi suportate de către vânzător și el va trebui să restituie debitorului orice avans din preț. Daca vânzătorul admite ca bunul să fie livrat, el va putea recupera prețul prin înscrierea creanței sale în tabelul de creanțe. Dacă administratorul judiciar/lichidatorul cere ca bunul să fie livrat, el va trebui să ia măsuri să se plătească din averea debitorului întregul preț datorat în baza contractului.

Acest text de lege de asemenea nu este aplicabil întrucât reglementează situația juridică a contractului de vânzare-cumpărare a unui bun mobil aflat în tranzit, adică în curs de transport, la data deschiderii procedurii, respectiv situația juridică a bunurilor mobile vândute anterior deschiderii procedurii și predate transportatorului, atunci când destinatarul este debitorul cumpărător care a intrat în procedura insolvenței, ceea ce nu este cazul în speță.

Astfel, debitoarea care a avut calitatea de cumpărător în contractul a cărui anulare s-a solicitat, a recunoscut prin cerere că a intrat efectiv în posesia bunurilor ce au făcut obiectul contractului și le-a utilizat efectiv o anumită perioadă de timp, nemulțumirea acesteia fiind determinată însă de faptul că ulterior, o parte din bunuri au fost preluate de o altă persoană care și-a justificat calitatea de proprietar, motiv pentru care consideră că i-a fost viciat consimțământul și că a fost indusă în eroare cu privire la însuși obiectul contractului, deoarece ea a înțeles să cumpere întreaga linie de fabricație și nu doar anumite bucuri privite individual.

Prin această dispoziție legală se permite denunțarea unilaterală de către vânzător, în condițiile art. 969 alin. 2 Cod civil, atât a contractului de vânzare-cumpărare cât și a celui de transport, conferind vânzătorului bunului mobil neachitat și nepredat la data deschiderii procedurii, dreptul de a-l recupera în situația în care nici o altă persoană, cu excepția debitorului, nu a dobândit vreun drept asupra lui, cu condiția de a suporta toate cheltuielile și de a restitui avansul din preț.

Din modul cum a fost însă formulată și motivată acțiunea de către lichidatorul judiciar, rezultă că se invocă practic propria lipsă de diligență a debitorului cumpărător la data încheierii contractului, acesta urmărind protejarea propriului interes și nicidecum pe al creditorilor.

Aspectele referitoare la vicierea consimțământului și la eroarea asupra obiectului contractului, nu pot fi însă examinate în cadrul unei acțiuni de anulare de transfer prevăzute de art. 80 din lege, acestea fiind de altfel examinate de instanța competentă cu soluționarea acțiunii în constatarea nulității absolute a aceluiași contract și care a făcut obiectul dosarului nr- al Tribunalului Alba.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC SRL prin lichidator judiciar Manager CM și prin administrator special, solicitându-se casarea sentinței ca neîntemeiată și nelegală, anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1/6.01.2007, obligarea pârâtei să restituie reclamantei avansul plătit cu OP nr. 1/22.01.2007 în sumă de 20.000 Euro.

În dezvoltarea motivelor de recurs lichidatorul judiciar arată că datorită contractului în vigoare a cărui anulare se solicită, debitoarea a ajuns în stare de insolvență, întrucât utilajele prevăzute în anexele la contractul nr. 1/2007 au fost amestecate cu alte patru utilaje valoroase de mare productivitate, dar care nu erau proprietatea vânzătoarei, iar fără aceste utilaje prețul utilajelor nu valora mai mult de 2.000 Euro.

Se mai susține că avizul de însoțire a mărfii nr. -/20.01.2007 este un act fictiv, iar la interogatoriul pârâtei reprezentantul legal recunoaște că la încheierea contractului cele patru utilaje erau montate pe linia de fabricație.

Lichidatorul judiciar mai susține că acțiunea în anulare a fost introdusă în termenul legal, iar procesul-verbal de predare a bunurilor nu a fost semnat de reprezentantul legal, apărând doar o semnătură a unei asociate nerecunoscută la interogatoriu.

Se mai invocă faptul că din factura fiscală nr. -/18.01.2007 rezultă că nu s-au facturat utilajele, ci doar plata avansului.

Administratorul special invocă în motivele de recurs faptul că anexa nr. 3 la contract nu a fost semnată de reprezentantul legal, ci de către asociata-administrator care a parafat-o cu ștampila nr. 2 fără nicio împuternicire din partea reprezentantului legal.

Mai apreciază că la data încheierii contractului consimțământul recurentei a fost viciat, pârâta cu rea-credință, ascunzând faptul că cele patru utilaje erau proprietatea unui terț.

Administratorul special arată că a reușit să preia din alte dosare în care a fost pârâtă xerocopii după un contract de vânzare-cumpărare falsificat în care, în cadrul anexei 1, fila nr. 1 nu este semnată de nimeni, iar fila nr. 2 este semnată numai de pârâtă, iar din partea reclamantei apare numai semnătura asociatei-administrator.

Mai precizează că suma plătită reprezintă un avans așa cum rezultă și din dosar nr. 46/7.10.2008 a fostului lichidator, unde se precizează că nu s-a putut identifica denumirea și numărul utilajelor plătite.

În probațiune s-a solicitat efectuarea unei expertize grafologice și de evaluare, probe testimoniale.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de debitoare prin lichidatorul judiciar și administratorul special raportat la probele dosarului, curtea de apel reține următoarele:

Judecătorul sindic a interpretat corect dispozițiile art. 80 lit. g din Legea nr. 85/2006, în sensul că pentru anularea unui transfer patrimonial din categoria celor la care face referire norma juridică mai sus indicată, este necesar ca debitorul să acționeze cu intenția de a ascunde starea de insolvență, ori de a frauda o persoană față de care avea calitatea de debitor, or în speță, intenția de fraudă venită din partea debitoarei nu a fost dovedită.

Temeinic s-a apreciat de instanță că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 87 din Legea nr. 85/2006, care se aplică unor situații specifice ce nu se regăsesc în prezenta speță.

Lipsa împuternicirii asociatei-administrator de a semna și ștampila anexe la contract și procese-verbale de predare a bunurilor invocate de lichidatorul judiciar și administratorul special, precum și motivele referitoare la vicierea consimțământului și eroarea asupra obiectului contractului față de includerea a patru utilaje valoroase care erau proprietatea unui terț printre utilajele prezentate de vânzător sunt aspecte care au fost invocate și în cadrul acțiunii pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1/6.01.2007 ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Alba.

Or, recurenții invocă atât motive de anulabilitate a contractului, care în mod judicios au fost examinate de judecătorul sindic care a constatat neîndeplinirea cerințelor legale pentru anularea transferului patrimonial, cât și motive de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare ce fac obiectul dosarului nr- al Tribunalului Alba.

Întrucât prin Decizia comercială nr. 387/28 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, s-a admis recursul reclamantei SC SRL AIî mpotriva Sentinței comerciale nr. 64/20 ianuarie 2009 Tribunalului Alba, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre competentă soluționare judecătorului sindic desemnat în dosarul nr-, aceste motive de nulitate absolută reiterate de recurenți în speță urmează să fie analizate de judecătorul sindic cu ocazia soluționării în fond a acelei cauze.

Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile recurenților urmând ca, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă, să fie respins recursul declarat de debitoare prin lichidatorul judiciar și administratorul special împotriva Sentinței nr. 194/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de debitoarea SC SRL societate în faliment prin lichidatorul judiciar MANAGER CM și administratorul special împotriva Sentinței comerciale nr. 194/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosarul nr-. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 1785 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 9.10.2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Th.

Ex.4/30.11.2009

Jud. sindic:

Președinte:Nicolae Durbacă
Judecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 714/2009. Curtea de Apel Alba Iulia