Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 727/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 727
Ședința publică de la 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Iulia Miler I -
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de împotriva sentinței comerciale nr. 120/S din 13 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 17.11.2008, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. nr. 120/S din 13 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, s-a admis acțiunea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Mun. I,în numele comitetului creditorilor, vizând stabilirea răspunderii personale a pârâților,cu domiciliul ales în I, str. -. - nr.21- 4,tronson 4,.2,parter - la.av. - și,cu domiciliul în I,-,.21,în calitate de administratori ai debitorului SC SRL
S-a stabilit răspunderea personală a pârâtului-administrator pentru parte din pasivul debitorului falit SC SRL I sensul că îl obligă să plătească creditorilor următoarele sume de bani:
- suma de 17.810,85 lei creditorului SC SA B;
- suma de 3.000 lei creditorului Administrația Finanțelor Publice a Mun. I;
- suma de 4.729,13 lei creditorului SC General Import Export SRL
S-a stabilit răspunderea personală a pârâtului-administrator pentru parte din pasivul debitorului falit SC SRL I în sensul că îl obligă să plătească creditorului SC Distribution SA I suma de 64.158,26 lei.
În temeiulart.131din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL, cu sediul declarat în I,Șos. - nr.8.
S-a dispus radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
În temeiulart.136din Legea privind procedura insolvenței,
Descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art.4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a aprobat decontul de cheltuieli prezentat de administratorul judiciar și dispune plata către acesta a sumei de 1580 lei,din fondul de lichidare.
În temeiulart.135din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud. I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Constată că prin sentința comercială nr.276/S/04.10.2006,s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitorului SC SRL I,la cererea creditorului SC SA
Tabelul creanțelor asupra averii debitorului,rezultat urmare cererilor depuse de creditori cuprinde un număr de 4 creditori cu o valoare însumată a creanțelor de 89.698,24 lei,a fost definitivat prin încheierea nr.11/11.01.2007.
Înainte însă de stabilirea cu caracter definitiv a masei pasive,administratorul judiciar desemnat în cauză a solicitat prin raportul înregistrat la data de 06.11.2006,închiderea procedurii motivat de faptul că debitorul nu dispune de bunuri care să poată fi valorificate în cadrul procedurii.
Creditorul Administrația Finanțelor Publice a Mun. Iao biectat cu privire la propunerea formulată,apreciind că se impune completarea raportului final cu informații referitoare la cauzele și împrejurările care au generat insolvența și persoanele cărora aceasta le-ar fi imputabilă.
Prin încheierea nr.174/01.03.2007,obiecțiunile formulate au fost admise,dispunându-se continuarea procedurii pe considerentul că nefiind lămurite împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență,creditorii nu au avut posibilitatea să obțină informațiile necesare asupra valorii patrimoniale a societății și a persoanelor vinovate pentru situația acesteia astfel că se impune continuarea demersurilor de către administratorul judiciar pentru a intra în posesia arhivei contabile a societății și contactarea reprezentantului legal al acesteia.
În continuarea procedurii,administratorul judiciar a stăruit în a se dispune închiderea procedurii,constatând că debitorul nu mai are sediul la adresa înscrisă la registrul comerțului iar administratorul statutar,deși notificat,nu s-a conformat obligației de a depune la dosar actele și informațiile prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006 și că din acest motiv nu a putut identifica active din a căror valorificare să se obțină fonduri de lichidare.
Față de propunerea formulată,comitetul creditorilor,prin președinte,a formulat în cauză cerere pentru a fi autorizat să introducă acțiune în răspundere împotriva administratorilor debitorului,demers autorizat de judecătorul-sindic prin încheierea nr.407/20.09.2007.
În acest sens,prin cererea formulată în numele comitetului creditorilor de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Mun. I,s-a solicitat,pe temeiul art.138 alin.1 lit. a,b,c,d,e din Legea nr.85/2006,ca pentru pasivul debitorului falit să răspundă în solidar atât fostul administrator cât și actualul administrator,ambii fiind vinovați pentru situația financiară a societății,primul pentru că cesionând cu titlu gratuit părțile sociale când deja societatea administrată era în insolvență,având debite restante rezultate din relațiile comerciale derulate,nu a urmărit decât obținerea unor avantaje și realizarea unor interese personale sub acoperirea societății iar cel din urmă,pentru că preluând societatea,nu numai că nu s-a preocupat de bunul mers al acesteia dar a continuat practica fostului administrator de a nu se conforma atribuțiilor funcției și de a nu lua măsuri în vederea lichidării datoriilor sociale.
Acțiunii formulate i-a răspuns doar pârâtul care prin întâmpinare a solicitat respingerea acesteia,cu motivarea că a cedat pârâtului toate părțile sociale pe care le avea la societatea debitoare și a predat acestuia arhiva contabilă inclusiv un stoc de marfă și creanțe de recuperat de peste un miliard de lei,că începând cu anul 2003 și până la momentul cesiunii părților sociale societatea nu a mai desfășurat nici un fel de activitate,singura sa preocupare fiind aceea de a lichida datoriile sociale.
Acțiunea în răspundere promovată de comitetul creditorilor este întemeiată și urmează a fi admisă în limitele ce se vor expune în continuare.
Potrivit art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006,judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență să fie suportată de organele de conducere sau supraveghere ale societății care au cauzat starea de insolvență,prin una din faptele enumerate la lit. a-g ale acestui articol.
După cum rezultă din conținutul acestui articol,nu se face distincție între conducătorii în funcție la data deschiderii procedurii și conducătorii anteriori,între conducătorii de drept și cei care au exercitat în fapt activitatea de administrare,pentru antrenarea răspunderii fiind necesar ca acești conducători să aibă calitatea de autori ai faptelor enumerate la lit. a-g iar săvârșirea acestor fapte să se fi produs în timpul mandatului lor.
În acest sens,se reține că societatea debitoare a fost înființată în anul 2000,având printre asociați pe pârâtul care a îndeplinit și funcția de administrator până la data de 19.09.2005 când funcția este preluată de pârâtul care preia integral și cu titlu gratuit și părțile sociale deținute de primul pârât (care în perioada 15.12.2003-19.09.2005 a fost asociat unic al debitorului ).
Așa cum rezultă din probatoriul cauzei,singura raportare contabilă pentru activitatea desfășurată de societatea și depusă la organele fiscale a fost bilanțul contabil aferent sem. I 2001,cu toate că societatea a desfășurat activitate dovadă în acest sens fiind relații comerciale derulate în această perioadă cu creditorii care și-au anunțat creanțele în procedură.
De altfel,pentru omisiunea întocmirii și depunerii raportărilor contabile prevăzute de lege,societatea debitoare a fost sancționată contravențional de organele fiscale iar prin sentința civilă nr.7138/E/ 06.12.2006 pronunțată de Tribunalul Iașis -a dispus dizolvarea acesteia.
Potrivit art.10 din Legea nr.82/1991,organizarea și conducerea contabilității și deci,a întocmirii și înregistrării la organele fiscale a raportărilor contabile sunt în obligația și răspunderea administratorului oricărei societăți comerciale presupusă a fi în activitate pentru că datele analitice cuprinse în aceste documente oferă o imagine a operațiunilor executate de societatea în cauză și a rezultatelor obținute iar în conformitate cu prevederile art.73 din Legea nr.31/1990 republicată,administratorii sunt solidari răspunzători pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.
Având în vedere aceste prevederi legale,nu pot fi primite apărările pârâtului în sensul că răspunderea personală reglementată de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 ar fi inoperantă cu privire la persoana sa ca urmare a cesiunii de părți sociale către pârâtul,fiind inadmisibil ca administratorul unei societăți comerciale să se sustragă de la controlul financiar,să nu controleze bunul mers al societății și,la final,să susțină că deși a îndeplinit această funcție,nu ar avea nici o răspundere pentru aducerea societății în faliment.
de răspundere a pârâtului ar fi putut opera numai în măsura în care, în cursul procedurii,ar fi probat îndeplinirea tuturor îndatoririlor aferente funcției în conformitate cu lege,numai că,așa cum materialul probator a evidențiat declinul societății debitoare se raportează la perioada mandatului acestui pârât,fiind evidentă încălcarea de către acesta a obligației de gestionare a contabilității.
Sub acest aspect,pârâtul s-a limitat,să afirme că începând cu data de 21.08.2003 și până la momentul cedării părților sociale societatea nu a mai desfășurat nici o activitate, că odată cu cesiunea a predat arhiva contabilă și un stoc de marfă pârâtului și că la acea dată societatea ar fi avut creanțe de încasat de peste un miliard de lei,apărări fără relevanță din moment ce oricum ele nu pot fi verificate in lipsa documentelor contabile pentru a se putea stabili care sunt elementele de activ și pasiv ale debitorului,dacă există debitori proprii care nu și-au îndeplinit obligațiile de plată după cum pârâtul susține,evitând însă a-i identifica.
Este de presupus însă că dacă ar fi fost organizată și ținută o contabilitate,aceste evidențe contabile ar fi trebuit să se reflecte în raportările contabile impuse de lege depuse la organele abilitate pentru verificarea lor însă, după cum rezultă din informațiile furnizate de organele fiscale,de la înființare, singura raportare contabilă depusă de debitor,prin pârâtul,este bilanțul contabil pentru semestrul I 2001 ceea ce echivalează cu inexistența unei evidențe contabile,situație menită să ascundă modul în care a fost gestionată activitatea societății administrate,modul cum au fost folosite capitalul în valoare de 3.000 lei și bunurile acesteia și să atragă aplicarea față de acesta a prevederilor art.138 alin.1 lit. a și d din Legea nr.85/2006.
Pe de altă parte,lipsa evidenței contabile cu consecința imposibilității urmării activității acesteia și a supravegherii contabile a relațiilor comerciale derulate,coroborată cu afirmația pârâtului că după data de 21.08.2003 și până la momentul cesiunii-19.09.2005-,societatea debitoare nu a mai desfășurat activitate ca și lipsa de preocupare a acestuia pentru recuperarea unor bunuri ale societății plasate în custodia unui terț încă din anul 2003 și respectiv a demersurilor necesare recuperării pretinselor creanțe,expunerea societății sancțiunii amenzii contravenționale pentru neîndeplinirea obligației de întocmire a situațiilor financiare prevăzute de lege,demonstrează un adevărat abandon al societății administrate din partea pârâtului-administrator.
În ceea ce-l privește pe pârâtul,chiar dacă datoriile către creditorii SC SA B și SC General Import Export SRL O și implicit încetarea de plăți au preexistat numirii sale,acesta nu numai că nu s-a preocupat pentru a le lichida și a pune la punct evidența contabilă dar a angajat societatea în alte raporturi comerciale,dovadă în acest sens fiind contractul de vânzare-cumpărare nr.639/10.10.2005 încheiat cu creditorul SC Distribution SA I,imediat preluării părților sociale și funcției de administrator de la pârâtul.
În acest sens,faptul că după preluarea societății de către pârâtul,sediul social al acesteia nu a mai putut fi identificat ca existând și în fapt la adresa înscrisă la registrul comerțului,administratorul judiciar constatând urmare verificărilor efectuate pe teren că debitorul nu a avut niciodată sediul la acea adresă,ca și faptul că nu s-a reușit contactarea acestuia și,din acest motiv, nici identificarea stocului de marfă predat cu ocazia cesiunii sau a bunurilor obiect al contractului de vânzare-cumpărare susindicat, permit concluzia că acest pârât a continuat comerțul în interes personal,sub acoperirea societății și că a folosit în interes propriu sau în interesul altei persoane aceste bunuri ale societății sau valoarea lor,fapte prevăzute de art. 138 alin.1 lit. a,b,c din Legea nr.85/2006.
În condițiile mai sus expuse,se impune instituirea răspunderii personale a pârâților pentru pasivul debitorului falit,fiecare pârât urmând a suporta din acest pasiv creanțele născute în timpul mandatului lui respectiv pârâtul pasivul reprezentat de creanțele creditorilor SC SA B,SC General Import Export SRL O și creanța fiscală reprezentată de amenda aplicată societății pentru nedepunerea situațiilor financiare prevăzute de lege iar pârâtul creanța reprezentată de contravaloarea produselor achiziționate de la creditorul SC Distribution SA I conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu acesta.
Constatându-se că în averea debitorului nu au fost identificate faptic bunuri sau alte elemente de activ care să poată asigura acoperirea creanțelor,se constată că în cauză sunt incidente prevederile art.131 din Legea nr.85/2006,astfel că în temeiul acestui text de lege,se va dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele fiscale și cele ale registrului comerțului,cu descărcarea administratorului judiciar de orice responsabilități și îndatoriri privind procedura.
Totodată,pentru activitatea depusă,se va încuviința administratorului judiciar decontul în sumă de 1580 lei din care suma de 80 lei cheltuieli de procedură efectuate din fonduri proprii și suma de 1500 lei onorariu,plata urmând să se facă din fondul de lichidare,lipsind disponibilitățile în contul debitorului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:
În ceea ce privește amenda de 3000 RON datorată creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, recurentul face precizarea că înțelege să depună în fața instanței de control judiciar dovada achitării integrale a acesteia. Prin procesul -verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. -/28.11.2002, Garda Financiară Iaa plicat amenda de 500 RON societății debitoare SC I pentru nedepunerea raportării semestriale a indicatorilor, după ce a verificat întreaga contabilitate a firmei, ce i-a fost pusă la dispoziție de către recurentul - care avea calitatea de administrator la acea dată. În aceste condiții, în opinia recurentului este cel puțin incorectă motivarea instanței de fond care apreciază că societatea a ajuns în colaps financiar din cauza manierei defectuoase în care a ținut evidența contabilă recurentul.
Recurentul mai precizează că în perioada august -septembrie 2005, pârâtul -recurent - administrator al I, s-a hotărât, datorită unor probleme personale familiale, să cesioneze părțile sociale pe care le deținea societatea anterior amintită, în care figura în calitate de asociat unic și administrator. Intenția sa a fost publicată în cotidianul regional Evenimentul, iar în urma anunțului publicitar a fost contactat de către pârâtul -intimat. Acesta din urmă a preluat fir,a I, fiind încunoștințat de către recurentul cedent de reala stare economico -financiară. În acest sens, au fost încheiate acte autentice privind cesiunea de părți sociale, care au fost înregistrate legal la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași la data de 23.09.2005.
Mai mult decât atât, cu actele anexate întâmpinării depuse în fața Tribunalului Sindic I, recurentul arată că a făcut dovada că odată cu cesiunea de părți sociale, recurentul a predat cu procesul -verbal datat 14.09.2005, pârâtului -intimat, ștampila societății SC SRL I, carnetele de facturi fiscale și de chitanțiere (ale căror serie și numere au fost consemnate în anexa 1 la procesul verbal încheiat în data de 14.09.2005), arhiva contabilă a societății de la înființare și până la data cesionării, inclusiv balanța pe luna iulie 2005, cât și stocul de marfă al firmei - așa cum a fost individualizat în anexa nr. 2 la procesul -verbal de predare -primire data 14.09.2005. Solicită instanței de control judiciar să observe că numai din valoare stocul de marfă predat noului unic asociat și administrator -intimatul, se puteau acoperi restanțele financiare ale firmei existente în luna septembrie 2005.
În același timp, în același proces -verbal datat 14.09.2005 se consemnează expres că " a luat la cunoștință de activul și pasivul societății așa cum este stipulat în balanța contabilă a lunii iulie 2005 și este de acord cu preluarea lor în aceste condiții, precum și de situația juridică a societății" - alineat penultim din procesul -verbal.
Din actele contabile ale firmei SRL I, rezultă cu certitudine că la nivelul lunii iulie 2005, societatea avea stoc de marfă - care a fost predat noului administrator și unic asociat, dar și creanțe de recuperat, a căror valoare depășea un miliard de lei vechi, bani din care se puteau reacoperi integral toate datoriile societății.
Din actele de care a făcut anterior vorbire sunt înscrisuri autentice, încheiate în fața notarilor publici, recurentul arată că instanța de fond apreciază că aceste susțineri sunt imposibil de verificat, în lipsa evidenței contabile de la dosarul cauzei - însă această obligație îi revenea pârâtului -intimat care era administratorul societății debitoare la data deschiderii procedurii falimentului, fiind totodată singura persoană care se afla în posesia actelor contabile ale firmei, iar pasivitatea acestuia nu poate duce la sancționarea fostului administrator, respectiv recurentul, care a și predat administratorului judiciar toate copile actelor firmei pe care le avea.
Recurentul arată că în cursul anului 2002, SC SRL Iaa vut o perioadă de declin financiar datorită neseriozității partenerilor de afaceri, care fie nu au efectuat la timp plățile, fie nu le-au mai achitat deloc. În acest sens enunță doar două exemple de firme debitoare față de SRL, SC I și B - ambele au emis instrumente care au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil.
Recurentul arată că nici aceste apărări nu au fost avute în vedere de către instanța de fond, atunci când a stabilit răspunderea personală a administratorului recurent, motivându-se că recurentul demonstrat un adevărat abandon al firmei, căci nu a făcut demersurile necesare recuperării creanțelor și nu s-a preocupat de recuperarea unor bunuri ale societății plasate în custodia unui terț încă din anul 2003.
Recurentul susține că poate combate aceste afirmații ale instanței de fond cu înscrisurile pe care le-a depus în fața Curții de APEL IAȘI, de unde se va observa că începând cu data de 21.08.2003, când firma a ieșit din incidență, și până în momentul cesionării (respectiv luna septembrie 2005), reclamantul -pârât nu a mai desfășurat nici o activitate comercială, de nici o natură pe această societate, care a figurat cu mențiunea "fără activitate", singura prioritate a acestuia fiind să toate datoriile firmei.
Mai arată că singura intenție a recurentului, după ce firma pe care o administra a intrat în perioada de declin financiar a imposibilității efectuării plăților, a fost aceea de a achita toate datoriile pe care le avea I rezultă cu certitudine și din înscrisul intitulat "convenție" și înregistrat sub nr. 322/26.09.2002, încheiat cu societatea creditoare SUPER PLUS K G în legătură cu stingerea debitului de 469.814.618 lei vechi ROL:
În ceea ce privește creditorul intimat GENERAL IMPORT -RXPORT O - care a formulat plângere penală (soldată cu soluția de neîncepere a urmăririi penale față de recurent), precizează că debitul datorat la nivelul anului 2002 de către SRL I era estimat la zeci de milioane de lei, iar pârâtul -recurent l-a achitat aproape în întregime, în numerar sau prin instrumente de plată care au fost decontate în bancă, rămânând o diferență de doar 700 RON pentru care acesta a garantat cu autoturismul proprietate personală marca, cu n de înmatriculare IȘ.01.
Conform înscrisului autentificat sub nr. 799/14.03.2003 la BNP și intitulat "Declarație/ de plată", acest autoturism devenea proprietatea creditorului SC GENERAL IMPORT EXPORT O, debitul considerându-se achitat integral. În aceste condiții, în mod greșit au fost primite apărările acestui creditor conform cărora administratorul recurent ar fi folosit bunurile persoanei juridice în interes personal, situația juridică fiind exact invers.
În ceea ce privește creditorul -intimat B, tot recurentul a fost persoana care a făcut nenumărate demersuri pentru stingerea prin compensare a datoriei înregistrate de către I, însă reprezentanții legali ai societății creditoare au refuzat această modalitate de încheiere a raporturilor comerciale, dorind primirea cash a contravalorii datoriei. Va depune în fața instanței de control judiciar înscrisuri din care să rezulte veridicitatea acestor apărări cât și dovada că între cele două societăți comerciale s-au stins multe datorii/creanțe reciproce prin compensare în perioada anilor 2002 -2003.
Se arată că prin adresa nr. 196/II/1/2008 emisă de către DIICOT - Biroul Teritorial Iași din care rezultă că Tribunalul Iașia fost investit prin rechizitoriu la data de 14.01.2008 cu dosarul penal având ca obiect faptele de înșelăciune ala administratorului și unicului asociat, care are calitatea de inculpat, producând, prin faptele sale penale, față de mai multe societăți comerciale constituite părți civile, un prejudiciu de 1.300.000 RON. În respectivul dosar penal, recurentul are doar calitatea de martor, în legătură cu cesionarea în anul 2005 părților sociale ale SC către inculpatul. Cu acest înscris dorește recurentul să dovedească, o dată în plus, că în momentul cesionării societatea recurentului avea contabilitatea la zi, iar modalitatea în care a înțeles noul administrator și unic asociat să gestioneze interesele firmei preluate nu-i poate fi imputată.
Prin întâmpinare, Bas olicitat respingerea recursului, pentru următoarele considerente:
Susținerile recurentului că la data deschiderii procedurii de faliment, nu era administrator al firmei falite, contravin principiului de drept, conform căruia, "acolo unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem". Analizând textul art.138 din Legea nr. 185/2006, se constată faptul că legiuitorul nu face nici o distincție între membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere aflați în funcție la data deschiderii procedurii de insolvență și cei anteriori acestei date.
Esențial este, însă, ca cel în cauză să aibă un aport la starea de insolvență a persoanei juridice.
După cum rezultă din actele anexate cererii de deschidere a procedurii, creanța cu care figurează în evidențele financiar - contabile ale societății recurente a luat naștere încă din anul 2002 (factura fiscală nr. nr. -/08.03.2002 și nr. -/08.03.2002), când societatea debitoare era administrată de asociat unic.
În aceste condiții, ajutor al faptelor enumerate la art. 138 lit. a -g este recurentul, deși a deținut această funcție până la data de 19.09.2005, data la care a cesionat cu titlu gratuit părțile sociale.
Apreciază intimata că, deși a cesionat părțile sociale pe care le deținea în cadrul persoanei juridice debitoare, nu poate fi absolvit de răspundere, întrucât societatea la acea dată, era în vădită stare de insolvență ținând cont de debitele restante și vechimea acestora, care le avea în acel moment, debite ce rezultau din relațiile comerciale inițiate de recurent.
De notorietate este faptul că la data nașterii creanței respectiv din data de 08.03.2002 și până la data cesionării creanței, recurentul nu a depus diligențe pentru acoperirea creanței, având o atitudine pasivă.
Susținerea recurentului că la momentul cesionării părților sociale către noul administrator, societatea dispunea de un stoc de marfă care putea acoperi integral toate datoriile restante ale firmei, nu poate fi reținută de instanță, întrucât dacă ar fi fost adevărat, creanțele ar fi putut fi acoperite de recurent, nu era nevoie de schimbarea conducerii societății pentru a depune diligențe în vederea achitării creanțelor.
De altfel, nu poate fi reținută nici afirmația că "singura intenție a recurentului, a fost aceea de a achita toate datoriile societății pe care o administra", deoarece în perioada 01.05.2002 și până în septembrie 2005, SC SRL I nu a achitat nici 1 leu către SC SA B, care pe parcursul derulării relațiilor comerciale a dat dovadă de bună credință și înțelegere, acordându-i marfă cu plata la termen și fără nici o garanție.
În derularea relațiilor comerciale, recurentul nu a urmărit decât obținerea de avantaje, în cazul societății intimate ridicarea mărfurilor -proprietatea SC SA.
În aceste condiții, susținerea recurentului că "starea de insolvență s-a datorat neseriozității partenerilor de afaceri" este vădit netemeinică.
Cu privire la SC nu poate fi vorba de neseriozitate, în timp societatea a livrat către persoana juridică falită, mărfurile solicitate cu plata la termen și fără nici o garanție.
În ceea ce privește susținerea recurentului că a făcut nenumărate demersuri în stingerea datoriei prin compensare este vădit netemeinică, făcută cu intenția de a duce în eroare instanța de judecată.
Compensarea intervine în cazul obligațiilor de plată reciproce dintre persoane juridice, dar SC SA nu a înregistrat niciodată datorii la societatea falită, nu a achiziționat niciodată produse de la această societate.
În evidența financiar -contabilă a societății intimate nu figurează nici o intenție de compensare a debitului în cuantum de 17.810,85 lei, nu au existat datorii reciproce, au existat doar datorii din partea societății falite.
Din întreg materialul probator, reiese cu certitudine că declin ul financiar al societății falite s-a născut în perioada în care conducerea societății era asigurată de, fiind evidente încălcările cu privire la modul în care a fost ținută evidența financiar contabilă a societății (dovadă în acest sens fiind amenzile contravenționale ale societății pentru neîndeplinirea obligațiilor de întocmire și raportare a situației financiare la organul fiscal teritorial) și la modul în care a fost gestionat întregul patrimoniu aparținând persoanei juridice SRL
Dacă situația de fapt era alta, recurentul putea face dovada pe întreg parcursul procesului de faliment, până la faza de recurs, că și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de legislația în vigoare, față de persoana juridică, a cărei conducere o asigură.
Prin întâmpinare, a Județului Ias olicitat respingerea recursului pentru următoarele considerente:
Deși societatea mergea în pierdere, administratorul nu a înțeles să respecte prevederile Legii 64/1995 în vigoare la momentul respectiv ci a considerat oportun să cesioneze părțile sociale ale societății către, pentru a scăpa de o societate cu datorii și creditorii urmăritori ai acesteia. Transferul părților sociale, a fost realizat cu titlu gratuit și pe fondul stării de insolvență a societății, așa cum rezultă din probatoriul administrat de părțile participante la prezenta procedură.
Reiterează împrejurarea că evidența contabilă nu a fost ținută în conformitate cu legea, astfel cum arată și fișa sintetică, s-au aplicat amenzi pentru neîntocmirea evidențelor contabile și neîndeplinirea obligației de a le depune la organul fiscal teritorial (fiind evidențiate după cum urmează: pvc 2003/30.01.2004; pvc 36773/13.05.2005; pvc 36773/13.05.2005; pvc 69910/22.09.2005).
În același sens arată și faptul că nici administratorul judiciar nu i-au fost puse la dispoziție documentele financiar -contabile ale societății pentru ca, în virtutea atribuțiilor conferite de lege, acesta să poată identifica atât cauzele ajungerii debitorului în insolvență cât și persoanele culpabile de această situație.
Atât cât și au contribuit în mod direct la ajungerea societății în stare de insolvabilitate, prin lipsa de interes față de activitatea acesteia, neluarea măsurilor legale în vederea achitări creanțelor pe care societatea le avea, folosirea bunurilor/mărfurilor și a sumelor rezultate din activitate, în interesul personal, fapte ce au condus la prejudicierea creditorilor din prezenta cauză.
Așa cum arată doctrina și jurisprudența răspunderea administratorului este atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară, câtă vreme administratorul este un mandatar al falitei și are obligația de a gestiona patrimoniul societății cu mai multă diligență și grijă chiar decât propriile sale bunuri.
Instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă o sancțiune pentru persoanele care au adus debitorul în incapacitate de plată precum și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale pentru recuperarea prejudiciilor care le-au fost create.
Potrivit principiilor generale de răspunderi, fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar și omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități, ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură să fie întreprinsă de către anumite persoane, con duc la angajarea acesteia.
Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, curtea constată că recursul comercial d e față este fondat, urmând a fi admis pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Prin sentința recurată, s-a stabilit, răspunderea personală a recurentului -pârât pentru pasivul debitorului falit SRL I, reprezentând creanțe născute în timpul mandatului său, respectiv creanțele creditoarei SC SA B, General Import -Export SRL O și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, în baza dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește incidența în speță a acestei dispoziții legale în stabilirea răspunderii procesuale a recurentului pârât, curtea constată că prima instanță a făcut o greșită apreciere a situației de fapt și de drept deduse judecății în ceea ce-l privește pe recurent.
Astfel, așa cum rezultă din procesul -verbal de predare -primire încheiat la 14.09.2005, cu anexele 1 și 2 (filele 211 -214 dosar fond), recurentul, în urma cesionării părților sociale pe care le deținea la SC L I, în calitate de unic asociat și administrator, a predat lui atât arhiva contabilă a societății în care se precizează că a predat inclusiv balanța pe iulie 2005 cât și stocul de marfă existent în societate (evidențiat în anexa 2).
Prin urmare, lipsa documentelor contabile și lipsa bunurilor din patrimoniul societății (elemente de activ care pot asigura acoperirea datoriilor debitorului falit), evenimente petrecute în exclusivitate în timpul exercitării funcției de administrator de către, nu pot crea o prezumție de utilizare a bunurilor în interes propriu de natură a atrage răspunderea personală a fostului administrator, în temeiul prevederilor art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Avându-se în vedere aceste aspecte nu se poate reține nici că societatea debitoare -falită a ajuns în stare de insolvență datorită faptului că recurentul nu a țin ut contabilitatea în conformitate cu legea ceea ce ar atrage în speță incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, antrenarea răspunderii personale a fostului administrator. presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții și anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a administratorului, faptă care să se încadreze într-unul din cazurile prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitor a datoriilor avute la creditori, precum și culpa administratorului. Ori, în speță, prima instanță a prezumat în mod nejustificat îndeplinirea acestor condiții cumulative în ceea ce-l privește pe recurentul, ignorând faptul că acesta a făcut dovada că a predat stocul de marfă existent și toate actele contabile, inclusiv balanța de verificare lunară pe iulie 2005, noului administrator, iar în lipsa documentelor contabile nu se poate prezuma culpa fostului administrator, curtea apreciind că simpla încălcare a obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea nu atrage existența unei prezumții de culpă, întrucât trebuie dovedită săvârșirea cu intenție a acestor fapte. Ori, cu înscrisurile depuse (angajament de plată, fila 49 dosar, declarație fila 47 dosar, adresa de la fila 48 dosar) recurentul a dovedit că a depus diligențe pentru stingerea datoriilor societății - debitoare.
Pentru argumentele anterior expuse, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul comercial d eclarat de recurentul și va modifica în parte sentința comercială nr. 120/S/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, judecător sindic, în sensul respingerii cererii formulate de creditorul Administrația Finanțelor Publice I în numele comitetului creditorilor, vizând stabilirea răspunderii personale a pârâtului, celelalte dispoziții ale sentinței urmând a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN N UMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul împotriva sentinței comerciale nr. 120/S/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, judecător sindic, sentință pe care o modifică în parte.
Respinge cererea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice I, în numele comitetului creditorilor, vizând stabilirea răspunderii personale a pârâtului în calitate de fost administrator al debitoarei " " SRL
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
22.12.2008
Tribunalul Iași:
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Camelia Gheorghiu, Iulia Miler
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
