Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 757/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 757

Ședința publică din23 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Grapini Carmen

JUDECĂTOR 2: Ududec Elena

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de Euro S - lichidator al SC Total SRLîmpotriva sentinței nr. 213 din 17 februarie 2009pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat, creditorii intimați "Natur Fruct", Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S și parte în proces Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, conform chitanței nr. - din 10.04.2009 și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei, depuse de debitoarea recurentă.

Instanța, luând act că debitoarea recurentă a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242, alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată recursul legal timbrat și în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.

După deliberare:

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea introductivă înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 2579/86 din 12.05.2008, creditoarea "Natur Fruct" cu sediul în comuna a solicitat deschiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea " Total " cu sediul în S, pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 15.560 lei.

Prin sentința comercială nr. 393 din 24.06.2008, judecătorul sindic a admis cererea introductivă și în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 a dispus deschiderea procedurii insolvenței privind pe debitoare și a desemnat administrator judiciar pe Euro

Prin sentința comercială nr. 531 din 16.09.2008 judecătorul sindic a admis cererea administratorului judiciar și în temeiul art. 107 lit. D din Legea nr. 85/2006 a dispus începerea procedurii simplificate de faliment împotriva debitoarei, fiind numit lichidator judiciar Euro.

Lichidatorul judiciar a formulat cerere de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator al debitoarei, pârâtul pentru suportarea pasivului societății debitoare.

Prin sentința comercială nr. 213 din 17.02.2009, judecătorul sindic a admis cererea de atragere a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar împotriva pârâtului și l-a obligat pe pârât să suporte pasivul societății până la concurența sumei de 20.536 lei.

A admis raportul întocmit de lichidatorul judiciar și în temeiul art. 131 din legea insolvenței a dispus închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea " Total ", a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului.

Totodată judecătorul sindic a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și în final a dispus notificarea sentinței tuturor părților din proces.

Prin aceiași sentință, judecătorul sindic a stabilit onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 2000 lei și cheltuieli de procedură în cuantum de 293,8 lei ce urmează a fi suportate din fondul de lichidare.

Împotriva sentinței a declarat recurs lichidatorul judiciar care a criticat sentința ca fiind nelegală.

În esență, lichidatorul judiciar a arătat că judecătorul sindic nu i-a acordat onorariul cuvenit pentru perioada de observație în cuantum de 4500 lei (exclusiv TVA) și cheltuielile de procedură în cuantum de 478,8 lei.

În drept lichidatorul judiciar a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă.

Recursul este nefondat.

Perioada de observație este perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii și data confirmării planului sau după caz a intrării în faliment.

Este adevărat că prin sentința comercială nr. 393 din 24.06.2008 prin care judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei " Total " S și a numit administrator judiciar pe practicianul în insolvență Euro S, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006 oretribuție provizoriede 1500 lei pentru perioada de observație.

Dar, în analiza cererii formulate de lichidatorul judiciar care este același practician în insolvență desemnat ca administrator judiciar, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 4 pct. 4 raportate la art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/1996.

Potrivit dispozițiilor art. 4 (4) din Legea nr. 86/2006 "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni aprobat de judecătorul sindic."

Iar potrivit dispozițiilor art. 19 (2) din aceeași lege " în cazul în care remunerația administratorului judiciar se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4 din lege și acesta va fi stabilit de judecătorul sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolvență".

Rezultă așadar din economia textelor legale citate că atunci când debitorul nu are disponibilități în cont și se utilizează fondul de lichidare, remunerația administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar se stabilește de către judecătorul sindic.

Analizând modul în care judecătorul sindic a stabilit onorariul lichidatorului judiciar precum și cheltuielile de procedură se constată că judecătorul sindic a avut în vedere textele legale citate și în primul rând că debitorul nu are disponibilități în cont și că plata urmează să se facă din fondul de lichidare.

Judecătorul sindic a respectat și dispozițiile art. 19 (2) din Legea nr. 85/2006, în sensul că la stabilirea onorariului și a cheltuielilor de procedură a avut în vedere criteriile prevăzute de lege cu privire la onorariile practicienilor în insolvență dar și de sumele avansate ce constituie cheltuieli de procedură în conformitate cu dispozițiile Hotărârii nr. 3/2007 a Congresului UNPIR.

În acest context, sentința comercială pronunțată de judecătorul sindic este temeinică și legală și cum nici din oficiu nu se constată motive care să ducă la casarea sentinței recurate, curtea în baza art. 304 pct. 6 și 9, art. 304 ind. 1 raportat la art. 312 alin. 1, teza I din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de lichidatorul judiciar.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondat recursul declarat de Euro S - lichidator al SC Total SRLîmpotriva sentinței nr. 213 din 17 februarie 2009pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat, creditorii intimați "Natur Fruct", Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S și parte în proces Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud..

Tehnored.

Ex. 2/05.05.2009

Dosar nr- - procedura insolvenței -

Decizia nr. 757/23.04.2009

Opinie Separată

Prin sentința judecătorului sindic recurată nr. 213/17.02.2009, aceasta a stabilit onorariul lichidatorului judiciar de 2.000 lei și cheltuieli de procedură de 293,8 lei ce urmează a fi suportate din fondul de lichidare.

În motivarea recursului declarat, lichidatorul critică sentința pentru nelegalitate, învederând că deși instanța a analizat situația cheltuielilor anexate raportului prin care a solicitat închiderea procedurii debitoarei, nu s-a pronunțat asupra onorariului solicitat pentru perioada de observație (onorar administrator judiciar) în cuantum de 4.500 lei, care este diferit de onorariu lichidatorului (deși în cauză administratorul judiciar și lichidatorul sunt una și aceeași persoană).

Am opinat în sensul admiteri recursului lichidatorului și casării sentinței cu trimitere spre rejudecare la judecătorul sindic, conform art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 (9) Cod procedură civilă și la art. 8 - Legea nr. 85/2006.

Este de observat astfel, că în soluționarea cererii lichidatorului pentru plata cheltuielilor de la deschiderea procedurii ( cerere depusă la fila 6 dosar recurs), din suma totală solicitată de acesta - 6.478,8 lei, judecătorul sindic, admițând-o parțial, a stabilit cheltuieli în cuantum de 2.000 lei onorariu lichidator și 293,8 lei cheltuieli de procedură. Soluția nu a fost motivată de judecătorul sindic, care a enumerat doar generic, textele de lege care reglementează onorariile practicienilor în insolvență și cheltuielile de procedură.

Ori în această modalitate, rezultă că cererea lichidatorului (care este aceeași persoană cu administratorul judiciar) pentru acordarea onorariului pentru perioada de observație, ( 1500 lei lunar pe perioada de 3 luni) nu a fost soluționată, judecătorul sindic nemenționând în motivare, motivele pentru care, acest onorariu nu a fost acordat. Ori acest onorariu a fost stabilit în mod irevocabil prin sentința nr. 393/24.06.2008 (fila 37 dosar fond) - irevocabilă prin decizia nr. 173/29.01.2009 a Curții de APEL SUCEAVA ), iar instanța trebuia să arate motivele pentru care această sentință irevocabilă, nu se aplică sub aspectul onorariului în discuție.

De urmare, dat fiind cazul că judecătorul sindic nu s-a pronunțat asupra cererii lichidatorului privind onorariul pe perioada de observație - conform art. 312 alin. 5 raportat la art. 304 (7), (9), Cod procedură civilă și art. 8 - Legea nr. 85/2006 se impune casarea cu trimitere pentru soluționarea cererii vizând onorariul pe perioada de observație.

Aplicarea art. 4 (4) și art. 19(2), Legea nr. 85/2006 în conformitate cu care judecătorul sindic stabilește remunerația administratorului judiciar nu presupune nemotivarea de către acesta a soluției, ceea ce ar da loc arbitrariului și soluționării discreționare a unei asemenea cererii ( mai ales că în speță, onorariul a fost aprobat de Comitetul creditorilor, în Adunarea din 07.08.2008 ( 52 dosar fond).

Aceasta deoarece, în aplicarea art. 19 (2) - Legea 85/2006, judecătorul sindic nu a motivat acordarea cheltuielilor conform criteriilor stabilite prin art. 37 - OUG86/2006 privind onorariile practicienilor în insolvență de la pct. 2 lit. a -

Acest art. 37, la pct. 3 stabilește că "onorariul provizoriu pentru perioada de observație este stabilit de judecătorul sindic la deschiderea procedurii insolvenței" (în speță s-a stabilit prin sentința nr. 393/24.06.2008, irevocabilă prin decizia nr. 173/29.01.2009 a Curții de APEL SUCEAVA ) și va putea fi modificat o singură dată în prima Adunare a creditorilor. Din nou, se observă că judecătorul sindic nu a soluționat cererea vizând onorariul provizoriu, de vreme ce a invocat în motivare, art. 37 - OUG86/2006, care susține soluția de acordare a onorariului provizoriu.

De altfel, chiar dispozitivul sentinței recurate se referă numai la onorariu lichidatorului judiciar (nu și onorariu administrator judiciar pe perioada de observație) și cheltuieli de procedură.

Judecător,

- -

Președinte:Grapini Carmen
Judecători:Grapini Carmen, Ududec Elena, Nastasi Dorina

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 757/2009. Curtea de Apel Suceava