Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 81/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 81

Ședința publică de la 11 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Traian Șfabu

JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi

Judecător I -

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent " " B și pe intimat V, lichidator MANAGEMENT LICHIDARE I, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva încheierilor civile numărul 68/F din 09.10.2007 și numărul 69/F din 16.10.2007 pronunțate de Tribunalul Iași - judecător sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- recursuri la al 3-lea termen;

- prin adresele nr. 72 cj/30.01.2008 și nr. 73 cj/30.01.2008, recurentul-creditor, cu sediul în B, str. -.- nr. 4, jud. B, prin reprezentanții săi legali, în temeiul prevederilor art. 246 alin. (1) Cod procedură civilă renunță la judecarea recursurilor formulate împotriva încheierilor civile nr. 69/F/16.10.2007 și, respectiv, nr. 68/F/09.10.2007, după care

Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.

Ulterior deliberării.

INSTANȚA

Asupra recursului comercial d e față;

Prin încheierea civilă nr. 68/F/09.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vasluis -a dispus:

Dispune continuarea procedurii de faliment a debitorului ""

Respinge contestația formulată de creditorul "" B împotriva raportului lichidatorului privind activitatea desfășurată (înregistrat la 21.09.2007).

Termen la 16.10.2007 pentru soluționarea cererii de schimbare a lichidatorului.

Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut că:

Din verificarea actelor și lucrărilor din dosar se constată că lichidatorul judiciar s-a conformat dispozițiilor sentinței civile nr. 66/F din 06 martie 2007 respectând termenele stabilite prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței și dispozițiilor sentinței civile nr. 200/F din 19 iunie 2007 de trecere la procedura falimentului.

Rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 1 din legea insolvenței nu au fost contestate niciodată până în prezent, ori, nefiind contestate, pot fi considerate aprobate.

În cadrul ședinței adunării creditorilor din data de 06.06.2007 s-a consemnat faptul că, creditorii prezenți în cuantum de 59,09% din totalul creanțelor nu au obiecțiuni la desfășurarea procedurii de insolvență.

Raportul în discuție depus la dosarul cauzei și prezentat comitetului creditorilor și adunării creditorilor a fost întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 25 din legea insolvenței, contestatoarea fiind aceea care nu a respectat prevederile art. 21 alin. 2 și 3 din legea specială potrivit cărora debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori precum și orice persoană interesată, pot face contestație împotriva măsurilor luate de lichidator,contestația urmând a fi înregistrată în termen de 5 zile de la depunerea raportului prevăzut la art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

În procesul-verbal al comitetului creditorilor nr. 5854/01.10.2007, la punctul 1 de pe ordinea de zi, la "Hotărâri" este menționat faptul că în proporție de 2/1 comitetul creditorilor, constituit din "" - președinte, V și - Sucursala membri, au aprobat Raportul de activitate nr. 5556/19.09.2007 așa cum a fost acesta întocmit și depus la dosarul cauzei la 21.09.2007.

Față de dispozițiile art. 17 alin. 4 din legea insolvenței prin care deciziile comitetului creditorilor (al cărui președinte este contestatoarea) se iau cu majoritatea simplă din totalul numărului de membri al acestuia, urmează a se respinge contestația creditorului ca fiind neîntemeiată.

Prin încheierea civilă nr. 69/F/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic s-a dispus:

Respinge cererea creditorului "" B cu sediul în B,-, județul B pentru schimbarea lichidatorului judiciar.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că:

Activitatea lichidatorului a întâmpinat greutăți din cauză că administratorul debitorului este cercetat penal și arestat pentru faptele săvârșite în calitate de administrator. Actele de evidență au fost ridicate de organele de cercetare penală. actele au fost refăcute în măsura posibilului. bunurilor imobile nu s-a făcut la terenuri, iar construcțiile sunt proprietatea unui debitor aflat și el în procedură de insolvență. Reclamantul a făcut și el verificări dar nu a comunicat lichidatorului situația bunurilor arendate (anularea contractelor de arendă a terenurilor agricole). S-au întocmit rapoarte privind activitatea desfășurată dar nu au fost contestate în termen de 5 zile de către reclamant. Mai mult comitetul creditorilor a aprobat raportul în proporție de 2/1. Adunarea creditorilor nu a hotărât schimbarea lichidatorului judiciar.

Art. 11 din legea insolvenței nr. 85/2006 prevede:

"(1) Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt:

.

e) înlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului judiciar al lichidatorului";

Art. 22 prevede:

(2) În orice stadiu al procedurii, JUDECĂTOR 3: Iulia Miler l-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronunță în camera de consiliu, de urgență cu acordul administratorului judiciar și a comitetului creditorilor.

Nu rezultă că înlocuirea se poate face la cererea unui creditor. Deci creditorul nu poate solicita schimbarea lichidatorului judiciar ci numai comitetul creditorilor.

În ipoteza legală comitetul creditorilor hotărăște cu majoritatea numerică conform art. 17 alin. 4 din Legea insolvenței. În speță nu există cererea comitetului creditorilor.

Pe fond, reclamantul nu face dovada unor motive temeinice care să impună înlocuirea din oficiu a lichidatorului judiciar cu un lichidator desemnat de reclamant.

În consecință, urmează a se respinge cererea creditorului. Cererea fiind legal timbrată.

Împotriva ambelor încheieri a declarat recurs "" B, considerându-le nelegale și netemeinice.

În drept se invocă dispozițiile art. 8 alin. 2, art. 5 alin. 2, art. 11 alin. 1 lit. "c,e,i,l", art. 17 lit. "a,b,c"; art. 19 alin. 2-4, art. 21; art. 22 alin. 2; art. 25, 113, 114, 115 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 7-9 Cod procedură civilă.

Legal citată recurenta, a depus la dosarul de recurs (fila 59 și 61) la data de 01.02.2008 două înscrisuri prin care declară că renunță la judecarea ambelor recursuri declarate împotriva celor două încheieri: nr. 68/F/09.10.2007 și nr. 69/F/16.10.2007.

În concluzie, instanța de recurs în baza art. 246 Cod procedură civilă va lua act de renunțarea recurentei la judecarea ambelor recursuri, menținând încheierile pronunțate de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Ia act de renunțarea la judecata recursurilor formulate de "" B împotriva încheierilor civile nr. 68/F/09 octombrie 2007 și nr. 69/F/16 octombrie 2007 ale Tribunalului Vaslui - judecător sindic pe care le menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 februarie 2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Vaslui - judecător sindic: -

19.02.2008

2 ex.-

Președinte:Traian Șfabu
Judecători:Traian Șfabu, Radu Cremenițchi, Iulia Miler

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 81/2008. Curtea de Apel Iasi