Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 816/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 816/2009

Ședința publică de la 28 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Olimpia Maria Stânga

JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 3: Gilica

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea EURO IDEAL împotriva Încheierii nr. 277/F din 10 martie 2009 pronunțată de judecătorul sindic în Dosar - al Tribunalului Hunedoara.

La apelul nominal se prezintă avocat avocat pentru debitoarea intimată - B, fiind lipsă creditoarea recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se constată că la dosar s-a depus din partea domnului avocat, în calitate de apărător ales al creditoarei recurente Ideal, o cerere prin care solicită, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea cauzei în lipsă și acordarea unui termen de pronunțare pentru a depune concluzii scrise.

Curtea, având în vedere actele dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul debitoarei intimate, av. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond. Depune concluzii scrise, pe care le susține în fața instanței. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin încheierea nr. 277/F/10.03.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara -Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal, în baza art. 246.pr.civ. s-a luat act de renunțarea la judecată a cererii formulată de către creditorul SC Ideal SRL D împotriva debitorului SC - SRL B și a fost obligat creditorul să plătească debitorului suma de 11.900 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei încheieri, creditoarea SC Ideal SRL a declarat recurs, în termen și motivat, scutit de plata taxei de timbru, prin care a solicitat să fie modificată în parte, în sensul respingerii cererii debitoarei de obligare reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

A motivat recurenta că, după depunerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea SC - SRL, a intrat într-un declin financiar, datorită căruia a renunțat mai întâi la apărătorul ales și în final a trebuit să renunțe la judecată, iar instanța a acordat debitoarei cheltuieli de judecată în sumă de 11.900 lei, reținând greșit drept temei de drept dispozițiile art. 247.pr.civ. care se referă la renunțarea la drept.

A arătat că aplicarea art. 246.pr.civ. nu excludea aprecierea valorii cheltuielilor de judecată potrivit art. 274 al. 3.pr.civ. acestea fiind nemotivat de mari raportat la cantitatea muncii, întrucât cauza a avut doar 3 termene de judecată, la care debitoarea a depus contestație și o cerere de probațiune.

A mai susținut recurenta că în cauză nu s-a făcut nici dovada cheltuielilor, a plății efective a onorariului, fiind depusă doar o copie a unei facturi fiscale nesemnate.

Prin întâmpinare ( 3) intimata SC - SRL a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată și în recurs.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, se constată că recursul nu este fondat.

Instituția renunțării la judecată este reglementată în art. 246 din pr.civ. în alin. 3 al acestui text legal fiind stipulat că, în situația în care renunțarea se face după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța are obligația ca, la cererea pârâtului, să-l oblige pe reclamant la cheltuieli.

Judecătorul sindic s-a conformat acestor dispoziții legale și a luat act, în baza art. 246.pr.civ. de renunțarea la judecată a creditoarei SC Ideal SRL în cererea formulată pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC - SRL, după ce debitoarea a formulat și contestația ( 38), la care s- depus și întâmpinare ( 73) cererea de deschidere fiindu-i în mod evident comunicată.

Ca atare, referirea la dispozițiile art. 247 pct. 1.pr.civ. care reglementează renunțarea la drept, în locul art. 274 al. 1.pr.civ. care constituie temei al acordării cheltuielilor de judecată, nu constituie motiv de nelegalitate a încheierii atacate, care să atragă modificarea în tot a dispozițiilor privitoare la cheltuielile de judecată.

Apoi, nu era justificată nici aplicarea prevederilor art. 274 al. 3.pr.civ. în sensul micșorării cheltuielilor de judecată, care în fapt reprezintă onorariu de avocat la fond. Aceasta întrucât, trecând peste valoarea de 97.124,5 lei a creanței pentru care s-a cerut deschiderea procedurii, obiectul litigiului l-a constituit tocmai introducerea debitoarei în procedura insolvenței, cu efectele aferente, asupra existenței societății în discuție.

În cauză debitoarei i s-a asigurat apărarea prin avocat, aceasta opunându-se intrării în insolvență inclusiv pe calea contestației.

Sub aspectul probei efectuării cheltuielilor de judecată în forma onorariului de avocat, în recurs s-au depus, pe lângă copia facturii nr. 0061/09.03.2009 pentru valoarea de 11.900 lei, din care rezultă valoarea onorariului de avocat de 10.000 lei, iar 1900 TVA (19), și copiile contractului de asistență juridică seria - nr. 269/22.09.2008, din care rezultă aceeași valoare a onorariului de avocat pentru dosarul nr-, în cauză, și respectiv ale chitanțelor de plată a onorariului ( 18-26 dosar recurs).

Așa fiind, în aplicarea prevederilor art. 312 al. 1.pr.civ. apreciind că nu poate fi reținută incidența niciunuia dintre motivele de modificare prevăzute de art. 304 din același cod, urmează a fi respins ca nefondat recursul de față, cu consecința menținerii încheierii atacate, ca legală și temeinică.

Se va luat act că la cuvântul în fond, intimata nu a mai solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea SC Ideal SRL D împotriva încheierii nr. 277/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28.10.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Th.

Ex.4/07.12.2009

Jud fond

Președinte:Olimpia Maria Stânga
Judecători:Olimpia Maria Stânga, Ioan Cibu, Gilica

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 816/2009. Curtea de Apel Alba Iulia