Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 831/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr.831/2008

Ședința publică din data de 01 aprilie 2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de, - și, reprezentați prin, și, împotriva sentinței comerciale nr. 642 din 02.11.2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: ROMTELECOM SA, SC SRL, - FRĂȚIA, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, SC EXPERT SRL, intimata-debitoare SC PRIM COM SRL, intimat- lichidator judiciar MANAGEMENT UV B, având ca obiect procedura insolvenței, angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

La apelul nominal se prezintă avocat - pentru recurenții, - și, iar pentru recurentul se prezintă avocat.

Procedura de citare este îndeplinită potrivit art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 prin publicarea citației în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 1111 din 21.03.2008.

Toate recursurile din dosar sunt legal timbrate.

S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar în data de 26 martie 2008, memoriu recurs din partea recurentului și dovada achitării taxelor judiciare datorate pentru calea de atac promovată.

Instanța pune în discuție motivul de casare prevăzut la art. 304 pct.6. civ.

Reprezentantul recurentului, arată că lichidatorul judiciar și-a motivat cererea pe disp. art. 137 lit. a, b și e, iar reprezentanta recurenților, arată că instanța a reținut în motivarea soluției date, numai disp. art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, aspect relevat și în motivele recursului.

Reprezentanții părților învederează instanței că nu au de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.

Instanța în urma deliberării apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, constată că recursurile se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursurilor.

Reprezentanta recurenților, - și, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, cererea fiind formulată împotriva unor persoane care nu aveau calitate procesuală pasivă, fiind chemați să răspundă direct moștenitorii, înainte de a fi dezbătută problema moștenirii și au fost reținute de către instanță în sarcina administratorului alte fapte decât cele arătate prin cererea formulată. Pe fond, arată că nu poate fi reținută legătura de cauzalitate între faptele administratorului și situația societății, motiv pentru care, alături de cele arătate în cuprinsul cererii de recurs apreciază că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Solicită cheltuieli de judecată în justificarea cărora depune la dosar chitanța reprezentând onorariul avocațial.

Reprezentantul recurentului, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul anulării parțiale a acesteia cu privire la obligarea recurentului la suportarea pasivului debitoarei. Depune la dosar concluzii scrise precizând că le susține, reiterând oral motivele recursului, în esență făcând referire la faptul că judecătorul sindic aduce ca argumentație a soluției pronunțate, prev. art. 138, lit. d, în condițiile în care lichidatorul a încadrat faptele imputate administratorilor la lit. a, b și Mai arată că au fost administrate dovezi din care reiese faptul că asociatul și-a achitat toate datoriile ce i-au revenit în societate, iar ulterior mutării sediului societății, ceilalți asociați i-au retras drepturile, însă mențiunea nu a fost făcută la Registrul Comerțului, pentru a fi opozabilă și față de terți, dar este opozabilă față de ceilalți doi asociați. Mai arată că nu s-a făcut referire la raportul cauzal între prejudiciu și culpa administratorului. Cu privire la recursul formulat de, arată că starea societății nu este imputabilă celor trei asociați.

Reprezentanta recurenților, cu privire la celelalte recursuri, arată că în măsura în care instanța reține că este aplicabil principiul disponibilității, se opune admiterii acestora.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 642/2.11.2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N s- admis în parte acțiunea reclamantei Management UV în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC Prim Com SRL - S împotriva pârâților, - și pentru defunctul și în consecință:

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pârâților - și;

Au fost obligați pârâții, soție supraviețuitoare a defunctului și minorii - și să suporte din averea proprie o parte din pasivul debitoarei falite SC Prim Com SRL B, în cuantum de 5.419.324.376 lei ROL, pârâții, în solidar, iar minorii - și în limitele moștenirii acceptate sub beneficiu de inventar.

În motivare se arată că prin cererea precizată formulată în dosarul de insolvență înregistrată la tribunal cu nr. de mai sus, petenta SC Managenet UV SRL, în prezent Management UV B, în calitate de lichidator judiciar a debitoarei SC Prim Com SRL solicitat instanței să oblige pârâții, și pentru - decedat pârâții și minorii - și, în calitate de moștenitori, să suporte pasivul societății falite în cuantum de 6.485.709.832 lei vechi.

În motivarea cererii se arată în esență că pârâții, și - în calitate de administratori ai societății debitoare au folosit banii societății în folosul propriu și au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice. Astfel, așa cum rezultă din balanța de verificare contabilă întocmită la data de 30 septembrie 2004, în contul 542 figurează în debit suma de 1.231.997.575 lei, ca avansuri nejustificate de către asociatul administrator. De asemenea, în luna septembrie 2004, în același cont, avea un sold debitor de 721.000.000 lei și administratorul, sumă care a fost compensată ilegal, în aceeași lună, cu suma existentă în soldul contului 401 ca datorată către SC. SRL, societate al cărei asociat unic și administrator este soția acestuia,.

Pârâții, și pentru - pârâții și minorii și au formulat în

cauză întâmpinări solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii introductive în ceea ce îi privește pe fiecare în parte.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, - și, aceasta fost respinsă ca nefondată.

Astfel potrivit prev.art.774 și 777 cod civil pasivul creditor este constituit din datoriile și sarcinile succesiunii, prin datorii succesorale înțelegându-se obligațiile defunctului indiferent de izvorul lor: contract, delict civil, îmbogățire fără justă cauză sau lege.

Ori, răspunderea persoanelor menționate în art.138 alin. 1 din 85/2006 îmbrăcând forma răspunderii delictuale, aspect pe care de altfel îl invocă în apărarea lor și pârâții din prezenta cauză, obligațiile lor fac parte din pasivul lor patrimonial, pasiv care, în ipoteza survenirii decesului, trec asupra moștenitorilor în funcție de modalitatea de acceptare a succesiunii.

Potrivit rapoartelor întocmite de lichidatorul judiciar totalul creanțelor debitoarei se ridică la suma de 6.509.282.879 lei iar în prezent societatea falită nu mai detine nici un bun.

Potrivit acelorași rapoarte vinovați de situația actuală sunt administratorii societății, motiv pentru care lichidatorul judiciar a formulat acțiunea.

În cauză s-a efectuat un raport de expertiză contabilă judiciară, iar în urma obiecțiunilor formulate s-au mai întocmit două completări ale raportului în care s-au constatat deficiențele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, în urma verificării și punctării totalului sumelor curente din balanța de verificare la data de 31 mai 2003 - ultima balanță dinaintea transferării sediului societății de la la B și a totalului sumelor precedente din balanța de verificare la data de 30 iunie 2003, expertiza a constatat că totalurile nu sunt egale,

contrar principiului egalității balanțiere, document în care din balanța precedentă este egal cu din balanța curentă. de verificare este documentul sintetic "pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operațiunilor efectuate" conform art.22 din 82/1991, republicată. Diferența stabilită de expertiză este de 4.116.622.517 lei. Conform "principiului intangibilității" al contabilității, balanța de deschidere al lunii curente trebuia să corespundă cu balanța de închidere a lunii precedente, precum și a "principiului necompensării" conform căruia, valorile elementelor ce prezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce reprezintă pasive.

sumele cuprinse în conturi expertiza a constat că au fost modificate sumele din conturile 5311, 462, 108 și 542.

În funcție de afectarea conturilor mai sus menționate, expertiza contabilă a procedat la reconstituirea înregistrărilor care au avut loc și adunând cele două sume s-a verificat diferența stabilită de expertiză în sumă de 4.116.622.517 lei.

În actele predate de pârâta nu s-a găsit nici un document justificativ pentru diferența de 4.116.622.517 lei. Potrivit prev.art.6 alin.1 și 2 din 82/1991 rep. orice operațiune economică efectuată se consemnează într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative sunt documentele primare care probează legal o operațiune, ori acestea deși au fost invocate nu au fost depuse: contractul de asociere între - Frăția B-N și societatea Prim Com SRL și modul de înregistrare în contabilitatea societății a acestei asocieri; transformarea aportului dintr-o asociere în contract de împrumut și cu dobândă aferentă - respectiv 773.536.000 lei cu dobândă de 129.191.213 lei și modul de înregistrare în contabilitatea societății; actele justificative prin care asociații - care dintre ei și în ce cuantum au lăsat la dispoziția societății suma de 1.025.512.804 lei și hotărârea sau actele prin care aceștia renunță la restituirea sumelor depuse și notele contabile care au fost întocmite pe baza documentelor justificative invocate.

Referitor la sumele aduse în societate cu titlu de împrumut și a avansurilor ridicate din societate de pârâtul, precum și a sumelor de bani ridicate de defunctul expertiza a constatat că nici un document folosit pentru operațiunile efectuate nu poartă semnătura celor în drept respectiv, depunerea plății

de administrator, efectuarea plății de casier și nici a celui care trebuia să intre în posesia banilor, pârâtul, conform art.6 alin.2 din 82/1991 rep. documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea celor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz".

Conform nr. 425/998 în prezent 1850/2004 privind normele metodologice pentru întocmirea și utilizarea formularelor comune privind activitatea financiar-contabilă și modelele acestora "Deconturile se utilizează de titularul de avans pentru justificarea cheltuielilor efectuare cu ocazia deplasării în străinătate, document pentru stabilirea diferențelor de primit sau restituit, document justificativ de înregistrare în registru de casă". În cazul nostru acestea nu au ce căuta la extrasele de cont în valută.

In ce privește avansurile evidențiate ca ridicate din societate și deconturile acestora, acestea sunt în număr foarte mare cu valori mari și multe documente, fiind

evidențiate în contul 542SV " ". Operațiunile au loc în perioada 14 aprilie 2003 - 30 iunie 2004 cu un rulaj al contului în debit 16.323.488.720, credit 15.091.491.145, sold 1.231.997.575 lei ROL sold evidențiat în balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2004. dispozițiile de plată privind acordarea de avansuri de trezorerie nu sunt avizate, aprobate, completate de casier și nici semnate de pârâtul.

Raportat la constatările menționate, instanța a reținut că potrivit prev.art.138 alin.1 lit d din 85/2006, se poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică ajuns în insolvență să fie suportată de membrii organelor de conducere precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin una din următoarele fapte: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Or, în cauză este de netăgăduit că pârâții se află cel puțin în situația prevăzută la teza a 3-a de la lit.d și anume nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă omisivă prevăzută și sancționată de legiuitor.

Împotriva sentinței au formulat recurs pârâții, -, și.

Recurenții, și au solicitat admiterea recursului, hotărârea fiind nelegală,atât sub aspectul soluționării lipsei calității procesuale pasive, cât și în ceea ce privește fondul cauzei.

În condițiile în care moștenirea defunctului nu fost dezbătută, nefiind făcută dovada că aceștia ar fi acceptat succesiunea, iar judecătorul sindic nu este competent să se pronunțe asupra unei astfel de cereri având ca obiect stabilirea calității de moștenitor și nici nu a fost sesizat în acest sens pentru a se putea dispune trimiterea cauzei instanței competente, în mod greșit s-a reținut calitatea procesuală pasivă reclamanților.

Cererea fost întemeiată pe disp.art.137 alin.1 lit.a, b, e din Legea nr. 85/2006, iar judecătorul sindic și-a motivat sentința pe disp.art.137 lit.d, apreciind că pârâții s-au aflat în situația prevăzută de ipoteza 3 textului respectiv.

Contrar concluziilor primei instanțe, nu este suficient a aprecia de către expert că anumite documente nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi considerate documente justificative, fără a fi dovedită legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Recurentul solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul anulării parțiale a acesteia referitor la partea din dispozitiv privind obligarea recurentului la suportarea din averea proprie, în solidar cu ceilalți pârâți pasivului debitoarei falite SC Prim COM SRL.

În motivarea recursului acesta arată că în privința lui instanța de fond nu a analizat în nici un mod dacă recurentul a săvârșit vreuna din faptele prevăzute de art.38, cu toate că avea toate elementele pentru constata că în privința acestuia suntem în prezența situației prev.de art.138 pct.4 din Legea nr. 85/2006, respectiv că a dovedit că nu a luat parte la luarea deciziilor, respectiv de ajungerea în starea de insolvență a debitoarei.

Interpretând în mod greșit toate actele de la dosar, s- pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.

Recurentul solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii de atragere răspunderii personale formulată de lichidator, cu motivarea că el nu avea calitatea de administrator al debitoarei, în realitate în baza procurii autentice dată de acesta de administrarea societății se ocupau la și la

De asemenea, el arată că nu a ridicat avansul de la societate, nici din casieria și nici din fondurile bancare, nesemnând pentru ridicarea acestora, lucru ce rezultă și din raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză.

Examinând recursurile, instanța constată că sunt fondate din următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 10.03.2005, lichidatorul SC Menagement UV SRL al debitoarei SC Prim Com SRL solicitat obligarea administratorilor debitoarei, și la suportarea pasivului societății în sumă de 6.485.709.832 lei. În fapt, lichidatorul a arătat că administratorii societății au folosit banii acesteia în folos propriu și au făcut acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice.

De asemenea, au arătat că au încheiat acte de vânzare cu intenția evidentă de a sustrage bunurile de la urmărirea acestora de către ceditori și pentru a leza drepturile acestora.

Prin încheierea din 11.11.2005 s-a dispus introducerea în cauză numiților, și, în calitate de moștenitori legali ai defunctului care a avut calitatea de administrator a societății debitoare.

În drept, lichidatorul și- întemeiat cererea pe art.137 lit.a, b și din Legea nr. 64/1995.

Prin hotărârea recurată judecătorul sindic a reținut săvârșirea de către administratori a faptei prev.de art.138 lit.d din Legea nr. 85/2006, respectiv faptul că pârâții nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Potrivit art.304 pct.6 Cod proc.civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere dacă instanța a acordat mai mult decât s- cerut, ori ceea ce nu s- cerut.

Coroborând cererea lichidatorului cu hotărârea recurată se constată că judecătorul sindic s- pronunțat pe ceva ce nu s-a cerut, astfel lichidatorul nu solicitat prin cererea introductivă de antrenare a răspunderii ca administratorilor să li se rețină în sarcină săvârșirea faptei constând în neținerea contabilității sau ținerea unei contabilități fictive.

Principiul disponibilității ce guvernează procesul civil reglementat de art.129 (6) Cod proc.civ. operează și în materia insolvenței, astfel că instanța trebuia să se pronunțe asupra cererii formulate de lichidator, neputând pronunța o soluție pe un aspect care nu a fost pus în discuția părților pentru ca acestea să-și poată formula apărarea.

Din considerentele de fapt și de drept sus arătate, instanța în baza art.312, 304 (6) Cod proc.civ. va admite recursul, va casa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, judecătorul sindic urmează a se pronunța asupra aspectelor și faptelor deduse în fața judecății acestuia și cuprinse în cererea formulată în cauză de către lichidator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții, - și, reprezentați prin, și,împotriva sentinței civile nr. 642 din 2.11.2007 pronunțată în dosar - al Tribunalului Bistrița N pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. dact. GC

2 ex/25.04.2008

Jud.primă instanță:

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 831/2008. Curtea de Apel Cluj