Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 835/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 835
Ședința publică de la 30 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva Sentinței nr. 148/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru creditoarea recurentă, lipsă fiind debitoarea intimată - SRL (fosta - SRL).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și admiterea cererii privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL A
Învederează instanței că împotriva debitoarei au fost luate măsurile de executare silită, o parte din bunuri au fost valorificate în urma a trei licitații organizate, procesele-verbale de adjudecare fiind anexate la dosar, însă au rămas și bunuri nevalorificate, valoarea acestora neputând fi scăzută sub 50 % din valoarea de evaluare.
Reprezentanta creditoarei recurente susține că DGFP A are, față de debitoarea - SRL, o creanță în cuantum de 2.700.000 lei, rămasă în urma deducerii sumelor recuperate prin executarea silită, astfel că societatea se află în stare de insolvență.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că, prin Sentința nr. 148/F/2009 a fost admisă contestația formulată de debitoarea - SRL și respinsă cererea formulată de creditoarea DGFP A împotriva debitoarei pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din actele depuse la dosar ( vol. II și III) înainte de a solicita deschiderea procedurii insolvenței potrivit Legii nr. 85/2006, creditoarea prin organele sale proprii de executare, a început executarea silită împotriva debitoarei pentru recuperarea sumelor pe care susține că aceasta le are de achitat la bugetul de stat.
Procedura insolvenței nu reprezintă decât o altă formă de executare silită, însă una concursuală, aceasta deosebindu-se de executarea silită de drept comun prin aceea că la distribuirea sumelor obținute din valorificarea bunurilor în cadrul acestei proceduri, vor participa toți creditorii care s-au înscris la masa credală și care potrivit dispozițiilor art. 64 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 au obligația de a-și declara creanța, chiar dacă aceasta nu este stabilită printr-un titlu executoriu, în timp ce în cazul celei dintâi, alți creditori au doar posibilitatea, nu obligația de a-și declara creanțele, urmând ca din sumele obținute să fie îndestulat exclusiv creditorul la cererea căruia a fost începută executarea silită.
Așa fiind, fără îndoială că procedura executării silite de drept comun este mai avantajoasă pentru creditoare decât procedura insolvenței.
Din nota de prezentare întocmită de DGFP la data de 3.09.2008 depusă la dosar, reiese că executarea silită pe calea dreptului comun începută de aceasta împotriva debitoarei nu a fost finalizată încă, mai existând bunuri de valorificat.
Atâta timp cât procedura executării silite începută de către creditoare nu a fost finalizată încă, aceasta nu poate justifica un interes pentru a solicita deschiderea procedurii insolvenței cu privire la aceeași creanță.
Potrivit principiuluielecta una non datur recursus ad alteram(upă ce o cale a fost aleasa, nu este admis să se recurgă la alta), creditoarea ar trebui să dea dovadă de consecvență și să urmeze calea pe care a ales-o mai întâi, respectiv aceea a executării silite prin organele sale de executare, fiind inadmisibil ca aceasta să mențină ambele cereri, întrucât este evident că nimeni nu poate merge pe două căi în același timp.
Pe de altă parte, cu actele anexate la contestație, debitoarea a făcut dovada că nu se află în încetare de plăți, întrucât a continuat să efectueze plăți față de alți creditori și are importante sume de recuperat (1.060.443,64 lei), reprezentând subvențiile cuvenite acordate de stat pentru pagubele produse de pesta aviară.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DGFP A, solicitând casarea și admiterea cererii privind deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că, pentru sumele datorate la bugetul general consolidat au fost emise somații și titluri executorii comunicate debitoarei și au fost instituite popriri și sechestre asigurătorii, iar o parte din bunuri au fost valorificate la licitații, însă pentru alte bunuri nu s-a reușit din lipsă de ofertanți.
Se mai susține că Legea nr. 85/2006 nu prevede printre condițiile deschiderii procedurii insolvenței și insolvabilitatea debitoarei, iar din actele dosarului ar rezulta o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Pârâta intimată - SRL a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului, întrucât nu se află în stare de insolvență, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru deschiderea procedurii (fila 8).
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoare, raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză, curtea de apel constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Critica creditoarei potrivit căreia Legea nr. 85/2006 nu ar prevede printre condițiile deschiderii procedurii insolvenței la cererea unui creditor și insolvabilitatea debitorului, este neîntemeiată, întrucât art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 definește insolvența, iar art. 2 stabilește că procedura se aplică doar debitorului aflat în insolvență.
Una din caracteristicile esențiale ale insolvenței o reprezintă insuficiența fondurilor bănești disponibile, or debitoarea a răsturnat prezumția de insolvență prin efectuarea unor plăți semnificative în cursul anului 2008 și probarea că are la rândul său de recuperat de la bugetul de stat - Autoritatea Național Sanitar Veterinară suma de 1.06.0443,64 lei, reprezentând despăgubiri cuvenite reprezentând contravaloarea păsărilor sacrificate ca urmare a episodului de pestă aviară.
Potrivit art. 3 pct. 1 și 6 raportat la art. 31 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței acel creditor care deține asupra patrimoniului debitorului o creanță certă și lichidă, și care să fie exigibilă (scadentă) de mai mult de 30 de zile, creanță care, în conformitate cu art. 3 pct. 12 din lege, trebuie să aibă o valoare minimă, în general de 30.000 lei, iar în cazul salariaților de 6 salarii medii pe economie, și care constituie prin aceasta o valoare-prag.
Într-adevăr, procedura insolvenței constituie un ansamblu de norme juridice, reglementând căi și modalități specifice prin care se urmărește obținerea fondurilor bănești pentru plata datoriilor debitorului aflat în insolvență față de creditorii săi, în condițiile stabilite diferențiat pe categorii de debitori, prin reorganizare judiciară bazată pe un plan de reorganizare sau prin faliment. Aplicarea procedurii reorganizării judiciare reprezintă un remediu pentru activitatea debitorului pe când procedura falimentului constituie un instrument de executare silită asupra averii debitorului.
Utilizarea, în acest scop, a uneia sau a alteia dintre aceste proceduri necesită, în concepția legii, parcurgerea unei proceduri prealabile în care urmează a se stabili dacă debitorul mai poate face față datoriilor cu sumele de bani disponibile, adică dacă se află sau nu în insolvență, în stare de incapacitate de plată. Nu orice creanță însă, dă dreptul creditorului de a cere constatarea stării de insolvență, ci așa cum s-a arătat mai sus, doar acele creanțe care se situează peste pragul minim prevăzut de lege, de 30.000 lei, cu condiția de a fi certe, lichide și exigibile.
Rezultă, din cele menționate, că atât condiția privitoare la capacitatea de plată a debitorului cât și aceea privitoare la creanța reclamantului creditor sunt condiții ale deschiderii procedurii insolvenței, în general, și nu ale executării silite așa cum se susține în hotărârea atacată. Așa fiind, deși legea impune, în ce privește creanța reclamantului condițiile prevăzute de lege pentru executarea silită a creanțelor (de a fi certă, lichidă și exigibilă, în conformitate cu art. 379.pr.civ.), totuși cererea creditorului privind deschiderea procedurii insolvenței nu este o cerere de executare silită a debitorului, ci de desfășurarea procedurii insolvenței, fază procesuală distinctă, inclusiv de o eventuală vânzare la licitație a bunurilor debitoarei, dacă această procedură ar putea fi asimilată cu procedura executării silite reținută în argumentarea judecătorului sindic (fără a mai adăuga faptul că, chiar această procedură a vânzării la licitație a bunurilor ar putea să nu existe în cadrul procedurii insolvenței, în situația în care debitorul nu are bunuri sau valori materiale vandabile).
Așa fiind, în situația în care judecătorul sindic s-a mărginit să examineze deschiderea procedurii insolvenței, la cererea creditoarei, doar din perspectiva condiției finalizării executării silite pe calea dreptului comun, condiție neprevăzută de Legea nr. 85/2006, fără a examina condițiile privitoare la creanța reclamantei de a fi certă, lichidă și exigibilă, în limita valorii prag prevăzute de dispozițiile art. 3 pct. 1, 6 și 12 din același act normativ și a celorlalte condiții privitoare la starea de insolvabilitate a debitoarei, urmează că acesta a pronunțat hotărârea fără a intra în cercetarea fondului cauzei, supusă casării în condițiile art. 312 alin. 5.pr.civ. și trimiterii acesteia aceleiași instanțe pentru rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, judecătorul sindic urmează să examineze dacă în cauză sunt sau nu îndeplinite condițiile generale ale insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2006, potrivit celor de mai sus menționate, atât cu privire la creanța reclamantei creditoare cât și în legătură cu eventuale apărări ale debitoarei, verificând dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de DGFP A împotriva Sentinței nr. 148/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.10.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex. 4/23.12.2009
Jud. sindic:
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Excepție de neconstituționalitate. Decizia 442/2009. Curtea... → |
|---|
