Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 861/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 861

Ședința publică din data de 24 iunie 2008

PREȘEDINTE: Tănăsică Elena

JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

- G -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice P - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii, cu sediul în P,-, jud. P și Serviciul Public Finanțe Locale P, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 67 din data de 30 ianuarie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu debitoarea SC SA, cu sediul în P,-, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin administrator judiciar și SPPI, cu sediul în P,-,. 4..2, jud. P, creditoarea SC SA, cu sediul în com., jud. D și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -, nr. 7, jud.

Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-creditoare Serviciul Public Finanțe Locale P, prin consilier juridic, lipsind recurenta-creditoare Administrația Finanțelor Publice P - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii, intimata-debitoare SC SA, prin administrator judiciar și SPPI, intimata-creditoare SC SA și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursurile se află la primul termen de judecată, sunt motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru, iar recurentele, în cuprinsul motivelor de recurs, au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Recurenta-creditoare Serviciul Public Finanțe Locale P, prin consilier juridic, solicită admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate și consemnarea punctului de vedere al creditoarelor astfel cum a fost el exprimat în adunarea creditorilor. Precizează, totodată, că cele 2 creditoare nu dețin 50% din valoarea totală a creanțelor.

- // -

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Recurenta P - Administrația Finanțelor Publice P - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii a declarat recurs împotriva sentinței nr. 67/30.01.2008 pronunțate de Tribunalul Prahova considerând-o netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului se arată că în sentință s-a reținut în mod greșit acordul recurentei de trecere în faliment prin procedură simplificată pentru debitoarea SC SA, contrar procesului-verbal întocmit în adunarea creditorilor din data de 29.11.2007, în care și-a exprimat punctul de vedere în mod clar.

Astfel, la punctul 2 al ordinii de zi propuse de administratorul judiciar, recurenta a declarat că nu este de acord cu trecerea la procedura falimentului, până nu se soluționează definitiv și irevocabil litigiile pe care debitoarea le are cu organele fiscale.

Referitor la numirea lichidatorului, recurenta a învederat faptul că în cazul în care se trece la procedura falimentului, solicită numirea în calitate de lichidator a SC, potrivit Ordinului nr. 627/2006 al, privind procedura de selecție a listei practicienilor în insolvență agreați de

Serviciul Public Finanțe Locale Pad eclarat recurs împotriva aceleași sentințe, criticând-o ca nelegală și netemeinică, pentru aceleași considerente ca și recurenta Administrația Finanțelor Publice P - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii,

Intimații, deși legal citați nu s-a prezentat în instanță pentru a formula eventuale apărări.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de cele 2 recurente, Curtea reține următoarele:

Întrucât ambele recurente invocă aceleași motive de recurs, instanța le va analiza împreună.

Prin sentința nr. 67/30.01.2008, Tribunalul Prahovaa admis cererea administratorului judiciar și și a dispus intrarea în procedură simplificată și începerea procedurii falimentului debitoarei SC SA, confirmând în calitate de lichidator pe și SPPI pentru a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr.85/2006.

Prima critică invocată de recurente, vizând lipsa acordului exprimat în ședința adunării creditorilor propusă de administratorul judiciar pentru trecerea în procedura falimentului a societății debitoare este nefondată, întrucât din actele dosarului rezultă că debitorul și-a declarat intenția de a intra în procedură simplificată, iar acordul pentru această procedură și l-a dat majoritatea creditorilor, recurentele fiind în minoritate față de totalul creditorilor prezenți la această adunare.

Referitor la numirea lichidatorului este de observat faptul că acesta a fost confirmat în calitate de lichidator de către creditorii care dețineau mai mult de J din creanțe, cele 2 recurente fiind în minoritate față de creanțele cumulate ale salariaților debitoarei și SC SA.

Nefiind întrunite cerințele art. 304 Cod pr.civilă, Curtea urmează ca în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr.civilă să respingă recursurile ca nefondate.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice P - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii, cu sediul în P,-, jud. P și Serviciul Public Finanțe Locale P, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 67 din data de 30 ianuarie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu debitoarea SC SA, cu sediul în P,-, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin administrator judiciar și SPPI, cu sediul în P,-,. 4..2, jud. P, creditoarea SC SA, cu sediul în com., jud. D și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -, nr. 7, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

- - - - G -

Grefier

- -

Red. / - 2ex./25.06.2008

Dosar fond - (număr vechi 211/2006)- Tribunalul Prahova

Jud. fond

Președinte:Tănăsică Elena
Judecători:Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 861/2008. Curtea de Apel Ploiesti