Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 867/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.867
Ședința publică din data de 01 iunie 2009
PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica
JUDECĂTORI: Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana Stoicescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de debitoarea SC SRL cu sediul în S,-, Județ P, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J-, CUI -, împotriva sentinței nr. 281 din data de 2.02.2009 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ cu sediul în P,-, -. B,. 40, Județ P și intimata creditoare SC DISTRIBUȚIE PRODUSE SRL cu sediul în B, sector 6,-,. 4.
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei, potrivit ordinului de plată din 30.04.2009 și timbru judiciar de 5 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat reprezentând debitoare SC SRL, lipsă fiind intimatul lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență și intimata-creditoare SC Distribuție Produse Alimentare SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că Tribunalul Prahova a comunicat relațiile solicitate, după care:
Avocat pentru debitoare SC SRL, arată că relațiile comunicate de Tribunalul Prahova, confirmă susținerile recurentei cu privire la necitarea părților pentru termenul din 2.02.2009 cât și a faptului că hotărârea recurată nu a fost comunicată, decât prin publicare în buletinul procedurilor de insolvență, astfel că potrivit art. 105, 85 și 107 pr.civ. hotărârea este lovită de nulitate, iar recurenta a declarat recursul în termen, după care alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea luând act că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru debitoare SC SRL, solicită admiterea recursului atât pentru motivele arătate în cererea de recurs cât și pentru motivul suplimentar de casare de ordine publică, întrucât instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată fără să îndeplinească procedura de citare cu părțile, nerespectarea obligațiilor prev. de art. 107C.pr.civ. și art.12 din legea insolvenței atrăgând nulitatea hotărârii, iar potrivit art. 7 alin. 2 teza I din aceeași lege, atrage nulitatea expresă, care impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de fond.
În subsidiar, în temeiul art. 312 alin.1, 2, 3 și pr.civ. solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca instanța să ia act de cererea de renunțare la judecată de la fila 63, precizând că societatea debitoare nu se află în stare de insolvență, judecătorul sindic trebuia să respingă cererea creditoarei.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 5910/105/26.09.2008, creditoarea SC Distribuție Produse Alimentare SRL, a formulat cerere de deschidere a procedurii împotriva debitoarei SC SRL, susținând că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 23.904,48 lei, neachitată de debitoare cu mai mult de 30 zile anterioare formulării cererii.
Prin sentința nr. 281/02.02.2009, Tribunalul Prahovaa admis cererea formulată de creditoare și în temeiul art.33 alin 4 din Legea insolvenței, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC SRL.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței a desemnat administrator judiciar pe Cabinet Individual De Insolvență, a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, fixând termene pentru depunerea creanțelor, verificarea, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor, a eventualelor contestații, a fixat data ședinței adunării creditorilor și a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu împrejurarea că nu a mai efectuat plăți cu mai mult de 30 zile anterior datei deschiderii procedurii, creditorul deține o creanță, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului, în cuantum de 23.904,48 lei, dovedită cu titlurile de creanță depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC SRL, arătând că nu se află în stare de incapacitate de plată, că nu și-a onorat obligația de plată din motive obiective, respectiv criza financiară.
La termenul de judecată din data de 4 mai 2009, recurenta, prin apărător,
a invocat și motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct.5 pr.civilă, susținând faptul că la termenul de judecată din data de 2.02.2009, partea pe care o reprezintă nu a fost legal citată în fața instanței de fond, fapt ce atrage atât nulitatea actului procedural de citare, cât și a sentinței pronunțată în aceste condiții.
Examinând recursul de față, prin prisma criticilor formulate, raportat la
actele și lucrările dosarului dar și la textele de lege incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță, intimata SC Distribuție Produse Alimentare SRL a solicitat declanșarea procedurii insolvenței împotriva debitoarei-recurente SC SRL, demers în urma căruia s-a format dosarul nr- al Tribunalului Prahova, Secția comercială și de contencios administrativ, acordându-se termen, în sistem de repartizare aleatorie, la data de 3 decembrie 2008. În practicaua încheierii de ședință de la acest termen, s-a consemnat faptul că toate părțile au lipsit, dar, în dispozitivul aceleiași încheieri, se prevede faptul că părțile cunosc termenul acordat în continuare, respectiv 2.02.2009, întrucât au primit termen în cunoștință. La acest ultim termen, la care prima instanță a intrat în dezbaterea fondului, în practicaua sentinței s-a făcut mențiunea, de asemenea, a lipsei părților, dar s-a consemnat că procedura este legal îndeplinită.
Potrivit dispozițiilor art.85 pr.civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel. În principiu, citarea părților, în scopul soluționării cererilor acestora, este obligatorie pentru instanță, excepția de la această regulă fiind de strictă interpretare și limitat aplicată. Așadar, regula este citarea părților în procesul civil, fără însă a se stipula obligativitatea înfățișării acestora în fața instanței, suficient fiind ca la dosarul cauzei să existe dovada legalei citări a tuturor părților.
Pe de altă parte, potrivit art. 153 pr.civilă, partea care a depus cererea personal sau prin mandatar și a luat termenul în cunoștință, precum și partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecății, la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele ulterioare. De la această regulă, există unele excepții, prevăzute de alineatul 2 al aceluiași articol, situații în care, deși partea avea termen în cunoștință, cu toate acestea va fi citată pentru termenele ulterioare.
Așa cum arătam anterior, deși la primul termen de judecată, care a fost și prima zi de înfățișare, la data de 3.12.2008, toate părțile au lipsit, în mod nelegal acestea au primit termen în cunoștință, pentru data de 2.02.2009, fără ca instanța să mai dispună citarea lor. Cu toate acestea, la acest ultim termen, s-a făcut mențiunea legalei citări, deși și de această dată părțile lipseau și s-a trecut la judecarea fondului, situație care a fost consacrată de către doctrină și practica judiciară ca fiind cauze ce atrag nulitatea hotărârii pronunțată în aceste condiții, în sensul art. 304 pct. 5 pr.civilkă (, " Codul d e procedură civilă comentat și adnotat" Ed. 2008, p. 860).
Având în vedere argumentele expuse, în baza art. 312 alin. 1și 3 pr.civ. coroborat cu art. 304 pct. pr.civilă, Curtea va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare, în condiții de legală citare, la aceeași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea SC SRL cu sediul în S,-, Județ P, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J-, CUI -, împotriva sentinței nr. 281 din data de 2.02.2009 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ cu sediul în P,-, -. B,. 40, Județ P și intimata creditoare SC DISTRIBUȚIE PRODUSE SRL cu sediul în B, sector 6,-,. 4.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, potrivit considerentelor prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana Stoicescu
- - - - - -
Grefier,
red.
Tehnored. DL/MA
2 ex./24.06.2009
f- Tribunalul Prahova
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Duboșaru RodicaJudecători:Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana Stoicescu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 1175/2009.... → |
---|