Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 969/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 969/

Ședința publică din 13 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva Sentinței comerciale nr. 685/20 iunie 2008, pronunțată de Judecătorul sindic de la Tribunalul Comercial Mureș, în dosarul nr-.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul disp.art. 86 din nr.OUG51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001.

Cauza fiind în stare de judecată, instanța față de actele și lucrările dosarului, precum și de faptul că s-a solicitat judecarea și în lipsă de către creditoarea-recurentă B, reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința nr. 685/20 iunie 2008, pronunțată de Judecătorul sindic de la Tribunalul Comercial Mureș, în dosarul nr- s-au respins obiecțiunile formulate de creditorul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, dar și de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva raportului final întocmit la 07 mai 2008 de lichidatorul judiciar " Consult" - succesoarea prin divizare a " Consult", respectiv " Consult" Tg.M, în cadrul procedurii de lichidare judiciară a falitei C Proiect Tg.M,-societate în faliment și, în consecință, aprobă raportul final criticat, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut următoarele:

Prin sentința nr.2565/10.09.2002 pronunțată în dosarul nr.2441/01.02.2002 de judecătorul sindic a fost primită cererea creditoarei Casa Județeană de Pensii M și, constatând incapacitatea de plată a debitoarei S," Proiect" Tg.M, a fost deschisă procedura judiciară specială a reorganizării judiciare și falimentului față de aceasta, pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice perioadei de administrare judiciare fiind desemnat administratorul judiciar " Consult"

La data de 29.10.2002 administratorul judiciar desemnat a întocmit raportul privind cauzele care au condus debitoarea în stare de insolvență prin care a expus considerațiunile sale față de situația financiar-economică a debitoarei și evocând motive obiective pentru nașterea stării de insolvență în dauna acesteia.

Pe parcursul administrării judiciare, dar și în cursul procedurii falimentului ce a fost deschisă față de debitoare prin încheierea pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2003 de judecătorul sindic, ca urmare a unor incidente procedurale, pe definitiv consolidat de obligații ale societății debitoare au fost înscrise creditoarele bugetare Direcția Generală a Finanțelor Publice M cu o creanță în cuantum de 178.132,60 lei noi, Casa Județeană de Pensii M cu o creanță în cuantum de 165.942,82 lei noi, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă M cu o creanță în cuantum de 17.262,98 lei noi. Casa de Asigurări de Sănătate M cu o creanță în cuantum de 41.113,49 lei noi, Inspectoratul Teritorial d e Muncă M cu o creanță în cuantum de 787,08 lei noi și Municipiul Tg.M cu o creanță în cuantum de 2.169,55 lei noi, dar și creditoarele chirografare "Energie-Co "B cu o creanță echivalată în monedă națională în cuantum de 18.148, 57 lei noi, ""Tg.M cu o creanță în cuantum de 2.973,18 lei noi, "Romtelecom" cu o creanță în cuantum de 828,44 lei noi, ""Tg.M cu o creanță, în cuantum de 4.930,18 lei noi și "Pres-"Tg.M cu o creanță în cuantum de 4.278,10 lei noi.

În cadrul aceleiași proceduri judiciare creditoarea Tg.M a sesizat la data de 09.02.2004 judecătorul sindic cu cererea prin care a solicitat angajarea răspunderii personale a foștilor administratori statutari ai falitei - G și - învederând că există premisele săvârșirii de către acesta din urmă a unor fapte circumscrise dispozițiunilor art. 137 lit.e) din Legea nr.64/1995- republicată apte să fi adus prejudicii înseninate patrimoniului falitei. După cercetarea susținerilor creditoarei, judecătorul sindic a respins cererea acesteia prin sentința nr.32/14.01.2005 pronunțată în cadrul procedurii judiciare specială deschisă față de falită.

Ulterior, la data de 05.06.2005, și creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Mar eiterat o cerere similară îndreptată în contra acelorași foști administratori statutari ai falitei care a primit aceeași soartă prin sentința nr.984/01.11.2006 pronunțată în același cadrai procesual și procedural, însă pe tărâmul legii noi - Legea nr.85/2006.

În urma exercitării căii de atac a recursului de către creditor, prin decizia nr.513/R/20 iunie 2006 pronunțată în dosarul nr.492/2006/, Curtea de Apel Tg.M a primit recursul creditorului, a modificat hotărârea judecătorească pronunțată în primul grad de jurisdicție, în sensul admiterii cererii recurentului creditor promovată în contra pârâților și, față de care a angajat răspunderea personală, patrimonială și specială reglementată de dispozițiunile art.138 alin.l din Legea nr.85/2006, prin obligarea lor la suportarea întregului pasiv al falitei C " Proiect"Tg.M în cuantum de 446.566,99 lei noi.

n executarea acestei creanțe lichidatorul judiciar a reușit doar recuperarea sumei de 550,oo lei ca urmare a valorificării autoturismului marca Olcit aparținând debitorului falitei-fost administrator statutar - dl..

Toate celelalte demersuri de identificare și a altor bunuri în patrimoniul falitei, starea de insolvabilitate a acesteia reieșind din înscrisurile înfățișate de lichidatorul judiciar judecătorului sindic.

Mai mult, lichidatorul judiciar nici nu a fost susținut de către vreunul dintre creditorii falitei, inclusiv creditorii ce au exercitat obiecțîunile pendinte la raportul lui final. Or, obținerea unor extrase de carte funciară, precum și celelalte demersuri propuse de creditorul Ministerul Finanțelor Publice prin subsidiara Direcția Generală a Finanțelor Publice M presupun cu necesitate cheltuieli anticipate care nu cad în sarcina lichidatorului judiciar ci, în principal falitei, iar în cazul în care aceasta este lipsită de disponibilități bănești, chiar de către creditori.

Ca atare, în condițiile în care scopul procedurii este lichidarea bunurilor debitoarei ".Tg.M, or aceasta nu mai are bunuri în proprietate, iar hotărârea judecătorească nu poate fi executată din lipsa disponibilităților bănești necesare în acest scop, este cert că propunerea de aplicare a dispozițiilor art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 apare ca justificată.

Mai mult decât atât, legiuitorul a creat premisele legale ca Ministerul Finanțelor Publice prin subsidiară să poată trece la executarea hotărârii prin care s-a dispus angajarea răspunderii foștilor administratori statutari în momentul identificării unor bunuri în patrimoniul lor, având concursul organelor proprii de executare în baza legislației speciale ce-i reglementează activitatea. Astfel, prin introducerea dispoziției legale cuprinse în art.142 alin.2 din Legea nr.85/2006, legiuitorul, în mod explicit a prevăzut posibilitatea executării unei astfel de sentințe după închiderea procedurii de faliment, în condițiile în care art, 132 din Legea nr.85/2006, abordând o soluție practica.

Obiecțiunile Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului apar judecătorului sindic ca fiind lipsite de orice susținere procesuală. Pe de o parte, procedura judiciară specială pendinte a fost deschisă în contra falitei încă de la data de 10.09.2002, administratorul judiciar desemnat inițial în beneficiul insolventei, sub auspiciile legii vechi în materie - respectiv Legea nr.64/1995-republicată a întocmit la data de 20.10.2002 raportul despre care face referire creditoarea.

Mai mult, astfel cum rezultă din considerațiunile ce preced, judecătorul sindic a fost investit atât pe tărâmul legii vechi de către creditoarea "", dar și pe tărâmul legii noi de către creditorul Ministerul Finanțelor Publice prin subsidiara Direcția Generală a Finanțelor Publice M cu acțiuni judiciare speciale având ca scop angajarea răspunderii patrimoniale speciale în dauna foștilor administratori statutari ai falitei, găsiți vinovați de starea actuală de insolvență a acesteia prin decizia nr.513/R/20 iunie 2006 pronunțată în dosarul nr.492/2006/, Curtea de Apel Tg. Față de aceștia a angajat răspunderea personală, patrimonială și specială reglementată de dispozițiunile art.138 alin.l din Legea nr.85/2006, prin obligarea lor la suportarea întregului pasiv al falitei C Proiect" Tg.M în cuantum de 446.566,99 lei noi.

Față de aceste considerațiuni, judecătorul sindic nu va putea decât să respingă obiecțiunile ridicate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului față de raportul final înfățișat inițial la data de 07.05.2008 de lichidatorul judiciar desemnat în beneficiul falitei.

Față de cele ce preced, judecătorul sindic va respinge obiecțiunile aduse de creditorul Ministerul Finanțelor Publice prin subsidiara Direcția Generală a Finanțelor Publice M întocmit de lichidatorul judiciar "Consult" Tg. - pe parcursul procedurii judiciare speciale de față legiuitorul a intervenit și în privința organizării activității practicienilor în insolvență, lichidatorul judiciar desemnat în beneficiul falitei conformându-se noilor exigențe legislative - în cadrul procedurii de faliment deschisă față de " Proiect" Tg.M, în condițiile prevăzute de art. 132 alin.2 din Legea nr.85/2006, cu atât mai mult cu cât nu propune nicio măsură concretă de valorificare a singurului activ identificat în averea falitei, respectiv creanța recunoscută în beneficiul ei și în contra foștilor ei administratori statutari.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii obiecțiunilor sale, a respingerii raportului final întocmit de lichidatorul judiciar desemnat în cauză, cu consecința continuării procedurii instituită de Legea 85/2006.

În motivarea cererii de recurs se arată că judecătorul sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de disp.art.138 și urm. din Legea nr.85/2006, că avea obligația să verifice activitatea lichidatorului care trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la fondurile de asigurări de sănătate.

Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care avea doar obligația să vândă bunurile aflate în averea debitoarei, atribuțiile acestuia sunt mai complexe și îl obliga să identifice resursele necesare pentru achitarea debitelor prin întocmirea unui raport detaliat privitor la eventualele bunuri ale societății sau la identificarea persoanelor vinovate de aducerea societății în stare de insolvență.

Analizând hotărârea sub aspectul motivelor invocate de această recurentă instanța constată că nu se aduce nici un argument de natură să justifice aceste obiecții la raportul final și continuarea procedurii, nu indică nici un bun aparținând administratorului sau societății debitoare pentru a i se putea imputa lichidatorului judiciar că nu a depus suficiente demersuri în identificarea bunurilor și executarea hotărârii de angajare a răspunderii materiale.

Criticile legate de neîndeplinirea atribuțiilor judecătorului sindic sau a lichidatorului judiciar apar nefondate atâta timp cât la dosarul cauzei există mai multe rapoarte privind activitatea desfășurată de lichidator, inclusiv cea legată de identificarea bunurilor societăți debitoare, demersuri legate de angajarea răspunderii administratorilor societății falite și de identificare de bunuri în proprietatea acestora.

Se invocă doar argumente cu de principiu ale legii insolvenței care nu se contestă dar se face abstracție de datele concrete ale dosarului, date din care rezultă toate demersurile pe care lichidatorul le-a efectuat pentru identificarea și valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul societății debitoare inclusiv demersuri pentru punerea în executare a hotărârii de angajare a răspunderii.

Prin urmare Curtea de Apel Tg.-M apreciază criticile recurentei asupra raportului final întocmit de către lichidator ca fiind nefondate, așa cum corect a reținut și prima instanță, astfel că în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva Sentinței comerciale nr. 685/20 iunie 2008, pronunțată de Judecătorul sindic de la Tribunalul Comercial Mureș, în dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehn.

2 exemplare

8.12.2008

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 969/2008. Curtea de Apel Tg Mures