Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 969/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA nr. 969
Ședința publică din data de 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maria Pohoață
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 3: Valentin Niță
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de creditoareaSC TRANS SA, cu sediul în B,-, sector 5, B, împotriva sentinței nr. 757 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitoarea SC - GRUP SRL, cu sediul în P, str. G -, nr. 192, camera 1,. 1A,. 3,. 10, județul
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit chitanței nr. -, și timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal, făcut în ședință publică a răspuns recurenta creditoare SC TRANS SA, reprezentată de consilier juridic, potrivit delegației depusă la dosarul cauzei, lipsind intimata-debitoare SC - GRUP SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Consilier juridic, pentru recurenta-creditoare, depune la dosarul cauzei înscrisuri constând în declarația de creanță formulată de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale sector 4, titlul executoriu nr. 1298/16.04.2009, decizia de impunere din data de 16.04. 2009, copie patrimoniu, sentința civilă nr. 1992/10.02.2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești și decizia nr. 3/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, acestea nefiind acte noi.Menționează că nu are cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea recursului.
Curtea, luând act că recurenta-creditoare nu are cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta-creditoare, critică sentința recurată pentru nelegalitate, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă, precum și art. 8 din Legea 85/2006, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii contestației formulată de debitoare și deschiderea procedurii insolvenței acesteia.
Astfel, în esență, recurenta susține că în mod greșit judecătorul sindic a reținut că, atâta timp cât cuantumul creanței este contestat, aceasta nu este certă, însă, din actele dosarului, rezultă caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.
În opinia sa, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 85/2006.
Mai susține că la dosarul cauzei sunt dovezi cu privire la natura litigiilor dintre cele două părți, iar între acestea au fost soluționate două dosare având ca obiect contestația la executare și opoziția la executare.
Starea de insolvență a debitoarei este dovedită și prin lipsa disponibilului în conturile sale, lipsă constatată în urma unei puneri în executare titlului executoriu. Din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc, rezultă că a fost instituit sechestru de către ANAF asupra a două autoturisme ale debitoarei, iar, din actele ce emană de la Poliția, rezultă că, împotriva administratorului debitoarei, diverși colaboratori au depus plângeri, întrucât aceasta nu și-a respectat obligațiile de plată față de aceștia.
În opinia sa, toate aceste aspecte conturează incapacitatea de plată a debitoarei.-
CURTEA
Prin sentința nr. 757 din 1 aprilie 2009, judecătorul sindic de la ribunalul Prahovaa admis contestația formulată de debitoarea SC - GRUP SRL, respingând ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea SC TRANS SA, privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, reținând că debitoarea nu se află în încetare de plăți, întrucât refuzul său de a plăti este justificat, iar litigiul privind stabilirea creanței reale se judecă pe calea dreptului comun și nu în cadrul procedurii insolvenței; creanța nu este certă, atâta timp cât cuantumul acesteia este contestat, cât între părți s-au făcut plăți în numerar, (creditoarea recunoscând că debitoarea mai are de achitat doar 10%din valoarea creanței), impunându-se pentru clarificarea debitului actual administrarea de probe, care, însă, nu se pot efectua decât în cazul chemării în judecată printr-o acțiune separată și în niciun caz pe calea contestației în cadrul cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea, criticând-o pentru nelegalitate, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura princii; 304 pct. 8- instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura,ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia și pct. 9-hotârârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Totodată, au fost invocat și dispozițiile și art. 8 din Legea 85/2006.
Recurenta susține că în mod greșit judecătorul sindic a reținut că, atâta timp cât cuantumul creanței este contestat, aceasta nu este certă, deoarece, din actele dosarului rezultă caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, debitoarea datorând creditoarei suma de 69.510,76 lei, constând în debit și penalități, calculate conform contractului de vânzare -cumpărare nr. 178/2008, încheiat între părți
Mai susține că motivarea judecătorului sindic cum că debitoarea nu se află în încetare de plăți, întrucât refuzul său este justificat, iar litigiul privind stabilirea creanței reale se judecă pe calea dreptului comun și nu în cadrul procedurii insolvenței nu este reală, atâta timP cât la dosarul cauzei sunt dovezi cu privire la natura litigiilor dintre cele două părți, între acestea fiind soluționate două dosare având ca obiect contestația la executare și opoziția la executare, așa încât,în mod greșit judecătorul sindic a reținut că starea de insolvență a debitoarei este dovedită și prin lipsa disponibilului în conturile sale, lipsă constatată în urma unei puneri în executare titlului executoriu, respectiv fila cec. Din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc, rezultă că a fost instituit sechestru de către ANAF asupra a două autoturisme ale debitoarei, iar, din actele ce emană de la Poliția, rezultă că, împotriva administratorului debitoarei, diverși colaboratori au depus plângeri, întrucât aceasta nu și-a respectat obligațiile de plată față de aceștia.
Recurenta consideră că a fost prejudiciată de două ori, o dată prin nerecuperarea debitului și a doua oară prin plata cauțiunii de 10% din valoarea creanței, cauțiune ce solicită a-i fi restituită.
În opinia sa, toate aspectele învederate conturează incapacitatea de plată a debitoarei și conduc la deschiderea procedurii insolvenței acesteia.
Verificânâd actele și lucrările dosarului, văzând motivele de recurs, precum și dispozițiile art. 304 Cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare nr.179/2008, creditoarea a livrat debitoarei beton, iar aceasta nu și-a respectat obligațiile contractuale asumate și, având în vedere că debitoarea nu și-a mai achitat obligatia de plată, a procedat la introducerea filei seria - 303, nr.- la BRD pentru încasarea sumei prevăzută în aceasta, respectiv 69.510,76 lei, când, a aflat de refuzul băncii pentru lipsa totală de disponibil în cont, situație față de care creditoarea a arătat că se impune deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei pentru creanța sa certă, lichidă și exigibilă, în sumă de 69.510,76 lei.
La rândul său, debitoarea a formulat contestați arătând că nu se află în stare de insolvență, iar plata a refuzat-o întrucât creditoarea încălcat prevederile legale și ale obligațiilOR contractuale stabilite prin contractul de vânzare cumpărare nr. 179/2008, avertizând-o pe aceasta că înțelege să sisteze orice plăți până i se pun la dispoziție buletinele de analiză aferente betonului livrat.
În mod corect s-a reținut de judecătorul sindic că societatea creditoare nu are o creanța certă, atâta timp cât cuantumul acesteia este contestat,câtă vreme între părți s-au făcut plăți în numerar, chiar creditoarea recunoscând că debitoarea mai are de achitat doar 10% din valoarea creanței; recurenta nu este creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii debitoarei, cererea sa neîndeplinind condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, creanțele invocate nefiind certe, lichide și exigibile.
Ca atare, recursul creditoarei va fi respins ca nefondat, urmând ca sentința recurată să fie menținută ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de creditoareaSC TRANS SA, cu sediul în B,-, sector 5, B, împotriva sentinței nr. 757 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitoarea SC - GRUP SRL, cu sediul în P, str.
G -, nr. 192, camera 1,. 1A,. 3,. 10, județul P, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
Fiind în concediu de odihnă
se semnează de
PREȘEDINTELE INSTANȚEI
GREFIER,
- -
red VN
dact MC
2 ex/26.06.2009
f-Trib.
a
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Maria PohoațăJudecători:Maria Pohoață, Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță
← Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 577/2009.... | Alte cereri. Decizia 1132/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
---|