ICCJ. Decizia nr. 1373/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.1373/2004

Dosar nr. 2450/2003

Şedinţa publică din 20 aprilie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 6 iunie 2003, SC A.S.I.R.O.M. SA, sucursala Bistriţa Năsăud, a chemat în judecată pe pârâtul, C.C.V., formulând o contestaţie la executarea din dosarul execuţional nr. 162/2002, al executorului judecătoresc, I.E., solicitând anularea actelor de executare îndreptate împotriva sa.

Prin sentinţa civilă nr. 3512 din 11 septembrie 2003, Judecătoria Bistriţa a respins contestaţia la executare, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii, contestatoarea a declarat recurs, solicitând, în esenţă, înlăturarea actelor de executare începute împotriva sa, întrucât prin sentinţa penală nr. 2567/2001, a Judecătoriei Ploieşti, greşit s-a dispus obligarea sa alături de inculpat şi partea responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri în sumă de 178.019.126 lei şi 30.000.000 lei daune morale.

Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în baza sentinţei penale nr. 2567/2001, Judecătoria Ploieşti a dispus, între altele, obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente şi alături de contestatoare (ca societate de asigurări), la plata de despăgubiri.

Cum, din aceste dispoziţii nu rezultă în mod expres partea ce revine exclusivă contestatoarei din sumele respective, corect instanţa de fond a reţinut că, obligaţia acesteia la plată alături de inculpat şi responsabilă civilmente, poate fi considerată solidară.

Cum, motivele de contestaţie vizează însuşi titlul legal (sentinţa penală rămasă definitivă şi irevocabilă), se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 399 C. proc. civ., aşa cum s-a reţinut şi prin hotărârea ce se atacă.

Astfel că, în cauză neîndeplinindu-se anularea formelor de executare, acestea fiind întocmite în temeiul drepturilor legitime ale creditorului, contestaţia la executare a fost bine respinsă ca nefondată, în raport de dispoziţiile legale menţionate mai sus.

Astfel că, recursul contestatoarei se priveşte ca nefondat în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., şi va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC A.S.I.R.O.M. SA, sucursala Bistriţa Năsăud, împotriva sentinţei civile nr. 3512 din 11 septembrie 2003, a Judecătoriei Bistriţa, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1373/2004. Comercial