ICCJ. Decizia nr. 4691/2004. Comercial

Prin decizia nr. 1275/ F pronunțată în ședința din camera de consiliu de la 12 mai 2004, a anulat recursul declarat de pârâta SC C. SRL Bacău, împotriva sentinței nr. 7630 din 14 noiembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Bacău.

Pentru a pronunța această decizie instanța supremă a reținut că recursul nu cuprinde mențiunile, privind numărul de înmatriculare în registrul comerțului, codul fiscal și contul bancar, aspecte care sunt imperativ cerute de prevederile art. 3021pct. 1 C. proc. civ. și a făcut aplicarea art. 308 alin. (4) C. proc. civ.

SC C. SRL Bacău a formulat contestație în anulare, împotriva deciziei nr. 1275/F/2004, solicitând admiterea ei, anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Bacău.

în motivarea cererii în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ., petenta arată că la data declarării recursului nici o dispoziție legală nu prevedea nulitatea recursului pentru lipsa mențiunilor reținute de instanță și nu s-a dat eficiență nici prevederilor art. 303 alin. (5) C. proc. civ., privind restituirea cererii de recurs.

înalta Curte de Casație și Justiție, examinând contestația în anulare constată că aceasta a fost inadmisibilă. Astfel, potrivit art. 308 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, decizia prin care s-a anulat sau respins recursul în baza acestui text, "nu a fost supusă nici unei căi de atac". Cum legiuitorul nu a făcut nici o distincție între căile de atac, rezultă că deciziile în cauză nu puteau fi atacate nici pe calea contestației în anulare.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4691/2004. Comercial