ICCJ. Decizia nr. 4841/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SNP P. SA, sucursala Timiș, a solicitat prin cererea introdusă la Judecătoria Ploiești, obligarea pârâtelor C.F.R. M. SA București, sucursala Timișoara, SC P. SA, SNP P. SA, sucursala Arpechim la plata sumei de 4.973.865 lei contravaloarea cantității de 250 kg motorină constatată lipsă la destinație la vagonul cu terminația 0577 însoțit de scrisoarea de trăsură.
Judecătoria Ploiești prin sentința nr. 1633 din 23 februarie 2004 a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâta SC P. SA Ploiești la plata sumei de 4.973.865 lei daune și la 464.309 lei cheltuieli de judecată și a respins acțiunea față de celelalte pârâte.
Din analiza actelor aflate la dosar, instanța de fond a reținut că vinovată pentru producerea pagubei este expeditorul, care nu a asigurat corespunzător mijlocul de transport și nu cărăușul care răspunde de integritatea mărfii, dar numai pe timpul transportului. Apărarea pârâtei privind faptul că SC P este doar prestator de servicii a fost înlăturată de instanța, care în final a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 82 pct. 1 și 5 R.T. pe C.F.R. și a obligat-o pe pârâta expeditoare la plata mărfii contestată lipsă la destinație.
Apelul declarat de pârâta SC P. SA Ploiești, împotriva sentinței nr. 1633/2004, a fost admis de Curtea de Apel Ploiești care prin decizia nr. 419/2004 a schimbat sentința în sensul admiterii acțiunii față de C.F.R. M., care a fost obligată la plata despăgubirilor solicitate de reclamantă pentru lipsurile constatate la destinație.
Instanța de apel a analizat criticile aduse sentinței și a stabilit față de constatările din procesul verbal tip C.F.R. din 8 martie 2003, că vagonul a ajuns la destinație cu scurgeri din conținut datorită unor nereguli tehnice (rozeta ventilului deschisă o jumătate de rotație).
împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs, pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara.
Recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susținut că obligația de încărcare corectă și sigilare a vagonului, revenea expeditorului și nu cărăușului, că vagonul a fost predat reclamantei cu 7 sigilii intacte și corect aplicate de predător la cele 5 sisteme de sigilare, care asigurau integritatea mărfii. A mai susținut recurenta că în urma cercetărilor s-a constatat că ventilul central nu era bine închis de predătorul mărfii.
Recurenta a invocat în susținerea motivelor și prevederea convenției nr. 3135/2000, încheiată cu SNP P., prin care s-a stabilit că pentru etanșeitatea vagoanelor cisternă răspunde expeditorul precum și o constatare a unei expertize efectuată pentru calcularea pierderilor prin picurare într-o situație similară, pentru a se demonstra că lipsa nu putea să provină din parcurs.
în fine, a susținut că minusul de 250 kg motorină se încadrează în toleranța de 2 % admisă de R.T., art. 83.9.1.
Intimata SNP P. SA, sucursala Timiș, a solicitat prin întâmpinare să se respingă recursul ca fără obiect pentru motivul că sentința a fost executată, debitul și cheltuielile de judecată fiind achitate în totalitate.
Recursul este nefondat:
Din examinarea procesului verbal de constatare nr. 31/2003 rezultă, așa cum C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, intimata reclamantă SNP P. SA, sucursala Timiș și intimatele pârâte SC P. SA Ploiești, SNP P. SA, sucursala Arpechim Pitești
Secția comercială și de contencios administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4756/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5766/2004. Comercial → |
|---|
