ICCJ. Decizia nr. 5285/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 2 septembrie 2003, reclamanta SC E. SA, sucursala Deva a solicitat obligarea pârâtei E.M.L. cu sediul în Hunedoara la plata sumei de 133.860.495 lei reprezentând majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ prin sentința nr. 2332 din 30 septembrie 2003 a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Petroșani având în vedere dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. și valoarea litigiului de sub 1.000.000.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 4408 din 27 noiembrie a Judecătoriei Petroșani s-a anulat ca netimbrată cererea reclamantei în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, întrucât aceasta nu a făcut dovada plății taxei de timbru conform prevederilor legale.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 151 din 17 mai 2004, a admis apelul reclamantei declarat împotriva sentinței judecătoriei pe care a anulat-o și a fixat termen pentru judecarea în fond a cauzei cu motivarea că instanța nu i-a comunicat reclamantei suma datorată cu titlu de taxă de timbru în raport cu pretențiile formulate.
Prin decizia civilă nr. 186 din 7 iunie 2004 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea reclamantei și pârâta a fost obligată la plata sumei de 133.860.495 lei reprezentând daune interese moratorii și 13.179.945 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe; s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimată conform art. 7201C. proc. civ.
S-a reținut în considerentele deciziei că părțile au stabilit anticipat daunele datorate prin întârzierea în plată de 0,2 % procent aferent sumei ce constituie debit, așa încât reclamantei i se cuvine suma de 133.860.495 lei cu acest titlu.
în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtă s-a apreciat că aceasta nu este întemeiată, întrucât reclamanta a îndeplinit față de pârâtă procedura concilierii prealabile în condițiile art. 109 alin. (2) și art. 7201C. proc. civ.
împotriva acestei decizii pârâta C.N.H. SA Petroșani - E.M.L. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ. și a solicitat în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond față de prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
în subsidiar, recurenta a cerut modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate până la judecarea recursului.
Prin întâmpinare intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului atât în ceea ce privește excepția invocată de recurenta-pârâtă referitoare la neîndeplinirea procedurii de conciliere, prevăzută de art. 720 C. proc. civ., cât și pe fondul litigiului.
în primul motiv de recurs, s-a susținut că instanța de apel în mod greșit a reținut faptul că reclamanta a îndeplinit față de pârâtă procedura concilierii prealabile în condițiile art. 109 alin. (1) și art. 7201C. proc. civ., întrucât nu s-a respectat termenul de 15 zile prevăzut pentru convocarea la conciliere.
A arătat recurenta că a fost convocată de către reclamantă la data de 28 august 2003 la sediul acesteia în vederea concilierii debitului în valoare de 133.360.495 lei conform adresei nr. 10346 din 14 august 2003 cu nerespectarea dispozițiilor art. 7201alin. (3) C. proc. civ., deoarece au trecut numai 13 zile, conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ.
Reclamanta a formulat acțiune la 29 august 2003 cu încălcarea prevederilor art. 7201alin. (5) C. proc. civ.
Critica nu este întemeiată.
Potrivit art. 720 alin. (1) C. proc. civ., în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, iar alin. (3) prevede că data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. (2) al aceluiași articol.
în speță, intimata-reclamantă a trimis recurentei-pârâte o invitație la conciliere conform adresei nr. 10346 din 14 august 2003 pentru data de 28 august 2003.
Este adevărat că de la data convocării 14 august 2003 și până la data fixată pentru conciliere au trecut numai 14 zile și nu 15 zile cum prevăd dispozițiile art. 720 alin. (3) C. proc. civ., dar prin aceasta nu s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului privind concilierea în sensul prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Termenul de 15 zile este un termen util pentru ca pârâtul să-și poată pregăti apărarea.
De altfel, recurenta-pârâtă deși a fost înștiințată să se prezinte la sediul intimatei-reclamante în vederea concilierii nu a dat curs acestei invitații.
A arătat recurenta că instanța de apel în mod greșit nu a reținut faptul că notificările nr. 6841 din 20 iunie 2001 și 162 din 2 octombrie 2002 de care s-a prevalat reclamanta au fost comunicate C.N.H. SA Petroșani și nu E.M.L. care este parte în contractul nr. 46 din 30 septembrie 1996.
Critica nu este întemeiată.
Este adevărat că parte în contractul de livrare a energiei electrice nr. 46 din 30 septembrie 1996 este E.M.L.
Intimata-reclamantă a depus la dosar un extras din Hotărârea nr. 6/2003 a Consiliului de Administrație al C.N.H. SA prin care s-a aprobat delegarea de competență pentru directorii sucursalelor acesteia, act însă care este emis ulterior celor două notificări comunicate în anul 2001 și respectiv 2002.
S-a susținut de recurentă că instanța de apel nu a avut în vedere că a semnat contractul nr. 46 din 30 septembrie 1996 cu obiecțiuni care se referă și la art. 17 privind majorările de 02 % pentru fiecare zi de întârziere.
Acest motiv de recurs a fost invocat pentru prima dată în recurs și nu poate fi analizat cât timp pe tot parcursul soluționării cauzei pârâta nu l-a invocat în apărarea sa.
Pe fondul litigiului, recurenta a arătat că instanța de apel nu a reținut faptul că reclamanta a procedat la calculul majorărilor de întârziere fără ca aceasta să facă dovada datei la care i-au fost predate facturile și nici a datei la care au fost expediate.
Că instanța de apel nu a reținut faptul că reclamanta a emis facturile nr. 71403 din 1 septembrie 2000 și nr. 71403 din 30 august 2000 cu întârziere de 11-12 zile și deci aceasta nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale.
S-a susținut că facturile au fost acceptate la plată la 12 septembrie 2000, iar procesul-verbal de compensare nr. 506 a fost inițiat la 22 septembrie 2000 deci în termenul de 10 zile față de faptul că modalitatea de plată este "compensarea" așa cum părțile au stabilit.
Toate aceste critici care vizează fondul litigiului nu sunt întemeiate.
Astfel, în cuprinsul acțiunii reclamanta a prezentat un tabel privind calculul majorărilor pretinse în temeiul art. 17 alin. (1) din contractul nr. 46 din 30 septembrie 1996 încheiat între părți, în raport de numărul de zile întârziere, care pe tot parcursul soluționării litigiului nu a fost contestat.
Susținerea recurentei că între părți s-a încheiat un proces-verbal de compensare care ar reprezenta momentul plății este o simplă apărare care nu a fost dovedită cu nici o probă administrată în cauză.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că decizia instanței de apel este legală și temeinică și potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5350/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5345/2004. Comercial → |
|---|
