ICCJ. Decizia nr. 5345/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introductivă reclamanta SC N.L. SRL Arad a chemat-o în judecată pe pârâta SC G.C.A. SA Arad, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 221.954.190 lei, reprezentând 205.228.100 lei despăgubiri și 16.726.090 lei dobânzi legale, calculate pentru perioada 19 septembrie 2002 - 19 februarie 2003 și în continuare, până la achitarea debitului și la 28.104.2000 lei cheltuieli de judecată.
Reclamanta și-a motivat acțiunea, prin contractul de consultanță nr. 2254/2002, încheiat cu pârâta, în temeiul căruia, pentru organizarea evenimentului Zilele Aradului, a angajat și efectuat plăți, care nu i-au fost decontate de pârâtă.
Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 3033 din 20 octombrie 2003, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a emite facturi, ca modalitate de plată, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele răspunderii contractuale, care a constituit temeiul de drept al acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 22/ A din 9 februarie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul reclamantei ca nefondat.
împotriva menționatei decizii, reclamanta SC N.L. SRL Arad a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri, în sensul admiterii acțiunii sale, astfel cum a fost formulată și precizată în fața primei instanțe.
în criticile formulate, recurenta reclamantă susține în esență următoarele:
că deși înțelegerea părților a fost parafată prin contractul de consultanță menționat, în condițiile în care societatea sa a efectuat plăți din contul său la Festivalul Zilele Aradului, pârâta s-a eschivat de la plata oricărei sume cerute la scadența din 19 septembrie 2002, refuzând la plată și factura aflată la dosar apel;
că raportul de expertiză contabilă a dovedit existența creanței neachitate de pârâtă în sumă de 205.000.000 lei și că acesta nu a fost luat în considerație;
că instanța a dat o altă interpretare clauzelor contractului încheiat de părți, în sensul că nu a ținut cont de refuzul pârâtei de a achita factura emisă, făcând a apreciere eronată a probelor din dosar și că aceasta nu a avut rol activ în stabilirea adevărului.
Curtea analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, constată că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 304 C. proc. civ., care să conducă la modificarea deciziei recurate.
Astfel, instanța de apel în mod corect a reținut situația de fapt, în sensul că la baza raporturilor dintre părți a stat contractul de consultanță nr. 2254 din 29 august 2002, prin care reclamanta s-a obligat să elaboreze documentația pentru spectacolul Zilele Aradului, și că prin anexa A. 1 s-au prevăzut clauze suplimentare, potrivit cărora aceasta putea să angajeze și să efectueze plăți în avans, din resurse proprii sau atrase, urmând ca decontarea acestor sume să se facă în baza documentației stabilite până la data de 19 septembrie 2002.
Că potrivit art. 19 din contract, plata urma să se efectueze în baza facturilor emise de consultant în termen de 3 zile de la data emiterii acestora.
Părțile nu au contestat acest contract și nici Anexa 1 a acestuia, prin care au consimțit stabilirea mai multor clauze suplimentare la contractul de consultanță inițial, printre care și cea prevăzută la pct. A 3, potrivit cărora consultantul are dreptul să angajeze și să efectueze plăți în avans, din resurse proprii sau atrase, conform bugetului prezumat, aceste sume urmând a fi decontate integral de client, până cel târziu, la data de 19 septembrie 2002.
Expertiza contabilă dispusă și efectuată în cauză, pentru stabilirea sumelor avansate de reclamantă în favoarea unor terți, invitați la desfășurarea evenimentului cultural contractat deși a stabilit suma pretins datorată de pârâtă, a fost considerată irelevantă, raportat la împrejurarea că pârâta avea obligația plății, numai după îndeplinirea corelativă a obligației reclamantei de a emite facturi, al căror termen de plată era stabilit la 3 zile de la emitere.
Având în vedere încadrarea în drept și motivarea acțiunii de reclamantă și că aceasta nu a emis facturi pentru sumele pretinse de la pârâtă și că nu a avut calitatea de organizator al evenimentului, ci numai de consultant cum corect a reținut instanța de apel, acțiunea i-a fost respinsă.
Potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 19 din contract.
Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate în situațiile limitativ prevăzute de acesta.
Cum indicarea de către recurentă a motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., este una formală, dezvoltarea lor în fapt au relevat numai critici cu privire la netemeinicia hotărârilor atacate, iar nu la nelegalitatea acesteia, înalta Curte a respins recursul declarat ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5285/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5185/2004. Comercial → |
|---|
