ICCJ. Decizia nr. 5350/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 17 decembrie 2003, Judecătoria sector 3 a admis în parte cererea formulată de creditoarea B.C.R. Agenția Novaci și a încuviințat executarea silită prin poprire asupra sumelor de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile, datorate de debitoarea B.Y.P. SRL, către terțul poprit B.F. - R.P., sucursala București, până la concurența sumei de 8.000.000 lei, înscrisă în titlurile executorii, bilete la ordin. Totodată instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de încuviințare a executării silite privind dobânzile.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că sunt îndeplinite cerințele art. 372 și urm. C. proc. civ., existând titluri executorii, bilete la ordin, pentru suma de 8.000.000.000 lei.
Cu privire la dobânzi, cererea a fost respinsă, ca neîntemeiată, cu motivarea că, creditoarea nu a precizat întinderea și temeiul datorării lor, iar pe de altă parte, prin biletele la ordin ce constituie titluri executorii nu au fost stipulate dobânzi.
împotriva acestei încheieri, a declarat apel creditoarea, solicitând schimbarea încheierii atacate în sensul încuviințării executării silite și pentru dobânda legală, calculată de la scadență și până la achitarea integrală a debitului.
Prin decizia comercială nr. 56 din 3 martie 2004, Curtea de Apel București, secția VI-a comercială, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de creditoare, reținând în considerentele deciziei că, deși încunoștințată prin citație la data de 17 februarie 2004, despre obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru datorată de 42.500 lei și timbru judiciar, creditoarea nu s-a conformat acestei obligații.
în contra acestei decizii a declarat recurs creditoarea, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecare.
Creditoarea a invocat ca motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., încălcarea normelor de procedură sancționate cu nulitatea absolută, susținând în dezvoltarea motivului de recurs că potrivit art. 336 alin. (7) C. proc. civ., apelul se soluționează în Cameră de Consiliu, ori în cauză judecata s-a făcut în ședință publică cu încălcarea normei imperative, prevăzute de art. 336 alin. (7) C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 7 decembrie 2004, înalta Curte a pus în discuția părților, din oficiu, excepția de necompetență materială a Curții de Apel București în judecarea apelului în raport de dispozițiile art. 339 C. proc. civ. și pe cale de consecință a necompetenței înaltei Curți în soluționarea recursului pe fondul său.
Asupra excepției, înalta Curte a hotărât cu majoritatea membrilor completului că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 339 C. proc. civ., potrivit cărora apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă de tribunal și pe cale de consecință recursul se judecă de Curtea de apel, ci își găsesc aplicarea dispozițiile art. 3 pct. 2 C. proc. civ., în ce privește competența materială a Curții de apel de a judeca apelurile împotriva hotărârilor date de judecătorii în primă instanță.
De necontestat că încheierea de încuviințare a executării silite este din punct de vedere al naturii juridice necontencioasă, fiind supusă sub aspectul regimului juridic dispozițiilor art. 336 și următoarele C. proc. civ., putând fi atacată cu apel și recurs.
Plenitudinea de competență în materie necontencioasă aparține instanței, și numai în mod excepțional, atunci când legea dispune, unele atribuții revin președintelui instanței sau judecătorului delegat.
Or, potrivit art. 3731C. proc. civ. "instanța de executare încuviințează executarea silită prin încheiere dată în Camera de Consiliu.
Prin urmare, nu ne aflăm în prezența unei încheieri pronunțate de "președintele instanței" (ca în cazul reglementat de art. 3733C. proc. civ.) ci în prezența unei încheieri pronunțate de instanța supusă apelului și recursului la Curtea de apel și respectiv înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art. 3 alin. (2) C. proc. civ. și art. 4 alin. (1) C. proc. civ., neexistând sub aspectul competenței materiale nici o dispoziție expresă, contrară celor evocate mai sus.
Ca atare, examinând recursul pe fondul său, se constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
în mod legal curtea de apel a anulat apelul, ca netimbrat, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 față de împrejurarea că apelanta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru datorate și timbru judiciar deși a fost încunoștințată de instanță despre cuantumul sumelor datorate cu acest titlu.
Cum taxele de timbru s-au plătit anticipat, iar excepția netimbrării primează examinării altor motive de critică, înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5490/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5285/2004. Comercial → |
|---|
