ICCJ. Decizia nr. 5185/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC V.E. SRL Timișoara a formulat contestație la executare, în contradictoriu cu A.V.A.S., SC S.P. SRL, SC A.B. SA și A.D.S., împotriva executării silite pornite de către A.V.A.S. asupra bunurilor debitoarei SC A.B. SA, solicitând să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal de sechestru nr. 2311 din 11 septembrie 2003, a anunțului de licitație publică din 11 noiembrie 2003 și a procesului-verbal de adjudecare nr. 773 din 11 noiembrie 2003, în favoarea SC S.P. SRL.
Motivându-și acțiunea, contestatoarea arată că deține legal suprafața de 285 ha plantație de viță-de-vie și 6 ha măr și prun situate în comuna Doclin, județul Caraș-Severin, în baza contractului de concesiune nr. 15 din 24 iunie 2003 încheiat cu A.D.S. dar, aceste suprafețe de teren au făcut obiectul executării silite pornite de către A.V.A.S. împotriva debitoarei SC A.B. SA și au fost adjudecate prin vânzare la licitație publică în favoarea cumpărătoarei SC S.P. SRL.
Se susține că, în mod greșit nu s-a avut în vedere, cu ocazia vânzării că proprietarul terenului și al plantațiilor este Statul Român și prin urmare terenul nu putea face obiectul vânzării.
Și actele premergătoare încheierii procesului-verbal de adjudecare sunt apreciate ca lovite de nulitate absolută.
SC S.P. SRL a formulat la data de 28 mai 2004 cerere reconvențională solicitând constatarea nulității absolute a contractului de concesiune nr. 15 din 24 iunie 2003 încheiat cu A.D.S., obligarea A.D.S. să încheie contractul de concesiune pentru terenul de 291 ha plantat cu vie și livadă care a fost concesionat SC V.E. SRL, în baza contractului de concesiune nr. 15 din 24 iunie 2003, iar în temeiul art. 581 C. proc. civ., să fie obligată pârâta SC V.E. SRL să permită intimatei-reclamante executarea lucrărilor de exploatare și întreținere a plantației de 291 ha, cât și recoltarea până la soluționarea litigiului.
La termenul de 8 iunie 2004, cererea reconvențională a fost disjunsă de acțiunea principală urmând ca instanța să se pronunțe prin hotărâre cu privire la excepția necompetenței materiale privind judecarea cererii reconvenționale.
A fost respinsă excepția tardivității formulării contestației la executare și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.D.S. dispunându-se scoaterea din cauză a acesteia.
Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 77 din 15 iunie 2004, a admis excepția de necompetență materială a instanței de a soluționa cererea reconvențională, a declinat competența, cu privire la soluționarea acestei cereri, în favoarea Tribunalului București.
A fost admisă, în parte, contestația la executare silită formulată de SC V.E. SRL, terț lezat prin executare, în contradictoriu cu SC S.P. SRL, cumpărător adjudecatar, A.V.A.S. creditoare și SC A.B. SA.
S-a constatat nulitatea parțială a procesului-verbal de licitație nr. 773 din 11 noiembrie 2003 și de adjudecare având ca obiect ferma 3 + 4 secția viticolă și pomicolă, situate în comuna Doclin, județul Caraș Severin, cât și a ofertei de vânzare prin licitație publică și a procesului-verbal de aplicare a sechestrului nr. 2311 din 11 septembrie, emise de A.V.A.S., în sensul excluderii de la vânzare a terenului agricol plantat cu viță de vie și pomi nominalizat în anexa nr. IV a procesului-verbal de licitație nr. 773 din 11 noiembrie 2003 - Plantații.
Au fost obligate intimatele SC S.P. SRL și A.V.A.S. să plătească contestatoarei SC V.E. SLRL fiecare câte 100.845.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere că potrivit art. 59 și art. 60 din O.U.G. nr. 51/1998 coroborat cu art. 3713C. proc. civ., urmărirea silită a bunurilor prin vânzare la licitație publică presupune obligatoriu ca aceste bunuri să aparțină debitorului, respectiv să fie proprietatea sa exclusivă.
în cauză terenurile pe care se află plantațiile de viță de vie și pomi fructiferi nu aparțin debitoarei ci sunt proprietatea Statului Român reprezentat de A.D.S.
Prin urmare acest teren nu putea face obiectul urmăririi silite și vânzării la licitație publică.
Față de faptul că obiectul vânzării realizate prin licitația de la 11 noiembrie l-au constituit și alte bunuri decât terenurile, contestația a fost admisă în parte fiind păstrate prevederile referitoare la acele bunuri cât și actele subsecvente.
Cheltuielile de judecată au fost acordate în baza art. 399 alin. (1) C. proc. civ.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât contestatoarea SC V.E. SRL, cât și creditoarea A.V.A.S. și cumpărătoarea adjudecatară SC S.P. SRL.
Contestatoarea și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3041_i următorii C. proc. civ., art. 4041,art. 447 și art. 449 C. proc. civ., art. 13,art. 44 și următorii din O.U.G. nr. 51/1998,art. 492,art. 494,art. 1391 și următorii C. proc. civ. și art. 75 din Normele de aplicare a Legii nr. 268/2001.
Se susține că în mod greșit instanța de fond a admis doar constatarea nulității parțiale a procesului-verbal de licitație și adjudecare nr. 773 din 11 noiembrie 2003 când trebuia constatată nulitatea absolută totală a tuturor actelor de executare silită.
în subsidiar, dacă se menține nulitatea parțială, recurenta SC V.E. SRL solicită modificarea sentinței, în sensul de a se constata atât că terenurile cu plantații vândute aparțineau statului și erau concesionate cât și faptul că A.V.A.S. nu a respectat prevederile imperative ale O.U.G. nr. 51/1998 privind notificarea cesiunii de creanță către debitor și modul de organizare a licitației.
Se cere și întoarcerea executării silite în ce privește bunurile mobile pe care contestatoarea le avea în detenție în baza contractului de închiriere din 2 septembrie 2003.
Este invocată încălcarea dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 51/1998 forma inițială și art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998 republicată coroborate cu art. 1391 și următoarele C. civ., susținându-se că nu au fost notificate debitoarei contractele de cesiune de creanță din 15 iulie 1999 și cel din 7 martie 2002 astfel că A.V.A.S. nu a avut la data executării silite un titlu executoriu opozabil, doar B.A. putând să execute silit bunurile debitoarei SC A.B. SA.
Se mai susține că nu au fost respectate de A.V.A.S. dispozițiile art. 71 din O.U.G. nr. 51/1998, anunțul privind licitația din 11 noiembrie 2003 nefiind publicat într-un ziar național și neprezentând sintetic prin descriere bunurile scoase la licitație.
Recurenta contestatoare susține că nu au fost respectate condițiile art. 63 lit. h) din O.U.G. nr. 51/1998, procesul-verbal de sechestru nefiind semnat de către reprezentantul legal al societății debitoare; că o parte din bunurile sechestrate și vândute de A.V.A.S. la licitație nu există (o parte din plantații) și s-au vândut în parte bunurile altuia respectiv ale Statului Român, apărări din cererea completatoare care au fost ignorate.
Este criticată și preluarea unor bunuri mobile deținute în baza contractului de închiriere care fac și obiectul dosarului nr. 1196/2004 al Curții de Apel București.
Creditoarea A.V.A.S. invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., susținând că în mod greșit a fost respinsă excepția tardivității contestației, întrucât art. 401 lit. a) C. proc. civ., stabilește că se poate face contestație în 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare, or, din chiar actele depuse în susținerea cererii, rezultă că de actul a cărui anulare o cere contestatorul a luat cunoștință la data de 11 noiembrie 2003, ocazie cu care contestatoarea însăși a adjudecat bunurile la a căror licitație a participat.
Se mai arată că a fost interpretat greșit actul supus judecății deoarece din nici un act nu rezultă că s-a vândut terenul ci doar plantațiile.
Și ignorarea actelor și interogatoriilor de către instanța de fond este invocată ca motive de recurs.
Terțul adjudecatar SC S.P. SRL a declarat recurs susținând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Se arată că instanța a fost în eroare asupra a ceea ce s-a cerut și a făcut o confuzie între terenul agricol aferent plantațiilor de vie și pomi și terenul aferent construcțiilor neobservând că terenul aferent plantațiilor nu a făcut obiectul vânzării la licitație și nici nu putea fi vândut pentru că era proprietatea statului.
Este invocată obligația prevăzută de art. 75 din H.G. nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri ale statului cu destinație agricolă evidențiindu-se lipsa de preocupare a A.D.S. pentru o soluționare legală și consecventă a terenurilor fiind criticată concesionarea către SC V.E. SRL a suprafeței de teren de 1208,86 ha teren din care 437 ha viță-de-vie și 6 ha livezi fără a se ține seama că plantațiile erau proprietatea SC A.B. SA.
Și art. 21.1 alin. (1) din Legea nr. 249/2003 pentru completarea Legii nr. 268/2001 este adus în sprijinul argumentării relei credințe a contestatoarei care nu mai putea, la data de 24 iunie 2003 când s-a încheiat contractul de concesiune să obțină concesiunea terenurilor, iar situația plantațiilor să rămână incertă și apoi să ajungă în proprietatea altei persoane.
Se consideră că fraudarea acestor dispoziții legale reprezintă o apărare de ordine publică ce poate fi invocată și direct în recurs.
De altfel constatarea nulității absolute a contractului de concesiune nr. 15 din 24 iunie 2003 a fost declinată la Tribunalul București de instanța de fond.
Recursurile vor fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 137 (1) C. proc. civ. și nu în ordinea lor procedurală, întrucât excepția tardivității contestației la executare formulată de SC V.E. SRL face de prisos cercetarea în fond a tuturor motivelor de recurs formulate de părți.
Instanța de fond a respins excepția tardivității contestației reținând că, față de poziția de terț pe care o are contestatoarea în raport cu executarea silită finalizată prin adjudecarea făcută în favoarea SC S.P. SRL și nefăcându-se dovezi că, până la momentul formulării contestației aceste bunuri au fost predate silit către adjudecatar, nu sunt întrunite condițiile art. 401 alin. (2) C. proc. civ.
Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile acestui articol, deoarece contestația terțului poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.
Legea nu cere îndeplinirea cumulativă a celor două condiții pentru calcularea termenului ci alternativ, trecerea a 15 zile ori de la data vânzării, ori de la data predării silite a bunului.
Instanța a analizat doar ipoteza privind predarea silită a bunurilor considerând că nu s-au făcut dovezi în acest sens însă contestatoarea a cunoscut efectuarea vânzării fiind participant la licitația din 11 noiembrie 2003 a altor bunuri, astfel că termenul de 15 zile în care putea contesta vânzarea la licitație este depășit față de faptul că acțiunea a fost introdusă la data de 4 mai 2004.
Prin urmare, găsindu-se întemeiate criticile referitoare la respingerea excepției de tardivitate a contestației la executare, urmează a fi admise recursurile SC S.P. SRL și A.V.A.S. împotriva sentinței nr. 77 din 15 iunie 2004 a Curții de Apel București și modificându-se sentința, va fi respinsă contestația la executare ca tardivă.
Pentru aceleași considerente a fost respins ca nefondat recursul contestatoarei SC V.E. SRL.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5345/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5187/2004. Comercial → |
|---|
