ICCJ. Decizia nr. 5374/2004. Comercial

Prin acțiunea formulată la 16 decembrie 2003, reclamanta S.M. a chemat în judecată pârâta SC C. SRL Rădăuți solicitând obligarea la plata sumei de 112.692.893 lei reprezentând contravaloare chirie și utilități neachitate pentru apartamentul situat în București, Bd. Banu Manta, deținut cu titlu de locațiune.

Pârâta la rândul său, a formulat cerere reconvențională.

Judecătoria sectorului 1 București a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Suceava, aplicând în cauză dispozițiile art. 7 C. proc. civ., unde pârâta își are sediul principal, față de excepția invocată de această parte.

Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 1717 din 20 mai 2004 și-a declinat competența, la rândul său, în favoarea Judecătoriei Rădăuți, reținând că sediul principal este în Rădăuți, conform dovezilor de la dosar.

Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr. 2110 din 6 septembrie 2004, a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, dând eficiență art. 12 C. proc. civ., creându-se astfel un conflict negativ de competență.

Curtea sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Potrivit art. 7 C. proc. civ., cererea îndreptată împotriva unei persoane juridice de drept privat, se face la instanța sediului ei principal dar, potrivit art. 10 C. proc. civ., se poate face și la instanța locului unde se află nemișcătorul (2) sau la locul unde obligația a luat naștere sau a locului plății (4), norme de competență cu caracter alternativ.

Potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe, text de lege care instituie regula potrivit căreia în toate cazurile de competență teritorială alternativă, reclamantul este acela care are alegerea între două sau mai multe instanțe deopotrivă competente.

Odată alegerea făcută, se stabilește definitiv competența instanței respective.

Cum în cauză, reclamantul a ales una dintre instanțele competente teritorial conform legii, respectiv Judecătoria sectorului 1 București, în baza art. 20 și art. 22 C. proc. civ., s-a stabilit competența teritorială în favoarea acestei instanțe, unde s-a trimis dosarul.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5374/2004. Comercial