ICCJ. Decizia nr. 896/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.896/2004
Dosar nr. 897/2002
Şedinţa publică din 8 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 4733 din 8 iunie 2000 la Judecătoria Buftea, reclamantul V.Gh. a chemat în judecată pe pârâţii SC A.E.C. SRL Bucureşti şi SC T.C. SA Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. 2846 şi 2844 din 18 decembrie 1998, având ca obiect 100.000 metri pătraţi teren intravilan şi construcţii aferente şi, respectiv, 30.000 metri pătraţi teren, situate în comuna Periş, sat Cocioc, judeţul Ilfov.
Prin sentinţa civilă nr. 3625 din 29 iulie 2000 a Judecătoriei Buftea, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, unde s-a format dosarul nr. 4484/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 125 din 21 februarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, s-a admis acţiunea şi s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. 2844 şi 2846 din 18 decembrie 1998, încheiate de pârâte.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că reclamantul, fiind acţionar, cu 10% din capitalul social, şi administrator, are calitate procesuală activă de a ataca actele juridice de înstrăinare încheiate cu nesocotirea interesului său.
Pe fond, s-a reţinut încheierea contractelor de vânzare-cumpărare fără consimţământul valabil al societăţii vânzătoare, pârâta SC A.E.C. SRL Bucureşti, întrucât nu a existat o hotărâre a Adunării Generale a Asociaţilor în acest sens.
Vânzarea s-a făcut prin procura dată de G.S.T., asociatul reclamantului în societatea vânzătoare SC A.E.C. SRL, cu o cotă de 90% părţi sociale şi preşedinte administrator, către mandatarul G.Z.
Această procură nu este valabilă, nefiind dată pe baza Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor.
S-a mai reţinut că datoria, ce urma să fie stinsă prin contractele de vânzare-cumpărare, nu era certă şi lichidă, iar preţul din contract nu era sincer şi serios.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta, SC T.C. SA Bucureşti, a declarat apel, respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a comercială, prin Decizia nr. 39 din 6 februarie 2002.
S-a reţinut, în principal, nerespectarea prevederilor Legii nr. 31/1990, şi anume, art. 75 şi art. 77, privind administrarea societăţilor comerciale.
S-a mai reţinut nesocotirea art. 143 din lege, care stipulează că actele juridice de dispoziţie, privind patrimoniul societăţii, nu pot fi încheiate de administratori decât cu aprobarea Adunării Generale, or, în speţă, nu a existat o asemenea hotărâre, astfel că administratorul societăţii vânzătoare SC A.E.C. SRL nu a avut mandat legal pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, astfel că procura dată pentru înstrăinare către G.Z. este nelegală.
Ca urmare, consimţământul vânzătoarei nu a fost legal exprimat, contractele fiind sancţionate cu nulitatea.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC T.C. SA Bucureşti a declarat apel, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând lipsa calităţii procesuale active a reclamantului şi, în subsidiar, respingerea acţiunii ca nefondată.
Recurenta a susţinut că reclamantul, în calitate de asociat în societatea vânzătoare, SC A.E.C. SRL, chiar dacă are un interes procesual, nu are calitatea de a ataca actele de dispoziţie ale societăţii şi nu poate invoca nulitatea contractelor, acest drept aparţinând părţilor contractante.
S-a mai susţinut că greşit s-a reţinut lipsa consimţământului vânzătoarei, în temeiul lipsei hotărârii Adunării Generale a asociaţilor de înstrăinare, conform art. 143 din Legea nr. 31/1990, întrucât această dispoziţie legală se aplică societăţilor pe acţiuni, iar nu societăţilor cu răspundere limitată.
Încheierea contractelor în litigiu s-a făcut cu respectarea art. 70 din legea menţionată, potrivit căreia administratorii pot face toate operaţiunile pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate.
Or, în speţă, prin actele încheiate, s-a realizat, prin operaţiuni de dare în plată, stingerea datoriei SC A.E.C. SRL – societatea vânzătoare – faţă de SC T.B.L., cedentă a creanţei către cesionara SC T.C. SA.
Deci, nu se poate opune cumpărătoarei depăşirea puterilor de către administratori, întrucât, conform art. 55 din legea citată, în raporturile cu terţii, societatea cu răspundere limitată se consideră angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită a fi constatată, în principal pentru lipsa consimţământului vânzătoarei, SC A.E.C. SRL Bucureşti, au fost semnate din partea acestei părţi de dl. G.Z., în temeiul procurei notariale dată de G.S.T., preşedinte administrator al societăţii vânzătoare SC A.E.C. SRL.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au considerat procura fără efecte şi lipsa consimţământului vânzătoarei SC A.E.C. SRL, prin aceea că împuternicirea nu s-a întemeiat pe o hotărâre a Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor acestei societăţi, conform prevederilor art. 143 din Legea nr. 31/1990.
În adevăr, art. 143 din legea citată prevede că administratorii vor putea să încheie acte juridice prin care să înstrăineze bunuri a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii, numai cu aprobarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, dată în condiţiile art. 115.
Dar, din redactarea acestei prevederi legale, cuprinsă în Cap. IV „Societăţile pe acţiuni" din Legea nr. 31/1990, rezultă că se aplică numai acestui tip de societate, iar nu şi societăţilor cu răspundere limitată. Pentru acest tip de societate, cap. IV nu prevede o atare reglementare.
Legea societăţilor comerciale prevede aplicarea unor dispoziţii legale, privind societăţile pe acţiuni şi în cazul societăţilor cu răspundere limitată, dar acestea sunt expres prevăzute, şi anume, art. 191 – referitor la dreptul de a ataca hotărârile Adunărilor Generale – precum şi art. 192 alin. (3), care se referă la art. 75, 76, 77 şi 79 din legea citată.
Or, nici una din aceste reglementări de trimitere nu se referă la formarea voinţei juridice a societăţii sau la dreptul unui asociat de a ataca un act de dispoziţie încheiat de societate.
Rezultă că, pentru societăţile cu răspundere limitată, voinţa juridică a societăţii este exprimată de administrator, nefiind necesară o hotărâre a Adunării Generale (o atare hotărâre fiind prevăzută de art. 187 din lege, numai în cazul modificării actului constitutiv).
Conform art. 55 alin. (1) din legea citată, în raporturile cu terţii, societatea cu răspundere limitată este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate.
Ca urmare, actele de înstrăinare încheiate în temeiul mandatului dat de preşedintele, administrator majoritar al societăţii vânzătoare, a angajat societatea SC A.E.C. faţă de pârâta cumpărătoare, iar cel de al doilea administrator, reclamantul în cauză şi asociat minoritar, cu 10% din părţile sociale, nu are calitatea de a ataca şi a cere nulitatea contractelor, ci trebuie să se supună voinţei societăţii.
Chiar dacă are interes, asociatul unei societăţi cu răspundere limitată nu are calitatea procesuală de a invoca nulitatea contractelor încheiate, acest drept aparţinând părţilor semnatare, cele două societăţi comerciale, întrucât, nefiind aplicabil art. 143 din lege, nu se poate invoca nulitatea absolută.
Ca urmare, recursul urmează să fie admis şi Decizia atacată să fie modificată în sensul admiterii apelului pârâtei SC T.C. SA Bucureşti, iar sentinţa Tribunalului Bucureşti nr. 125 din 21 februarie 2001, să fie schimbată în tot, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului V.Gh. şi respingerea acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta, SC T.C. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 39 din 6 februarie 2002 a Curţii de Apel, secţia a V-a comercială Bucureşti, modifică Decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei nr. 125 din 21 februarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, pe care o schimbă în tot, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului V.Gh. şi respinge acţiunea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 900/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 878/2004. Comercial → |
|---|
